vineri, 23 septembrie 2011

Şuţu (Sutzu) la Constanţa - savantul şi locuinţa sa emblematică

 

„Ochiul nu se opreşte decât la vila Şuţu, care albeşte în bătaia soarelui, de pare cioplită în marmură. Marea necuprinsă se întinde la subsourile Constanţei, de mai s’o desfacă de la ţărm, ca să-i rămâie ei, îl placul valurilor”.

 

Ioan Adam, în monografia ”Constanţa pitorească cu împrejurimile ei” (1908)

Ilustrul savant Mihail C. Şutzu, ce semna sub forma franţuzită a numelui, Soutu,  cererea către primăria comunală  pentru ridicarea clădii ce străjuie emblematic deasupra felezei Portului Tomis  a rămas legat de Constanţa prin marile proprietăţi, investigaţie arheologică, scrupul ştiinţific şi pasiunea de a colecţiona.

Mihail C. Şuţu - Omul de Ştiinţă şi Omul de Stat

Mihail C. Şuţu (n. 15 februarie 1841, Bucureşti - d. 9 iulie 1933, Bucureşti) era fiul lui Constantin (Costache) Şuţu (1804-1882). Acesta fusese, ca mare logofăt, ministru de finanţe sub căimăcănia începuta în 1856 a lui Alexandru Ghica, domnitor al Ţării Româneşti între 1834 şi 1842.
De altfel, istoria familiei Şuţu începe în Epir, în secolul al XVI-lea, spre a se continua la Constantinopole şi apoi în Principatele Romane în secolul următor. Astfel, Mihai Şuţu, a fost de trei ori Domn al Ţării Româneşti (5/17 iulie 1783 (sosirea firmanului de numire la Bucureşti) - 26 martie/6 aprilie 1786, martie 1791 - 30 decembrie 1792/10 ianuarie 1793, 7/9 octombrie 1801 - 10/22 mai 1802 şi al Moldovei (30 decembrie 1792/10 ianuarie 1793, - 25 aprilie/6 mai 1795). Distinsului numismat de mai târziu, a fost strănepotul domnitorului Mihai Şuţu.

Mihail C. Şuţu era privit drept „cel mai complet colecţionar al monedelor pontice din întreaga lume” de către dr. K. Regling, de la cabinetul numismatic al Academiei de Ştiinţe din Berlin.
Episcopul Raymund Netzhammer, un alt mare numismat al vremii, la data de 18 februarie 1908 adnota în însemnările sale:
"Febra mea numismatică a mai scăzut spre sfârşitul lunii trecute cu câteva grade, dar s-a revigorat de curând, după ce l-am cunoscut pe numismatul român Mihail Sutzu..."
"Acest domn provine dintr-o veche familie de boieri care a dat ţării nu numai oameni de stat şi învăţaţi, ci şi doi domnitori. Mihail Sutzu poate deci (...) să se numească el însuşi prinţ, în virtutea obiceiului de aici. În numeroasele sale opere, nu-şi împodobeşte însă numele cu acest titlu princiar. Pe lângă premierul D. Sturdza, întemeietorul numismaticii româneşti, M. Sutzu este cel mai important numismat din Romania."
La data notată în Jurnal prelatului se împlineau în realitate opt zile de când Mihail C. Sutzu, adus de Dimitrie Sturdza, îl vizitase pentru prima oara pe colecţionarul german pentru a-i vedea colecţia de monede antice.
În descrierea gazdei sale, ilustrul savant şi prinţ arăta cam aşa: "...este un domn de statura mică, subţirel şi uscăţiv, cu o mustaţă scurtă şi are cam 65 de ani; este iute în mişcări şi vorbeşte cu însufleţire. Vorbeşte franţuzeşte si, când mai pronunţă cate un cuvânt românesc, buzele trădează accentul franţuzesc. Îşi ajută privirea cu ochelari...".

În toamna aceluiaşi an, urmare a calităţilor sale deosebite, într-o scrisoare oficială din 22 octombrie 1909, oficialul J. Allan era împuternicit să-i comunice lui Mihail Sutzu alegerea sa, în seara zilei de 21 oct. 1909, ca membru activ al Societăţii Numismatice Regale din Marea Britanie.

