marți, 13 septembrie 2011

Cazinoul din Constanţa - zbucium de istorie

În antichitate se spunea ca norocul este dat ori favorizat de către zei. De altfel, primul joc de noroc a avut loc chiar între cei trei magnifici ai puterilor cereşti atunci când Zeus, Poseidon si Hades au decis să-şi împartă lumea cea de deasupra şi cea de dedesubt la... zaruri.

După aceea odată cu ivirea muritori de rând nu a fost nevoie decât de-o frântură de timp pentru ca oamenii mai mult sau mai puţin coborâtori din zei sa facă asemenea  prea puternicilor din Olimp.

Precum se observă din gravurile medievale zeiţa Fortuna ducea cu sine Roata Norocului peste care aşezase ca stăpân chiar pe nestatornicul şi perfidul duh al Hazardului

Pe lângă zarurile cu şase feţe pe care pătimaşii închinători ai Fortunei le cunosc atât de bine şi le lasă să cadă spre a se roti în vâltoarea roţii ce le hotărăşte soarta  romanii au folosit şi zarurile cu 20 d feţe.

In Grecia şi Roma antică, aristocraţii îşi petreceau vacanţele în acele locuri special destinate pentru ei, unde se puteau relaxa inclusiv dedându-se viciului stârnit de  jocurile de noroc.

Treptat, staţiunile s-au înmulţit, deşi au rămas la fel de exclusiviste, iar jocurile de noroc au devenit o practica curentă a înaltei societăţi din acele vremuri. Şi dacă, mai târziu, la 1387, francezii şi-au adjudecat titlul de inventatori ai cărţilor de joc, cei care le-au popularizat au fost germanii, care, în 1440, graţie tiparniţei lui Gutenberg, au realizat primele pachete cu asemenea cărţi.

Cuvântul cazinou este de origine italiana şi se asociază cu o casa de dimensiuni reduse - casini - unde se întâlneau cei bogaţi, unde, nu de puţine ori, viciul era la el acasă şi unde, între două jocuri de noroc, se puneau la cale treburile ţării. Prima casa oficiala de jocuri de noroc si-a deschis porţile la Veneţia, in 1626, oraşul lagunelor rămânând vreme îndelungată Mecca jucătorilor împătimiţi. Atât de mult se câştiga aici, încât, de-a lungul canalelor, funcţiona o adevărată reţea de hoţi şi asasini, care îi atacau adesea pe câştigători, după ce aceştia părăseau localul. Se pare că infractorii aveau complici atât printre jucători, cât si printre mânuitorii instrumentelor ce împărţeau norocul  în sălile de joc ale cazinourilor.

În ceea ce priveşte pokerul modern, specialiştii in istoria jocurilor de noroc susţin că acesta este o combinaţie de jocuri persane, italiene si englezeşti, fără a putea spune însă cu exactitate cine şi când anume l-a inventat.

Ca spectacol, edificiul Cazinoului surprinde prin locul unde a fost ridicat, prin nesimetricul volumelor şi provocarea  privitorului de a-i intui de la exterior spre interior  intimitatea şi funcţionalitatea spaţiilor precum şi prin limita ce demarcă ţărmul artificial linearizat odată cu consolidarea falezei. Vivacitatea şi efervescenţa viului denotă şi  în raportul dintre tumultul mării şi haoticul spectacol al cerului din care răzbate strigătul neîntrerupt al păsărilor stăpânitoare peste cer şi apă.

Arta fotografică a speculat încă din primul moment neasemuitul potenţial de expresie al clădirii. Real sau mai puţin real, aspectul imortalizat de pelicula  magică a incitat permanent pe privitorul şi magicianul luminii şi umbrei ce urmăreşte lumea din spatele obiectivului fotografic.

Orice nor e dat cerului pentru a-l face în faţa finţelor muritoare de-a pururi veşnic şi stabil. ” ce e val, ca valul trece... ce e nor e precum aburul de zare... acoperă în noapte Luna şi peste zi acoperă chiar şi măritul Soare...” 

Luna plină mai clară ca nicând naşte miracole în sufletele celor ce şi-au ales faleza spre a le fi loc de liniştire tumultului adunat de peste zi

Deşi anotimpul pare bacovian, luminozitatea reflexiei coloanelor da o anume notă optimistă iar continuarea reflexiei prin surprinderea gradientului ascendent de la imaterial spre material face ca imaginea fotografică să imprime trepidaţie de viaţă. Pare că ploaia de vară s-a aruncat în volbură peste mozaicul promenadei pentru ca aceasta să aştepte razele unui apus aducător de limpeziri  de constelaţii încă din primele momente de crepuscul.

Efectele unghiului nemărginit sunt atât de incitante încât privitorul este trimis pe deoparte spre sensul sugerat de artist dar, în egală măsură şi spre propria percepere de sine

Emblematica construcţie a Cazinoului constănţean inaugurat în 1910 a fost transpusă în variate forme de exprimare plastică

Ochiul şi spiritul artistului de vocaţie poate surprinde adesea aspecte subtile peste care cei mai mulţi trec fără a le lua în seamă.

Peniţa, creionul sau penelul au încercat nu de puţine ori să prindă nemurirea luminii şi a umbrei din jocul de volume şi contururi al controversatei plăsmuiri arhitectonice de pe faleza Constanţei.

Orice altă formă de trăire a emoţiei artistice este  o capacitate de a trăi ”întâmplarea” artistică a privirii ce se lasă împlinită cu surprindere de irepetabilul din compoziţia subtil formulată de arhitectul  demiurg ce a pus piatra şi cimentul să dăinuiască pe micul promontoriu rupt mării pe faleza dintre Farul genovez şi începutul digului ce apără dinspre larg portul Constanţa.

În vremurile de azi, lentila aparatului de fotografiat se desfată într-un regal de contraste ”furat” din cele mai diverse unghiuri pe care artiştii ”diafragmei” ni-l pot dărui...

Cazinoul Constanţei a fost una dintre primele construcţii destinate pentru socializare şi distracţii. Aproape imediat după ce oraşul a fost preluat de către administraţia românească prefectul Remus Opreanu a considerat că pentru ceea ce urma să devină oraşul era necesară ridicarea unui astfel de local. Istoria Cazinoului a început în jurul anului 1880.

La acea vreme stabilimentul se numea Cazin sau Kürsaal (din limba germana) era o construcţie de paiantă, fardată cu scândură la exterior. Se afla lângă Farul Genovez, la capătul dinspre mare al bulevardului Elisabeta în imediata apropiere a Hotelului Carol I. Cazinul dispunea de sală de dans.

Existau două săli de lectura unde ”vilegiaturiştii” puteau citi ziarele locale şi reviste, precum ,,Telegraf”, ”Farul Constanţei”, dar şi publicaţii precum, ,,Figaro” sau ''L'Ilustration”. Existau de asemenea două săli de jocuri şi o terasă cu deschidere la malul mării. Terasa era locul preferat de întâlnire al turiştilor şi a elitei constănţene dar şi a marinarilor ambarcaţi pe navele ce operau în port. În localul Cazinoului erau frecvente reprezentaţiile teatrale, concertele, balurile mascate, seratele cu caracter caritabil, conferinţele, recitalurile instrumentale sau cele susţinute de primadona operei din Milano de origine română, Carlotta Leria. Jocurile de şah, domino sau table susţineau interesul celor ce îşi doreau o companie pentru a se destinde în prezenţa unor companioni. Predomina aerul de vacanţă al „pleziriştilor”.

Era locul în care Constanţa devenea un loc de unde se putea pleca cu amintiri plăcute. Distracţia şi petrecerile făceau cunoscut oraşul celor ce îl aleseseră spre a le fi gazdă ospitalieră a verilor la ţărm de mare. Cazinoul reprezenta locul în care Caragiale susţinea conferinţe şi unde se citeau fragmente din scrierile sale. Cu titlu anecdotic putem menţiona că intrarea se făcea pe bază de abonament sau cu bilete cu preţ variabil (Preţul abonamentului familial era de 50 de lei iar intrarea la baluri costa 2 lei de persoană).

Această primă amenajare este menţionată şi de Barbu Ştefănescu Delavrancea care a vizitat Constanţa în 1887 când a fost inaugurată statuia lui Ovidiu. El povestea:  „În port, marinari români şi marinari englezi…sunt nelipsiţi de la petrecerile organizate la Casino, la Hotel Carol sau pe bulevard.”

Tot în anul 1880 oficialii oraşului au considerat că lângă acest local trebuia construit ceva mai potrivit pentru urbe pe măsură ce aceasta va deveni din ce în ce mai frecventată de ”vilegiaturişti”. S-a preconizat construirea de către Henry Guaracino a unui pavilion ce urma a fi situat mai jos de nivelul bulevardului. Contractul cu Guaracino a fost semnat un an mai târziu, de primarul Panait Holban şi prevedea că, după perioada de închiriere a localului (1881 - 1885), întreaga construcţie să intre în proprietatea comunei Constanţa.

În anul 1890 s-a pus deja problema unei construcţii definitive a Cazinului. Se ridicaseră câteva platforme  dar erau modeste ca dimensiuni şi nu puteau oferi nimic din ceea ce ar fi adus cu sine o terasă. Era nevoie de acel loc ce putea oferi cu generozitate confort unei seri plăcute la mal de mare.

Promontoriu de la marginea estică a falezei se continua în mare printr-o formaţiune de stânci răzleţe  pe care îndrăzneţii se avântau fie spre a pescui, fie spre a simţi cât mai de aproape zbuciumul de val şi frământările spumei vânturată haotic de  vânturile sosite de la larg.

Extremitatea estică a peninsulei Constanţa prin promontoriul său expus pe un amplu sector către larg avea  de asemenea şi spre nord  un şir de stânci de pe care se putea admira punctul cheie al falezei coastei de vest a litoralului Mării Negre. Este vorba despre Capul Singol (actuala locaţie a Pescăriei) unde se schimbă profilul coastei care trece de la plaja întinsă şi largă către faleza abruptă, nu foarte înaltă, dar evidentă din acest punct până la gurile Bosforului marcate de cele doua capete  Rüğmeli Hisarı şi Anadoğlu Hisarı. 

 

Începerea lucrărilor a fost tergiversată însă, în anul 1891 o furtună puternica a distrus în mare parte clădirea din lemn a Cazinului. Primăria a ajuns la concluzia că este mai ieftin să ridice o noua clădire decât să o repere pe cea parţial distrusă. A fost demolat la începutul anului 1892 (pe 29 ianuarie a fost aprobată demolarea). Locul noului local a fost mutat de lângă Farul Genovez spre port aproximativ în zona unde este amplasat actualul edificiu al Cazinoului.

Lucrările au început în aprilie 1892 la cererea primarului Al. Belik şi a fost dat în folosinţă în 1893. A fost tot o construcţie din paianta, susţinută de piloni din lemn.

Era compusa dintr-o sală de dans, mai multe încăperi şi o terasa deschisă către mare. În acest „frumos Salon” aşa cum îl descria ziarul ”Farul Constanţei”, publicul se strângea „ ... pentru a petrece. Necesitatea lui era simţită de tótă lumea. Situat pe malul Mărei, împodobit cu drapele şi destul de spaţios, a devenit locul de întâlnire al tuturor. Diua se converséda, séra se jócă la sunetele musicei militare…”
Fotografia de mai sus datează din perioada anilor 1900 deoarece se observă cu uşurinţă că nu fusese ridicată Casa Manisalian (1904)

Cuvinte  de un inedit specific începutului de veac au surprins imagini care duc cu gândul la o lume apusă, plină de farmec, aproape ireală. Ele au fost subliniate şi de observaţiile scriitorului Petru Vulcan: ,,Îndată la început ne atrage pavilionul de petrecere, ale cărui picioare se ridica din valuri, câtă vreme veranda e împinsă deasupra marii. Fereştile, sara, sunt iluminate a giorno, în lăuntru cântă musica şi părechi vesele dansează bostonul; din afară lampioane atęrnate spre mare fac o lumină feerică, sub care dame şi domni conversează intim, desfătându-se în marea dinaintea lor, ca-n «O mie şi una de nopţi»“.
(Începând cu anul 1904 pe faleza Constanţei, în imediata apropiere a Catedralei Sf. Petru şi Pavel, pe B-dul Elisabeta, a existat la fel de emblematică clădirea Casei Manesalian. Ulterior în perioada interbelică ea avea să devină sediul Camerei de Comerţ. Clădirea a fost bombardată în timpul celui de-al doilea razboi mondial şi a fost demolată. Pe locul ei a fost ridicat un bloc ce a oripilat prin autenticul său stil comunist.)

Scriitorul Ion Adam consemna la rândul său în monografia oraşului apărută în anul 1907 şi intitulata ''Constanţa pitoreasca": ,,Una dintre atracţiunile care strânge cea mai multă lume la un loc este Cazinul. Primăria are grijă din timp să năimească pentru sezon una dintre cele mai renumite orchestre din ţară, care să cânte în lunile iulie şi august pe terasa Cazinului, între orele 5-7 şi 8-12 seara. Pentru a lua parte la aceste concerte zilnice, vizitatorii plătesc o anumită taxă pe care o fixează mai înainte Consiliul Comunal.

