duminică, 31 iulie 2011

CONSTANŢA 1905 - istorii aproape uitate - Crucişătorul (cuirasatul) ”Kneaz POTEMKIN TAVRICESKII”

( Броненосец ” Князь Потёмкин Таврический ” ) 

Apariţia crucişătorului răsculat „Potemkin” în largul coastelor oraşului Constanţa în vara anului 1905 a constituit un eveniment extrem de mediatizat. A fost totodată şi cauza unei vii emoţii în rândul populaţiei din oraş. S-au produs reacţii dintre cele mai diferite, de la o panică aproape generalizată, la atitudini de simpatie cu răsculaţii şi chiar la dorinţa de a-i ajuta. Datorită evenimentului Constanţa a fost rând pe rând destinaţia mai multor vizite guvernamentale şi ale oficialilor ruşi. După cum este cunoscut, a avut loc o debarcare în masă a marinarilor răsculaţilor, moment în care toată lumea a răsuflat uşurată. Ulterior, nava a fost predată autorităţilor ţariste.

Modul cum s-au desfăşurat evenimentele face obiectul prezentării de faţă. Pentru întocmirea materialului au fost întreprinse documentări din diverse surse (exclusiv accesibile din Internet) selectarea şi prezentarea constituind o problemă ce a încercat să facă faţă cât mai obiectiv dezideratului istoric. Pe lângă sursele cu notorietate obiectivă au fost utilizate şi cadre cu imaginile din filmul POTEMKIN a lui Serghei Mihailovici Eisenstein. Acestea cuprind în fapt viziunea regizorală a artistului fiind marcate de un subiectivism caracteristic autorului. Printr-o încercare de combinare echilibrată a obiectivului cu subiectivul s-a urmărit redarea evenimentului ”POTEMKIN - Constanţa 1905” în felul cum urmează:

...

Un episod delicat care a creat chiar o situaţie încordată în portul Constanţa s-a petrecut în luna iunie (27) a anului 1905, când în radă au ancorat trei nave (?!!!) de război ale flotei ruse din Marea Neagră: cuirasatul „Cneaz Potemkin Tavriceski” şi torpiloarele „Tuapse”(?!!!) şi „Flag”(?!!!), aduceau cu ele o situaţie inflamată, marinarii se ridicaseră împotriva ofiţerilor de pe cele trei nave, aceasta şi pe fondul convulsiilor politice din ţara lor de origine. Despre primele momente ”Jurnalul” consemnează: „Cunoscându-se evenimentele revoluţionare din Rusia şi verificându-se datele semnalate cu documentele ce se dispune asupra caracteristicilor bastimentelor streine s’a stabilit fără dificultate că acest bastiment era Quirasatul Kneaz Potemkin Tavticeski cel mai mare şi mai puternic vas al Marinei Ruse din Marea Neagră şi al cărui echipaj se revoltase” (n.b. - Ca şi în prezent, şi la data respectivă presa proceda în a furniza informaţii fără să verifice temeinic obiectivitatea acestora. În anul 1905 la Constanţa au sosit 2 (două) nave la bordul cărora se aflau marinarii răsculaţi: „Cneaz Potemkin Tavriceski” şi nava de sprijin a acestuia torpilorul ”Izmail” având ca număr de bordaj 267)

Deşi anunţaseră apropierea de portul Constanţa pentru înnoirea proviziilor pentru căpitanul-comandor Constantin Bălescu (comandant al Diviziei de Mare) a devenit clar că trebuia să gestioneze în fapt o criză mai puţin obişnuită. În sensul politicii statului român se dorea evitarea debarcării marinarilor revoluţionari în portul Constanţa şi, în acelaşi timp, o rezolvare care să nu lezeze nici partea rusă.

Prevalându-se de inexistenţa unui tratat de extrădare cu Rusia care să fie consemnat în „codul internaţional”, la ordinele primite de la guvernul de la Bucureşti şi după o consultare de urgenţă cu Palatul Peleş, căpitan-comandorul Constantin Bălescu a garantat viaţa şi libertatea celor aproape 800 de marinari ruşi, membri ai echipajelor răsculate. În primă instanţă au fost eşuate tratativele existând chiar o acţiune de intrare în forţă a torpilorului rusesc în port. Crucişătorul ”Elisabeta” a deschis focul şi navele ruseşti au părăsit rada portului îndreptându-se spre Feodosia. Ca  în toate porturile Rusiei Potemkin şi nava sa de sprijin nu putea să găsească asistenţa cerută. Urmare a acestui fapt cele două nave s-au înapoiat la Constanţa acceptând condiţiile dictate de România. Ulterior, cuirasatul rus a fost preluat de marina română şi armat cu echipaj românesc, arborând pavilionul naţional, în timp ce marinarii ruşi au fost convinşi de locotenent-comandorul Nicolae Negru, căpitanul portului Constanţa, să debarce. La 26 iunie (?!!!) a avut loc predarea cuirasatului „Potemkin” autorităţilor ruseşti, şi anume celor două cuirasate şi patru contratorpiloare ruseşti care sosiseră în acea zi în portul românesc şi care, două zile mai târziu, au părăsit apele naţionale ale României

La finalul crizei aceiaşi gazetă concluzionează: „Astfel s-a terminat acest eveniment extraordinar care a produs o situaţie unică din punct de vedere internaţional, fără nici un incident cu toate că ordinile superioare s’au executat întocmai, graţie în parte fermităţii autorităţilor dar mai cu seamă moderaţiunei şi dorinţei de ordine faţă cu streinii a acestor oameni, care au fost un obiect de groază pentru guvernul şi conaţionalii lor. Ei au declarat şi au ţinut să probeze că fac tot posibilul să câştige încrederea şi simpatioa opiniunei publice europene. Astfel, în împrejurările disperate în care ei se găseau şi faţă cu slaba noastră forţă de rezistenţă, dacă se decideau a întrebuinţa forţa formidabilă ce o aveau în mânile lor, s’ar fi produs un dezastru pentru oraş şi ţară, rămânând numai consolaţiunea că cei însărcinaţi a face să se respecte dreptul şi cinstea ţării şi-au făcut datoria în mod conştiincios” (n.b. - anumite acţiuni sunt datate fără a se specifica modul cum erau încadrate în calendarul  de la acea vreme. Pentru cele mai multe state europene se folosea calendarul pe stil nou, pe când în Rusia rămăsese în uz calendarul pe stil vechi)

”Kneaz POTEMKIN TAVRICESKII” (Князь Потёмкин Таврический)

POT(I)EOMKIN (Потёмкин în rusă - pronunțat aproximativ Pa-'tiom-chin), numele întreg: ”Kniaz Potiomkin Tavriceski” (Князь Потемкин Таврический) a fost un cuirasat (Броненосец) al flotei Mării Negre a Rusiei.

Punerea chilei s-a făcut în februarie 1898 la şantierele navale ale Marinei Imperiale ruse din Nicolayev. Nava a fost lansată la apă în mai 1900. Datorită slabelor performanţe ale industriei navale ruse din zona Mării Negre lucrările la corp s-au desfăşurat până în anul 1902. Concomitent au fost făcute şi anumite schimbări la proiect ceea ce a condus şi mai mult la tergiversarea lucrărilor. În vara anului 1902 POTEMKIN a fost adus la Sevastopol în Arsenalul Marinei pentru armarea completă. Probele de mare au început în 1903. Au existat câteva incidente care au întârziat finalizarea navei: un incendiu în unul din compartimentele cazanelor  şi probleme apărute la una din turele care s-a fisurat pe timpul probelor de tragere de artilerie datorită unor defecţiuni de turnare. Turela a fost refăcută şi schimbată. Crucişătorul a fost considerat operaţional abia în primăvara anului 1905 (20 mai 1905). Pe perioada construcţiei şi armării nava suferise deja o importantă uzură morală. (ca date de referinţă pentru construcţia navei unele surse oferă informaţii diferite: punerea chilei - 25 nov. 1897;  coborârea de pe cală - 10 oct. 1898; lansarea la apă - 14 sep. 1900;)

CARACTERISTICI TACTICO-TEHNICE:
Lungime - 115,36 m (378 feet 6 inches); Lăţime - 22.25 m (73 feet); Pescaj - 8.23 m (27 feet); Deplasament - 12,582 tone
Conform unei alte documentaţii: Lungime - 113,2 m; Lăţime - 22.2 m; Pescaj - 8.4 m; Deplasament - 12 480 tone (proiectat) 12 900 tone (construit) 

ARMAMENT - de la momentul armării din construcţie (1905) până la dezafectare nava a fost de două ori modificată din punctul de vedere al dotărilor cu armament:
1905 - Artilerie: 4x12”(306 mm)/40 (2x2); 16x6”(152 mm)/45 - în cazemată; 16x3” (76,2 mm)/50; 6x47 mm; 2x37 mm; 2 mortiere 63,5 mm (artilerie de câmp); 4 mitraliere 7,62 mm; Tuburi lanstorpile: 5X 381 mm (sub linia de plutire)
1910 - Artilerie: 4x12”(306 mm)/40 (2x2); 16x6”(152 mm)/45 - în cazemată; 14x3”(76,2 mm)/50 - 10 în cazemată - 4 în turele; 6x47 mm; 2x37 mm; Tuburi lanstorpile: 4X 450 mm (sub linia de plutire).
1911 - La bordul crucişătorului se instalează în premieră în flota rusă un sistem centralizat de conducere a focului de artilerie calibrat în metri. Sistemul rezolva problema unghiurilor de paralaxă pentru poziţiile la bord ale tunurilor pe care le comanda.
1916 - Artilerie: 4x12”(306 mm)/40 (2x2); 16x6”(152 mm)/45 - în cazemată; 14x3”(76,2 mm)/50 - 10 în cazemată - 4 în turele; 2x3”(76,2 mm)/50 cu unghi ridicat de tragere (AA);  4x47 mm; 2x37 mm; Tuburi lanstorpile: 4X 450 mm (sub linia de plutire)