După dispariţia lui Mihail C. Şuţu (1933), marele numismat român Constantin Moisil (1876-1958), tatăl matematicianului de excepţie Grigore Moisil, i-a succedat la preşedinţia Societăţii Numismatice Romane. În 1941 Moisil îşi începea studiul amplu dedicat predecesorului său astfel: ”In evoluţia mai mult decât seculara a numismaticii romane, activitatea depusă de Mihail C. Sutzu în calitate de colecţionar şi de om de ştiinţă se numără printre cele mai prodigioase.”
...
Ca pregătire a început prin a urma mai întâi Liceul Imperial Bonaparte (1859), la clasa de retorică, devenind laureat în istorie şi geografie.
A absolvit Şcoala Centrală de Arte şi Manufactură din Paris, obţinând titlul de inginer. Ca limbi, stăpânea greaca veche, latina, engleza şi franceza. Avea cunoştinţe şi în domeniul arheologiei, finanţelor şi economiei. Încă de atunci era înclinat către studiul antichităţilor, fiind un admirator al clasicismului, dar şi al artelor în general, până la cele moderne inclusiv. Avea o fire activă şi optimistă, cu pasiune pentru sport, călătorii şi vânătoare.
După terminarea studiilor, întors la Bucureşti, Mihail Sutzu s-a alăturat cercului de amatori şi colecţionari de antichităţi deja format în jurul bătrânului arheolog şi numismat Nicolae Mavros. Colecţia acestuia împreuna cu aceea a banului Mihalache Ghica, a constituit de altfel nucleul primelor fonduri ale Muzeului Naţional de Antichităţi din Bucureşti, întemeiat în anul 1834 şi inclus în anul 1956 în patrimoniul Institutului de Arheologie al Academiei Romane. Aşa a început de fapt şi pasiunea nu doar pentru colecţii, ci şi pentru studiul lor a lui Mihail Sutzu, desigur mult încurajată de cercul remarcabil creat de Nicolae Mavros în Bucureşti. De aici înainte, eruditul savant şi numismat s-a aplecat cu tot mai mult sârg asupra studiului monedelor greceşti şi romane. Rezultatele au fost făcute publice în numeroase publicaţii de specialitate din perioada anilor 1881 - 1933 Ultima din cele aproape 60, aparută postum în 1943, l-a făcut celebru în acea vreme mai ales la Paris şi Bucureşti dar şi în alte capitale precum Bruxelles sau Budapesta.

În 1947, Corneliu Secăşanu, pe atunci conservator al Muzeului Băncii Naţionale a României, în scurta biografie dedicată lui Mihail C. Sutzu scria: "Aproape nu exista autor care să scrie despre monetele greceşti sau romane şi să nu citeze numele lui Mihail C. Sutzu". Drept exemplu, îl cita pe un savant de origine rusă din Franţa, care, într-un studiu din 1935 din Revue Numismatique cu privire la valorile ponderale, scria între altele: "Câţiva savanţi pe care vrem să-i cităm: Prinţul Şuţu şi Dl. Haeberlin arătau, de la o vreme la alta, afinităţile pondurilor italice şi ale celor din Orient". Autorul rus se referea la o problema foarte dezbătută de mai multa vreme şi căreia Mihail Sutzu îi găsise o dezlegare, după studii aplicate: explicarea greutăţii monedelor antice. În acest scop, imediat după căsătorie (Mihail Sutzu s-a căsătorit în 1869 cu Maria I. Cantacuzino) a călătorit mai întâi în Egipt (1870), unde, la Muzeul din Cairo, a studiat pondurile egiptene.

Maria M. (Cantacuzino) Şuţzu - soţia lui Mihail C. Şuţu, cea alături de car în anul 1870 a efectuat o croazieră pe Nil cu un vas special închiriat.