În serile liniştite cele două terase ale vechiului cazin se umplu de lume aleasă, care-şi ia gustările afară, în faţa mărei ascunsă în noapte şi asculta armoniile amăgitoare ale orchestrei.

Cazinul vechi este făcut numai din lemn şi aşezat pe ţăruşi puternici, pe marginea bulevardului. În salonul acela improvizat s-au bucurat şi au petrecut la baluri multe rânduri de sezonişti strânşi acolo din toate colturile ţării şi din toate părţile lumii. Azi însă se pare ca şi cerinţele au ajuns mai pretenţioase şi lumea priveşte cu milă la bătrâna baracă care a octrotit atâtea întâlniri şi extazuri. Strălucirea de altădată a Cazinului a fost pierdută. Pereţi sunt scorojiţi. Sunetul pianului a încetat să se mai audă, singurele zgomote fiind acelea ale muştelor sau porumbeilor. Podelele, care înainte obişnuiau să geamă sub tocurile doamnelor, au fost acoperite de mizeria acumulată în decursul anilor în care a căzut pradă indiferenţei.

Primăria s-a gândit atunci la o schimbare îndrăzneaţă, potrivit şi sborului pe care l-a luat oraşul şi a hotărât să facă un cazin cu toate înlesnirile moderne de petrecere. Deoarece disponibilităţile financiare erau precare încă de la începutul construcţiei (anii 1891-1893) se pusese problema rentabilităţii Cazinului. Iniţial a fost închiriat unui antreprenor, dar ulterior Consiliul Comunal a hotărât să-l exploateze în regie proprie. După ce a constatat că cheltuielile abia sunt acoperite de venituri, primăria a oferit iarăşi spre închiriere Cazinoul.

În mai 1902 antreprenor al Cazinului devine unicul fiu al marelui povestitor Ion Creanga, căpitanul C.I. Creanga, despre care George Călinescu spunea că ,, nu era nici deştept şi nici nu avea vreuna dintre însuşirile tatălui."
In cererea adresată autorităţilor locale, căpitanul Constantin Creangă solicita, în dublă calitate de cofetar şi bucătar, să i se închirieze Cazinoul, menţionând totodată deosebitele servicii pe care le poate oferi: ,,Cunoscând lumea aleasă a persoanelor ce frecventează acest cazin, mai ales în timpul sezonului şi fiind convins ca un serviciu curat, prompt şi mai ales cuviincios se răsfrânge în prima linie a gospodăriei comunale, posedând aceasta experienţă şi dispunând de un personal ales şi încercat, cunoascând cele doua limbi uzuale pentru străinii ce s-ar abate la Constanţa."
În imaginea de sus este de remarcat prezenţa corabiei eşuate în urma uneia dintre frecventele furtuni ce au dus faima de coastă neospitalieră pentru locul unde s-a ridicat din străvechi timpuri cetatea tomitană.

Căpitanul Creanga a reuşit să convingă Primăria Constanţa să-i închirieze Cazina pentru suma de 2000 de lei pe an. Pe lângă plata chiriei, Primăria i-a impus antreprenorului Creanga să pună în vânzare ,,articole de consumaţiune de cea mai buna calitate '' şi să folosească pentru iluminare ,, petroleum de cea mai buna calitate pentru a nu produce nici un miros''.
Revenind la cele scrise de Ion Adam. Acesta intuise cu exactitate faptul că vechiul cazin era demodat, deoarece, încă din anul 1903 edilii constănţeni, respectiv primarul Cristea Georgescu şi prefectul Scarlat Vârnav începuseră demersurile de ridicare la Constanţa a unui Cazino modern, asemenea celor de pe riviera franceză. A fost dorinţa elitelor oraşului dar şi un fapt dictat de necesitate, un oraş în plină dezvoltare trebuia să aibă o clădire de distracţii pe măsură şi nu o improvizaţie din lemn şi paiantă. În 1903 arhitectul Daniel Renard, care locuia în Constanţa, a primit contractul pentru Cazinou.

(Arhitectul Daniel Renard s-a născut la Dragomireşti (jud. Neamt) în anul 1871 şi a decedat în anul 1935 (incert). Studiile superioare le-a făcut la Paris. La întoarcerea în ţară a promovat ideile noului curent modernist pe care l-a aplicat la realizarea Cazinoului din Constanţa (1907 -1910) şi a hotelului Athenee Palace, refăcut mai târziu de Duiliu Marcu. La data inaugurării( 15 august 1910) Daniel Renard ocupa funcţia de arhitectul şef al Ministerului Agriculturii).

Renard a făcut primele schiţe în care clădirea ce urma a fi realizată avea trăsături clare ”Art nouveau”.

Mai marii politici aflaţi la putere în acel moment, diriguitori ai urbei tomitane, umblaţi prin Europa vremii, au fost de acord şi au dat cale liberă pentru începerea lucrărilor.  În egală măsură însă, parte a politicienilor din opoziţie, au adoptat o poziţie de contestare a proiectului, fiind susţinătorii promovării unui stil arhitectural cu dominantă autohtonă.

Nu toată lumea era entuziasmată de concepţia lui Daniel Renard, motiv pentru care clădirea Cazinoului avea să fie un subiect aprig de discuţii, stârnind nenumărate controverse. Proiectul lui Daniel Renard era acceptat şi comentat favorabil de către liberali, aflaţi la putere, dar respins şi aspru criticat de partidele de opoziţie, stârnind în cele din urma un adevărat conflict politic pe plan local. De altfel, arhitectul era un om de încredere al prefectului Scarlat Vârnav.

Una din pozele executate imediat după inaugurarea Cazinoului. se observa conformitatea (relativă) cu proiectul iniţial. Extensia de pe terasa (etaj) dinspre est nu fusese încă realizată.

Se observă din fotografia anterioară adăugirea ce a completat structural latura estică

Foarte mulţi dintre contestatari erau contrariaţi de asimetria şi irepetabilitatea elementelor de construcţie. Proiectul avea personalitate, susţinea distinct partajarea în spaţiu a elementelor distincte pentru cele două aripi ale clădirii precum şi pentru faţadele dinspre faleză şi dinspre mare.

Arcele şi evolventele precum şi decoraţiunile cu compoziţii din simbolistica marină făceau notă aparte în raport cu stilul neoclasic românesc pe care

Edilii bucureşteni îl solicitaseră de asemenea pe Daniel Renard să proiecteze ceea ce avea să fie cel mai mare hotel bucureştean al vremii: Athenee – Palace, terminat în 1910 şi realizat tot în stilul ”Art nouveau”. 
Renard avusese o serie de eşecuri costisitoare, după ce clădirile proiectate de el - Palatul Administrativ şi cel de Justiţie - au crăpat, în timp ce calculele pentru construcţia Halei, ca şi cele de la Casino (parţial), erau greşite.
În toiul acestor dispute construcţia Cazinoului a început totuşi. Lucrările erau supravegheate de chiar proiectantul Daniel Renard. El şi-a început dezvoltarea proiectului şi a dispus turnarea concomitentă a fundaţiilor pentru a asigura platforma, „decupată din mare”, pe care urma să se realizeze construcţia.

Pentru a realiza o linearitate a falezei, şi a consolida zona ce avea să fie ”răpită” din mare, a fost nevoie de o cale ferată pe care s-au transportat importante cantităţi de material de umplutură şi consolidare. Această cale ferată pornea ca o ramificare din port şi s-a extins până la extremitatea falezei din zona Farului Genovez. După terminarea lucrărilor ea a fost dezafectată şi demontată faleza suportând etape succesive de amenajare pentru traficul vehiculelor şi cel pietonal.

În anul 1905 jocurile politice ale vremii au făcut ca liberalii să plece de la putere iar locul lor a fost luat de conservatori, care aveau (după cum s-a subliniat) alte opţiuni în privinţa Cazinoului constănţean. Conservatorii au renunţat la prestaţia lui Daniel Renard şi au apelat la unul dintre cei mai cunoscuţi arhitecţi români din acea perioadă, Petre Antonescu, care a conceput proiectul unui Cazinou mult mai complicat, asemănător unui teatru, având la extremităţile faţadei două turnuri.

Într-o adresă emisă pe 8 august 1905 de Ministerul Lucrărilor Publice, se preciza că arhitectul Petru Antonescu a fost desemnat să realizeze noile planuri ale Cazinoului care a propus o construcţie în stil neo-românesc. Planul  lui Petre Antonescu  era o construcţie cu fundaţii, parter, antesol, două etaje şi pod.
Prima serie completă de planuri pentru construcţia clădirii a fost trimisă spre evaluare şi aprobare în februarie 1907.
Când cea de-a doua fundaţie a edificiului a fost gata, în 1907, liberalii au revenit însă din nou la putere, în aceeaşi formula administrativă. Analizând stadiul de execuţie al cazinoului primarul liberal Cristea Georgescu a identificat unele inconveniente ale proiectului lui Petre Antonescu iar rezoluţia finală a edilului l-a repus în funcţie pe Daniel Renard.
(n.b. - îmi permit, cu respect, să îl citez pe domnul arhitect Radu Cornescu care face afirmaţia că ”nici măcar o virgulă din proiectul lui Petre Antonescu nu o regăsim în ceea ce este azi Cazinoul din Constanţa”)

A urmat turnarea celei de-a treia fundaţii care a fost şi ultima. Construcţia Cazinoului în forma lui actuală a fost începută în anul 1907 (urma să fie finalizată în 1910).
Privind cu atenţie se distinge în imagine o garnitură de tren în zona şantierului unde se ridica clădirea cazinoului.

Odată cu avansarea lucrărilor de construcţie şi începerea finisării clădirii a început şi taluzarea terenului dintre Bulevardul Elisabeta şi faleza recent construită.

În această fotografie realizată pe terasa Casinei de lemn se poate observa în fundal schela de acces şi clădirile de pe şantierul noului cazinou.

În arhivele constănţene există mai multe documente care atestă prin înscrisuri dificultăţile ce au grevat asupra termenelor de finalizare a Cazinoului

În decembrie 1909, o comisie formată, la propunerea lui Ion Bănescu, din inginerul Elie Radu şi arhitecţii Ion Mincu şi D. Maimarolu a fost solicitată să studieze lucrarea în derulare a Cazinoul. Aceştia au formulat observaţii moderate. S-a întocmit un act care urma să stea la baza finalizării edificiului.

Notificarea prin care se înainta procesul verbal asupra evaluării stadiului de realizare a construcţiei Cazinoului având adnotată aprobarea pentru modificările propuse de comisie şi de asemenea aprobarea pentru plata comisionului în valoare de 1500 lei.

Procesul verbal întocmit de comisia coordonată de inginerul Elie Radu şi din care făceau parte arhitecţii Ion Mincu şi D. Maimarolu

Comisia a studiat cu atenţie oportunităţile pentru ca localul să corespundă atât funcţiunilor de cazinou cât şi a acelora de sală de spectacol.

Se preconiza adăugarea unei săli restaurant şi a unei bucătării cu toate dotările necesare.   Se sugera ca scara de onoare să fie degajată cu o arcada spectaculoasă. S-a recomandat construirea de vestiare, toalete noi şi suprimarea unor trepte si ferestre.

În urma constatărilor de specialitate consilierii din comisiile tehnice ale primăriei au luat iniţiativa să-l solicite pe arhitectul Victor Gh. Stephănescu pentru a se ocupa în continuare de modificările recomandate (V. Gh. Ştefănescu se remarcase în mod deosebit cu ocazia Expoziţiei de la Bucureşti din 1906 ce marcase 40 de ani de la urcarea pe tron a Regelui Carol I. El va fi desemnat ulterior pentru a construi Moscheea Carol I, finalizată în 1913, localul Primăriei terminat în 1921 şi Cazinoul din Mamaia realizat ceva mai târziu în perioada 1931-1934). El urma să evalueze modificările propuse şi planurile necesare, precum şi să supravegheze lucrările. Arhitectul a proiectat printre altele chiar scena şi decorurile, de a căror realizare s-a ocupat pictorul-decorator V. Hugo.

Datorită tergiversări cvasipermanente constructorii s-au lovit de criză. ”Sunt trei ani de când am luat licitaţia construcţiei Cazinoului Comunal. Această lucrare ar fi trebuit să fie terminată în cel mult un an şi jumătate, însă din diferite cauze, toate datorite comunei, cum au fost schimbarea completă a pro-actului, modificări ale proiectului pentru că a fost făcut în pripă, diferite aprobări care au întârziat, nu s-a putut face plata la timp a multor lucrări”, se consemnează în actele Primăriei din anul anul 1910. Documentele arată că, exact cum s-a întâmplat la începutul campaniei, când datoriile se ridicau la 289.000 lei, tot din lipsa finanţelor, s-au pierdut trei ani, ţinând capital şi garanţie angajate la construcţia acestei clădiri.

Din cauza acestor întârzieri, firma constructoare a pierdut bani şi nu s-a putut angrena în demararea altor lucrări. ”Vă facem responsabili de orice întârziere care ne-ar duce la pierderea timpului şi neterminarea lucrărilor la data indicată”, acuzau constructorii pe amploaiaţii Primăriei Constanţa, în urmă cu un secol.

