miercuri, 2 martie 2011

Moscheile Constanţei - Entitatea musulmana

  
Amplasată în zona peninsulară a Constanţei,   în imediata apropiere a Catedralei „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”această ctitorie dă seama despre înalta viziune a regelui referitoare la „amestecul de popoară”  (expresie citată din Eminescu).
Islamul, religia musulmanilor, apărută în secolul al VI-lea, se bazează pe credinţa într-un Dumnezeu unic, Allah. Datorită puternicului ei caracter universal, este astăzi a doua religie din lume ca mărime, având circa 1,3 miliarde de credincioşi în întreaga lume, numiţi musulmani.
Termenul de „islam” vine din cuvântul „aslama” ce înseamnă în limba arabă „a se supune”, „a se dărui”. Musulmanii cred că Allah a revelat Coranul (cartea sfântă a islamului) lui Mahomed, ultimul din profeţii lui. Mahomed nu este considerat a fi fondatorul unei noi religii, ci restauratorul credinţei monoteiste a lui Adam, Ibrahim, Avraam şi alţi profeţi, mesajul fiind pierdut de-alungul timpului (sau interpretat greşit).
Musulmanii sunt răspândiţi în întreaga lume, începând cu ţările care înconjoră Arabia (Egipt, Maghreb, Siria, Irak), ce rămân inima istorică a islamului, până la comunităţii importante din Franţa şi Marea Britanie. Totuşi, arabii nu reprezintă decât 20% din totalul musulmanilor. Majoritatea se află în Asia (Indonezia, India, Pakistan, Bangladesh) şi în Africa neagră. Cu toate aceste, limba arabă rămâne limba sacră a islamului, în care toţi musulmanii îşi recită rugăciunile.
Conceptul fundamental al islamului este unicitatea lui Allah, creatorul lumii şi cel care va judeca lumea la sfârşit: „Tot ce există pe faţa Pământului va dispărea. Dar chipul Dumnezeului tău, Allah, în glorie şi mărire va rămâne”. (Sura 55)
Dumnezeu în arabă este numit „Allah”. Etimologia cuvântului nu este exactă, cea mai cunoscută teorie fiind aceia că el provine din cuvintele arabe „al” (articol) şi „ilah” (zeitate masculină), rezultând Allah, adică „Dumnezeul”.
Musulmanii resping doctrina creştină a Trinităţii, spunând că aceasta este o formă de politeism. În Islam, Dumnezeul iudeilor şi cel al creştinilor se numeşte tot Allah, acest fapt dând universalitate Creatorului. În Coran, Allah este descris ca fiind „Singurul, Eternul, Absolutul”, este inaccesibil şi nu poate fi reprezentat prin imagini.