A descoperit că prima unitate ponderala care a dus la calcularea greutăţilor a fost bobul de grâu de o anume calitate. Acesta era, potrivit rezultatelor cercetărilor sale, acelaşi la asiro-babilonieni, la egipteni şi la romani. Confirmarea a fost asigurată atât de cercetarea metrologica, atunci dintr-o data revoluţionată, cât şi de verificarea cu mai multe surse scrise.
A întocmit apoi studii premergătoare şi mai speciale, pentru ca la final, în anul 1895 să publice la Paris lucrarea ”Noi cercetări asupra originilor şi raporturilor câtorva ponduri antice”. Au urmat contacte directe şi o corespondenţă susţinută şi substanţială cu mulţi dintre savanţi vremii recunoscuţi ca cei mai buni specialişti în domeniu din Europa. S-au verificat astfel informaţiile de bază şi ipotezele iar punctele de vedere, deja unanime, au mers către aprecierea noului pas făcut în metrologie.

Pe scurt, pe lângă activitatea sa de colecţionar, Mihail C. Şuţu a dus, timp de peste o jumătate de secol, o muncă de cercetare intensă şi de înaltă probitate a avut ca element-forte problemele de metrologie monetară. Punctul de plecare l-a constituit descoperirea mai sus amintită. Aceasta l-a condus apoi la alte probleme de metrologie antică, deschizând căi noi de cercetare.

 

O altă latură a operei lui Mihail C. Şuţu a fost legată de modernizarea României acelor ani. Ca inginer prin formaţia sa universitară, a lucrat în Ministerul Domeniilor, apoi ca director general al Poştelor. În aceasta calitate a contribuit la organizarea serviciului poştal rural.
Între anii 1892 şi 1984, director şi apoi guvernator (18.11.1899 - 31.12.1904) al Băncii Naţionale a României. Chiar din primul an în aceasta funcţie, a izbutit, prin încheierea unei convenţii cu statul, cumpărarea de către acţionarii băncii a unui pachet important de acţiuni ale guvernului, salvându-le astfel de la înstrăinare, după cum se pronunţă specialiştii în domeniul bancar.
Astfel, prin încheierea unei convenţii, începând cu 1 ianuarie 1901, au fost modificate legea de organizare a băncii şi statutele acesteia. Statul român a retras participarea sa la capitalul Băncii Naţionale a României, iar privilegiul de emisiune al acesteia a fost prelungit până în 1920.
În cursul anului 1901, a participat de asemenea la încheierea unei noi convenţii între statul român şi B.N.R. prin care acoperirea în aur a bancnotelor emise de bancă putea fi redusă, în cazuri excepţionale, de la 40% la 33%.
A implicat B.N.R. în susţinerea activităţii Casei Centrale a Băncilor Populare şi s-a preocupat de extinderea reţelei agenţiilor B.N.R. din ţară, precum şi de dotarea acestora cu imobile potrivite.

Vila Şuţu

Pe promontoriul abrupt al falezei răsăritene a oraşului, care odinioară înainta fără oprelişti în apele mării, se ridica unică în splendoarea şi farmecul ei exotic, Vila Şuţu. Construcţia fost ridicată după planurile arhitectului Grigore Cerchez în anul 1899 (după cum stă scris pe o placă de marmură aflată deasupra intrării).

Terenul se afla în proprietatea familiei şi a fost pus la dispoziţie de comanditar.

Acesta se afla chiar pe locul fostei case de lemn ridicată de boier Costache (aşa cum îl numeau localnicii). Se pare că tatăl lui Mihail Şuţu, boierul Costache Şuţu, avusese un conac pe acelaşi loc înainte de venirea administraţiei româneşti în Dobrogea, la 1878.

Scriitorul Ion Adam referindu-se la Constantin (Costache) Şuţu făcea câteva adnotări:
„Romantismul său, reprimat prin meserie, s-a putut manifesta prin incursiuni îndrăzneţe pe mare cu caiacul propriu, tras la un debarcader deasupra căruia, dominând marea, şi-a construit pe stâncă o casă singulară din piatră şi lemn. Pentru că locuitorii Constanţei de atunci nu împărtăşeau cu boier Costache pasiunea plimbărilor pe ape şi voluptatea unei singurătăţi de neînţeles, au imaginat, legându-l tainic de vărul său constantinopolitan, P. Şuţu, de prietenul său atenian, Coletti, de cel bucureştean C.A. Rosetti şi de cel ialomiţean Evanghelie Zappa, episoade îndrăzneţe, apreciate aventuri de capă şi spadă, adaptând veşmintele la epocă şi armele la zonă”

De la părintele sau, iubitor pasionat al mării, al singurătăţii şi măreţiei plimbărilor cu caiacul pe apa, Mihail Şuţu a moştenit atracţia pentru mare. La vechea casa a familiei de pe promontoriul Constanţei eruditul om politic şi de ştiinţă isi petrecuse verile adolescentei şi ale revenirilor din anii studenţiei la Paris.