Deoarece lucrările trenau din lipsa de fonduri, la data de 19 martie 1910, Ministerul de Interne aproba repartizarea sumei de 500.000 lei pentru terminarea Cazinoului Comunal. Cu aceşti bani au putut fi definitivate o importantă serie de lucrări.

Pentru ca imobilul să fie terminat, odată cu suplimentarea sumei pentru terminarea lucrărilor, s-a încheiat un contract cu arhitectul Grigorie Călinescu. Primăria se obliga să-i plătească acestuia 14.000 lei în trei rate din care ultima parte abia la încheierea lucrărilor.

În contract se stipula că în cazul în care arhitectul nu-şi îndeplineşte clauzele contractuale, Primăria poate rezilia contractul fără avertisment. Deşi au mai existat probleme ele au putut fi depăşite astfel că spre final s-a considerat că totul a mers suficient de bine.

Pentru confecţionarea dotărilor interioare a fost angajată, prin licitaţie publică, Casa E. Prager&D.Biller din Bucureşti căreia i s-au plătit 79 mii lei.

Pagina 1 a Procesului verbal de atribuire a lucrărilor de mobilier şi dotare facilităţi către firma câştigătoare a licitaţiei.

Pagina 2 a procesului verbal pentru executarea mobilierului.

În imagine coperta dosarului pentru furnizarea mobilierului de către firma ”E. Prager& D. Biller” şi o factură pentru pianina  Julius Eldhtner (Leipzig) cumpărată de la firma N. Miskhozniky din Bucureşti pentru suma de 1525 lei

Preţul confecţionării şi instalării mobilierului s-a ridicat la acel moment la suma de 79.100 lei, plătibili în două rate.

Facturi, devize şi sume care de fiecare dată sunt insuficiente... Veşnicul calvar al celor de atunci şi al celor de azi.

Există acte din care reiese că lucrările efectuate la subsol au costat 63.491 lei, la parter - 106.787, iar la etaj - 39.430. În total, s-au cheltuit 209.708 lei. La această sumă se adaugă încă 547.616 lei pentru balustrade şi grilaje, lustre şi corpuri de iluminat, mobilier, alte decoraţiuni.
Electricitatea a fost instalată de Societatea Anonimă de Gaz din Budapesta iar feroneria a fost executată de fabrica Wolf din Bucureşti. 
Asfaltarea trotuarului exterior şi grilajul de fier cu trei porţi au fost realizate de firma M. Segal din Bucureşti şi au costat 19 mii lei.
Primăria a mai cumpărat şi un pian de la firma Otto Harnisch din Bucureşti şi a angajat o orchestră de 18 persoane cu 20 de mii lei pe sezon. 
Lucrările au costat la final circa 1.300.000 de lei. Suma nu a acoperit însă decât construcţia propriu-zisă. S-au adăugat şi alte cheltuieli pentru mobilier, iluminat , feronerie şi comisionul arhitectului (care a urcat la 5% faţă de 4% cât se ceruse iniţial).
Acesta a fost preţul final (1, 5 milioane lei) deşi conservatorii, care nu au reuşit să impună proiectul lui Petre Antonescu, au afirmat că suma  a depăşit 2 milioane de lei.

Deşi a costat foarte mult, cazinoul a stârnit, cum era şi de aşteptat, controverse încă de la inaugurare. Au fost multe voci venite atât de la politicieni dar şi de la ingineri şi arhitecţi de seamă ai momentului care au criticat realizarea pentru diverse vicii tehnice, de execuţie sau pentru că pur şi simplu era o realizare a celor din opoziţia politică.
Pe 8 august 1910, ziarul „Conservatorul Constanţei” scria: „Cetăţenii Constanţei pot acum să se mândrească şi ei cu ceva. Noua clădire a Cazinului Comunal, despre care începusem să credem că nu se va mai isprăvi niciodată, întocmai ca mitologica pânză a Penelopei, este în sfârşit gata. Din punctul de vedere al esteticei arhitectonice, lasă foarte mult de dorit. Complecta asimetrie şi amestecul babilonic al stilurilor, din care se desprinde impresiunea nelămurită a unei plăsmuiri hibride, fac din noul cazin comunal un monument ridicat în cinstea nepriceperei şi prostului gust”. 

La 15 august 1910 (Sf. Maria), Cazinoul a fost inaugurat în prezenţa principelui Ferdinand. Au fost  ţinute discursuri omagiale pentru regele Carol I, primul ministru Ionel Brătianu, ministru V. Morţun şi au fost organizate un spectacol susţinut de trupa de teatru Davilla şi un bal fastuos la care au luat parte notabilităţile Constanţei.
Este posibil ca imaginea de mai sus să fie imortalizată imediat după inaugurarea clădirii deoarece nu se observă amenajările de decor ambiental.

De multe ori presa vremii, deloc îngăduitoare, folosea clădirea Cazinoului în disputele politice şi adesea îl catalogata în fel şi chip. Dacă spre exemplu, într-un număr din martie 1910, ziarul „Conservatorul Constantei” caracteriza Cazinoul drept ,,o matahala împopoţonată cu tot felul de zorzoane" în decembrie 1911, ziarul „Drapelul”, oficiosul local al liberalilor, îl critica pe primarul Titus Cănănău, deoarece în calitate de inginer şef a aprobat planurile şi devizele de construcţie, deşi ,,prin situaţia d-sale de şef al serviciului tehnic şi consilier comunal, putea şi era chiar dator sa zădărnicească şi să împiedice monstruozitatea".
(O opinie asemănătoare formula şi diplomatului francez George Oudard, care a vizitat Constanţa în 1935. Clădirea Cazinoului i s-a părut acestuia oribilă. În carnetul sau de voiaj diplomatul nota: ,,un lucru este decepţionant în aceste locuri primitoare: albul casino, pretentious complicat, al celui mai îngrozitor stil 1900, care încarcă ţărmul mării.")

Imediat au început cererile pentru închirierea noului Cazinou. La 15 martie 1911 a fost închiriat lui Alphonse Hietz, proprietar de restaurante şi hoteluri din Bucureşti. Punând în prim-plan rentabilitatea ''stabilimentului", care costase enorm, primăria a trecut peste toate opoziţiile şi la aceiaşi dată Consiliul Comunal a autorizat jocurile de noroc, iar localul a fost dotat cu două mese de billiard şi 17 mese rotunde pentru jocurile de cărţi. În scurt timp, Cazinoul din Constanţa a devenit unul dintre stabilimentele cele mai cunoscute de acest gen din Europa, fiind preferat de împătimiţii jocurilor de noroc care veneau aici, incognito, din toate colţurile lumii.

In 1912, Primăria a organizat licitaţia pentru concesionarea Cazinoului comunal, licitaţie câştigată de baronul Edgar de Marcay. Contractul a fost perfectat cu avocatul Nicolae P. Simonide din Bucureşti în calitate de mandatar al Baronului lui de Marcay. Baronul conform clauzelor din contract a început la surt timp construcţia Hotelul Palace, cu scopul de a deservi clienţii cazinoului. Avându-se în vedere clientela pretenţioasă şi sofisticată a Cazinoului, pentru proiectarea hotelului s-a apelat la un arhitect francez, care a conceput o clădire moderna şi eleganta, în stilul rivierei franceze.
(La 28 martie 1912, arhitectul E.P. Goué a primit comanda pentru proiectul hotelului.)

Cazinoul, la rândul lui modernizat, s-a redeschis la 1 iulie 1912. La festivitate a luat parte ca personalitate de marcă a conservatorilor prinţul Griguţă Cantacuzino. Unele ziarele şi-au schimbă de data aceasta abordarea. Este cazul „Conservatorului Constanţei”: „Vasta sală a restaurantului era tixită de un adevărat High-Life, iar orchestra românească de sub conducerea dlui Dinicu executa în aplauzele frenetice ale mulţimei admirabile bucăţi clasice şi naţionale”.

Fotografie de început de secol din zona peninsulară unde se remarcă deja ceea ce avea să devină una din imaginile simbol ale urbei constănţene: Cazinoul.

Fotografia surprinde parcă trecerea prin soartă a devenirii... de la vechea cladire a casinei de lemn, la noua clădire Art Nouveau din betor... pare amuzant, dar mă gândeam demult la povestea celor trei purceluşi... Nu suflarea lupului cel rău năruie, ci nepăsarea şi reaua voinţă... dacă azi cazinoul arată precum e, inseamnă că inimile edililor au fost iarasi dedate binelui de sine şi nu binelui obştii... 

In imagine, o fotografie uşor de datat: 1912. Moscheea Carol I se află în faza de finalizare iar minaretul acesteia nu fusese încă ridicat. Ţinând cont că moscheea a fost inaugurată în 1913 şi minaretul a fost construit în 1913 deducem că anul realizării fotografiei este 1912. Se poate remarca poziţia reciprocă dintre moschee şi Cazinou. Turla care se vede în stânga geamiei aparţine Bisericii bulgare ”Sf. Nicolae vechi”

Imaginea falezei spre Hotel Carol I şi Farul genovez unde se vede clar intreruperea formata de intrândul din stânga. Se pare ca in aceasta locatie avea să se ridice în 1912  clădirea anexa a Cazinoului... Restaurantul...

Restaurantul a fost construit în perioada martie-iulie 1912. şi este o construcţie gen parter cu terasă. Este amplasat în axul Cazinoului, făcând legătura între cele doua Bulevarde. Terasa aflata la nivelul Bd. Elisabeta servea pentru orchestra.

Aici se pare că este vorba despre aceiaşi fotografie ca şi cea anterioară dar sub o ltfel de procesare...

Finalizarea  clădirii restaurantului a fost o contrapondere de echilibru a deschiderii faţadei Cazinoului şi totodată a separat funcţional  elementele  de consistenţă ale ansamblului. S-a produs, cel puţin la nivelul pietonal, o bună acoperire a decorului în partea dinspre uscat. Aprea astfel firească tendinţa ca privitorul să perceapă clădirea   arhitectului Daniel Renard  ca pe un element al decorului maritim fără să se simtă stânjenit de o prezenţă  a spaţiului vegetal frust pe care îl putea oferi o grădină sau un parc.

La momentul inaugural calea de acces pe faleză şi scările erau degajate si cu vegetaţia în creştere.

Viitorul parc al cazinoului... Natura prin excelenţă se naşte şi creşte... Arborii de azi sunt parte dintre ei cei ce în fotografie abia par răsădiţi

După puţin timp a fost construită şi anexa Cazinoului, restaurantul (clădirea actuală a acvariului)

Ulterior, ceva mai târziu în timp, vegetaţia avea să dea plinătate parcului ce respira în aerul de vară.

În prezent el găzduieşte actualul Acvariu. Bineînţeles că prin schimbarea destinaţiei iniţiale de restaurant, la interior au fost făcute mai multe modificări ale compartimentării spaţiului iar la exterior, funcţie de calitatea deciziilor edililor şi de abilităţile artiştilor plastici s-au produs decoraţiuni mai mult sau mai puţin inspirate.

Aşa se face că la începutul secolului al XX-lea, Cazinoul era un loc cu totul aparte, unde aveau acces numai cei bogaţi şi aventurierii, unde ţinuta de seara era obligatorie, iar luxul o atitudine firească. În acelaşi timp, Cazinoul era considerat un loc de pierzanie, extrem de amăgitor. În sălile lui se consumau drame, se trăia cu pasiune intensă patima jocurilor creând o aura de mister în jurul acestei clădiri, a cărei istorie cuprinde multe tragedii şi poveşti nefericite. Adesea, cei ruinaţi la jocurile de noroc sfârşeau noaptea în valurile întunecate ale mării, sau într-o camera de hotel, cu un glonte în tâmplă.

Problema Cazinoului din Constanţa s-a dezbătut inclusiv în Parlamentul României, dar oricât de puternici erau cei care se opuneau existenţei lui şi oricât de întemeiate criticile, această clădire a continuat să fie exploatată conform destinaţiei sale iniţiale. Jocurile de noroc nu au fost interzise, aceasta fiind de altfel atracţia Cazinoului şi scopul construirii lui.

În ziarul „Viitorul” vorbindu-se despre misterul de după 12 noaptea se făceau referiri despre desfrâul „cel mai pătimaş”, despre cetele de femei uşoare, în special „artiste, străine”. Localul era catalogat ca „...tripou, tavernă, loc de pierzanie, iată calificativele de loc măgulitoare pentru edificiul conceput la ţărm de mare de Daniel Renard”.

Localnicii şi turiştii în egală măsură au apreciat cu multă plăcere posibilitatea promenadelor în lumina apusului şi adierii brizelor de seară

Băncile, bine întreţinute şi poziţionate de-a lungul falezei dădeau posibilitatea unor plăcute şi tihnite clipe de relaxare.

După o vreme, pentru a fi protejate de stihiile viscolelor şi a gheţii năvălite din mare din timpul iernii băncile au fost trase spre parcul ce prindea contur

Atmosfera marină răcorea în mod plăcut excesele din temperatura orelor de peste zi.