Islamul „nu este doar un crez, o religie, ci un mod de viaţă complet”. El se bazează pe Legea (Sharia), idealul şi calea trasate de Allah, transmise prin Coran (Cuvântul divin), pe tradiţia orală cu privire la viaţa, faptele, hotărârile şi spusele Profetului (hadith) şi pe deducţiile analogice (qiyas) formulate de experţi acceptaţi potrivit regulilor (figh) şi consensului comunitar.
Coranul reprezintă pentru musulmani Cartea Sfântă, „cuvântul lui Allah”, transmis de îngerul Gabriel profetului Mohamed, iar prin importanţa şi prin impactul său asupra islamului, această religie a devenit din punctul de vedere al timpului în care s-a relevat a treia din rândul „popoarelor cărţilor sfinte”, după iudaism şi creştinism.
În arabă, „coran” înseamnă „lectură”, „carte ” sau „recitare”. Mahomed învaţă pe de rost (Mahomed era neştiutor de carte) cuvintele îngerului Gabriel, pe care mai apoi le dictează tovarăşilor săi, care le scriu pe frunze de curmal, pe bucăţi de piele sau pe omoplaţi de cămilă. După moartea lui Mohamed, califul Otman termină strângerea acestor texte, care vor forma Coranul.
Coranul conţine 114 capitole, numite sure, şi sunt alcătuite în total din 6226 de versete. Tot conţinutul este scris în arabă, limba în care profetul a primit mesajul divin.
Sunna („obicei” sau „tradiţie” în arabă) este o culegere de texte cuprinzând faptele şi cuvintele profetului Mahomed, adunate de tovarăşii săi. Împreună cu Coranul, Sunna constituie fundamentul religios al oricărui musulman.
 În islam există cinci îndatoriri fundamentale pe care orice musulman trebuie să le respecte:
- mărturia de credinţă („şahada”) – „Nu există alt Dumnezeu decât Allah, iar Mahomed este slujitorul şi profetul lui” („la illah illa Allah”);
- rugăciunea („salat”) – rugăciunea ritualică ce se efectuează de 5 ori pe zi (în zori, la amiază, la mijlocul după-amiezii, la apusul soarelui şi la lăsarea nopţii) de către orice musulman care a împlinit vârsta de 7 ani. Rugăciunea se poate efectua în particular sau în comun, la moschee. Spaţiul pentru rugăciune este întotdeauna sacralizat, ultilizându-se un covor special, iar faţa credinciosului trebuie să fie neapărat îndreptată spre Mecca. Rugăciunea la moschee este condusă de un „imam” (model, conducător), ceilalţi aşezându-se pe mai multe rânduri în spatele lui, repetându-i cuvinetele şi gesturile;
- milostenia sau pomana legiuită („zakat”) – este un impozit religios şi legal, fiecare individ trebuind să-i ajute pe cei nevoiaşi cu o mică parte din venitul său;
- postul – se referă în special la postul Ramadanului. Acesta este obligatoriu pentru toţi musulmanii peste 14 ani şi ţine o lună. În tot acest timp, credinciosul trebuie să se abţină de la băutură, mâncare şi relaţii sexuale, de când răsare soarele şi până apune. Seara, la ruperea postului, musulmanul se hrăneşte şi se roagă lui Allah;
- pelerinajul („haji”) – cel puţin o dată în viaţă, musulmanul este obligat să viziteze locurile sfinte ale oraşului Mecca. Ultima lună a anului este consacrată acestui pelerinaj. În centrul oraşului Mecca este situată Kaaba, un mic edificiu cubic, cel mai sfânt loc al islamului. După unii, Piatra Neagră pe care o conţine ar fi fost adusă de către Adam din rai şi pecetluită în sanctuar de către Avraam şi fiul său Ismael. Înainte de pelerinaj, credicniosul trebuie să se îmbrace cu două bucăţi din stofă albă fără cusături. Cel mai important ritual constă în înconjurarea Kaabei de 7 ori, pornind de la Piatra Neagră spre dreapta.
Islamul mai are şi alte obligaţii pentru adepţii săi, printre cele mai cunoscute fiind
Jihadul şi anumite interdicţii. Jihadul înseamnă literal „lupta pentru o cauză dreaptă”, dar se traduce adeseori eronat prin „război sfânt”. Acesta presupune lupta pentru răspândirea religiei islamice şi pentru apărarea acesteia.
Islamul interzice consumul cărnii de porc (considerată impură) şi al jocurilor de noroc etc., dar admite poligamia. Aceasta este totuşi limitată la 4 soţii, cu condiţia de a avea acordul celorlalte neveste şi de a oferi fiecărei aceeaşi ocrotire şi acelaşi nivel de viaţă.