CARACTERISTICI PRINCIPALE ARMAMENT DE ARTILERIE GREU:
TUNUL DE 12” (305 mm)
clasa Pattern 1895: lungimea ţevii: 40 de calibre; Greutatea proiectilului 331,7 Kg.- (necesita masă de încărcare cu manevrarea încărcăturii la elevaţie 0°) ; Bătaie maximă (+15° elevaţie: 14 640 m - viteză iniţială 792,5 m/s); viteza de tragere 0,75 lov/min; putere de străpungere - 201 mm blindaj la 5490 m distanţă; turelă cilindrică - 2x4 elevatoare; unghiuri de tragere -  R(Pv) Td - 135° /  R(Pv) Bd - 135°  = sector prova 270°; elevaţie: -5°/+15°;  Greutatea unei turele armate - 43 t
TUNUL DE 6” (152,5 mm) clasa Pattern 1892: lungimea ţevii: 45 de calibre; Greutatea proiectilului 41,4 Kg.; Bătaie maximă (+20° elevaţie: 11 520 m - viteză iniţială 792,5 m/s); viteza de tragere 3 lov/min; putere de străpungere - 43 mm blindaj la 5490 m distanţă; dispunere în cazemată; sector de tragere  135°; elevaţie: -5°/+20° 

Combustibil: cărbune - 670 t. normal; 870 t. maximum; Petrol - 580 t. (am găsit într-o altă versiune o diagramă de plinuri diferită, respectiv 950 t păcură şi 340 t cărbune)

Blindaj - oţel Krupp cementat - Pe bordaj linia de plutire - 229/152 mm - Pe bordaj linia superioară - 152 mm - Pe castelul comenzii 254 mm - Turele 305/254 mm 12” - Cazemate - 152/127 mm - Coşuri - 127 mm - Puntea principală - 38/76 mm

Propulsia - două maşini verticale cu expansiune triplă (VTE) - putere totală 11 600 CP (proiect) 11 300 CP (instalată) - (8 426.41 kW) [în anumite documentaţii am găsit doar 10 600 CP pentru puterea maximă]- două elice pas fix 4,2 m diametru - 82 rpm; 22 cazane Belleville (14 cazane cu păcură - Potemkin a fost prima navă din Flota rusă care a fost echipată cu cazane cu combustibil lichid) 8 cazane cu combustibil clasic solid

Viteza 16.5 Nd (29.6Km/h) - autonomie 1 750 Mm. - 12 Nd - autonomie 2200 Mm; 10 Nd - autonomie 3 400 Mm. (autonomia foarte mică pentru o asemenea clasă de nave a făcut-o improprie unei dislocări în flotele de la ocean. A fost în schimb considerată ca fiind adecvată pentru serviciu în Flota Mării Negre unde corespundea operaţional în teatrul de acţiuni navale împotriva flotei Imperiului Otoman).

Echipaj - 26 ofiţeri 715 (705) maiştri militari subofiţeri gradaţi şi marinari; Alimente 60 de zile; apă potabilă 14 zile.

Botezul Navei - Crucişătorul a fost botezat cu numele prinţului Grigori Potemkin, un important militar si om de stat al secolului XVIII. El fost considerat fondatorul oraşului ucrainean Nikolayev - oraş cu trei şantiere navale. De asemenea a fost considerat întemeietorul Flotei Imperiale Ruse a Mării Negre.

Grigori Potemkin a fost un personaj important din intimitatea împărătesei Ekaterina cea Mare şi unul dintre sfătuitorii foarte influenţi ai acesteia. Numele cneazului este vehiculat însă şi sub un alt context istoric. Ca sintagmă a căpătat notorietate expresia "satele lui Potemkin". Este vorba de acele construcţii făcute de kneaz cu ocazia unei vizite a ţarinei, prin Ucraina. Ştiind ca nu are ce arăta şi dorind sa mascheze mizeria în care trăiau oamenii prin acele părţi, Potemkin a poruncit construirea de sate din scânduri şi alte elemente de decor, puse la distanta de drum, în aşa fel încât împărăteasa sa aibă ce vedea din trecerea convoiului imperial . Ca efectul să fie cât mai realist unele casele scoteau si fum pe coşuri. Exemplul a rămas acreditat după aceea  în civilizaţia societăţii ruse. Este şi acum folosit atunci când se fac referiri la fals, înşelătorie, statistici falsificate. Ulterior termenul s-a extrapolat şi metoda a devenit de notorietate internaţională.

Începutul...

Revoluția rusă din 1905 a fost o mișcare antiguvernamentală, violentă fără țintă resimţită în întreg Imperiul Rus. Nu a fost o mișcare organizată sau controlată și nu a avut cauze sau scopuri unice. Germenii mişcării revoluţionare în Flota Imperială Rusă a Mării Negre cu baza la Sevastopol erau grefaţi de existenţa marinarilor proveniţi din rândul ţărănimii a proletariatului şi a contactelor ce erau iniţiate de agitatorii mişcărilor politice muncitoreşti. Personalitatea lui Lenin, era în puternică ascensiune.

23 iunie 1905 (10 iunie stil vechi) - Organizaţia ”Ţentralka” a marinarilor revoluţionari se întâlneşte la Malakhov (deal situat la est de Sevastopol) pentru a pune la punct un plan de revoltă a marinarilor din Flota Marii Negre. Revolta urma să înceapă la bordul crucişătorului ”Rostislav”, nava amiral a Flotei Mării Negre

24 iunie 1905 (11 iunie stil vechi) - urmare a unor măsuri de îndepărtare a agitatorilor politici de la bordul navelor flotei, 40 de marinari revoluţionari sunt debarcaţi de la bordul crucişătorului ”Cneaz Potemkin” dar numai unul dintre liderii revoluţionari se afla printre aceştia. Echipajul este anunţat că nava va ieşi în larg pentru a efectua exerciţii şi trageri de artilerie de reglaj în raionul maritim din zona insulei Tendra (nord Sevastopol)

25 iunie 1905 (12 iunie stil vechi) - Liderii organizaţiei ”Ţentralka decid ca la bordul navei Potemkin să înceapă revolta şi nu la bordul lui ”Rostislav”. Crucişătorul ”Cneaz Potemkin” părăseşte portul Sevastopol în cursul după- amiezei îndreptându-se către raionul de trageri.

Parte din marinarii care aveau să propage şi să conducă revolta de la bordul crucişătorului POTEMKIN

Grup de marinari de la bordul lui POTEMKIN

Comandantul  crucişătorului ”KNEAZ POTEMKIN TAVRICESKYI” - Cpt. R. 1 Evghenyi Nikolaevici Golikov (dreapta: fotografie de album, medalion: actorul Vladimir Barsky în rolul lui Evghenyi Golikov din filmul lui Eisenstein)

Comandantul crucişătorului împreună cu ofiţerii şi subofiţerii bordului la intrarea navei în operativitate - mai 1905

Grup de marinari de la bordul crucişătorului POTEMKIN

26 iunie 1905 (13 iunie stil vechi) - Nava Potemkin soseşte în raionul Insulei Tendra. În oraşul ODESSA se produceau importante frământări sociale, apăruseră deja primele semnale de mobilizare pentru greva generală.

Torpilorul ”Izmail” aflat în escorta crucişătorului Potemkin s-a îndreptat către Odessa pentru a aduce provizii. Printre proviziile cumpărate de la magazinul Konovalova din Odessa de către comandantul torpilorului, Lt. Pyotr Klodt von Yurgensburg împreună cu intendentul navei Potemkin, micimanul (maistrul) A.N. Makarov, marinarul P.V. Alekseyev  şi măcelarul Gheraşenko s-a aflat şi o importanta cantitate de carne de vită alterată. 

Nava ”Izmail” (Измаил) având numărul de bordaj 267 a fost nava de escortă a Crucişătorului ”POTEMKIN”. Ca tip de nava a fost încadrată la categoria nave torpiloare dar în documentaţia de marină rusească apare de cele mai multe ori ca fiind nava puitor de mine. Aspectul este puţin deosebit faţă de conotaţia caracteristicilor tactico-tehnice uzitate în prezent faţă de aceste două categorii de nave. În perioada în care au fost folosite navele din clasa ”Izmail” acestea dispuneau de două tuburi lans-torpilă însă torpilele de la acea vreme erau neperformante ca armament în lupta pe mare. Torpiloarele erau folosite pentru a sprijini bastimentele purtătoare de artilerie grea prin executarea minărilor ofensive. Minele erau de obicei ambarcate şi lansate prin tuburile lans-torpile. Torpiloarele având viteze superioare în raport cu navele mari ale vremii executau linii de minare pe cursul viitor al formaţiilor de nave inamice determinându-le pe acestea să evite raioanele minate şi să intre în bătaia navelor purtătoare de artilerie grea proprii. Pe de altă parte, erau nave de deservire pentru navele grele de luptă fiind apte să facă deplasări rapide fie pentru aprovizionare curentă fie pentru deplasarea statelor majore sau a comandanţilor în cadrul escadrelor de luptă.

Referitor la torpilorul ”Izmail”, nava este considerată în istoria de marină ca fiind navă de sprijin a crucişătorului POTEMKIN.

”Izmail” a fost construit în Şantierele navale din Nikolayev şi a fost lansat la apă în 1886. Avea un deplasament de 77 tdw, Lungimea 38,89 m (127 feet 7 inches), Lăţimea 3,53 m (11 feet 7 inches), Pescajul 2,29m (7 feet 6 inches). Puterea 296 CP (221 kW). Propulsia 1 maşină verticală cu abur cu triplă expansiune. Viteza de manevră 17,5 Nd (32,4 Km/h) - Vit.max: 25 Nd; Echipaj: 3 ofiţeri, 20 de marinari; Armament - Artilerie: 2x37 mm - (tun revolver) - Torpile 2x15” (380 mm)

Comandantul navei - iunie 1905 - Lt. Pyotr Klodt von Yurgensburg, 41 de ani, descendent al unei familii nobiliare.

 

 27 iunie 1905 (14 iunie stil vechi) - Izbucneşte revolta. La orele 04.00 torpilorul ”Izmail” (Nr 267) se înapoiază de la Odessa în raionul de exerciţii aducând la bordul crucişătorului proviziile de hrană. Carnea de vită prezenta evidente urme de infestare cu viermi şi era neconsumabilă. Marinarii de la bordul lui Potemkin, furioşi, reclamă ofiţerilor bordului calitatea proviziilor. Medicul şef al navei, chirurgul Smirnof ( medicul secund era dr. Golenko, cel ce avea să devină personajul cheia al finalului nereuşit pe care l-a avut revolta) examinează carnea împreună cu ofiţerul secundul al navei, Cpt. R. II Ippolit Ghiliarovsky. Medicul declară că respectivul aliment este doar afectat de larve, carnea poate fi spălată si mâncată.