La inaugurare trotuarul din jurul clădirii a avut un important rol pentru ca cei ce deplasau într-o plăcută preumblare să fie aduşi spre terasele unde se putea servi o răcoritoare sau o tradiţională cafea turcească.

Se pare că printr-un efort minim se puteau muta băncile de pe trotuare astfel încât să fie mai departe sau mai aproape de balustrada falezei.

Efectele artistice în fotografie erau urmărite şi puse în valoare de mulţi dintre cei ce lucrau asupra peliculei oferindu-i acesteia perspective şi contururi cu interesante jocuri de umbră şi lumină.

Până la ridicarea clădirii restaurantului partea din faţă a clădirii cazinoului părea că mai aşteaptă un punct de sprijin pentru a se echilibra

Deşi bine proporţionată şi interesantă ca desfăşurare, balustrada falezei prezenta unele imperfecţiuni vizibile mai ales prin linearitatea nu tocmai perfectă a umbrelor proiectate pe trotuar.

Spaţiul verde şi aleile erau însă armonios concepute preluând prin generozitatea deschiderii şi a perspectivei absenţa unor arbori maturi care mai târziu aveau să schimbe întregul decor al falezei.  De altfel, nici clădirea anexă a Cazinoului, restaurantul, nu există în această fotografie.

Fotograful ce a imortalizat aceste imagini a mizat cumva pe un traveling intuitiv în momentul când a deplasat spre înapoi aparatul de fotografiat pentru a deschide perspectiva imaginii.

O uşoară rotire spre dreapta a aparatului ne dă posibilitatea să apreciem azi ceea ce atunci nu era nici pe departe cunoscut ”street view”.

Printr-o deplasare spre extremitatea estică a falezei se cuprinde deja şi rondoul de langă Farul Genovez

Imaginea Cazinoului surprinsă dintr-un unghi mai puţin accesibil pentru majoritatea celor ce dispuneau de un aparat fotografic. Fotografia a fost realizată de pe mare de undeva din apropierea micului debarcader amenajat în partea dinspre port a clădirii.

Tot o imagine realizată dintr-o ambarcaţiune, de data aceasta dinspre latura de est (în dreapta imaginii se află promontoriul Farului Genovez)

1917 Cazinoul surprins în una din fotografiile făcute cu ocazia prezenţei mareşalului August von Mackensen la Constanţa

1917 - von Mackensen pe peronul gării constănţene

1917 - Trecerea în revistă a gărzii de onoare la ieşirea din clădirea gării Constanţa.

1917 - von Mackensen în Piaţa Independenţei (Ovidiu)

1917 - von Mackensen pe terasa restaurantului Cazinou aflată la nivelul bulevardului Elisabeta

În timpul primului război mondial Generalfeldmarschall August von Mackensen, unul dintre cei mai importanţi lideri ai întregului război, desemnat Guvernator al României în 1917 şi învins în cele din urmă la Mărăşeşti, a inspectat Constanţa, ocazie cu care s-a fotografiat în mai multe locuri reprezentative ale oraşului. Unul dintre acestea a fost, bineînţeles, Cazinoul

Imagine din timpul primului război mondial. Se remarcă cei doi observatori care executau supravegherea coastei din turla Farului genovez.

1917 - în zona peninsulară era desfăşurat un important sistem de observare şi semnalizare pentru supravegherea radei şi a zonei maritime adiacente.

1917 - Dispozitivul posturilor de veghe şi observare se continua pe digul de est al portului până la farul de intrare (Carol I)

1917 - Indiferent de poziţia observatorilor, imaginea era flancată spre nord-est de prezenţa inconfundabilă a Cazinoului

Aceiaşi imagine, dar cu o rezoluţie mai bună, şi prelucrată la un alt grad de procesare.

In timpul Primului Război Mondial clădirea Cazinoului a fost transformată în spital, dar cu toate acestea a fost bombardată şi deteriorată. Reparaţiile s-au încheiat complet abia în anul 1928. Cazinoul a fost restaurat ulterior în anul 1937 de către însuşi proiectantul Daniel Renard

Datorită calităţilor deosebite din punct de vedere arhitectonic, Cazinoul a provocat aproape întotdeauna pe cei ce aveau un aparat fotografic.

 

În orice sezon frumuseţea decorului ambiental punea Cazinoul într-o ipostaza deosebită.

Faleza reprezenta o zonă de o deosebită frumuseţe pentru orăşeni şi  ”vilegiaturişti”. Primăria nu precupeţea efortul unor cheltuieli pe măsură şi aloca fonduri pentru menţinerea parcului de pe faleză într-o bună stare. În imaginea din 1932 se observă un lucrător ce întreţine spaţiul verde şi rondurile de flori.

Orice loc ce putea oferi o imagine cât mai deosebită a Cazinoului era imediat pus în valoare de fotografi. Imaginea de mai sus este realizată de la un etaj superior al Hotelului Carol I.

Fotografie surpinsă aproximativ de la acelaşi etaj dar, dintr-o cameraă mai dinspre est şi probabil cu ceva ani mai inainte (vegetaţia era in creştere)

După ceva vrenme... parte din arbori erau deja formaţi...

La fel de surprinzătoare erau imaginile realizate de pe puntea vapoarelor ce intrau sau ieşeau din portul Constanţa.
(fotografia provine de la ”www.joie.ro” şi face parte din colecţia domnului arhitect Radu Cornescu)

Curăţenia şi calitatea aleilor din zona Cazinoului erau o bună dovadă a calităţilor de gospodari ai edililor urbei.

Micul golf de la baza Cazinoului era folosit pentru scurte ieşiri cu ambarcaţiuni uşoare pe timp prielnic plimbărilor pe mare.

Chiar şi pescarii găseau aici posibilitatea de a aduna crevetele ce constituia deliciul aperitivelor din tavernele din zona portului. Observaţi în imagine plasa special făcută pentru adunat ”garizii”.

Uneori, era suficientă o briză mai puternică pentru ca marea să capete clocot de spumă şi unduire de val. Cazinoul era un fundal deosebit pentru ca imaginea să capete o plasticitate inconfundabilă.

Datorită poziţiei înaintate înspre mare, senzaţia privitorului era  asemănătoare cu imaginile surprinse de puntea unui vapor.

Faleza îşi începea desfăşurarea din zona porţii de acces în port şi se continua, trecând prin faţa Cazinoului, până la promontoriul de lângă Farul Genovez. În partea din stânga a imaginii se remarcă împrejmuirea terasei ”Vraja Mării”

Terasa ”Vraja Mării” avea un farmec  aparte la ceasul brizelor de seară fiind cu adevărat un loc cuprins de vrajă ce oferea privitorului un neasemuit joc de lumină si culoare la vremea apusului.

Serbările marine (mai ales cele de Sf. Maria) erau un prilej de a aduna şi mai îndeaproape pe toţi cei ce doreau să se bucure de freamătul mării în vecinătatea monumentalei clădiri constănţene.

Pe timpul celui de-al doilea Război Mondial în scurtul răgaz de dinaintea ambarcării soldaţii  se preumblau pe faleza dominată şi în acele vremuri tulburi de implacabila clădire. Parcă în consens cu personajele, marea îşi agita avan valuri zbuciumate făcându-i pe privitori să gândească la tot ce avea să urmeze undeva dincolo de ţărmul pe care aveau să-l lase în urmă.

După trecerea prin tăvălugul timpurilor de război, Cazinoul şi faleza au revenit la adieri de lumină şi pace ceva mai limpezi. Şi totuşi... începea o nouă patimă, a câta oare?... Începea ”patima roşie” purtată pe meleagurile străvechiului Tomis de triumfătoarea şi draga ”pretină” muscală, Armată Roşie.

Faleza constănţeană din preajma Cazinoului avea să se îmbogăţească cu noi monumente. Trecătorii trebuiau, prin gând măcar, să cinstească pe cei veniţi de nicăieri să moară în vâltoarea tăvălugurilor de foc pe ţărmuri străine. Sub aceste lespezi decenii întregi şi-au dormit vecia somnului cinci soldaţi ai bravei şi nebiruitei Armate Roşii. După anii `90 osemintele au fost deshumate şi mutate în cimitirul constănţean cu monument cu tot!... (... O tempora... )

Corneliu Virgiliu Medrea (n. 8 martie 1888, Miercurea Sibiului - d. 25 iulie 1964, București) artist plastic, membru corespondent al Academiei, a fost solicitat în anii `60 să pună sub daltă piatra spre a aduce omagiul muncii pescarilor ce luau obolul rodului din apele mării. Aşa a apărut pe faleza constănţeană încă un monument dăinuitor din comuniste vremuri.

Imaginea grupului statuar, are consistenţă iar faptul că în jur poate avea şi bazinul unei fântâni arteziene este mult mai firesc decât aspectul unor bulgări răvăşiţi de pământ. Vă imaginaţi ce percepere induce statuia unor pescari care trag un năvod  pe glodul unei brazde dintr-o arătură... Parcă ar fi  urmaşii nefericiţi de soartă ai tragicului Sisif.

Nimic mai trist decât o statuie ce nu se poate potrivi cu toate cele patru anotimpuri. Sună la fel de stingher precum ”Anotimpurile” lui Vivaldi  interpretate de un cvartet de eschimoşi străduindu-se să redea vibraţie ”Primăverii”...

Terasele Cazinoului au fost cu predilecţie destinate pentru plăcute conversaţii şi companii  în jurul unor  ceşti de cafea, delicatese de cofetărie şi răcoritoare sau băuturi fine deopotrivă.

Spaţiile semiînchise vitrate asigurau atât confortul cât şi deschiderea panoramică asupra mării.

Terasele atent expuse luminii precum şi mobilierul uşor din răchită confortabil şi adecvat scopului făceau ca şederea  în bătaia soarelui să capete valenţe deosebite de relaxare.

În 1916, Cazinoul a fost vizitat chiar de regina poetă Carmen Sylva. În imagine Regina Elisabeta pe terasa de la ”Cuibul Reginei”. În fundal o cuprinzătoare imagine panoramică a peninsulei constănţene din care se distinge aparte clădirea Cazinoului.

Pe faleza, înspre poarta de acces în port, până la venirea comuniştilor la putere s-a aflat la loc de cinstire statuia reginei Elisabeta, cea care semna cu pseudonimul literar Carmen Sylva.

Amplasarea statuii făcea monumentul un reper pentru toţi cei ce doreau să obţină în fotografiile lor un punct de echilibru de imagine atunci când imortalizau clădirea Cazinoului.

Chiar şi faleza în zilele târzii de toamnă îşi avea un farmec aparte. Animaţia verii era de data aceasta înlocuită de armonia simbiozei peisagistice dintre statuie şi clădire.

Imaginea statuii Reginei Elisabeta având în fundal o clădire de pe bulevardul ce-i purta numele.

Deşi are ca autor pe acelaşi artist plastic, satuia ce i-a luat locul Reginei Poete pe faleza Cazinoului este precum un personaj de sex incert indopat cu steroizi ce tocmai a îndoit precum un jalnic circar un drug de fier ce nu-i poate fi nimănui de folos. In fundal, un bloc hidos în tot şi toate la fel de nepotrivit ca şi bietul ”Arcaş odihnindu-se”

Statuia lui Eminescu şi a muzei Caliope realizată de maestrul Oscar Han în anul 1930 a fost în perioada 1930-1932 în poziţia ce se remarcă din fotografie. Abia în anul 1932 ea a fost mutată pe capătul estic al promotoriului (loc unde se află şi în prezent). Fotografia este extrem de rară şi este preluată de pe blogurile susţinute de www.joie.ro

Ansamblul statuii lui Eminescu a fost de mai multe ori reamenajat dar el are aproape permanent aceiaşi deschidere şi amploare. În diverse perioade statuia a constituit motivul unor însăilări doctrinare, pierzându-şi câteodată semnificaţia intuită de artist, devenind uneori motiv de susţinere al spiritualităţii româneşti în limbajul de lemn al propagandei comuniste.

Eminescu nu a fost şi nu va fi decât El însuşi. Cuvintele nu îl pot îndeajuns cuprinde iar statuia este cumva o chemare către efemerul ce nu a mai apucat să capete curgere în cuvânt. Chiar faptul că la baza statuii este în  meditaţie muza Caliope denotă necuprinderea poetică. (mulţi ignoranţi vor afirma că în nemurirea de la malul mării poetul are lângă sine pe Veronica Micle. Ce  putem spune în acest caz?... poate un început de citat: ”... O tempora,. ... ”) 

Între anii 1932-1934 Eminescu a sălăşuit printre arbuştii aflaţi în vecinătatea Farului Genovez.

Abia mai târziu avea să apară completarea ansamblului pe care o cunoaştem în prezent.

Eminescu precum un far dă calea celor ce vor a cuprinde necuprinsul limbii române. Turla Farului Genovez  duce cu gândul spre marinarii ce căutau uscatul spre a le fi sălaş de refugiu  atunci când tânjeau să rupă singurătăţile cărărilor de ape lăsând departe zbuciumul de val. Eminescu înaintea farului poate duce cu gândul la marele miracol al începutului din Carte Sfântă: ”... La început a fost Cuvântul!...”