Legea islamică sau şaria este conţinută în textele sacre ale musulmanilor, Coranul şi în sunna. Ea fixează ritualurile credinciosului de la naştere până la moarte, fixând astfel coordonatele sociale ale individului.
Şaria nu este aceeaşi în toate ţările sau regiunile unde se practică islamul. Pe de o parte există ţări unde se încearcă adaptarea cerinţelor la realitatea cotidiană, în schimb ce în altele, şaria trebuie respectată cu sfinţenie, astfel aplicându-se pedepse ce pot fi şi de ordin fizic. Oricare ar fi viziunea asupra legii islamice, momentele cheie ale unui credincios rămân aceleaşi oriunde în lume. Băieţii trebuie circumcişi (circumcizie = tăierea prepuţului), iar toţi copii încep educaţia la o şcoală coranică, unde învaţă să citească Coranul. Căsătoria este o ceremonie mai mult religioasă decât familială, iar după moarte, musulmanul este înmormântat cu capul spre Mecca.
Printre altele, legea islamică cuprinde şi alte reguli, fiind interzisă consumarea de băuturi alcoolice şi carne animală, dacă nu a fost obţinută după recitarea unei formule ritualice.

  
 Moschee în limba română, desemnează un lăcaş de cult al musulmanilor. Acest cuvânt provine de la termenul francez mosquée, ce vine, la rândul său, de la spaniolul mezquita, un împrumut din limba arabă masğid (مسجد), care înseamnă „loc de prosternare” derivat de la verbul sağada „a atinge pământul cu fruntea”, iar cum acest gest reprezintă o parte importantă a rugăciunii rituale – salāt (صلاة)– a fost considerat ca emblematic pentru aceasta.
Un sinonim al cuvântului „moschee”, „geamie” a intrat în limba română din turcă – cami (pronunţat geami) – care, la rândul său, l-a împrumutat din arabă: ğāmi‘ „care reuneşte”, adică „marea moschee” sau „moscheea-catedrală” unde se adună comunitatea pentru rugăciunea solemnă de vineri (ar.: al-ğum‘a, cuvânt derivat de la aceeaşi rădăcină ca şi ğāmi‘) şi pentru ascultarea predicii (ar.: khutba خطبة ) ţinută de imam. În limba română, cei doi termeni „moschee” şi „geamie” sunt folosiţi indistinct pentru desemnarea aceleaşi realităţi. De altfel, şi în unele zone islamice cei doi termeni funcţionează ca sinonime.
 Moscheea în general este un edificiu impresionant şi reprezentativ al diferitelor şcoli de arhitectură musulmană” şi mărturiseşte „în acelaşi timp, măreţia divină şi prezenţa triumfătoare a Islamului”.
Moscheea („masjid”) este locul, edificiul, în care musulmanii se adună, studiază şi se închină lui Allah. Confrom islamului, prima moschee a fost Kaaba, construită de către Abraham din ordinul lui Dumnezeu. Când Mohamed trăia la Mecca, Kaaba era locul în care el şi noii convertiţi mergeau să se roage. Cu timpul, construcţia s-a extins pentru a permite accesul tuturor musulmanilor veniţi în pelerinaj, forma finală datând din 1577.  
Moscheele, din punct de vedere arhitectural, au evoluat foarte mult. Primele edificii erau construite sub cerul liber. În prezent majoritatea sunt construcţii impunătoare, cu domuri şi minareturi.
Moscheele au asociate minareturi, turnuri ce domină prin înălţimea lor. Din aceste turnuri, muezinul cheamă la rugăciune pe musulman de 5 ori pe zi, care se poate ruga oriunde s-ar afla în momentul chemării.
Moscheea este locul multor ceremonii religioase, în special rugăciunea de vineri (vineri este zi de rugăciune, dar nu şi de odihnă obligatorie). Ceremoniile sunt conduse de un „imam”, cel ce are grijă de buna desfăşurare a lucrurilor. Islamul nu admite preoţi, precum nici o autoritate centrală care să se pronunţe asupra chestiunilor de credinţă.
Cele mai importante trei geamii ale Islamului sunt: „Masjid al-Haram” (în Mecca), „Masjid al-Nabawi” (în Medina) şi „Masjid al-Aqsa” în Ierusalim, acestea fiind considerate de crdincioşii musulmani cele mai sfinte trei locuri din lume.