Marinarii la îndemnul agitatorilor de la bord hotărăsc să refuze ca hrană borşul preparat cu carnea de vită alterată.

Ofiţerul Secund supraevaluează situaţia şi ordonă adunarea întregului echipaj la pupa navei. (în imaginea de sus, actorul Grigori Aleksandrov, cel ce l-a interpretat pe Ghiliarovski în filmul POTEMKIN. Imaginea de jos scena din film cu adunarea echipajului la pupa navei.)

Echipajul este adunat pe punte şi i se ordonă să mănânce borşul preparat cu carnea alterată. Numai 12 dintre cei 700 de marinari se declară de acord să facă acest lucru. Se produce o rupere a formaţiei, marinarii încearcă să se refugieze în cazărmi,  au loc busculade, parte din marinari sunt dispersaţi de puşcaşii din garda de bord. Se reuşeşte reţinerea a circa 30 de marinari răzvrătiţi.

Fochistul Fyodor Z. Nikishkin, liderul agitator de la bordul lui Potemkin, forţând magazia de armament a navei înarmează mai mulţi marinari şi vin pe punte în ajutorul camarazilor ce urmau să fie executaţi pentru neexecutarea ordinului. Marinarii din gardă fraternizează cu echipajul. Are loc un prim schimb de  focuri.  Nikishkin trage primul foc al revoltei împuşcând un ofiţer al bordului. Ofiţerul secund Ghiliarovski îl împuşcă în cabina sa pe principalul lider al revoltaţilor marinarul Vakulenciuk, membru important al mişcării Ţentralka. Secundul la rândul său cade sub focul marinarilor revoltaţi. Conducerea revoltei este luată de Affansy Nikolaevich Matiushenko (În imagini sunt scenele din filmul lui Eisenstein  care surprind evoluţia revoltei)

Momentul întoarcerii armelor împotriva ofiţerilor de la bord.

Diagrama de regie a lui Serghei Mihailovici Eisenstein care surprinde evoluţia revoltei

7 ofiţeri au fost ucişi iar 12 au fost arestaţi. Ofiţerii care au fost ucişi au fost următorii: Locotenentul de artilerie Neupokoyev (împuşcat în cap de Fyodor Z. Nikishkin), ofiţerul de cart Liventsev (împuşcat în acelaşi timp cu Neupokoyev), secundul navei Ippolit Gilyarovsky (împuşcat şi aruncat în mare), locotenentul Grigoryev (împuşcat în timp ce înota spre torpilorul ”Ismail”), Dr Smirnov (aruncat peste bord şi apoi împuşcat), Locotenentul de torpile Wilhelm Ton, şeful direct a lui Matiuşenko (împuşcat simultan de 10 marinari după ce a ucis un marinar din apropierea lui Matiuşenko pe când încerca să discute cu conducătorii revoltei în turela pupa a navei), Comandantul navei, Evghenyi Nikolaevici Golikov (împuşcat după ce marinarii revoltaţi au preluat controlul asupra navei - ultimul dintre ofiţerii omorâţi pe timpul revoltei)

Doi dintre ofiterii împuşcaţi de marinarii răsculaţi înainte de a fi îngropaţi

Echipajul răsculat de pe Potemkin a oprit torpilorul ”Izmail” să părăsească locul de bazare. Parte din ofiţerii aflaţi pe puntea crucişătorului în momentul izbucnirii revoltei  încercaseră să părăsească nava sărind peste bord şi au înotat către torpilor. Au fost împuşcaţi de marinarii revoltaţi de la bord. 

În momentul izbucnirii revoltei comandantul torpilorului a ezitat în primele 20 de minute şi nu a ordonat tăierea legăturilor ce ţineau nava amarată în bordul crucişătorului pentru a  părăsi raionul de staţionare. În momentul în care a luat decizia de a pleca, câteva piese de artilerie de la bordul lui POTEMKIN au deschis foc de avertisment şi torpilorul a revenit lângă crucişător.

Comandantul torpilorului, ofiţerii şi subofiţerii din subordinea sa au fost arestaţi şi urcaţi la bordul crucişătorului din ordinul lui Matuşenko fiind imediat înlocuiţi de 5 revoluţionari (2 fochişti, 2 mecanici şi un timonier) . Ulterior ofiţerii de pe IZMAIL împreună cu ofiţerii supravieţuitori de pe POTEMKIN (cei ce nu au consimţit să se alăture revoluţionarilor) au fost debarcaţi la mal în portul Odessa.

La bord a fost constituit un comitet revoluţionar condus de Affansie Nikolaevichi Matiushenko. La bord a fost arborat drapelul roşu al revoluţionarilor şi a fost  aruncat peste bord portretul Ţarului. Comitetul de pe Potemkin a hotărât:
1. să trimită un grup de marinari în Odessa la primele ore pentru a cumpăra provizii.
2. Să refacă plinul de cărbuni.
3. Să debarce trupul neînsufleţit a lui Vakulinchuk pentru a fi înhumat şi pentru a sensibiliza populaţia.
4. Să întocmească un raport amănunţit pentru a clarifica evenimentele din Golful Tendra şi să examineze comportamentul tuturor ofiţerilor.
5. Să adreseze un apel populaţiei Odessei, trupelor de cazaci din garnizoană şi consulului francez.
6. Să stabilească contactul cu reprezentanţii Partidului Social-Democrat.
Comitetul revoluţionar l-a desemnat la comanda navei pe locotenentul de bord Alexeev care avea prerogative limitate şi se afla permanent sub controlul Comitetului. Pentru comanda şi exploatarea compartimentului maşini au rămas alături de marinarii revoltaţi locotenentul Kovalenko şi locotenentul Kaluzhny. 

S-a luat de asemenea decizia să fie debarcaţi ofiţerii care nu susţineau cauza revoluţionarilor.

În jurul orelor 16.00 ”Potemkin” si ”Izmail” au ridicat ancora şi s-au îndreptat către Odessa. La orele 22.00 cele două nave au ancorat la radă în faţa intrării de sud a portului Odessa.

Iată ce consemna la momentul respectiv Mikhail Vasilyev-Yuzhin, unul dintre colaboratorii lui Lenin trimis de acesta să se ocupe personal de revolta ce izbucnise la nivelul navelor din Flota Mării Negre. ”...echipajul de pe «Potemkin» a adresat «domnilor odesiţi» un apel în care arăta ce se întîmplase pe crucişător şi prin care chema populaţia din Odessa să-i acorde sprijinul ei. În acelaşi timp a fost trimisă o delegaţie la autorităţile locale ca să le ceară să nu încerce să împiedice înmormîntarea marinarului ucis şi să le avertizeze că crucişătorul va bombarda imediat oraşul dacă se vor pune piedici sau va fi reţinută delegaţia.” (n.b. Yuzhin a ajuns la Odessa după ce POTEMKIN părăsise portul. Relatarea inserată aici este o prezentare a faptelor urmare a discuţiei dintre colaboratorul lui Lenin cu Emelian Iaroslavski (Gubelman), conducătorul bolşevicilor din Odessa - între materialele consultate apar diferenţe flagrante între relatarea lui Iaroslavski şi cea a lui Matiuşenko bunăoară sau A. P. Brzhezovsky, unul dintre participanţii la revolta de pe Crucişătorul Potemkin, în cartea sa ”11 zile pe Potemkin” )

Acţionându-se conform planului stabilit de comitetul de la bordul crucişătorului s-a intrat în contact cu liderii organizaţiilor politice din oraş.
Organizaţiile revoluţionare care existau în Odessa erau neomogene şi acţionau incoerent:
1 - Comitetul RSDLR (bolşevic)
2 - Grupul CCRSDLP (menşevic)
3 - Comitetul Bund
4 - Comitetul Partidului Revoluţionar Socialist
5 - Grupul anarhiştilor comunişti
6 - gruparea polului Sionist
Toate aceste organizaţii erau ostile una faţă de cealaltă şi îşi disputau influenţa în rândul muncitorimii luptând pentru supremaţie. Bolşevicii, deşi cu cea mai mare influenţă, nu erau suficient de puternici să preia sub control conducerea mişcării revoluţionare. Aceştia, preliminar întâlnirii, puseseră la punct, fiecare în parte planuri de atragere în propriile organizaţii a echipajului de pe Potemkin. Ajunşi la bord, au propus ca parte din echipaj înarmată să debarce la uscat pentru a forma un detaşament de contracarare a presiunii militare exercitată de cazaci, să facă apeluri la fraternizare şi să polarizeze populaţia pentru a spori revolta.
Comitetul de pe Potemkin a refuzat asemenea iniţiative deoarece a considerat că nu se poate dispensa de nici un membru al echipajului, aceştia fiind strict în serviciul bordului, nu se poate realiza o coordonare a celor de la uscat cu cei rămaşi la bord şi numai uniţi, echipajul reprezintă o forţă.

Pe lângă conducătorii celor trei fracţiuni politice importante ale proletariatului la bordul navei au sosit şi mai mulţi muncitori social-democraţi. Scopul lor era să discute cu echipajul pentru a le prezenta situaţia şi evenimentele din oraş şi de a-i determina pe marinari să răspundă cu mai mult interes în faţa solicitării proletariatului. Cei mai mulţi dintre membrii echipajului care sub influenţa provocatoare a subofiţerilor ce fuseseră eliberaţi anterior şi îşi reluaseră atribuţiunile la bord au primit cu ostilitate prezenţa proletarilor intruşi şi au comunicat că Potemkin este al marinarilor nu al muncitorilor. Ca urmare discuţiile au fost întrerupte şi s-a decis ca doar un număr limitat de marinari să fie dislocaţi la ţărm şi aceasta numai pe perioada ce ar urma până la plecarea navei.

Scările Richelieu din Odessa (Sus: privire dinspre Bd Primorsky spre port, jos privire dinspre port; cel mai probabil, fotografiile scărilor sunt la o dată ulterioară anului 1905 deoarece scările sunt pe front larg; dreapta ”Potemkin” şi ”Izmail” în faţa intrării de sud  în portul Odessa)

Crucişătorul ”Potemkin” şi torpilorul ”Izmail” (267) în faţa portului Odessa.