Decorul ce înconjoară azi grupul statuar nu este decât o palidă faţadă a făţărniciei vremurilor noi.

Ca în orice afacere din orice timp, locul potrivit, aduce câştigul pe măsură. Afacerea suvenirurilor de vacanţă, a fotografiilor exotice a tentat pe micii întreprinzători. Este foarte interesantă această combinaţie de elemente. Arabul cu cămila, exilat de la picioarele Sfinxului departe spre paralela 45 de la ţărmul vestic al  Pontului Euxin, pentru ca dromaderul docil să fie pus sub domni şi doamne cu sau fără odrasle, toţi la un loc voind a se afla călare având în fundal clădirea în stilul Art Nouveau.

Mă amuză ideea reciprocităţii... Oare cum i-ar fi stat ţăranului român ţinând căpăstrul boilor înjugaţi la car făcând fotografii cu turiştii de pretutindeni, în preumblare în nesfârşitul timp şi spaţiu al piramidelor egiptene?....

Şi totuşi... cu sau fără cămile, fotografia de vacanţă a fost şi este unul din momentele de marcă ale vremurilor de ieri şi de azi.

Promenada pe faleză era de cele mai multe ori obligatorie pentru domnii care odată sosiţi în vacanţă doreau a se etala în speranţa aflării unei companii agreabile a unei doamne sosite asemenea în ”voyage de plaisir”...

După câţiva mititei şi-o bere la marginea trotuarului din faţa unei taverne de port, osteniţi de zăduf, părinţii mai găseau cumva un moment să se lase prinşi de ochiul magicului aparat de pozat împreună cu fiul marinar aflat sub drapelul ce flutura la bordul vreunui bastiment din port, servind mai bine de 4 ani (atât era pe atunci stagiul de recrutare la marina militară ambarcată) Regele şi ţara...

O doamnă timorată de poziţia nu foarte confortabilă şi de imediata vecinătate a spumei de val, de marea care risca în orice clipă să facă ”botezul” toaletei de vacanţă, a găsit totuşi curajul să coboare între stâncile de la poala falezei pentru a se imortaliza într-o frumoasă imagine.

Odată revenită pe un loc mai ferm şi mai înalt cu mâna în sprijin relaxat pe bară şi cu un tonus destins, doamna şi-a regăsit zâmbetul şi a pozat mult mai aproape de  Cazinou Constanţei.

În egală măsură Cazinoul era fundal şi pentru domnii fumători de pipă sau nu. La personajul din stânga se vede dificultatea de a zâmbi la ”păsărica” fotografului având înfiptă între buze o pipă ce se evidenţiază bine pe cerul din fundal. Mă întreb, oare ce s-ar fi întâmplat cu fumătorul de pipă din imagine dacă ar fi fost pus să pronunţe ca la fotografii din Albion, ”Cheese”...

Un alt domn, acelaşi fundal, un alt unghi...

Conotaţiile fotografiei pot cuprinde diverse registre... de la o plasticitate a mării (artistic) pînă la marinarul aflat pe uscat care spre a nu fi dezechilibrat de stabilitatea uscatului simte nevoia să se sprijine de ceva (maliţios) ...

O imagine pentru folosul celor care cercetează viaţa stareţului Dionisie Ignat de la Schitul Colciu: o fotografie inedita, făcută cu câteva ore înainte de plecarea sa la Athos în septembrie 1926. Părintele Dionisie este primul din stânga, iar fratele său, părintele Ghimazie, e primul din dreapta. In spate, cazinoul din Constanta. Tânărul cu pălăria la picioare este viitorul ieromonah Xenofon din Capsala, duhovnicul unor părinti cu viaţa sfânta dintre zeloţii athoniţi.

Din paşaportul acestuia aflăm si data exactă a ieşirii lor din ţară: 12 septembrie 1926.

În centru imaginii este surprins într-o fotografie de familie ilustrul om de cultură şi fost primar al urbei, constănţean prin devenire, Ioan N. Roman.
( născut la 20 iulie 1866 în comuna Tropoclo, judeţul Ismail, dar a fost declarat în comuna Comândăreşti, judeţul Iaşi.- decedat la 12 iulie 1931 la Constanţa.)
În Constanţa, Ioan N. Roman a redactat şi a colaborat la ziarele: Dreptul Dobrogei, Farul, Ovidius. A trimis colaborări cu tematică dobrogeană la ziarul lui N. Iorga Neamul românesc. A fondat împreună cu profesorul universitar de geografie Constantin Brătescu „Societatea culturală dobrogeană” şi revista Analele Dobrogei (1920).
În ultimii ani ai vieţii sale a fost ales preşedinte al Comitetului „Pro Eminescu” pentru înălţarea statuii scriitorului pe malul mării. Sub diverse semnături (Morna, Noir, Inero, Ioan Ghyb, Rosmarin), Ioan N. Roman a dus o intensă activitatea ştiinţifică şi literară. După moartea sa, familia a instituit două premii: „Premiul cultural dobrogean Ioan N. Roman” şi „Premiul de poezie Ioan N. Roman”, premii obţinute printre alţii de poetul V. Voiculescu, prof. Gr. Sălceanu, prof. G. Bănea şi prof. C. D. Constantinescu-Mirceşti.

Fotografia de mai sus este cel mai probabil făcută în toamna târzie a anului 1951. În spatele ”tovarăşilor activişti” se distinge o organizare de şantier cu stâlpi de iluminat înalţi şi printre capetele femeii şi al bărbatului dinspre stânga imaginii se distinge silueta unui gardian. Este vorba despre perioada de după război când s-a decis transformarea Cazinoului în local de cultură pentru susţinerea propagandei comuniste. Cazinoul a fost renovat la acea vreme cu un detaşament format din 100 de deţinuţi politici de la penitenciarul Poarta Albă.

Odată cu anii `90 istoria clădirii Cazinoului din Constanta după naţionalizarea din anul 1948 începe să iasă la iveală pentru marele public. Începând cu anul 1951, 100 de oameni au transformat, în doar un an de zile, o ruină peste care trecuse al doilea Război Mondial şi cizma Armatei Roşii într-o bijuterie comunistă. Acei 100 de oameni au dormit sub cerul liber, au muncit 18 ore pe zi si au mâncat organe de animale, în locul în care, mai apoi, activiştii de partid şi-au dezmorţit picioarele în ritmul  orchestrelor de sindicat şi al muzicii comsomoliste. Iată adunate câteva spicuiri din acele zile tulburi.
În vara anului 1951 Cazinoul stătea căscat cu un hău în creştet şi pereţii găuriţi ca un cuib de viespi. Războiul cu raidurile sale aeriene ruseşti sau aliate făcuse din clădirea simbol a falezei constănţene o ruină apocaliptică Cu câteva zile înainte de venirea muncitorilor, deţinuţi politici, ruinele au fost înconjurate cu un gard de sârmă înalt de 10 metri şi santinele în fiecare colţ.
Şef de şantier era un oarecare, Jojea, iar adjunctul lui inginerul Aurel Mărăşescu, cel care a făcut şi Cişmigiul. Au fost 100 de deţinuţi dar după mărturia unuia dintre puţinii supravieţuitori ce mai trăiesc azi pe lista sa nu a putut pune decât 59 de nume. Povestea acelor luni din detenţia lor politică este cutremurătoare: “Lucram între 12 si 14 ore inclusiv duminica. Prima dată am fost zidar. Era distrus tot în clădirea aia. Nu mai exista nimic, nici uşi, nici ferestre, geamuri. Era o epava...”.
În partea dinspre mare fusese amenajat locul de dormit. Era singurul loc unde, dacă-ţi ridicai ochii nu te inunda noaptea cerul. În loc de pereţi si geamuri erau doi stâlpi. Greu de oprit apa şi valurile. “Ne făcea leoarcă marea pe timp de furtuna”. Deţinuţii se ridicau care cum putea, îşi storceau hainele şi se îngrămădeau precum animalele să se încălzească. Programul era acelaşi în fiecare zi. Muncă, istovitoare şi fără de sfârşit şi apoi somn, puţin şi zbuciumat şi apoi iarăşi muncă, si apoi somn.
La sfârşitul lui iulie 1952 clădirea a fost predată la cheie celor trei colonei de securitate care se ocupau de supravegherea lucrărilor: Albon, Cozmici si Crăciun.

Furtunile au fost dintotdeauna cele ce s-au răvăşit peste clădite cu imensele lor valuri. Spectacolul mării dezlănţuite te face să simţi că doreşti să stai cât mai departe de locul unde marea pare că se răstoarnă din cer.

Forţa valurilor a fost uneori atât de mare că a rupt din acareturile dinspre mare ale Cazinoului dându-le pradă stâncilor de sub volbura de ape.

Fermitatea uscatului pare efemeră atunci când vântul a ridicat spre revoltă cohortele de tunet şi spumă ale mării

Pare incredibil, dar  aparatul fotografic poate surprinde vocaţia apei de a pune stăpânire pe verticalitatea ce caută cerul

Când frigul muşcă sălbatic cu şfichiuiri de crivăţ marea cuprinde Cazinoul cu valuri înmărmurite în gheaţă şi palisade de zăpadă zimţuită.

Vârtejuri de gheaţă se rotesc haotic peste apa mării ce doar arar îngheaţă.  Si totuşi... de îngheaţă, e-atât de frig de nici păsările cerului şi ale mării nu mai rămân să caute adăposturi în oraşul îngheţat.

Furtuna zburătăceşte apa peste balustrăzile falezei şi o modelează în draperii de gheaţă.

Trecători rari şi stingheri se abat mânaţi de o morbidă curiozitate în locurile unde vremelnic valurile iau în stăpânire uscatul.

După ce furtuna se domoleşte frigul păstrează pentru multă vreme perdelele de gheaţă şi adunătura haotică a drobilor de mare îngheţată.  Forme şi volume ciudate s-au adunat şi îşi trăiesc o efemeră viaţă peste faleza ce a fost răpită celor ce altă dată se preumblau în promenade la pas tihnit în anotimp de vară.

Cazinoul rupe prin prezenţa sa centrală perdeaua gheţii ce aduce nefiinţa mişcării şi o coboară peste valurile de mării.

 

 

 

 

 

În iarna anului 1929 s-au înregistrat unele dintre cele mai coborâte temperaturi măsurate de meteorologi. Marea a îngheţat până la o mare depărtare de ţărm. La Constanţa cea mai coborâtă temperatură a fost de -25° C şi s-a înregistrat la 10 februarie 1929.

Zona peninsulară a Constanţei a fost şi este de un pitoresc aparte. Multe clădiri nu au mai supravieţuit istoriei. Unele mai pot fi recunoscute în fotografiile acelor vremuri. Imaginile aeriene au fost şi rămân mereu la fel de spectaculoase (mai ales când sunt destul de rare). Iată cum arăta pe la anii 1928-1929 zona dinspre centru şi sud-est a oraşului fotografiată din avion.

În imaginea de mai sus se pare că este vorba despre o fotografie din anii 1938-1939 deoarece se vede distinct clădirea Gării Maritime ridicată între 1931-1935. În dreapta fotografiei se observă solitudinea Cazinoului de la care pare că începe oraşul când marea se opreşte spre a se închina uscatului.

Bazinul portului, dana 12-13. În fundal pe centrul imaginii Cazinoul polarizează atenţia privitorului. Fotografia este probabil luată cu ocazia aceluiaşi zbor ca şi cea anterioară.

Imaginea promontoriului peninsulei. De remarcat faptul că între Hotelul Pallas şi Hotelul Carol I se observă spatele clădirii Palatului Sturza după ce a fost supraetajat.

O imagine mai puţin clară a Cazinoului văzut din avion.

Imagine de sus a peninsulei constănţene din vara anului 1953.

Cazinoul fotografiat din aer, după anii 1962 (lipseşte platforma din centrul terasei dinspre mare, luată de furtuna puternică din iarna lui `62) Oricum, în fundal portul pare ca se limitează la aria dinaintea modernizării. În Şantierul naval nu se remarcă macaralele portal ale docurilor uscate.

Fotografie aeriană a Constanţei după anul 1972. se poate distinge Statuia Victoriei şi clădirea administrativă a noului local al Consiliului Judeţean.

Pentru a prelua parte din forţa uriaşă a furtunilor ce par că vor să zdrobească faleza, s-a luat măsura construirii unei structuri de stabilopozi la circa 50 de metri în faţa  terasei Cazinoului. 

 

Imagine din vestul clădirii Cazinoului spre poarta nr.1 de acces în port. Se remarcă dispariţia micului golfuleţ de la baza construcţiei pe partea dinspre restaurantul ”Vraja Mării”. 

Cazinoul şi clădirea acvariului. Între cele două clădiri se află un pavament cu motiv geometric romboidal care se poate distinge cu dificultate de la nivelul solului.

O imagine recentă a zonei peninsulare. Degradarea anumitor clădiri de valoare şi în special a Cazinoului nu poate fi observată. Probabil că este un bun argument al zicerii româneşti că... ”Din avion nu se vede!!!!”...

Dar... să trecem spre o altă pagină...