Mihail Şuţu a preluat această casă şi a încercat să o adapteze şi locului dar, în egală măsură şi arhitecturii tradiţionale, de la care a preluat ca elemente constructive simbolice cupola şi balconul închis. A rezultat o clădire fermecătoare, care avea un parapet de piatră foarte abrupt către mare şi care desigur s-a păstrat în datele sale fundamentale şi în prezent.


Folosind cu sensibilitate şi intuiţie cadrul natural al mării şi în configuraţia deosebită a falezei arhitectul vremii a rescris peisajul, fără să facă abstracţie de expresivitatea istorică. Clădirea este amplasată pe un pinten de stâncă după cum afirmă unii specialişti, cu toate că, faleza constănţeană nu are aproape deloc porţiuni stâncoase, ci este în general formată din sol argilos.

Domeniul Şutzu aflat pe partea estică a falezei peninsulei constănţene avea dimensiuni impresionante pentru acea perioadă. Se întindea de la hotelul Carol I până în zona unde se va construi mai târziu portul Tomis. Proprietatea era în general flancată de marginea superioară a falezei până la baza malurilor. Bineînţeles existau şi porţiuni mai late ce se desfăşurau de la faleză spre interior.

Privită dinspre oraş, printre celelalte clădiri din jur, casa Şuţu pare pierdută şi nu iese aproape cu nimic în evidenţă. Ansamblul arhitectural se vede însă foarte bine de pe plajă. El se înfăţişează mai degrabă ca o fortăreaţă medievală mediteraneană.

Recuzita orientala introduce detalii ce denotă o fragilitatea bine temperata, arabescuri dezinvolte, curbe şi contracurbe cu trasee savante. Sunt de remarcat cupola, turnul crenelat, coloanele cu arcatura graţioasă şi structura colorată.

Palatul Şuţu este o adevărată perlă de arhitectură. Faţada sa este asemănătoare celei arabe. La exterior impresionează la primul etaj o terasă-galerie care are acoperişul susţinut de colonade cu arcaturi (şir de mici arcade decorative zugrăvite pe un zid).

Ferestrele sunt înguste cu arcade supraînălţate.

Terasa generoasă a vilei aflându-se la nivelul de acces dinspre peninsulă este deschisă către mare şi, preia diferenţa de nivel a falezei, părând o extensie a spaţiului construit.

De pe această terasă se poate admira o privelişte panoramică până aproape de Capul Midia. Istorisirile acelor vremi spun că Mihail Şuţu avea un câine de talie mare, cu care se plimba adesea pe terasă.

Amplasată pe o poziţie dominantă, vila "Sutzu" are arhitectura faţadei asemănătoare cu cea arabă.

Interiorul este alcătuit din diverse săli decorate în stilul palatelor arabe din Damasc şi Alger şi cu elemente specifice ale saraiurilor turceşti din Istambul.

Brâurile zidurilor sunt smălţuite cu arabescuri.

Sălile au plafoane policrome într-o gama de culori vii de la portocaliu până la brunul auriu şi de la roşul trandafiriu până la purpuriu.

Decorul este realizat din motive geometrice, mai ales ovale sau romboidale cu incrustaţii de motive florale stilistice; pictura este în ulei.

Plafoanele celor patru săli sunt ornamentate în stucatură, singura sculptură în piatră este o himera situata în peretele exterior din terasa-galerie.

Elementele de construcţie cuprinde trei nivele: zidăria portantă, fundaţia din piatră cu var hidraulic, acoperiş şi cupolă. Aceasta a fost iniţial acoperită cu ardezie dar în urma lucrărilor de renovare s-a folosit tabla galvanizată. Planşeele sunt din beton armat.

Curtea vilei este foarte frumoasă, însă deosebită este scara în spirală, construită aproape de structura zidului, care permitea rapid coborârea direct pe plajă.