În dimineaţa zilei de 28 iunie 1905 (15 iunie stil vechi) s-au prezentat la bordul crucişătorului reprezentanţii a două regimente din garnizoană, ”Ismail” şi ”Dunărea” care sub motivul că doreau să ajute la constituirea echipajului într-un regiment care să poată constitui un factor militar de echilibru în oraş urmăreau în fapt să determine întârzierea cât mai mult posibil a unor acţiuni decisive a celor de pe navă. Acţiunea delegaţilor militari reprezenta o tatonare a intenţiilor celor de la bordul bastimentului şi un contact necesar pentru cunoaşterea directă a intenţiilor celor din Comitetul revoluţionar de pe Potemkin.
În afara acestei vizite de mediere şi tatonare a reprezentanţilor militari îşi exprimaseră intenţia de a urca la bord şi reprezentanţii poliţiei şi jandarmeriei însă în momentul în care au fost somaţi să arunce peste bord săbiile şi armamentul au preferat să nu mai dea cale iniţiativei retrăgându-se.

În fotografie, Comandantul militar al oraşului Odessa, generalul Vasilii Apollonovich Kakhanov şi locţiitorul său generalul K.A. Karagosov. Generalul Kakhanov  considera că trupele din garnizoană aflate sub comanda sa nu mai sunt de încredere şi a procedat la înlocuirea acestora cu trupe din Brigada 15 de artilerie din Tiraspol, Regimentul de dragoni Voznesensk din Belets, şi câteva regimente de infanterie din Vender şi Ekaterinoslav.
În acest timp evenimente sângeroase aveau loc în oraş şi în port. Iniţial conducerea armatei şi poliţiei au resimţit o puternică teamă faţă de atitudinea celor de pe nava răsculată dar văzând că de la bord nu apar reacţii au trecut la regruparea forţelor şi au pregătit noi intervenţii în forţă. La căderea serii s-au făcut simţite încercări de a declanşa progromuri împotriva evreilor dar fără vre-un succes notabil. Doi dintre provocatori au fost anihilaţi de mulţime unul fiind bătut crunt iar un al doilea împuşcat. În faţa acestei situaţii poliţia şi jandarmeria şi-au îndreptat atenţia şi efortul asupra incitării lumii interlope din port. Astfel după ce le-a fost oferită o mare cantitate de băutură vagabonzilor şi celor fără căpătâi din port aceştia au fost incitaţi să treacă la distrugeri şi incendieri în cartierele oraşului. A izbucnit panica şi s-au declanşat mai multe incendii. Formaţiunile de pompieri care au încercat să intervină au fost oprite din acţiuni de către poliţie.
Descoperind o concentrare a muncitorilor spre a se constitui în grupuri de acţiune pentru restabilirea ordinii, poliţia, pe fondul incidentelor în desfăşurare a deschis focul sub motivul că muncitorii urmau să atace oraşul. În cartierul evreiesc al oraşului Odessa-Moldavanka lăsat deliberat fără supraveghere de către poliţie s-a declanşat progromul. Circa 2 000 de oameni au căzut sub împuşcături sau au murit în incendii. Liniştea nu a fost restabilită nici în cursul dimineţii şi luptele au continuat peste tot. În faţa acestei situaţii pe baza ordinelor primite de la St. Petersburg generalul Kakhanov, comandantul militar al oraşului a decretat legea marţială.

Regimentele sosite în garnizoană au ridicat tabăra în centrul oraşului Odessa  şi în piaţa Catedralei.

O fotografie interesantă a scărilor din Odessa păzite de trupele de cazaci. Nu am putut localiza cu precizie unde existau aceste scări care apar în imagine deşi cele mai multe din indicii conduc la accepţiunea că sunt totuşi monumentalele scări din Odessa.  Se pare că există o flagrantă confuzie referitoare la datele ce sunt deţinute despre acest simbol deosebit al oraşului. Se observă că frontul scărilor este mult mai îngust decât cel din prezent. Este posibil ca locul pe care se aflau să permis ulterior să se realizeze o deschidere lărgită şi eficient speculată vizual cu un puternic impact monumental. Dacă această fotografie este din anul 1905, rezultă că imaginile din filmul lui Eisenstein din 1925 prezintă construcţia înnoită a monumentalelor scări. În absenţa unor elemente concrete nu pot să formulez o argumentare coerentă şi veridică asupra acestei probleme. Ofer însă cele mai vehiculate elemente cunoscute despre ”Scările din Odessa”:
În unele surse am găsit informaţia că  scările erau în număr de 240 pe 12 paliere a câte 20 de trepte şi cu 11 platforme intermediare. Ceea ce este publicat în mod curent, precum şi fotografiile  mai vechi sau mai noi prezintă însă o cu totul altă imagine.  Istoria monumentului în accepţiunea actuală este următoarea:
Locul unde sunt amplasate reprezintă o cale simbolică de acces dinspre mare spre oraş. Scările au fost proiectate în anul 1825 de către arhitecţii Avraam Melnikov şi Francesco Boffo(rd?) din St. Petersburg la comanda Prinţului Vorontsov (guvernatorul general al Odessei) pentru soţia sa Elizabeta. Construcţia lor s-a realizat în perioada 1837-1841. Proiectul de factură monumentală era realizat din marmură de Trieste. Preţul a fost de circa 800 000 ruble. Construcţia propriu-zisă a fost realizată sub conducerea inginerului englez John Upton. La partea superioară lăţimea este de 12,5 m (41 ft) pentru ca la bază să se desfăşoare pe un front de 21,7 m (70,8 ft) Diferenţa de nivel este de 27 m. Lungimea desfăşurată este de 142 m. Iniţial au fost 200 de trepte 10 paliere cu 20 de trepte fiecare cu 11 platforme intermediare.
Datorită efectului de perspectivă obţinut prin proiectarea ”în deschidere” a scărilor se constată că de sus în jos se vad platformele intermediare ale palierelor iar de jos în sus aceste platforme nu mai sunt vizibile, imaginea fiind aceea a unui lung şir de trepte.
Urmare a coroziunii şi a diverselor transformări structurale, în anul 1933 scările au fost reconstruite şi s-a optat pentru granit în defavoarea marmurei de până atunci.
Cu această ocazie, palierul inferior a fost scurtat cu 8 trepte , numărul actual al acestora fiind de 192. Prin intervenţia respectivă s-a pierdut din efectul optic astfel încât perspectiva actuală este alienată faţă de cea originală.
Începând cu anul 1906 a fost construit un ascensor în partea stângă a scărilor (de jos în sus)  care a fost funcţional în anumite etape şi care a cunoscut la rândul său diferite modernizări. Imaginea actuală este circulată cu mare frecvenţă în aproape toate prospectele turistice ce fac referire la Ukraina şi fiecare dintre ele vehiculează diferite elemente de detaliu, mai mult sau mai puţin verificate istoric. Denumite la început ”Scările Prymorsky”, după numele bulevardului unde se află (la intersecţia cu bulevardul Ekaterina)  odată cu amplasarea statuii ducelui de Richelieu (fondatorul oraşului Odessa modern) la partea superioară a structurii arhitectonice scările au fost denumite ”Scările Richelieu”. În 1955 la a 50-a aniversare comunistă a Revoltei din Odessa  scările au fost redenumite ”Scările Potemkin”. În prezent în prospectele şi site-urile din NET sunt circulate mai toate denumirile acestea dar monumentul ca atare, este unul singur şi reprezintă un loc universal recunoscut.
Sub rezerva lipsei de elemente certe am pus aici pe cele (personal) cunoscute în limita de cuprindere a materialului informativ.

Teatrul din Odessa - ţinta preconizată să fie lovită de proiectilele plecate de la bordul crucişătorului ”Potemkin”.

Scene din filmul ”Potemkin” a lui Eisenstein (1925) - analiza detaliilor poate evidenţia suficiente elemente de coerenţă sau incoerenţă cu izvoarele istorice din perioada evenimentelor.
În oraş a fost declarată legea marţială. Armata a intervenit în forţă. 1 260 de locuitori au fost ucişi sau răniţi (500 de morţi au fost înregistraţi doar în incidentele desfăşurate pe ”treptele Odessei”).  Pagubele în urma ciocnirilor violente din zona treptelor şi a teatrului s-au ridicat la peste 15 milioane de ruble. În port şi în cartierele oraşului pagubele au depăşit 50 000 000 ruble.

Scene din filmul ”Potemkin” a lui Eisenstein (1925) - analiza detaliilor poate evidenţia suficiente elemente de coerenţă sau incoerenţă cu izvoarele istorice din perioada evenimentelor.

Distrugerile provocate de elementele anarhiste au fost un motiv ca să se ajungă la impunerea legii marţiale şi preluarea prin forţă a controlului de către autorităţile ţariste asupra stării din oraş

Vakulenchuk - propagandă sau adunare funerară?
28 iunie 1905 (15 iunie stil vechi) - O escortă de 40 de marinari au adus la uscat trupul neînsufleţit a lui Vakulenchuk (deja erau manifeste semne fiziologice de degradare a cadavrului). Datorită trădării unuia dintre marinari care a informat jandarmeria trei dintre oficialii oraşului cu un grup de 50 de cazaci au împiedicat accesul pe uscat al membrilor echipajului de pe Potemkin. Doar 2 menşevici şi un bolşevic au fost avizaţi să rămână la uscat în locul unde urma să se desfăşoare ceremonia funerară. Imediat după sosirea pe capul molului acestora li s-au alăturat circa 10 000 de locuitori din Odessa.

Înmormântarea lui Gregory Vakulinchuk a avut loc înspre orele prânzului după ce se purtaseră mai multe tratative referitoare la procedurile de urmat. S-a aprobat de către autorităţi trecerea prin oraş a cortegiului funerar cu condiţia ca trupul neînsufleţit al marinarului să fie însoţit doar de 12 membri ai echipajului. Iniţial Matushenko solicitase ca la funeralii să participe 100 de marinari. Autorităţile au impus însă ca delegaţia bordului pe parcursul deplasării cortegiului să fie formată doar din 12 marinari neînarmaţi, siguranţa şi libertatea acestora fiind garantată de către poliţie.
Ca şi pe cheu, ceremonia a fost susţinută de un mare număr de civili care au însoţit convoiul şi au manifestat zgomotos împotriva autorităţilor.
La înapoiere marinarii de pe Potemkin au fost blocaţi de un detaşament de soldaţi şi asupra lor s-a deschis focul. Nefiind înarmaţi nu au avut cum să riposteze şi s-au refugiat în port pentru a se înapoia la bord. La navă au mai ajuns doar 9 dintre cei 12 marinari. Nimeni nu a fost în măsură să spună ce s-a întâmplat cu ceilalţi trei matrozi.