Iată cum arăta sala de joc de la parterul Cazinoului la momentul inaugural.

Unul din jetoanele de ”5”  folosite de Cazinoul constănţean.

Un alt jeton, în care s-a practicat un orificiu spre a deveni, probabil, un talisman pentru vre-un jucător împătimit. Se remarcă faptul că pe una din feţele jetonului a fost ştanţată o siluetă de patruped.

Un alt jeton de joc, de provenienţă incertă dar bătut ca valoare pentru un anume salon de jocuri.

Diverse jetoane folosite la mesele de joc

Valorile mari erau susţinute de jetoane cu forme aparte. Erau înseriate şi aveau particularităţi specifice localului de joc.

Set de cărţi de joc agreat în cazinouri.

Diverse seturi de cărţi de joc. Erau totuşi preferate cărţile cu un o compoziţie a desenului cât mai simplă.

”Bicycle” este un patent universal acceptat în lumea cazinourilor.

Asupra clădirii, ca edificiu, se pot face următoarele consideraţii:
A fost construit izolat pe un promontoriu aflat pe principala promenadă a spre mare a oraşului Constanţa, lonjând faleza mării. Prin locaţia deosebită clădirea are avantajul unei proiecţii din unghiuri multiple în peisajul marin . Este clasat ca monument de arhitectură. Clădirea albă cu formele sale curbilinii şi ornamentele inspirate din fauna, flora şi heraldică marină, se încadrează armonios în peisajul din care răsare, îndreptăţind denumirea de "perlă" a Mării Negre. Din punct de vedere constructiv este una din primele construcţii civile din România la care s-a folosit betonul armat monolit pentru întreaga structură de rezistenţă.

Cazinoul din Constanţa este un exemplu remarcabil şi complet de ”arhitectura 1900” într-o variantă ce combină o atitudine elocventă de tip Sezession în volumetrie şi planimetrie cu o tratare ”Art Nouveau” a faţadelor (bine conservate) şi a unui complet şi sofisticat decor 1900 .

O contribuţie importantă a ”artei 1900” s-a concretizat în raţionalitatea funcţională a unor realizări, iar încărcătura plină de fantezie a imagisticii interioare şi exterioare a deschis noi direcţii de personalizare a rezolvărilor arhitecturale demne de subliniat. Folosirea noilor materiale alături de procedeele meşteşugăreşti de prelucrare a determinat o anume stagnare a stilului mai ales în decoraţiuni şi forme.

Cazinoul din Constanţa prezintă o unitate stilistica remarcabilă. Este în fapt o realizare complexă de o virtuozitate reală definind arhitectura ”Art Nouveau” în România. Sunt evidente aspectele arhitecturale de plan, volum şi funcţiune. Trăsătura aceasta a direcţionat inclusiv tratarea mobilierului şi a accesoriilor mobile ale funcţiilor clădirii (faianţa restaurantului, accesorii la mesele de joc etc).

Volumetria şi faţadele iniţiale au supravieţuit aproape intacte. Interiorul a suferit însă mai multe modificări funcţie de etapele istorice cărora le-a supravieţuit clădirea. Chiar dacă au fost deteriorate, s-au mai păstrat elemente originale de decoraţiuni în holurile principale precum şi la scara monumentală ce leagă cele doua niveluri ale clădirii.

Curentul ”Art nouveau” a apărut din ecclectism, dar nu ca o continuare a acestuia ci ca o revoluţie artistică îndreptată împotriva lui. El s-a erijat ca simbol al modernismului şi noncomformismului. Aceste curente au marcat cu putere perioada imediat anterioară şi ulterioară a anului 1900 şi s-au manifestat în toate aspectele vieţii nu numai în artă.

Stilul arhitectural denumit eclectic a caracterizat în acea epocă construcţiile din Constanţa dar şi în alte zone ale României. Era o combinaţie, adeseori haotică şi întâmplătoare de stiluri: baroc târziu, academism francez şi variantele acestora. Se resimţea o anume stagnare şi o fixare într-o linie ce opta pentru o excesivă încărcare. În Europa sfârşitului de secol XIX; casele, indiferent de mărimea lor erau amplu decorate cu butaforii, coloane la intrare şi froantoane mult prea evidenţiate.

Reprezentativ pentru ”Art nouveau” a fost şi este linia ondulatorie, adesea asimetrică care se termină brusc şi prin decoraţii fine, elegante. Caracteristica acestui stil o reprezintă decoraţia armonioasă. Sunt create faţade vibrante în adâncime cu goluri ce denotă profunzimea şi naturalul vibraţiei. Folosirea fierului forjat şi a marilor suprafeţe vitrate aşa cum se vede şi în cazul Cazinoului constănţean se impune precum o caracteristică dominantă. La clădirea de pe faleza Constanţei sunt bine puse în evidenţă balustradele de fier forjat precum şi nenumăratele ferestre şi glasvanduri de mari dimensiuni, din sticlă albă şi colorată. Fierul şi sticla înlocuiesc aproape în totalitate tâmplăria tradiţională din lemn. 

Cazinoul din Constanţa este de departe cel mai important model de stil ”Art nouveau” din România. Această afirmaţie se bazează pe faptul că edificiul nu are, ca alte clădiri, numai elemente ”Art nouveau” ci este, în totalitatea lui, un obiect ”Art nouveau”.

Edificiul Cazinoului este conceput pe un plan rectangular şi prezintă o forma de piramidă trunchiata de redanele orizontale ale nivelurilor, cu retrageri succesive, fiind încoronat de un acoperiş-luminator al spaţiului central. Cele patru faţade sunt tratate prin opoziţia unui registru cu arcaturi la nivelul parterului cu goluri dominante de mari dimensiuni la etajul principal.

Faţadele sunt ornamentate echilibrat şi scot în evidenţă plasticitatea sculpturală a formelor: arcele unesc coloanele;  inserţiile sunt fie cu motive florale, fie cu motive simbolice inspirate de fauna marină (scoici, delfini). Apar frecvent şi ornamente din heraldica marină (corăbii, catarge, cercuri cu sextant).  Stilul ”Art Nouveau” este afirmat la exterior de traseele recurbate din zona centrală, de plasticitatea sculpturală a formei generale şi ornamentaţia în relief a faţadelor.

Expresia exterioară a Cazinoului relevă ordinea spaţială interioară, atât prin compoziţia elocventă a volumelor, cât şi prin traforarea faţadelor cu şiruri de arcaturi, cu veriere, având două goluri uriaşe, dominante.  Unul este în formă de potcoavă turtită, recurbată, aflat pe faţada principală dinspre oraş şi pune în evidenţă la exterior marea sală a cazinoului, celălalt este vertical, cu un arc semicircular, aşezat pe axul faţadei laterale şi luminează scara monumentală care duce la sala de jocuri.

Deschiderile extrem de ample sunt cele mai expresive trimiteri la vocabularul ”Art Nouveau”. Sunt folosite formele de potcoava, mâner de coş (anse de panier) trasee în ”S” articulate de arce de cerc cu raze variate sau de rectanglu vertical terminat cu un arc în plin centru, partiţionat prin montanţi structurali. În interior întâlnim o varietate a formelor celor patru arce mari care marchează, fiecare, intrarea în alte spaţii , pilaştri asimetrici, coloane scurte, feroneria  ondulată în spirale – valuri din partea superioară a casei scării, decoraţia tavanelor.

Ornamentaţiile sculpturale exteriore şi interioare (stucatura, feronerie cu spirale, ramele panourilor parietale, oglinzi, cadrele uşilor cu trasee fluide, decoraţia plafoanelor) fac referinţe numeroase la motive florale, tratate în câmpuri sau ghirlande şi la motive decorative inspirate de fauna sau la heraldica marină amintind totuşi de simbolistica preponderent vegetală a şcolii lui Emile Galle (Scoala din Nancy)

Unghiurile din care sunt făcute unele fotografii sunt deformate datorită obiectivului foto cu o deschidere foarte largă.

Renovările din diverse perioade au lăsat imaginaţia arhitecţilor să fie cuprinsă de aceiaşi efervescenţă pe care probabil a resimţit-o însuşi  Daniel Renard

Oglinzile au constituit întotdeauna un sprijin pentru expansiunea spaţiilor şi a luminii. Cu un număr relativ limitat de candelabre dar cu o bună poziţionare a oglinzilor s-au realizat adesea efecte neaşteptate asupra spaţiului din jur.

Stucaturile bine lucrate şi bine întreţinute ar fi putut oferi interesante posibilităţi de închidere a colţurilor. Folosirea lor dincolo de un anumit raport de volum şi consistenţă a decoraţiei a avut uneori efecte ce au frizat lipsa de bun gust.

Fonturile destul de eterogene ale unor inscripţionări nu tocmai inspirat utilizate au condus la pierderea importanţei mesajului scris. Un spaţiu insuficient în jurul unei aşa zise etichete face ca aceasta să nu mai corespundă vreunei funcţiuni.

Este posibil ca pentru următoarea perioadă în cazul în care ea va fi să se producă cu efecte pozitive, parte din decoraţiunile de interior să suporte modificări şi să se găsească acele minţi imaginative şi cultivate care să redea strălucirea apusă a ceea ce a fost curentul Art Nouveau.

Sala de spectacole putea fi cu uşurinţă reconfigurată pentru a deveni o spaţioasă sală de bal.

În ghidul tuiristic al Constanţei şi Techirghiolului din 1924, la pagina 203 este prezentată configuraţia locurilor din sala de spectacol a Cazinoului Comunal

65 de comentarii:

  1. superb articolul, ma intereseaza insa si care ar fi istoricul pentru casino online daca ati putea sa ma ajutati, multumesc anticipat:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Va multumesc pentru minunatul articol.Va multumesc pentru incursiunea in timpurile apuse.Va multumesc pentru documentarea articolului.Articolul este practic un scenariu de film. Va multumesc pentru vizionarea acestui film de OSCAR.Va multumesc pentru tot.
    Tageus

    RăspundețiȘtergere
  3. Sugestie,daca imi este permis:
    Un articol cu planul orasului constanta pina in anii '50-'60.
    Va rog nu-mi luati in nume de rau.
    Cu stima Tageus

    RăspundețiȘtergere
  4. Domnule Tageus... compararea acestui blog cu un film de Oscar ma flateaza si imi intareste inca o data in mod placut convingerea ca munca mea si a celor ce ma sprijina in expunerea acestor pagini de istorie nu este in zadar... Cei care trec pe aici sunt deschisi inspre cunoastere, iar faptul ca le pot oferi cateva clipe de bucurie, pentru mine reprezinta cea mai mare multumire.
    Cat priveste sugestia dvs., pana acum nu ne-am pus problema abordarii unui astfel de subiect, insa pe viitor, in masura in care vom gasi date referitoare la planul amintit, vom atinge si acest subiect. Avem o serie de propuneri din partea vizitatorilor blogului pe care incercam sa le luam in considerare,astfel incat cei interesati de istorie sa fie multumiti. Va multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  5. Felicitari pentru postare!

    RăspundețiȘtergere
  6. Felicitari pentru toate articolele, apreciez la maxim efortul dvs., deloc usor, pentru a pune cap la cap frinturi din istoria orasului nostru drag. Am inceput sa fiu pasionat de istoria orasului meu si a Romaniei, de istorie , in general, de harti si fotografii vechi. E semn de batrinete? :)
    Va urez succes in continuare!
    Cu stima, Adrian
    Cred ca ar fi interesant de vazut planuri si harti mai vechi ale Constantei, cum spunea si Tageus. Si nu numai din anii 50-60, chiar mai vechi, daca se poate.
    Va multumin anticipat.

    RăspundețiȘtergere
  7. Domnule Adrian... Interesul dvs. pentru istorie nu este semn de batranete... este semn de intelepciune si apreciere a spiritualitatii ca parte implinitoare a vietii. Intradevar vine o vreme in viata unora dintre noi cand incepem sa selectam valorile... sau mai bine spus sa inlocuim valorile de pana atunci cu altele implinitoare maturitatii... astfel unele se dilueaza, iar altele prind contur...
    Cat priveste abordarea unei tematici care sa contina hartile vechi ale Constantei, constituie una dintre preocuparile noastre, insa din pacate n-am gasit material reprezentativ pentru o astfel de tema. Incercam in continuare, facand apel si la cititorii blogului, sa gasim astfel de harti. Va multumim pentru cuvintele dvs.de apreciere si va mai asteptam.

    RăspundețiȘtergere
  8. FELICITARI PENTRU ACESTA MINUNATA FILA DE ISTORIE.

    RăspundețiȘtergere
  9. La inceput am cautat "ceva" despre cazino, apoi am citit putin "povestea" despre el gandindu-ma ca ma voi plictisi usor, dar nu, am fost "aspirata" de istoria Cazinoului cu toate ca o stiam de la tatal meu, aici ma-ti cuprins ca intr-o vraja,gandul meu pleaca acum catre cei ce incearca din "rasputeri" sa-l redea orasului inapoi, voi mai auzi de baluri si seri de dans acolo? ceva imi spune ca nu...va multumesc pentru lectura minunata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Desi este trist, ma indoiesc ca edificiul va mai fi redat orasului asa cum il stiam odinioara. Este un important obiectiv turistic al Romaniei si in aceast context, cu siguranta, exista interese majore in a fi folosit pentru categoria turistilor care apartin high-class. Va multumim pentru apreciere!