Moscheea
Sultan Ahmet (Istambul) în perioada în care a fost construită Moscheea Carol I din Constanţa

Moscheea Albastră, construită de al 14-lea Sultan Otoman, Ahmet I (1603-1617) este cea mai mare şi cea mai impresionantă moschee din Istambul. Construcţia moscheii a fost începută în anul 1609 de către arhitectul Mehmet Agha, un discipol al arhitectului Sinan şi a fost terminată 7 ani mai târziu (1616). Moscheea sultanului Ahmet este ultimul dintre cele mai impresionante edificii de cult ale Imperiului Otoman. După acesta au mai fost contruite mai multe geamii dar nici una nu a ajuns la proportiile şi la splendoarea geamiei Sultan Ahmet.
Aceasta a fost construită pe un vechi hipodrom numit în limba turcă Atmeydan (at=cal, meydan=piaţă - ca spaţiu deschis), situat în centrul oraşului (în apropiere de geamia Aya Sofia) încă din perioada bizantină. În timpul pregătirii imensului loc pentru moschee, au fost demolate mai multe clădiri bizantine vechi şi valoaroase ca izvoare istorice.
După finalizarea construcţiei s-a acordat o foarte mare grijă decoraţiunilor interioare iar cele 21 043 bucăţi colorate de granit au fost special comandate de catre sultanul Ahmet de la un atelier vestit din Iznik*.
Covoarele imense au fost şi ele comandate special iar lămpile şi candelabrele au fost importate.
Mocheea Albastră este singura moschee din Turcia care are 6 minarete, ceea ce o face sa fie fără pereche printre celelalte geamii otomane. Minaretele, situate în colturile moscheii au de asemenea în structura lor 16 balcoane care sunt decorate cu granit albastru.
Curtea moscheii se întinde pe o suprafaţă de 500 metri pătraţi,  fiind pavată cu marmură de calitate superioară. În curte conform tradiţiei se află de asemenea o superbă fântână decorată cu 6 coloane şi cu 6 turnuri de granit de o arhitectură impresionantă.
Moscheea sultanului Ahmet este cunoscută ca Moscheea Albastra datorită liniilor albastre şi pe alocuri verzi de pe toata clădirea dar şi datorită interiorului acesteia care este predominant albastru. Vitraliile celor 260 de ferestre sunt de asemenea decorate si colorate în culoarea predminată – albastră şi au fost  fabricate special în atelierele sticlarilor din Veneţia.
La intrare şi în interiorul moscheii sunt plăci de granit aurite în care sunt gravate versete din Coran şi importante predici ale profetului Mahomed.