Generalul de brigadă V.P. Pereleşhin comandantul portului comercial Odessa împreună cu adjunctul său N.I.Romanenko din dispoziţia primarului oraşului D.B. Neidhardt au dispus ca  trupul lui Vakulenciuk să fie depus pe un cap de mol pentru a limita cât mai mult accesul civililor la ceremonialul de înhumare.

Deschiderea Focului de Artilerie asupra oraşului Odessa.
29 iunie 1905 (16 iunie stil vechi) - 18:35 La bordul crucişătorului s-a primit informaţia că în Odessa la ora 19.00 urma să aibă loc în localul Tearului de Operă o întrunire a Comitetului Militar condusă de generalul Vasilii Apolonovici Kakhanov comandantul militar al oraşului. La întrunire participa şi generalul Karagosov comandantul cazacilor. La iniţiativa agitatorilor bolşevici Kirill şi Feldman aflaţi la bordul crucişătorului, voind să schimbe echilibrul de forţe din oraş în favoarea civililor revoltaţi, Comitetul revoluţionar de pe Potemkin a hotărât să deschidă focul asupra clădirii Teatrului. Nava s-a pus în mişcare şi a ocupat poziţie de tragere cu bordul tribord la circa 5 cabluri (900 m) de port.

S-a decis să se execute foc de avertizare  cu trei lovituri de manevră trase cu tunul de 37 mm pentru ca populaţia civilă să se poată adăposti. Ţinta urma să fie Clădirea Teatrului. Pe puntea de comandă Matushenko împreună cu Dymcenko, Nikishkin, Kovalenko şi locotenentul de bord Alexeyev (cel desemnat la comanda navei de către revoluţionari) studiind o hartă (improprie scopului, neavând scară şi elemente de identificare certă) au stabilit trei potenţiale ţinte pentru deschiderea focului. De reţinut că nici unul dintre cei de pe punte nu avea pregătirea necesară conducerii tragerilor de artilerie. S-a ordonat şi s-au executat cele trei lovituri de avertizare cu muniţie de manevră. Condiţiile de observare directă şi executarea tragerii nu erau favorabile. Cu fiecare minut erau din ce în ce mai rele datorită orei zilei ce făcea ca soarele să treacă rapid spre locul unde dispărea sub linia orizontului. Deasupra oraşului pluteau nori de praf şi fum urmare a incendiilor de peste zi. Un incendiu izbucnit pe neaşteptate în port făcea ca fumul dens să fie purtat de briza de seară peste bazinul portuar şi o bună parte din zona de vizare.  Semnalizatorul Frederyck Vendenmeyer, unul din cei 12 membri ai Comitetului revoluţionar de la bordul lui Potemkin a calculat relevmentul şi distanţa pentru tragere pentru bateria de 6” (152 mm). După o ultimă consultare Matiuşenko a dat ordinul de tragere.

Primul proiectil de 152 mm a  lovit colţul unei clădiri din centrul oraşului fără a produce pagube iar la impactul cu solul nu a explodat fiind destinat de principiu unui impact violent cu blindajul unei nave si nu cu solul. Pagubele au fost puţin importante şi nu au existat victime. Matiuşenko, realizând gravitatea lovirii de ţinte civile,  l-a avertizat pe Vedenmeyer să calculeze cu precizie coordonatele pentru a lovi clădirea Teatrului.  Situaţia putea deveni foarte nefavorabilă  în sensul că la apariţia pierderilor umane şi materiale datorate loviturilor de artilerie se pierea dintr-odată sprijinul populaţiei civile. Calculele au fost refăcute şi s-a ordonat executarea celei de-a doua lovituri.

Şi de data aceasta lovitura a fost imprecisă. Proiectilul a lovit acoperişul unei locuinţe (Str. Nezimskaya Nr.71) pe care l-a despicat în două a ieşit pe partea opusă a clădirii şi a explodat într-o lizieră de salcâmi. Nu au fost nici de această data victime. În oraş se declanşase în schimb panica. Pe bulevardul Primorsky populaţia civilă a început să alerge în dezordine. În tabăra cazacilor din imediata apropiere s-a produs busculadă. Parte din caii cazacilor dar şi cei de la trăsurile din zonă s-au speriat şi au început să se deplaseze haotic. Au început să se dea semnale către crucişător. Ele erau pe deoparte de la populaţia civilă dar şi de la formaţiunile militare organizate de revoluţionarii din Odessa. De pe puntea de comandă a lui Potemkin nu se mai putea distinge cu precizie care erau mesajele.  Semnalizatorul Frederyck Vendenmeyer a comunicat că de pe mal se observă fluturând steaguri albe ceea ce denota intenţia autorităţilor de a negocia încetarea focului. S-a ordonat oprirea tragerii. După câteva deplasări la mal ale delegaţilor bordului şi în urma negocierilor ce au avut loc în capul scărilor Richelieu  direct cu generalul Karagazov, acesta le-a comunicat marinarilor de pe Potemkin  că li se ordonă să se predea necondiţionat fără a riposta cu focul artileriei deoarece vor fi loviţi  artileria ce ocupase poziţii de tragere în zona portului. Neavând experienţa conducerii militare  a acţiunilor, Comitetul revoluţionar de pe Potemkin a pierdut iniţiativa şi subevaluând calitatea forţei de care dispuneau au hotărât să iasă la larg în afara bătăii artileriei de la mal. ”Potemkin” s-a pus în marş şi a părăsit poziţia de tragere. În Odessa urma să înceapă o noapte de coşmar.

Semnalizatorul  Frederyck Vendenmeyer  deşi desemnat ca membru al Comitetului revoluţionar de la bordul lui Potemkin, a fost în fapt unul dintre personajele cheie ale eşuării revoltei de la bordul lui Potemkin. El a fost cel ce a ascuns codurile secrete de semnalizare ale Marinei Imperiale pentru a nu putea fi utilizate de marinarii revoltaţi. A ascuns hărţile de artilerie şi alte documente nautice  cu caracter operativ oferind în schimb comenzii navei hărţile cu caracter consultativ-orientativ. A executat calculele eronat pentru deschiderea focului asupra teatrului din oraşul Odessa. A raportat greşit semnificaţia semnalelor sosite de la mal după primele două lovituri de artilerie lansate de pe  Potemkin. (Din portul Odessa se semnaliza: ”Continuaţi tragerea, după debarcare vom fi alături de voi.” La bordul navei, nefiind nimeni în măsura (în afara lui) să descifreze corect aceste semnale, s-a acţionat conform informaţiilor false oferite de Frederyck Vendenmeyer). După înăbuşirea revoltei şi revenirea navei în serviciu Marinei Imperiale, alături de Dr. Golenko (al doilea trădător al cauzei revoluţionarilor)  Frederyck Vendenmeyer a fost felicitat de Ţarul Rusiei. pentru serviciile aduse coroanei.

Comandanţii Flotei Imperiale a Rusiei din Marea Neagră.
Comandantul Flotei: Vice-Amiral Grigorii Pavlovich Chukhnin
Şeful de Stat Major: Vice-Amiral Alexander Kh. Krieger

Navele care au format Escadra Flotei Mării Negre împotriva crucişătorului POTEMKIN

ROSTISLAV (POCTИCЛAB) - nume complet ”ROSTISLAV I AL KIEVULUI” Construit în Şantierele Navale Nicolayev - 30 ian. 1894 - punerea chilei; 19 mai 1895 - lansarea la apă a navei; 2 sep. 1896 - botezul navei; mai 1900 - armat cu echipaj

Deplasament - 8 880 long tons (9 020 tdw) (proiect) - 10,520 long tons (10,689 tdw) (construit); Lungime: 351feet 10 inches (107.2 m) Lăţime: 68 feet (20.7 m) Pescaj: 22 feet (6.7 m) (proiect); 25 feet 2 inches (7.7 m) (construit); Putere instalată: 8,500 CP (6,300 kW); Propulsie: 2 coşuri, 2 maşini cu abur verticale triplă-expansiune. 8 cazane; Viteză: 15 Nd (28 km/h) Autonomie: 4 100 Mm; Echipaj: 633 (1900), 831-852 (primul război mondial)

Armament - Artilerie: 2 × 2 - 10” (254 mm); 4 × 2 - 6”(152 mm); 12 × 1 - 47 - mm (1.9”); 16 × 1 - 37-mm (1.5”); Torpile - 6 × 15” (381 mm); Blindaj: Linia de plutire: 14.5” (368 mm); Punte: 2–3” (51–76 mm); Turele: 10” (254 mm); Castelul comenzii: 6” (152 mm); Cazemată: 5–9” (127–229 mm)

Ekaterina II (Екатерина II) - Şantierele navale ROPiT Sevastopol 1883–94; Deplasament: 11,050–11,396 long tons (11,227–11,579 t); Lungime: 339 ft 3 in (103.40 m); Lăţime: 68 ft 11 in (21.01 m); Pescaj: 27.92–28.83 ft (8.51–8.79 m); Putere instalată: 9,000 CP (6,711 kW) ; Propulsie: 2 coşuri 2 maşini verticale cu abur cu triplă expansiune 14 cazane verticale; Viteza: 15–16.5 Nd (28–30.6 km/h) Autonomie: 2,800 Mm (5,186 km) la 10 Nd (19 km/h) sau 1 367 Mm (2,532 km) la 14.5 Nd (26.9 km/h); Echipaj: 633

Armament Artilerie: 3 × 2 - 12” (305 mm); 7 × 1 - 6” (152 mm); 8 × 1 - 47- mm (1.9”) [5- tunuri revolver Hotchkiss] 4 × 1 - 37- mm (1.5 ) [5- tunuri revolver Hotchkiss] Torpile: 7 × 1 - 14” (356 mm); Blindaj: Linia de plutire: 8–16” (203–406 mm); Turelă redută: 12” (300 mm); Punte: 2–2.5” (51–64 mm); Turele tunuri: 2–3” (51–76 mm); Castelul Comenzii: 8–9” (203–229 mm)

Kazarskii (Каза́рский) - Crucişător de minare - Şantierele navale ROPiT Sevastopol 1889–1890; Punerea chilei: 19 Aug. 1889;.Lansat la apă 1889; Armat 1890; Deplasament: 432 t.; Lungimea: 60,4 m; Lăţimea: 7,4 m; Pescaj: 3,3 m; Propulsie: 2 compartimente maşini un singur coş; 1 maşină cu abur verticală triplă expansiune; Putere instalată: 3500 CP; Viteză: 21 Nd (maxim), 10 Nd (economică) Autonomie: 1650 Mm; Echipaj: 7 ofiţeri 120 marinari