      Ștergere
  10. Felicitari pentru articol ! Apreciez munca dumneavoastra de a pune cap la cap sirul istoric !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim pentru cuvintele dvs.de apreciere!

      Ștergere
  11. AM AUZI T KA , CAZINOUL A FOST KONSTRUIT DE UN GREC .IN LOKUL ACELA SE ZICE KA IAR FI MURIT DOUA FETE SI AKONSTRUIT KAZINIOUL IN FORMA DE DRIK IN MEMORIA FETELOR LUI E ADEVARAT ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă daţi seama că sunt extraordinar de multe lucruri despre care ”auzim”... În măsura în care textul ce însoţeşte imaginile vă poate fi explicit pe măsură, veţi afla suficiente date despre Cazinoul din Constanţa (cel de acum şi cele de din`naintea lui).
      Pe scurt, un răspuns la întrebarea dumneavoastră, este acela că aţi intrat în posesia unei informaţii ce potenţează o anume trimitere spre ”legendă”.
      Pe de altă parte, ”aspectul de dric” este de factură subiectivă şi ţine de cunoaşterea individuală. Un eschimos, bunăoară, sau un arab ori indian, nu ştiu ce aspect ar putea atribui clădirii dacă ar fi întrebat despre Cazinoul din Constanţa.
      Inducerea persuasivă cu tentă tendenţioasă a asocierii cu aspectul de ”dric” al clădirii nu îi ştirbeşte acesteia nici unul din atributele sale. Să ne imaginăm cu maliţiozitate ca peste un secol ne vom trimite morţii în spaţiul cosmic...aceasta nu înseamna ca actuala clădire a muzeului Guggenheim a arhitectului canadiano-american Frank Gehry din Bilbao (inaugurat la 18.10.1997)are astăzi aspectul de navă spaţială iar peste un secol va avea aspect de dric.
      Şi totuşi..., interesantă întrebarea dumneavoastră...

      Ștergere
    2. Daca vrei ceva mai nou ca criteriu de comparatie in relatie cu F. Gehry.....cauta "ROM Toronto" in Imagini Google

      :)

      Ștergere
  12. Felicitări pentru minunata incursiune in istoria Cazinoului nostru drag. Sper din tot sufletul sa revină la forma initială si sa ne mandrim din nou cu EL ca emblema a orasului nostru. Va multumesc !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim pentru cuvintele dvs. Ne bucuram ca va putem oferi cateva clipe de incantare.

      Ștergere
  13. Imi amintesc , prin 1960-1963 rula fim , deci era si un cinema la etaj in sala mare !
    Apreciaz munca depusa pentru acest minunat jurnal Constantean.

    RăspundețiȘtergere
  14. Multumesc! Foarte interesant,lucrat cu grija pentru reconstituirea unor aspecte din trecutul orasului Constanta si sublinierea farmecului sau de oras la tarm de mare.Frumoase aprecieri pentru efortul dumneavoastra!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va multumesc! Este o bucurie sa va oferim momente de delectare...

      Ștergere
  15. Copil fiind, prin anii '670, la cinematograful amplasat in interiorul Cazinoului, am vazut filmul artistic BANDITII din Rio Frio. O, tempora!... Pacat ca niste venetici nemernici, lipsiti de educatie si cultura elementare, ajunsi in fruntea urbei, l-au abandonat si l-au batjocorit... Ar trebui sa plateasca pentru acest sacrilegiu...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Au fost si sunt inca multe actiuni necontrolate la nivelul urbei, sirul lor putand continua fara speranta ca mersul firesc al lucrurilor sa intre intr-o oarecare normalitate. Noua, celor ce am trait si alte vremuri, ne raman amintirile, insa generatiile care vin dupa noi vor vor avea alte repere valorice, mult mai sarace spiritual, in opinia mea. Va multumim!

      Ștergere
  16. Impresionanta prezentare! Pentru mine reprezinta o pagina de istorie extrem de pretioasa. Nu stiam atatea lucruri despre aceasta splendida constructie, care sper sa nu impartaseasca soarta tragica a atator bijuterii arhitecturale, marturie a unei civilizatii nationale incontestabile, pe care lacomia si ignoranta le-au ingropat pentru totdeauna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aceeasi speranta avem si noi. Asteptam ziua in care ea va fi redata cetatii asa cum a fost in vremurile trecute. Insa neincrederea mea si poate a multora dintre noi intr-o revenire la normalitate, ma determina sa fiu sceptica pana in momentul in care totul va reveni la forma realitatii de altadata. Va multumim!

      Ștergere
  17. Pluttonia am si eu o rugaminte la tine. Ai idee pe unde se intra in podul Cazinoului? Sau ai cumva niste planuri ale cladirii in format electronic? Marti vreau sa fac o "incursiune" in pod si nu stiu pe unde sa urc.

    RăspundețiȘtergere
  18. O seara placută Harry.
    Din păcate nu dispun de nici un fel de material de factură arhivistică referitor la planuri sau amanunte concludente . Toate materialele sunt adunate in timp din NET si cu placere prelucrate si expuse înapoi în NET. Cred ca cel mai indicat sa iti ofere asemenea date este d-l Radu Cornescu. Personal am primit de la dânsul sprijin si îl consider un mare om de spirit cunoscător şi iubitor al Constantei... Unele fotografii de aici provin chiar si de la tine...
    Cu respect Plutonia

    RăspundețiȘtergere
  19. Am inteles, multumesc de raspunsul prompt

    RăspundețiȘtergere
  20. Imi vine sa va pup pentru articolul asta. Minunat.

    RăspundețiȘtergere
  21. Mulţumim Adi. E poate cel mai frumos dar ce ni se face din cand in can atunci cand cineva spune astfel de cuvinte. Ne regasim cu placere, de fiecare data in sufletul celor ce inchina un gand de bine intru munca ce le-o oferim ca prinos al respectului pentru ”cetate” si cetăţeni. Speram sa fim in continuare demni şi sa tinem deschise caile celor ce cauta ceva din trecutul Constantei si al constanţenilor.

    RăspundețiȘtergere
  22. Postam anuntul dvs in peste 365 de siteuri de anunturi din Romania impreuna cu o poza si adresa siteului dvs.
    (in siteurile ce permit acest lucru) crescand astfel numarul celor care vad anuntul
    dvs cu cateva sute de mii de persoane zilnic. Noi facem aceasta munca
    in locul dvs. Anuntul va fi indexat de Google rapid (cateva
    zile) si va fi afisat in primele pagini.
    my website - Postare anunturi - Anunturi Romania

    RăspundețiȘtergere
  23. Da ,cu aceste fotografii vom ramane din pacate ,daca va fii lasat asa, in 6-7 ani se va darama de la sine
    Cine stie ...

    RăspundețiȘtergere
  24. acesta era un vis prea mare pt a deveni ceva splendid , va multumim pt pozele si documentarea lor , cu stima

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La rândul nostru, vă mulţumim ca aţi trecut pragul acestui blog şi apreciaţi ceea ce ne străduim să adunăm întru folosul Constanţei şi al constănţenilor. Imaginile ne leagă de clipele de ieri. Sunt irepetabile ca şi orice clipă ce s-a aşezat în urma noastră. Când ceea ce visăm aşezăm pe speranţă, când semenii şi mai ales cei ce conduc o urbe devin sensibili la clipele din trecut, când acestea pot deveni uneori şi marfă a pieţei, se reuşeşte după un timp să se transforme un vis în ceva ce îşi are un corespondent viabil în cotidian... Avem speranţa ca alături de mulţi dintre cei ce ne sunt vizitatori, să punem din puţinul nostru clipe de trăire pentru a nu lăsa istoria să treacă fără de atingerea faptelor de azi... Vă mulţumim pentru cuvintele dumneavoastră...

      Ștergere
  25. Multumesc pentru articol

    RăspundețiȘtergere
  26. FELICITARI !!! Superb articolul, ca dealtfel tot blogul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Avem plăcerea să ne exprimăm la rândul nostru mulţumirile pentru faptul că aţi acordat atenţie celor prezentate. Amanuntele există peste tot, trebuie ca ceva timp să se risipească pentru a aduna acele lucruri pe care anii prielnici sau vrăşmaşi le-au împraştiat prin coţuri bântuite de uitare... Avem speranţa sa putem continua acest blog. cu toate că pentru moment a intervenit o perioadă ceva mai lungă de inactivitate...
      Sperăm să treceţi din nou pe aceste pagini şi să găsiti imagini şi întâmplări din Constanţa de altă dată... Cu respect, Pluttonia.

      Ștergere
  27. Incantratoare aceasta pagina; felicitari ! ( Puteti sa-mi spuneti unde se pot gasi pe net fotografii dupa schitele arhitectului Daniel Renard la o rezolutie mai mare ? Multumesc anticipat .)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumim pentru interesul manifestat şi pentru aprecieri. Referitor la schiţele Cazinoului proiectat de Renard, ceea ce vedeţi in postarea de fata este de fapt o secvenţă de câteva fotografii ce au fost făcute de pe niste exponate (ozalit) de la o expozitie tematica de la Biblioteca I.N. Roman din Constanţa. Din ceea ce se prezenta acolo reieşea că planurile respective se gasesc intr-un fond de arhiva la Arhivele Statului din Constanţa. Situaţia în care vă manifestaţi un interes aparte pentru aceste planuri puteţi lua legatura cu Domnul arhitect Radu Cornescu sau cu Domnul Virgil Coman, şeful Arhivelor Constanţa. Ceea ce am postat aici sunt imagini ”culese” si prelucrate dupa cadre gasite in NET cu ocazia diverselor evenimente. Vă dam toate asigurarile că dacă am fi fost in posesia unor documente mai relevante ne-ar fi făcut plăcere să le putem posta. Cu respect, Pluttonia.

      Ștergere
    2. http://www.flickr.com/photos/stancula/8405217152/

      Ștergere
  28. Appreciate this post. Let me try it out.

    Feel free to visit my web page :: ledlightingsaves.com

    RăspundețiȘtergere
  29. Foarte reusit acest articol, felicitari! As dori sa va citez intr-o lucreare de disertatie legata de reamenajarea cazinoului balnear din Vatra Dornei...daca imi permiteti. In acest sens, ma puteti ajuta cu numele complet al dumneavoastra? Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  30. Vă rog să îmi permiteţi să îmi exprim gratitudinea pentru aprecierile dumneavoastră şi să vin cu toată deschiderea spre a va asigura de deplina libertate de a folosi fără rezerve orice informaţie sau parte de material postat în blogul ”Constanta-imagini-vechi”. Ideea de a susţine acest blog este aceea de a fi folosit oriunde se va considera că poate susţine interesul cititorilor. Nu am procedat la realizarea lui din considerente veleitaristice. După cum observaţi la adresa de contact este indicata o căsută postala cu numele Constantin Roman. Daca doriţi să puneti si numele subsemnatului in sursele pe care doriti sa le mentionati pentru lucrarea dumneavoastra nu am nimic impotriva, cum tot asa de bine puteti folosi doar indicarea blogului pentru a putea fi eventual aspectat. Vă doresc succes in tot ceea ce intreprindeti si sunt alături de dumneavoastra pentru tot ceea ce inseamna reconsiderarea unui patrimoniu românesc ce de buna seama ne va putea reprezenta ca spiritualitate in eşicherul mondial de valori.

    RăspundețiȘtergere
  31. Nu stiti care au fost proprietarii cazinoului? Adica toti prin mana carora a trecut aceasta proprietate?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dupa cum ati putut constata materialele din prezenta postare reprezinta o compilare de fotografii si informatii gasite in diverse locuri din internet... Problema Cazinoului, ca edificiu al orasului, a fost o chestiune a notabilitaţilor orasului transata prin instituţia primarului. Cazinoul a fost luat in antrepriza de mai multi investitori in anumite momente ale istoriei ce a curs peste Constanta... Nu am avut ca preocupare (de fapt, nu am gasit la indemana informatii in amanunt despre cei ce au administrat in decenii edificiul) problemele administrative ale cladirii.... este posibil ca aceste informatii sa existe la arhiva sau in evidenta unui serviciu al primariei... cu respect, va invitam sa va adresati in sensul primirii unui raspuns calificat la intrebarea dumneavoastra Primariei Municipiului Constanta.... Multumim pentru faptul ca ati trecut prin paginile acestui blog, Constantin Roman.