Casa, în suprafaţă totală de 421,50 mp, cu înălţimea de 12 metri, socotită din faţa trotuarului până la ,,cornişul principal” se află pe strada Mării (numele purtat multă vreme de pitoreasca străduţă constănţeană).

Imaginea din stânga este o vedere din strada iar cea din dreapta este dinspre curte spre strada de undeva dinspre partea din spate a curtii

Intrarea principala se afla inspre stradă in curtea din faţă

Străduţa nu a avut niciodată mai mult de câteva imobile. Strada Mării poartă în prezent numele marelui colecţionar de arta Krikor Zambaccian.
Printre altele, pe această stradă s-a născut la 4 nov. 1907 şi romanciera Cella Serghi.

În palatul lui Mihail Şuţu de pe faleza Constanţei au fost în vizită, de-a lungul timpului, oameni de seamă din protipendada ţării. Se ştie că aici a stat pictorul Th. Pallady, el însuşi Cantacuzin după mamă, fiind rudă cu Maria Cantacuzino. Aici s-a perindat o mulţime de lume aleasă care venea mai ales la sfârşitul secolului trecut, dar şi până la primul război mondial. Constanţa era pe atunci una din cele mai de seamă staţiuni balneoclimaterice.
Scriitorul Ioan Adam, în monografia ”Constanţa pitorească cu împrejurimile ei” (1908) care descrie peisajul falezei cu sensibilitate şi profunzime remarcă: „Ochiul nu se opreşte decât la vila Şuţu, care albeşte în bătaia soarelui, de pare cioplită în marmură. Marea necuprinsă se întinde la subsourile Constanţei, de mai s’o desfacă de la ţărm, ca să-i rămâie ei, îl placul valurilor”.
Astfel aşezată, cu faţada spre mare, vila cu temelii de piatra adânc înfipte în pământ, reprezintă pentru arhitectura românească un exemplar rar de construcţie în stil neomaur şi este singura care s-a păstrat în bună stare şi în prezent.

Vila Şuţu a fost naţionalizată după al doi-lea război mondial de către regimul comunist, servind altor scopuri decât cel pentru care fusese construită.
În septembrie 1955 a devenit "Casa regională a creaţiei populare", unde au funcţionat: un cerc muzical pentru membrii brigăzilor sau echipelor artistice; un cabinet de consultaţii în teatru, muzică, arte plastice, coregrafie pentru artişti amatori, dar şi bibliotecă regională.

In anii 1956-1957, clădirea a fost restaurată şi ornamentaţia reînnoită.
O perioada a funcţionat în clădire reprezentanta comerciala a Consulatului Cehoslovaciei.
În anul 1993, în baza legii 92/1992, s-a reînfiinţat Curtea de Apel Constanţa.
Datorită lipsei de spaţii, la cererea Curţii de Apel, în luna aprilie 1993 (la 80 de ani de la înfiinţarea primei Curţi de Apel la Constanţa), Consiliul local al Municipiului Constanţa a pus la dispoziţie imobilul situat în str. Mării nr. 1 (str. Krikor Zambaccian nr.1), cunoscut ca „Vila Şuţu”. Curtea de Apel a funcţionat în acest local până în luna septembrie 2005.

Odată cu începerea construcţiei Portului turistic Tomis, Vila Şuţu avea să capete o altfel de valenţă în peisajul falezei.

Marea urma să fie pusă să ofere uscatului o bună parte din suprafaţa golfului. Ţărmul avea să fie reconfigurat pentru a face să apară ceea ce vedem astăzi şi numim cu dezinvoltură Portul Tomis.

Iata cum, încetul cu încetul se construia pe atunci terenul ce alunga mărea răpindu-i din zbaterea  de sub casele falezei. În medalion se observă partea superioară a Vilei Şuţu.

Plaja ce urma să apară căpăta puţin câte puţin întinderea pe care o cunoaştem în prezent.

Ca orice acvatoriu răpit din mare era nevoie şi de realizarea digului estic al portului Tomis. Iată cum a fost imortalizată la vremea respectivă  zona de lucrări a digului ce  începe dinspre latura nordică a promontoriului peninsulei Constanţa. Fotografia a fost realizată de pe terasa superioă a vilei Şuţu. În imagine apare partea superioară a cupolei şi un mic colţ al crenelului.