Armament - Artilerie; 6 х 47-mm; 3 х 37-mm; Tuburi lans-torpile - 2х1 381 mm; Blindaj: 13 mm

 

(Sfântul) Gheorghe Învingătorul (balaurului) (Георгий Победоносец) Comandat de Marina rusă la 27 Mar. 1889 la Şantierele Navale ROPiT din Sevastopol; Preţul (la data comenzii): 3 000 000 ruble; Punerea chilei: 5 May 1891; Lansat la apă: 9 Mar. 1892; Armat cu echipaj 1893 Deplasament: 11,032 long tons (11,209 tdw); Lungime: 339 feet 4 inches (103.4 m); Lăţime: 68 feet 11 inches (21.0 m); Pescaj: 27 feet 11 inches (8.5 m); Puterea instalată: 9,843 CP (7,340 kW) ; Propulsie: 2 compartimente maşini, 2 coşuri; 2 maşini cu abur verticale cu triplă expansiune, 16 cazane; Viteza: 16.5 Nd (30.6 km/h) (în probe) Autonomie: 2,800 Mm (5,200 km) la 10 Nd (19 km/h) sau 1367 Mm (2,532 km) la 14.5 Nd (26.9 km/h); Echipaj: 642

Armament - Artilerie: 3 × 2 - 12” (305 mm): 7 × 1 - 6” (152 mm); 8 × 1 - 47 mm (1.9 in); 10 × 1 - 37 mm (1.5”); Torpile: 7 × 1 - 14” (356 mm) 65 mine; Blindaj: Linia de plutire: 6–16” (152–406 mm); Punte: 1.5–2.25” (38–57 mm); Turele: 12” (305 mm); Turele încastrate: 1.5–2.5” (38–64 mm); Castelul comenzii: 9” (229 mm); Cazemată: 9–10” (229–254 mm)

12 Apostoli (Двенадцать Апостолов) - comandant 1905 - Căpitan N.M. Kolands - Comandată: 12 Nov. 1887 Şantierele Navale ale Amiralităţii din Nicolayev ; Punerea chilei: 21 August 1889; Lansată la apă 13 Sep. 1890; Armată: Dec. 1892 ; Deplasament: 8,710 long tons (8,850 t); Lungime: 342 ft (104 m); Lăţime: 60 ft (18 m); Pescaj: 27 ft 6 in (8.38 m) ; Putere instalată: 8,500 CP (6,338 kW); Propulsie: 2 compartimente maşini, 2 coşuri; 2 maşini cu abur verticale cu triplă expansiune; 8 cazane verticale; Viteza: 15 Nd. (28 km/h); Echipaj: 599

Armament - Artilerie: 2 × 2 - 12” (305 mm); 4 × 1 - 6” (152 mm); 12 × 1 - 47 mm (1.9”) ; 10 × 1 - 37 mm (1.5”); Torpile: 6 × 1 - 15”(381 mm) ; Blindaj: Linia de plutire: 12–14” (305–356 mm); Punte 2–3” (51–76 mm); Turele: 10–12” (254–305 mm); Turele încastrate: 2.5” (64 mm); Castelul comenzii: 8” (203 mm); Cazemate: 9–12” (229–305 mm)

SfântaTtreime (Три Святителя) - nava comandant a amiralului F.F. Vishnevetsky - Construit: 1891–1896 în Şantierele navale Nicolayev: punerea chilei 15 Aug. 1891; Lansarea la apă 12 Nov. 1893; Armarea completă 1896 ; Deplasament: 13,318 long tons (13,532 tdw); Lungime 378 feet (115.2 m); Lăţime 73 feet 3 inches (22.3 m); Pescaj 28 feet 6 inches (8.7 m); Putere instalată: 10,600 CP (7,904 kW); Propulsie: 2 compartimente maşini, 2 coşuri, 2 maşini verticale cu abur triplă expansiune; 14 cazane cu abur; Viteza: 16.5 Nd (30.6 km/h) Autonomie: 2 250 Mm (4,170 km) la 10 Nd (19 km/h); Echipaj: 730

Armament - Artilerie: 2 × 2 - 12” (305 mm); 8 × 1 - 6” (152 mm); 4 × 1 - 4.7” (119 mm); 10 × 1 - 47-mm (1.9”); 40 × 1 - 37-mm (1.5”); Torpile: 6 × 1 - 15” (381 mm); Blindaj: Linia de plutire: 16–18” (406–457 mm); Punte: 2–3” (51–76 mm); Turele: 16” (406 mm); Castelul comenzii: 12” (305 mm); Cazemata: 14–16” (356–406 mm)

Escadra Flotei Mării Negre în manevră.

  Escadra Flotei Mării Negre în manevră.

Rostislav - Nava comandant a Escadrei Flotei Mării Negre comandată de Viceamiralul Krieger

Sinop (Синоп) comandat: 12 Iul. 1882 Şantierele navale ROPiT Sevastopol; Preţ (data comenzii): 3 217 500 ruble; Punerea chilei: Iunie 1883; Lansarea la apă: 1 iunie 1887; Armare: 1889; Deplasament: 11,310 long tons (11,491 t); Lungime: 339 ft 3 in (103.4 m); Lăţime: 68 ft 11 in (21.0 m); Pescaj: 28 ft 3 in (8.6 m); Putere instalată: 9 000 CP (6,711 kW) ; Propulsie: 2 comparimente maşini, 2 coşuri, 2 maşini cu abur verticale cu triplă extensie; 14 cazane verticale; Viteza: 15 Nd (28 km/h) Autonomie: 2,800 Mm (5,200 km) la 10 Nd (19 km/h); Echipaj: 633

Armament - Artilerie: 3 × 2 - 12” (305 mm); 7 × 1 - 6” (152 mm); 8 × 1 - 47-mm (1.9”) [5- tunuri revolver Hotchkiss] ; 4 × 1 - 37-mm (1.5”) [5-tunuri revolver Hotchkiss] ; Torpile: 7 × 1 - 14” (356 mm); Blindaj: Linia de plutire: 6–16 in (152–406 mm); Punte: 2.25–2.5” (57–64 mm); Turele: 12” (305 mm) ; Turele încastrate: 1.5” (38 mm); Castelul comenzii: 9” (229 mm); Cazemata: 9–10 in (229–254 mm)

POTEMKIN înfruntă Escadra Flotei Mării Negre.

Iată cum descrie în ziarul ”Iskra” (nr 105) un marinar de pe nava ”Rostislav” evenimentele premergătoare plecării escadrei din Sevastopol şi ulterior marşul acestuia spre Odessa pentru a înăbuşi revolta izbucnită la bordul lui Potemkin:

”După cum era deja ştiut, în dimineaţa zilei de 3 iulie 1905 (21 iunie, stil vechi) escadra urma să iasă în larg în raionul de instrucţie de lângă insula Tender pentru a se alătura crucişătorului Potemkin ce fusese deja trimis în zonă pentru reglajul tragerii de artilerie şi pentru instrucţie preliminară.
Pe 28 iunie (15 iunie, stil vechi) însă, s-a primit mai întâi un prim semnal, neaşteptat pentru toţi. Amiralul Krieger îi convoca la bordul navei comandant ”Rostislav” pe toţi comandanţii navelor din escadră. Un al doilea semnal era destinat crucişătoarelor ”12 Apostoli”, ”Sf. Treime”, ”Gheorghe Învingătorul” şi ”Ecaterina II” care urmau să pună cazanele sub presiune şi să se pregătească de marş. Echipajele erau mirate pentru că se ştia că manevrele urmau să înceapă abia pe 3 iulie (21 iunie, stil vechi) şi au început să se presupună fie că ceva neprevăzut se întâmplase la bordul Crucişătorului Potemkin fie că ordinul dat navelor pentru ieşirea în mare nu era decât parte din instrucţia curentă.
Comandanţii navelor din escadră s-au prezentat la bordul navei amiral împreună şi s-au reunit timp de două ore în salonul comandantului. La încheierea convocării s-a semnalizat către nava ”Ekaterina II” revocarea ordinului dat anterior, astfel încât nava nu avea să mai iasă în mare. În locul ei a fost desemnat crucişătorul uşor ”Kazarski” şi s-a trecut la pregătirea navei pentru marş a acestuia. Concomitent 4 torpiloare de escadră făceau pregătiri pentru ieşirea în mare: #255 -  GHELENDJIK (ГЕЛЕНДЖИК); #258 - POTI (ПОТИ); #272 - USPIECH (YCПИEЧ); #273 - RAZVEDIK (РАЗВЕДЧИК)
Ulterior s-a aflat ce a stat la baza acestei ultime decizii. Cu o zi înainte (14 iunie 1905 stil vechi) în timpul slujbei de la bord echipajul navei Ekaterina II a intonat fără tragere de inimă ”Tatăl Nostru” şi ”Ave Maria” şi au refuzat să intoneze imnul ”Dumnezeu să-l binecuvânteze pe Ţar”, 5-6 nevoind să intoneze deloc ceilaţi vociferând şi fluierând în timpul slujbei. Înapoiat la bord şi întrebat de echipaj asupra motivelor pentru care nava nu urma să iasă în larg, comandantul navei, căpitanul locotenent Drijenko, a motivat că problema era strict de factură economică şi zâmbind s-a îndreptat grăbit spre cabina sa. Se pare că amiralul Krieger considerând crucişătorul ”Ekaterina II” o navă cu rol operativ important şi având îndoieli serioase asupra loialităţii echipajului a preferat ca pentru această misiune să folosească o navă mai puţin importantă şi anume crucişătorul uşor ”Kazarsky”.
28 iunie 1905 (15 iunie, stil vechi) - La orele 23.00 cele opt nave din escadră au ieşit în larg din portul Sevastopol sub comanda vice-amiralului Vishnevetski ambarcat pe nava ”Sfânta Treime”.
Crucişătorul uşor ”Kazarski” cu unul din torpiloare s-a îndreptat spre raionul de exerciţii de lângă insula Tendra spre a efectua cercetare înaintată în zona de acţiune. Celelalte 6 nave au urmat cursul spre Odessa cu o viteză economică.
A doua zi, 29 iunie 1905 (16 iunie, stil vechi) în jurul orelor 11.00 ”Rotislav” şi escortorul ”Sinop” au pus cazanele la încălzit şi au început pregătirea pentru ieşirea din port. Ambarcând proviziile necesare pentru trei zile de mare au ridicat ancorele şi au părăsit rada portului cu puţin timp după orele 18.00.
În tot acest timp, ofiţerii bordului au fost teribil de îngrijoraţi şi abătuţi şi conversau în şoaptă.
O parte a marinarilor ce făceau parte din organizaţia revoluţionară ”Ţentralka” devenind conştienţi că escadra formată din cele 10 nave avea să se îndrepte pentru a prelua controlul asupra navei răsculate au început să producă agitaţie la bord. Acţiunile lor nu au avut un efect imediat deoarece echipajul nu a dat crezare informaţiilor despre revolta navei Potemkin. S-a ajuns totuşi la formarea unei opiniei colective că nu se va trage asupra crucişătorului răsculat deoarece la bordul său se aflau camarazii din flotă şi nu duşmanii Rusiei.
În dimineaţa zilei următoare 30 iunie 1905 (17 iunie, stil vechi) în jurul orei 9.00 Rotislav se afla în apropierea Insulei Tender pentru a ralia escadra plecată în raionul de acţiune. Aceasta însă nu se afla acolo. Spre orizont spre Odessa se puteau observa câteva dâre de fum. ”Rotislav” şi-a urmat cursul şi în jurul orelor 11.00 a ocupat împreună cu ”Sinop” poziţie de luptă în formaţia escadrei. Comandanţii navelor din escadră au fost chemaţi la bordul navei comandant.
De pe Potemkin se semnalizase la apropierea escadrei de Odessa că se cerea ca navele ce se îndreptau spre port să schimbe cursul şi să se retragă. În caz contrar Potemkin urma să iasă în întâmpinarea lor şi să deschidă focul. Întrunirea comandanţilor de pe navele escadrei a durat cu puţin peste jumătate de oră. Au părăsit nava comandant revenind la bordul navelor proprii. Navele escadrei s-au desfăşurat în ordine de bătaie şi s-au îndreptat către Odessa cu viteza de 10 noduri.
Curând după ora 13.00 s-a zărit linia ţărmului şi s-a putut observa fumul de la crucişătorul Potemkin care părăsise locul de ancoră şi se îndrepta cu viteza de 12 Nd spre formaţia escadrei..