* Iznik este un oraș al Turciei, din nord-vestul Anatoliei, aflat pe locul orașului antic Niceea (numele derivă din grecescul Νίκαια, derivat ulterior în Niceea). In lumea creștină Niceea a căpătat notorietate prin faptul că a găzduit două Concilii ecumenice (oecumenice) din istoria timpurie a creștinismului, primul convocat de împăratul roman Constantin cel Mare în anul 325 d.C. și cel de al șaptelea. 
 Turcii selgiucizi au ocupat Niceea în 1081 schimbându-i numele în Iznik. Oraşul a fost reocupat de către bizantini în anul 1097, în timpul Primei Cruciade, sub împăratul Alexie I Comnenul. După ce cruciaţii au ocupat Constantinopolul în 1204 ( în timpul celei de-a patra cruciade) Imperiul Bizantin s-a fărâmițat în mai multe formațiuni statale. Moștenitorul de drept al fostului imperiu a devenit Imperiul bizantin de la Niceea, numit așa după numele noii sale capitale (Greacă: Βασίλειον τῆς Νίκαιας). Acesta a fost cel mai mare dintre cele trei state bizantine grecești fondate de aristocrația bizantină după a patra cruciadă. „Imperiul de la Niceea” a fost fondat de către familia Lascaris și a existat în perioada 1204 - 1261. A servit drept centru politic şi cultural pentru cca 50 de ani, până când Mihail VIII Paleologul  a adus din nou capitala Imperiului Bizantin  la Constantinopol. Niceea a rămas  o capitală de provincie..
 Orașul Iznik se afla într-un bazin fertil, la capătul estic al Lacului İznik, delimitat de dealuri la nord și la sud. Era situat cu partea de vest spre lac. Poziţia oferea atât protecție împotriva asediilor de pe  această direcție, precum și posibilitatea de acces la o rută de aprovizionare, care ar fi fost dificil să fie tăiă. Lacul era suficient de mare încât să nu poată fi blocat cu ușurință, iar orașul a fost suficient de mare pentru a face improprie orice încercare de a aduce de la portul de pe țărm arme de asediu pentru a fi cucerit.
Oraşul era înconjurat din toate părțile de cca 5 km de ziduri de aproximativ 10 m înălţime care  aveau peste 100 de turnuri. Acestea erau la rândul lor, înconjurate de un șanț dublu pe largi porțiuni de teren.
Ulterior, oraşul a fost asediat şi cucerit în 1331 de către turcii otomani, care au construit Moscheea Verde (1378 - 1391). După 1453, prosperitatea orasului Iznik a avut de suferit odată cu stabilirea capitalei Imperiului Otoman la Istambul, aflat in apropiere.
Încă din secolul secolul al VI-lea oraşul devenise renumit pentru fabricarea ceramicii şi a faianţei. Iznik a devenit faimos pentru ornamentele sale care au decorat moschei şi palate din întreaga Turcie. După ce atelierele de ornamente au fost mutate în Istambul, către anii 1700, pentru Iznik a început un îndelungat declin economic.

Interiorul Moscheei Sfânta Sofia - 1900
 Geamia este de obicei decorată cu versete din Coran pictate sau sculptate în piatră, dar fără nici un fel de reprezentare antropomorfizată a lui Allah, el fiind imposibil de ilustrat conform islamului.
Interiorul Moscheei Sfânta Sofia în perioada anilor 1910 -  
Sala de rugăciune
Sala de rugăciune este o încăpere spaţioasă, acoperită cu o cupolă (ar.: قبة qubba), susţinută de coloane. Pereţii pot fi decoraţi cu inscripţii din Coran, cu arabescuri florale, cu tablouri ce prezintă, într-o caligrafie extrem de elaborată, numele lui Dumnezeu (ar.: الله Allāh), al profetului Muhammad, ale celor patru califi bine-călăuziţi sau ortodocşi (ar.: الخلفاء الراشيدون al-khulafā’ ar-rāšidūna). Podeaua este acoperită cu covoare scumpe, dat fiind că în moschee se intră fără încălţări.
     Elementul de bază al sălii de rugăciune îl constituie mihrāb-ul (ar: مـحراب). Mihrāb-ul este o nişă goală, de forme diverse, ce se află în peretele (ar: قبلة) qibla (dinspre Mecca) şi indică direcţia de rugăciune. Toţi cei ce se roagă în moschee sunt îndreptaţi cu faţa spre mihrāb. Mihrāb-ul executat în piatră, cărămidă, faianţă sau lemn, se constituie de foarte multe ori într-o adevărată capodoperă artistică. La baza mihrāb-lui sunt rânduite exemplare din Coran, mătănii, ele însele opere de artă. Mihrāb-ul, ca element arhitectural, datează din perioadă umayyadă, cunoscând ulterior o dezvoltare de un mare rafinament.
     Un alt element esenţial al mobilierului moscheii, este minbar-ul (ar: منبر), un fel de amvon cu trepte, aflat la dreapta mihrāb-ului, cu un aspect monumental, pe care stă predicatorul pentru a-şi rosti predica la rugăciunea solemnă de vineri. În moscheile frecventate de comunităţi nearabofone, mai poate exista un minbar mic, în stânga mihrāb-ului, folosit pentru a rosti predica în limba comunităţii respective.
     Deasupra uşii de la intrare, care se află în partea opusă peretului qibla, se poate afla un balcon pentru femeile care vor să participe la rugăciune.
Intrarea în moschee se face printr-o curte mare, în care se află un bazin unde musulmanul trebuie să se purifice prin spălare înainte de a merge şi a se ruga. Intrarea la rugăciune se face fără încălţăminte.
Curtea interioară a moscheei Carol I - Constanţa - Fotografie din minaret
In exteriorul sălii de rugăciune (haram) se află de obicei o curte interioară (sahn) cu portice şi locuri cu apă pentru abluţiuni (abdest).
Minaretul geamiei Carol I - vedere din curtea interioară