La vârsta de 92 de ani, după o prestigioasă şi onorabilă existenţă în folosul semenilor, la data de 9 iulie 1933, la Bucureşti se stinge cel ce a fost Mihail Constantin Sutu.
Sunt înhumati amândoi la Càlinesti (Prahova), Mihail C. Suţu (si nu Şuţu) si sotia. Din păcate, frumosul monument funerar al sotiei a fost vandalizat dupà 1989.

În anul 2005 apărea la Paris lucrarea unuia dintre urmaşii familiei Sutzu care aduna sub coperţi un important material documentar şi un impresionant arbore genealogic al familiei Şuţu ce avea o desfăşurare liniară de mai bine de 2 m. În baza acestuia au apărut mai multe cereri de revendicare a proprietăţilor familiei dintre care, bineînţeles, nu putea lipsi Palatul din Constanţa dăinuit de catre Mihail C. Şuţu.
Vila a fost revendicată în 2006 de Alexandra Şuţu (90 de ani), din Milano, singura descendentă a familiei Şuţu (după afirmaţiile domniei sale).

10 comentarii:

  1. Radu NEGRESCU-SUTU5 martie 2012, 07:16

    Mormântul din curtea bisericii Mavrogheni nu este cel al numismatului, ci al beizadelei Constantin Mihai Sutu, decedat în 1869.

    Radu NEGRESCU-SUTU (Paris)

    RăspundețiȘtergere
  2. Vă mulţumim pentru atenţionarea dumneavoastră. Dintr-o regretabilă eroare şi datorită faptului că nu am avut la îndemână date asupra locului unde a fost înmormântat eruditul savant Mihail C. Şuţu am fost predispuşi acestei confuzii. Precum observaţi am făcut corectura de trebuinţă.
    Vă mulţumim pentru atenţia acordată acestui subiect şi suntem oricând dispuşi să completăm datele despre acest interesant capitol din istoria Constanţei.

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt înhumati amândoi la Càlinesti (Prahova), Mihail C. Suţu (si nu Şuţu) si sotia. Din pàcate, frumosul monument funerar al sotiei a fost vandalizat dupà 1989. Felicitàri pentru interesantul blog si mult succes în continuare.

    Radu NEGRESCU-SUTU (Paris)

    RăspundețiȘtergere
  4. Amarad/Claudo Trincka14 septembrie 2013, 11:36

    am documente care arată că Zoe Şuţu are proprietăţi de sute de hectare în Comuna STOINA, Judeţul Gorj, circa 39 de km. Nord faţă de Craiova.
    Pământuri părăsite de nobila familie şi preluate de ţăranii localnici.
    Amarad-Claudio Trincka
    amaradclaudio@ymail.com
    0253-281-177
    pentru mai multe detalii sunati sau scrieti
    Primar Ioana Buse

    RăspundețiȘtergere
  5. Amarad-Claudio Trincka14 septembrie 2013, 11:56

    În anul 1907 a fost o mică rebeliune ţărănească în satul Păişani, Comuna Stoina, Dolj pe atuncea, an în care ţăranii au pus stăpânire pe casa boierilor Şuţu( administratorul a ieşit pe-o uşă secretă care da spre grajduri, a înşăuat unul din caii aflaţi în grajduri şi sub gloanţele trase de ţărani, reuşeşte să fugă spre pădure şi de acolo ajunge la gara Gilort, unde alertează armata prin telegraf), devastarea s-a îndreptat spre crama plină cu vinuri superioare obţinute din viile de pe dealurile însorite din zonă. Am stat de vorbă cu Gheorghe Diaconescu, bunicul cumnatei mele Eugenia Trîncă, care în anul 1907 era în vârstă de 18 ani, însurat, fiul său este în viţă, Ilie Diaconescu şi cred că are în jur de 80 de ani,şi care mi-a povestit espre cheful făcut cu beuturile boiereşti. La vre-o două zile s-au pomenit cu o unitate de cavalerie că ia poziţie de atac în şoseaua principală. Conacul boieresc se afla perpendicular pe şosea, la circa 250 de metri. Armata dupe ce a descălecat şi au asigurat protecţie cailor, au sunat din goarnă atacul. La rândul lor, ţăranii anarhici şi-au adus aminte că au şi ei o goarnă şi o puşcă şi sună şi ei atacul, trăgând dupe vrăbii şi câteva gloanţe.
    -Armata a rupt rândurile, mi-a zis Gheorghe Diaconescu în anul 1970, atrăit aproape 100 de ani, iar noi am rupt o polată de gard şi-am zbughit-o ca iepurii prin varză, fugind spre casele noastre. Chiar şi ăia beţi turtă au scăpat.
    writer Amarad-Claudio Trincka