În dimineaţa aceleiaşi zile la bordul lui Potemkin a fost interceptată o telegramă cifrată care conţinea informaţia că o escadră formată din nave ale Flotei Mării Negre se îndrepta către ”Potemkin”. La ordinul Comitetului navei nava de salvare ”Smely” din portul Odessa a fost destinată să execute misiune de cercetare în strâmtoarea Tender. Echipajul a fost înlocuit cu marinari de pe ”Potemkin” şi nava comandată de marinarul revoluţionar E. K. Reznicenko s-a îndreptat navigând izolat spre Strâmtoarea Tender. Mica navă a fost interceptată de torpiloarele din avangarda escadrei şi somată să se oprească pentru a fi cercetată. Reznicenko a rupt contactul şi cu viteză maximă s-a înapoiat spre Odessa. La înapoiere s-a raportat că escadra se afla la vedere în raionul de navigaţie indicat şi practica pe drumul dinspre Sevastopol spre Odessa probabil pentru a intercepta şi prelua sub control nava răsculată.

Schema manevrei escadrei  pentru a prelua sub control  Crucişătorul POTEMKIN în viziunea regizorală a lui Serghei Mihailovici Eisenstein

Reproducere în faximil a concepţiei regizorale. La data respectivă informaţiile erau de altă factură (existau mărturiile participanţilor) dar, se pare că regizorul a dorit să lucreze pe baza propriei scheme  care nu a cadrat strict cu realitatea.

Schema manevrei escadrei Flotei Mării Negre de sub comanda Vice-Amiralului Aleksandr Kh. Krieger împotriva Crucişătorului Potemkin conform descrierii făcute de locotenentul mecanic Aleksandr Kovalenko (unul dintre ofiţerii care au acceptat să rămână alături de marinarii revoltaţi)

Lansat cu o viteză de 12 noduri împotriva escadrei comandată de Viceamiralul Krieger, Potemkin s-a încadrat pe mijlocul culoarului de cca. 3 cab. (aprox 500 m.) dintre cele două coloane ale formaţiei de luptă. Într-o linişte ameninţătoare s-au înfruntat reciproc cele două forţe evident disproporţionate. Deşi în raport de forţe strict în defavoarea sa (4 tunuri de 12” faţă de cele 20 însumate ale escadrei şi cu un raport de 1 la 6 pentru tunurile de calibru inferior, cu o pregătire tactică mai mult decât necorespunzătoare în ducerea acţiunilor de luptă pe mare, Potemkin s-a angajat in mod paradoxal împotriva celor două linii de nave ale escadrei. Conştient de gravitatea decizie şi de faptul că marinarii de pe navele escadrei îşi declaraseră anterior în mod făţiş decizia de a nu deschide focul împotriva echipajului de pe Potemkin, Krieger nu a dat fatidicul ordin. Exista riscul de a se produce una din cele mai grave crize din istoria de până atunci a marinei ruse. După depăşirea navelor din capul celor două coloane comandate de amiralii Krieger şi Vishnevetsky, înaintând prin centrul formaţiei navelor escadrei Potemkin a ajuns succesiv la traversul navelor ”Ghiorghi Pobedonoseţ” şi ”12 Apostoli”. 

De la bordul acestora au răzbătut urale de încurajare ale echipajelor ce îşi părăsiseră posturile de luptă. Pe nava ”Sinop” se vedeau semne de agitaţie iar la bordul torpiloarelor se puteau observa de asemenea mişcări confuze ale echipajelor. Evaluînd gravitatea situaţiei şi posibilitatea scăpării de sub control a echipajelor Krieger a dat ordin ca formaţia să rupă angajamentul de luptă cu Potemkin şi să ia drum de larg. Potemkin a executat o manevră de revenire la drum opus voind să ralieze din nou formaţia de luptă a escadrei.

În acest timp, la bordul navei ”Ghiorghi Pobedanoseţ” Doroftey P. Koshuba unul din conducătorii importanţi ai mişcării ”Ţentralka” a forţat magazia de armament şi cu un grup înarmat din care mai făceau parte Zakhary Borodin şi Simon Deinegra au mobilizat echipajul la revoltă. Deoarece comandantul navei Ilya Guzevich a refuzat să execute ordinele marinarilor răsculaţi i s-a luat comanda navei şi s-a ordonat oprirea bastimentului. Nava a fost oprită. Guzevich le-a comunicat marinarilor rebeli că este mai bine ca nava să se înapoieze la Sevasopol iar pentru cei 70 de marinari rebeli care l-au îndepărtat de la comandă acceptă ca aceştia să fie lăsaţi să treacă la bordul lui Potemkin. De la bordul crucişătorului Potemkin un grup de marinari revoluţionari conduşi de Afanasi Matuşenko a acostat la bordul lui ”Gheorghi Pobedonoseţ” pentru a se adresa echipajului cu îndemnul de a se răzvrăti împotriva ofiţerilor şi de a-i aresta. Acţiunea lui Matuşenko a provocat o criză de panică asupra locotenentului Grigorkov, secundul de pe ”Gheorghi Pobedonoseţ” care s-a sinucis prin împuşcare. De altfel, a fost singura victimă din cadrul acestui episod al revoltei. A urmat alegerea unui comitet format din zece marinari prezidat de Doroftey Koshuba. S-a dispus aducerea ofiţerilor în salonul de ceremonie al navei unde în semn de dezonoare li s-au smuls epoletii şi au fost debarcaţi fiind preluaţi de Matuşenko. S-a luat decizia ca subofiţerii bordului să fie debarcaţi ziua următoare. Şeful de echipaj de pe ”Gheorghi Pobedonoseţ”, A.O.Kuzmenko, a preluat comanda navei.
”Potemkin” şi ”Ghiorghi Pobedanoseţ” au revenit împreună în locul de ancorare din faţa radei Odessa. Era evident că Viceamiralul Krieger mai pierduse controlul asupra unei nave de sub comanda sa şi se vedea nevoit să se înapoieze la Sevastopol cu o imagine grav alterată şi cu riscul ca întreaga Flotă să îi iasă din subordine. Situaţia navei de la bordul navelor pe care se declanşase revolta rămase la radă în portul Odessa avea să se precipite rapid. Ofiţerii de pe ”Ghiorghi Pobedonoseţ” au fost debarcaţi la mal. La bordul bastimentului se aflau marinari revoluţionari şi agitatori ai proletariatului din Odessa. Pe puntea lui Potemkin Matiuşenko şi ceilalţi membri ai Comitetului revoluţionar se pregăteau într-o viziune ambiguă şi nerealistă să întreprindă acţiuni de propagare a revoltei în Flota Mării Negre a Rusiei. Se punea deja problema să se instaureze o conducere a proletariatului în întreaga zonă. Surexcitarea revoluţionarilor atinsese deja o cotă alarmantă şi era agravată permanent datorită starii de oboseală şi epuizare psihică.
În această situaţie, doctorul Golenko împreună cu alţi doi marinari de pe ”Potemkin” se oferă să treacă la bordul navei ”Ghiorghi Pobedanoseţ” pentru menţinerea coeziunii echipajului pe linia participării la revoluţie. Odată ajuns aici, atitudinea acestuia se schimbă radical şi pledează pentru preluarea controlului de către contrarevoluţionarii conduşi de subofiţerii loiali Ţarului şi ruperea contactului cu Potemkin.
Acţiunea lui are succes şi în primă instanţă contrarevoluţionarii preiau controlul asupra navei.  ”Ghiorghi Pobedanoseţ” încearcă o manevră de plecare de la ancoră şi ieşire din formaţie cu pupa pentru a lua curs de larg spre Sevastopol. Pe bordul lui Potemkin se produce agitaţie şi se ordonă revenirea la ancoră a bastimentului ce tocmai începuse manevra. În caz contrar urma ca asupra lui să se deschidă focul. Simulând o revenire în formaţie pentru a da cale ordinului primit, ”Ghiorghii Pobedonoseţ” revine spre Potemkin cu viteză sporită şi urmând un cuter de pilotaj chemat din port pentru sprijin, depăşeşte pe Potemkin, manevrează cu abilitate şi se îndreaptă spre port punându-se la adăpost în raza de acţiune a bateriilor din forturile ce apărau Odessa.  În luna August a anului 1905, 75 de marinari de pe ”Gheorghi Pobedonoseţ” au fost încarceraţi. Koshuba şi alţi doi marinari au fost executaţi iar un număr de 19 rebeli au primit în total 185 de ani de temniţă grea. Istoria navei ”Gheorghi Pobedonoseţ” a fost ulterior marcată de o îndelungată serie de evenimente dar deja se depăşeşte cadrul de interes al prezentării de faţă.
Momentul psihologic a devenit deodată catastrofal pentru cei de pe Potemkin. Profitînd de conjunctura creată  nava ”Vekha” pleacă de asemenea de la ancoră şi intră în port. Dintrodată Potemkin se vede singur pentru a face faţă unei situaţii din ce în ce mai gravă. Cu atât mai îngrijorătoare se prezentau problemele deoarece la bord se primiseră informaţii că mai multe nave plecaseră din Sevastopol pentru a prelua sub control nava răsculaţă. Întradevăr! Viceamiralul Chukhnin înapoiat de urgenţă la Sevastopol din misiunea spre St. Petersburg a analizat situaţia şi a impus luarea unor măsuri draconice de restabilire a ordinii în Flota Mării Negre. Un grup de ofiţeri sub comanda locotenentului Yanovich a armat torpilorul ”Stremitelnii” şi a pornit alături de alte două nave spre Odessa să preia prin orice mijloace comanda asupra crucişătorului Potemkin.