Minaretul (cf. arabă: منارة manārat „loc de iluminat”, „far”) este un turn, fie legat de moschee, fie detaşat de ea, construit din piatră sau din cărămidă, utilizat pentru a lansa chemarea la rugăciune (ar.: اذان idhān, de unde şi cuvântul "muezin", ar.: مؤذن mu’adhdhin, „cel ce face chemarea la rugăciune").
     Primele minarete sunt construite în Siria în secolul al VII-lea, în perioada umayyadă, cu baza pătrată, asemănătoare clopotniţelor siriene. Acest tip de minaret va fi dezvoltat în Maghreb, cum ar fi la moscheea din Kairauan (ar.: القيروان al-Qayrawān) şi la Cordoba. 
     În perioada abbasidă, apare un alt tip de minaret, în Irak, cel de formă elicoidală, precum cel de la moscheea din Samarra, inspirat din arhitectura mesopotamiană, şi care va fi preluat de arhitectura egipteană (a se vedea în acest sens, moscheea Ibn Tulun din Cairo). 
     În regiunile iraniană şi turcă, pentru minaret se adoptă o bază circulară. Începând din secolul al XI-lea, minaratele se prezintă sub o mare varietate a formelor, având baze pătrate, circulare, hexagonale etc. 
      De înălţimi diferite, dar toate sugerând triumful islamului, în număr variabil  de la unu la şase, în funcţie de regiune şi de epocă, minaretele sunt cele ce indică de departe existenţa unei comunităţi musulmane ce are acolo un locaş de cult.


În partea stângă a curţii, este situat locul de abluţiune (spălare rituală) dotat pentru executarea atât a abluţiunii totale, cât şi a celei parţiale. Curăţenia corporală este o cerinţă obligatorie pentru musulmanul care vrea să-şi facă rugăciunea rituală. 
      În mijlocul curţii, de obicei, se înalţă o fântână arteziană înconjurată de un mic bazin, ceea ce conferă curţii o răcoare contrastantă cu canicula din zonele tradiţional islamice. 
      În partea dreaptă, există un loc amenajat pentru cei ce vor să stea de vorbă, să se odihnească, să mediteze.
Până în secolul al XI-lea simbolismul moscheii a fost de factură arabă. Otomanii l-au înlocuit cu un plan diferit, mai cuprinzător, păstrând elementele cerute de cult. 
Astfel, în orice moschee există acel loc similar cu altarul din bisericile creştine. şi se prezintă  sub forma unei nişe goale numită mihrab.  Mihrabul este orientat către Mecca - quibla (quiblah) -
Mihrabul şi minberul din Moscheea Carol I din Constanţa     
Minbar-ul (ar: منبر), un element sacru al geamiei şi are aproximativ semnificaţia amvonului din bisericile creştine. Se prezintă sub forma unei structuri cu trepte bogat ornamentat (de cele mai multe ori din lemn).  El se află la dreapta mihrāb-ului. Are un aspect monumental. Pe trepte stă  predicatorul (Imamul) pentru a-şi rosti predica la rugăciunea solemnă de vineri. Minbarul are un număr impar de trepte (5-7-9), în funcție de mărimea geamiei.  Imamul stă cu 2 trepte mai jos decât treapta din vârf. În moscheile frecventate de comunităţi nearabofone, mai poate exista un minbar mic, în stânga mihrāb-ului, folosit pentru a rosti predica în limba comunităţii respective.
Minbarul şi candelabrul din interiorul moscheei Carol I din Constanţa
  Minbarul (minber) - catedra predicatorului, constituită dintr-o scară dreaptă cu baldachin, închisă privitorului a fost instituit chiar de Profet. Amplasarea şi orientarea sa nu răspund, totuşi, nici unei obligaţii specifice; doar cât să dea posibilitatea credincioşilor de a-l vedea cât mai bine pe imam. În schimb, treptele care îi permit predicatorului să urce la tribună sunt considerate drept echivalente simbolice ale înălţării spirituale a şeicului sau imamului. Minbar-ul sugerează, în acest caz, suprapunerea gradelor de cunoaştere, înălţarea spre Dumnezeu, scara celestă şi poate chiar mi'raj-ul.






























