    RăspundețiȘtergere
  6. profesorul Hobeanu Constantin, în vârstă de 85 de ani, fiul lui Dumitru Hobeanu fost dascăl şi cel ce a scris o monografie despre Stoina, Gorj şi oamenii locului, cu siguranţă că dacă distinsa familie Şuţu mai are urmaşi şi doreşte să afle mai multe fapte despre Cetatea din Stoina şi despre averea familiei Şuţu aflată pe teritorul Stoina,
    să se grăbească şi să facă nişte investigaţii.

    RăspundețiȘtergere
  7. Familia Şuţu are urmasi (mostenitori) la Milano, dar sunt in varsta si nu stiu cat de dispusi a initia batalia juridica pentru fosta lor avere.

    RăspundețiȘtergere
  8. Buna ziua. Felicitari pentru material. Destinul face ca eu sa fiu actualul Director al Cabinetului Numismatic infiintat de M. C. Sutzu si actualul Presedinte al Societatii Numismatice Romane, care are o existenta si activitate neintrerupta din momentul in care a fost infiintata sub Presedintia ilustrului savant. Tot destinul a facut sa ma ocup tot de studii de numismatica pontica si mediteraneeana si sa public deocamdata primele doua volume ale colectiei de monede grecesti apartinand marelui numismat si care se afla astazi la Academia Romana. Incercam sa mentinem vii macar ramasitele acelei lumi pe care cei de atunci au construit-o atat de frumos.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă simt onorat în fața aprecierilor dumneavoastră, domnule Emanuel Petac. Personal am considerat că este o datorie civică pe care mi-am putut-o asuma, pentru că în fața valului de diletantism gregar și mai ales partinic, un constănțean poate să facă să reapară câte ceva din istoria de după Louis Daguerre și Auguste și Louis Lumière. Am făcut aceste postări după ce am adunat materiale din internet și am rămas surprins de câte lucruri nu am avut parte a ști... Urmarea demersului a fost prezentul cumul de postări realizat ca o preocupare într-un anume moment personal de cunoaștere de sine. Deși sunt un anonim decent, ma bucur când efortul depus este luat în considerare de dumneavoastră. Cu deosebit respect, Constantin Roman

      Ștergere
    2. amaradclaudio@ymail.com31 mai 2016, 21:18

      domnule Petac, ar fi o mare bucurie pentru localnicii din Stoina, Gorj să afle vechimea unor monezi găsite de către săteni pe terenul Cetății Păișani, Stoina, Gorj, cetate veche de peste 2500 de ani, considerată pe timpul acela capitală auxiliară militară.
      Monezile văzute de mine în anul 1970, erau în număr de 14 și se aflau în posesia lui Șerbănescu Nicu, care mi-a spus că oala cu acele monede a fost împărțită între mai mulți săteni.
      Îmi amintesc doar o față a monezilor foarte bine, datorită impresiei lăsată sufletului meu. Era un războinic înveșmântat doar până la brâu ce călărea un cal aflat în goană. În mâna dreaptă ținea o lance de atac, iar în mâna stângă avea frâul și scutul în poziție de apărare. Se spune că regele macedonean Lisimah, căzut prizonier în urma confruntării cu armata dacă condusă de regele Dromihete, ar fi fost ținut prizonier vre-o câțiva ani în cetatea Valea Plopilor Păișani, Stoina, perioadă de negocieri între nobilii și negustorii macedoneni și cei daci. Iar dupe ce Dromihete a devenit ginerele lui Lisimah, pacea s-a consolidat între cele două vecinătăți danubiene.

      Ștergere