      Ștergere
  32. Bun regasit. Am mai intrat pe aici pt a revedea orasul meu natal. Nu stiu cand o sa mai ajung pe acolo, dar acest blog ma ajuta, imi regasesc amintirile si locurile dragi.
    Felicitari si continuati munca aceasta superba.
    Marius

    RăspundețiȘtergere
  33. Prea multe greseli de ortografiere. Degeaba intorci acceptabil taruza pe hirtie cind vine vorba de fraze mestesugite, daca scrii gresit. In rest, opinia mea e ca o scurta si stricta inserare de informatii la fiecare imagine ar fi fost arhi-suficienta, pt ca daca te apuci sa traduci natura sau arhitectura, de fapt le impu celorlalti ce vrei tu sa vada, nu-i lasi sa admire ei insisi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stimate/ă anonim/ă transilvănean/ă [ după regionalismul folosit am dedus că sunteţi din acea zonă a ţării - țărúză, -e, (țeruză, țărujă), s.f. – Condei (de piatră); plăibaz (ALR 1965: 915). Cărbune de scris pe tăbliță (Țurcanu 2008). Cu sensul de „creion” atestat în Giulești, Vad, Săpânța, Sighet, Rona, Ieud, Dragomirești (ALR 1973: 691), dar și în satele rom. din dreapta Tisei (DRT). Termen atestat în Trans., Maram. și Banat. – Din magh. ceruza „creion” (Țurcanu 2008: 92).
      Sursa: DRAM (2011) ], vă respect opinia dumneavoastră ca şi pe a tuturor semenilor mei, pentru că fiecare avem dreptul la opinie. Referitor la GREŞELILE DE ORTOGRAFIERE vă dau de asemenea dreptate. Există... de altfel îmi recunosc aceste scăpări, dar nu am mai revenit supra textului pentru că a fi perfect este un deziderat pe care nu l-am cultivat, iar «mai binele este duşmanul binelui». Sunt multe locuri de notorietate unde se pot remarca cu uşurinţă asemenea «ortografieri»... dar nici acolo nu le mai corectează nimeni. Corectura de editură, este cu adevărat o notă a excelenţei editoriale, denotă profesionalism şi calitate de piaţă. Mai rămânea să am în poşta electronică un mesaj de genul celui primit de cineva de pe aici din NET:

      « ... Azi am primit o alerta foarte interesanta pe email. Initativa apartine unei tinere care ofera un serviciu ieftin de corectura a greselilor de ortografiere de pe bloguri si site-uri comerciale.
      Initial am primit asa ceva pe email si m-am cam speriat:
      Cuvântul greşit: luatile
      De pe pagina web: http://www.marketeer.ro/tematica-modulelor/
      Pentru a vizualiza greşeala daţi click aici!
      Dând click pe link veţi gasi o greseala de ortografiere, ce-i drept a unui comentator si nu a mea. Dar mi se pare un pret foarte bun 50 ron pentru corectura unui intreg site. Daca nu vreti sa va faceti de ras cu site-uri frumoase, dar scrise parca de analfabeti, apelati cu incredere la Elena Radu, corector de serviciu. Detalii pe blogul ei. »

      şi chestiunea de interes devenea cu o anume finalitate... Am verificat, :) ... nu am mesaje în e-mail cu astfel de conţinut... (n.b. - de altfel şi dumneavoastră în scurta scriere ce aţi postat-o aveţi nevoie deun ”i” pentru că ”a impune” se scrie lor le impui şi nu lor le impu, iar conform reglementărilor ortografice actuale hirtie se ortografiază hârtie şi cind se ortografiază când ... :) , mă rog, asta este o altă chestiune ce vă priveşte pe dumneavoastră şi nu pe mine pentru că vorbită, limba română nu pune în evidenţă Majusculele in raport cu Minusculele sau nu se pot decela bunăoară, cuvintele scrise cu Bold sau Italic . Asupra figurativului ”a traduce” este iar o chestiune personală a exprimării modului dumneavoastră de a gândi... în fond (de data aceasta, OPINIA MEA ) mergea mai simplu ”a interpreta”... :) . Nu am avut veleităţi de ”traducător”... şi în fond, ”Constanţa de odinioară” este un blog pe care l-am scris subiectiv... Imaginile ce însoţesc textul sunt prelucrate de mine şi reprezintă o notă personală de interpretare a istoriei în imagini vechi (sau mai puţin vechi) a oraşului meu natal. Nu am deschis aici filială a vreunui muzeu sau arhive mai mult sau mai puţin naţionale... Aveţi latitudinea de a nu citi textul, de a închide pagina de blog sau de a posta un comentariu cu opinia dumneavostră.... După cum observaţi, las să fie prezente şi comentariile cu conţinut trivial... atât se poate reprezenta pe sine cel ce le postează... :) ...
      Elimin doar acele comentarii care se subscriu liniei de publicitate comercială... Blogul de faţa nu este destinat intruziunilor publicitare... el se află aici la dispoziţia tuturor celor ce existăm în Internet... Acestea fiind spuse, vă urez de bine! Constantin Roman

      Ștergere
  34. Va multumesc pentru privilegiul de a-mi cunoaste mai bine orasul , pentru imagini ale timpurilor apuse, pentru bucatica de cunostere... Succes in continuare cu tot ceea ce faceti pentru noi ! O.D.

    RăspundețiȘtergere
  35. Primim cu placere aprecierile dumneavoastra si atunci cand e cazul luam cu aminte asupra problemelor ce sunt prezentate de cititori. Va aducem la cunostinta ca in viitorul apropiat vom relua publicarea de noi materiale in blog. Cu respect, Constantin Roman.

    RăspundețiȘtergere
  36. Superb,am gasit aici material pentru lucrarile mele,va multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  37. Imi face plăcere să aflu că poţi să te foloseşti de ceea ce este pe aici, înseamnă ca dăruirea mea către cei din jur este primita. Daca pot sa contribui mai mult pentru ceea ce ai nevoie, casuta de e-mail iti sta la dispozitie. Cu repect, Constantin Roman

    RăspundețiȘtergere
  38. Va multumesc pentru superbele imagini insotite de comentarii pe masura. Am citit articolele dvs. cu sufletul la gura si sunt fascinata sa descopar lucruri nestiute / nevazute despre orasul meu natal! Nu am cuvinte cu care sa va pot multumi indeajuns, Dnule Constantin Roman! :)

    RăspundețiȘtergere
  39. Cu repect deosebit Mirela. Sunt deosebit de multumit ca efortul adunat aici este in masura sa foloseasca oamenilor care ar fi voit sa vada Constanta ca poate fi si altfel. Te invit ca in viitorul apropiat sa treci din nou pe aici pentru ca sper ca in scurt timp sa postez cu un ciclu din ”Restituiri!. Este vorba de ”Ghidul Constantei si al Techirghiolului - 1924” de Ioan Nicu Duployen si Th. Ionescu. La buna revedere Mirela.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Abia astept, va multumesc. Pe curand....

      Ștergere
  40. Vă felicit și eu pentru efortul depus, mi-au fost de mare ajutor unele informații găsite aici. M-ar interesa pe viitor unele sfaturi referitoare la arhivele din Constanța, astfel încât aș fi recunoscătoare dacă mi-ați putea indica o adresă de e-mail prin intermediul căreia să vă pot contacta, dacă îmi permiteți.
    Cu bine și succes în ceea ce faceți!

    RăspundețiȘtergere
  41. Uluitor! Cat suflet ati pus in acest articol! Felicitari.Sunt din Sibiu si am vizitat Constanta in urma cu doi ani.Am ajuns si la Cazino, m-a cutremurat starea de cumplita degradare si cred ca ar trebui inceputa o campanie "Da-ti un leu pentru Cazinou"! Poate asa s-ar putea reda un monument unic inapoi Romaniei.Va multumesc pentru lectia de istorie. M.M.

    RăspundețiȘtergere
  42. Foarte frumoasa prezentare. Ce ar fi aceasta lume fara hobby-uri si oameni care sa faca dezinteresat asemenea documentari? Insasi cautarea atator fotografii vechi cred ca este un efort remarcabil. Pacat ca nu se intreprinde nimic pentru renovarea lui si, sta la mana unui tzoparlan de primar, pe nume Mazare. Eu l-asi face si cadou unui investitor care sa-l aduca la stralucirea de odinioara.

    RăspundețiȘtergere
  43. Cazinoul......
    Copil fiind, în 1952 -56, aici am vizionat filmele rusesti Ceapaev, Tanara garda, Verstele de foc, Kronstad, Cazemata nemuritoare, tec, etc.
    Tot aici, în vara anului 1965 am participat la festivitatea absolvirii cursurilor liceale, iar în 1969 aici a avut loc nunta surorii mele, Comarzan Gabriela...
    Parcă a fost ieri !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În sfîrsit un istoric al evolutiei Cazinoului dupa 1947 . Comunistii l'au folosit deci : 1) sala de cinema, 2) sala de ceremonii diverse, în 1965 ... Dar apoi ? Cum de l'au lasat sa se distruga în asa hal !?

      Ștergere
    2. Degradarea Cazinoului din Constanța, oricât vi s-ar părea de curios, nu a fost atât de evidentă și de drastică până în 1989. Era unul dintre puținele localuri unde se puteau desfășura festivități locale ale aparatului de partid și precum și evenimente mondene ale protipendadei comuniste. Evident, fondurile de întreținere și planurile de reparații erau pe măsura bugetelor autorităților locale și erau din ce în ce mai limitate. Se pare însă că lucrurile nu erau totuși atât de grave, deoarece beizadeaua cea mică a Ceaușeștilor (Nicușor) avea oarece viziuni atât pentru fostul Hotel Carol (devenit Comandament al Marinei Militare) cât și pentru Cazinou.
      Marea ruină a survenit odată cu 1989!!! ... S-au redus drastic fondurile de reparatie a construcțiilor. Personaje de factură incertă au produs efecte dezastruoase pentru Constanța și patrimoniul ei (a se vedea demolarea Hotelului Continental). Peninsula a devenit o cloacă la dispoziția hoardelor de țigani... Amintiți-vă cât de jalnică era Casa Zambaccian sau clădirile de pe str. N. Titulescu. Vedeți deasemenea Hotelul ”Intim” cel care este legat de numele lui Eminescu, ”Casa cu Lei”... și câte și mai câte.
      Degradarea patrimoniului peninsular a fost un cumul al împroprietăririlor postdecembriste grevate de absența unor clauze de conservare a valorilor de patrimoniu. Incendii stupide (puse în seama oamenilor străzii uneori) au făcut loc unei arhitecturi eterogene și nereprezentative.
      Referitor la Cazinou acesta a fost obiectul unor inițiative în cadrul unor comisii de o competență și competență îndoielnică. S-a încercat atribuirea unor contracte contestate mai de fiecare dată sau abandonate înainte de a se începe ceva concret. S-ar dori cumva ca fondurile și lucrările de reparații să fie asigurate prin grija unor terțe autorități și posibil ca după renovare să apară cine știe ce pretinși moștenitori sau ONG-uri care să revendice clădirea pentru interese oneroase...
      Timpul a curs cu rezultate dezastruoase pentru clădire... probabil va mai curge... Nu e greu de lansat o acțiune ”Dați un leu pentru (nu, nu pentru Ateneu, bucureștenii știau sigur că este patrimoniul lor) ci pentru Cazinou”. Nici unuia dintre constănțeni nu îi convine să îmbogățească pe cine știe ce nemernic care va scoate Cazinoul din circuitul public și îi va schimba statutul (așa cum s-a întâmplat bunăoară cu Delfinariul, Planetariul și parcul aferent - n.b. - copil fiind am plantat arbori și am sădit pomi acolo... acum mi se cere 100 de lei să mă plimb acolo cu nepoții!!!)
      Să nuanțăm deci: până în 1989 puteam să facem la Cazino un congres, o întrunire sau o nuntă (fără manele că nu se inventaseră încă). Comuniști au fost și mai sunt (disimulați sau nu!) Ruina Cazinoului a început din 1990 ...
      O tempora...

      Ștergere
  44. Fabulos acest articol despre Cazinoul din Constanţa!
    Aş vrea să ştiu dacă sunteţi un descendent al familiei lui Ioan N. Roman, avocat,om de cultură şi primar al Constanţei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Având plăcerea de a vă răspunde stimate domnule Mircea, vă mulțumesc pentru aprecierile dumneavoastră. Referitor la întrebarea adresată, recunosc faptul că m-aș fi simțit deosebit de onorat să am și cel mai mic grad de rudenie cu Ioan N. Roman pe care ca cetățean al Constanței, îl consider ca pe unul dintre cei mai de seamă înaintași pe care i-a avut urbea. Nu, nu sunt descendent al lui I.N.Roman. Numele de Roman este cel pe care îl folosesc la semnarea acestui blog și vine de la ”ROMÂN”. Am dorit să realizez în mod propriu un act de civism și ca cetățean al orașului să îmi aduc contribuția prin fapt și nu prin demagogia unor ofuscări sau ditirambice sforăituri politice și partinice. Încă odată vă mulțumesc pentru aprecierile făcute și vă asigur de respectul meu deosebit.

      Ștergere
  45. Felicitări pentru articol, voi compune un careu de cuvinte încrucișate despre Cazinoul din Constanța. Mulțumesc!.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă mulțumesc de aprecieri. Cazinoul Constanței este o temă ce se pretează multor abordări. Parafrazându-l pe poetul englez William Cowper, cel ce a spus că ”Încurcate sun căile Domnului”, putem să spunem de data aceasta ”Încrucișate sunt vremurile Cazinoului” ... Succes ... Cu respect, Constantin Roman.

      Ștergere