5 comentarii:

  1. imediat in poza de sub cea cu planul subsolului se vede ca lipseste minaretul.
    Interesant. Poate ne da Radu C mai multe detalii :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Firesc... este o fotografie din 1912... minaretul a fost ultimul construit... fotografia respectiva reprezinta o faza intermediara a finalizarii geamiei.... Intr-adevar, poate domnul Cornescu ne-ar putea oferi detalii interesante... din comentariile dansului am dedus ca o parte din fotografii (unele preluate chiar de la domnia sa si postate aici) au fost realizate de Victor Stefanescu in rastimpul cat s-a construit moscheea.... Oricum, dintr-o nefericita intamplare, am pierdut din configurarea blogului... dar voi lucra in continuare la completare si finisare... Socotesc o datorie de onoare de a face din acest blog o forma de exprimare a respectului pentru orasul constanta si pentru concetatenii nostri de religie musulmana. Va multumesc pentru cuvintele alaturate imaginilor ce se afla aici....

    RăspundețiȘtergere
  3. Absolut impresionanat materialul,documentat,placut de citit si mai ales de invatat din el.
    FELICITARI

    RăspundețiȘtergere
  4. Va cer permisiunea de a prelua cateva poze pe forumul www.Islamic.host.org

    Multumiri anticipate
    Viorica Abbulafia

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Viorica pentru aprecieri... aceasta postare, in faza initiala avea o mai mare intindere... A survenit insă o eroare in editorul de la acea vreme si am pierdut mai mult de o treime din postare... Nu am mai revenit la acel moment dar mi-am propus sa revin. Lipsa de timp si lucrul in finalizarea celorlate teme m-au determinat sa amân pentru o vreme lucrul la acest subiect. Am cu mult mai mult material documentar, unele dintre articole fiind insa in faza incipienta si inapte pentru postare. Cu multa placere poti prelua tot ceea ce te intereseaza. După cum observi nimic nu este condiţionat de vreo pretentie asupra celor postate. Este nefiresc, cel putin din punctul de vedere personal, să pretinzi proprietatea asupra unei informatii (nu doresti sa fie cunoscută, nu o postezi... dar, acest lucru nu isi are locul de discutie aici)... Nici una dintre imaginile de din blog nu sunt proprietate personala... ele au fost gasite in timp pe NET si lucrate astfel incat sa devina un material de postat... Daca imi dai o adresa de e-mail cred ca iti pot pune la dispozitie mai multe imagini si chiar text in faza de asamblare. Până la finalizarea unui nou blog care sa il completeze pe cel prezent poate ca va mai trece ceva vreme... până atunci poti face achizitii de imagini de pe blog fara nici o restrictie din partea mea. (P.S. - personal am o afinitate deschisa pentru problemele musulmane si mai ales pentru spiritualitatea islamica, dobandita de pe vremea cand am parcurs un curs de limba turca... m-a prins atunci foarte mult acest univers deosebit al lumii islamice). Pentru cele scrise de tine, multumiri si in situatia ca vei dori o revenire asupra subiectului iti stau la dispozitie, Pluttonia

      Ștergere