Comitetul revoluţionar de pe Potemkin decide să părăsească portul Odessa fără să mai încerce să refacă plinurile (devenise, de altfel, imposibil acest lucru în urma schimbării raportului de forţe). Singura destinaţie ce mai anima exaltarea revoluţionarilor a fost Constanţa. În după-amiaza zilei de 1 iulie 1905 fără să lase indicii asupra destinaţiei, ”Potemkin” părăseşte împreună cu torpilorul ”Izmail” locul de ancorare luând drum de larg. La bord cuvântul de ordine devenise ”Constanţa”.

Episodul ”PRUT”
La data de 2 iulie 1905 (19 iunie, stil vechi) orele 09.30 la bordul navei şcoală ”Prut” aflată în raionul Odessa marinarul revoluţionar Aleksandr Petrov membru al Comitetului revoluţionar al organizaţiei ”Ţentralka” împreună cu un grup de circa 50 de membri ai echipajului din cei 600 (cca 400 erau fochişti şi mecanici) forţează magaziile de armament şi ucid 3 din cei 22 de ofiţeri ai bordului. Preluând comanda echipajul răsculat se îndreaptă către Odessa pentru a se alătura celui de pe ”Crucişătorul Potemkin”. Spre marea lor descurajare în momentul ajungerii în rada Odessa au constatat că Potemkin părăsise portul. Pentru a nu fi capturaţi de autorităţi au părăsit la rândul lor rada şi dezorientaţi au revenit în raionul de manevră al flotei.
La data de 3 iulie 1905 (20 iunie, stil vechi) în jurul orelor 02.00 ”Prut” are un prim contact cu distrugătorul (torpilorul) ”Stremitelnyi” aflat în marş spre Odessa pentru a prelua sub control Crucişătorul ”Potemkin”. Acesta nu execută manevră de interceptare fiind în îndeplinirea unei misiuni mai importante. O oră mai târziu la orele 03.00 torpilorul ”Zhutky” abordează nava revoltată ”Prut” şi restabileşte ordinea la bord escortând-o spre Sevastopol. Ulterior, la data de 20 iulie 1905 liderul revoluţionarilor de pe ”Prut” Aleksandr Petrov împreună cu alţi trei marinari (Adamenko, Titov şi Chernyi) după judecarea în faţa curţii marţiale au fost condamnaţi la pedeapsa capitală şi executaţi prin spânzurătoare în faţa echipajelor Flotei Mării Negre din Sevastopol. Alţi 16 marinari de pe ”Prut” au fost condamnaţi la muncă silnică. Ceilalţi 24 (22 după unele surse adiacente) de marinari care au compărut în faţa curţii au fost achitaţi însă au fost trimişi la uscat sau în garnizoane aflate la mare distanţă de Sevastopol.

Episodul ”VEKHA” (BEXA)

În dimineaţa zilei de 28 iunie 1905 (15 iunie stil vechi) Potemkin a preluat sub control o mică nava militară de aprovizionare cu cărbuni, ”Vekha” (transportor din compunerea Flotei Mării Negre), ce se afla în marş de Nikolaev la Odessa. Nava era comandată de Colonelul Baron P.P. Eikhen şi se apropia de intrarea în portul Odessa. În radă a primit prin semnale, ordin din partea crucişătorului Potemkin să se apropie de acesta şi să ancoreze. Colonelul Eikhen, care nu avea cunoştinţă despre cele întâmplate, s-a conformat. Nava a ancorat la circa 1 cablu (182,5 m) în pupa lui Potemkin. Comandantul navei ”Vekha” (BEXA) a fost convocat la bordul crucişătorului. Colonelul Eikhen s-a prezentat la bordul lui Potemkin unde un grup de 15 marinari înarmaţi l-au arestat, i-au reţinut sabia şi a fost încarcerat alături de ofiţerii de pe Potemkin şi Izmail. Ceilalţi doi ofiţeri rămaşi la bordul carbonierului au fost ulterior chemaţi şi ei la bordul bastimentului unde au primit ordinul de a rămâne. Revoluţionarii i-au tratat cu atenţie fără a-i supune presiunilor.

Cei 60 de marinari de la bordul navei de aprovizionare în discuţiile cu membrii Comitetului revoluţionar de pe Potemkin au susţinut cu succes ca ofiţerii navei să fie lăsaţi în viaţă. Aceştia au fost debarcaţi la ţărm în portul Odessa împreună cu ofiţerii deja arestaţi de pe nava Potemkin. Nava de aprovizionare cu cărbuni ”Vekha” a fost cu uşurinţă capturată şi datorită unei conjuncturi mai puţin cunoscute. La bordul ei, venind de la Nikolaev la Odessa, se afla şi soţia şi fiica ofiţerului secund de pe Potemkin, Cpr. R. II Ippolit Gilianovski. Aceasta era deja văduvă la momentul sosirii în rada Odessa, dar, cum era de presupus, nu aflase încă despre sfârşitul nefericit al soţului său. La sugestia Colonelui Eikhen şi a doctorului Golenko (doctorul secund de pe Potemkin care rămăsese din proprie iniţiativă alături de echipajul răsculat), membrii Comitetului revoluţionar de pe Potemkin au decis ca proaspăt devenita văduvă să nu fie încă informată despre evenimente, urmând a fi pusă la curent după debarcarea ei şi a fiicei în portul Odessa. În scurt timp torpilorul Izmail a debarcat în portul Odessa pe ofiţerii şi subofiţerii aflaţi în arest la bordul crucişătorului Potemkin. În cursul evenimentelor din Odessa Matiuşenko personal încercând să evalueze situaţia din oraş s-a deplasat la cheu şi sub motivul de a oferi 1000 de ruble văduvei  Ghiliarovsky pentru a putea supravieţui în oraşul cuprins de grave frământări a încercat să pătrundă în oraş. A fost întâmpinat de generalul Karagosov care nu i-a permis accesul şi a refuzat orice contact al oficialităţilor cu echipajul de pe Potemkin.  Oricum, din punct de vedere al acţiunilor militare, cei de pe Potemkin erau complet în incapacitate de a lua hotărâri şi de a acţiona.

Acţionând conform ordinelor date vice-amiralului Krieger de către amiralul Chukhnin la bordul distrugătorului torpilor ”Stremitelny” s-a ambarcat un echipaj format din ofiţeri sub comanda locotenentului A.A. Yanovich. Amiralul Chukhnin se afla la momentul revoltei în drum spre St. Petersburg unde era convocat pentru a participa la Consiliul de război al Ţarului Nikolae II (războiul ruso-japonez). Ca urmare a crizei provocate de revolta de pe Potemkin comandantul Flotei mării Negre şi-a întrerupt brusc deplasarea revenind la Sevasopol.
Echipajul format din voluntari de la bordul distrugătorului torpilor ”Stremitelny” a primit misiunea de a intercepta şi prelua controlul asupra Crucisatorul ”Potemkin” iar în ultimă instanţă să îl atace şi să îl scufunde.
Ajuns în portul Odessa la scurt timp după ce ”Potemkin” părăsise rada, Yanovich a avut o discuţie cu Cpt. Boisman sosit de asemenea la ordinul amiralului Chukhnin cu trenul pentru a pregăti în garnizoană preluarea echipajului revoltat de pe crucişător. În acest timp fochistul Pykhtin şi subofiţerul torpilor I. Babenko cu un grup restrâns de marinari revoluţionari de la bordul lui ”Stremitelnyi” au deschis valvulele de fund ale navei pentru a o saborda în portul Odessa. Locotenentul Yanovich a fost nevoit să aresteze marinarii sabotori şi a efectuat drenajul compartimentelor. Operaţiunea a necesitat timp şi torpilorul nu a mai putut continua urmărirea lui ”Potemkin” în timp operaţional. După restabilirea stării de flotabilitate a torpilorului acesta a pornit din nou în urmărirea bastimentului după o ultimă consultare cu oficialii militari din Odessa. ”Stremitelny” s-a îndreptat către Feodosyia deoarece de la Constanţa se comunicase deja că ”Potemkin” părăsise rada şi probabil se deplasa către portul ucrainean. Spre neşansa echipajului de pe ”Stremitelny” nava a ajuns din nou după ce ”Potemkin” părăsise portul Feodosyia. În aceste condiţii, urmare a confirmării sosirii crucişătorului la Constanţa şi predării echipajului către autorităţile române, Yanovich a primit la rândul său ordinul să înceteze acţiunea de urmărire a crucişătorului şi să se înapoieze în portul de bazare.

Stremitelnyi (Стремительный) - Proiect Yarrow, Scotstoun, Punerea chilei: 1898; Armat 1900; Deplasament: 220 / 240 tdw.; Lungimea: 57,9 m; Lăţimea: 5,64 m; Pescaj: 2,29 m; Propulsie: 4 coşuri; 1 maşină cu abur verticală triplă expansiune - 8 cazane; Putere 3800 CP; Viteză: 29 Nd (maxim); Autonomie 750 Mm/15 Nd; Echipaj: 54
Armament - Artilerie: 1 х 1 - 75/50 mm Canet; 3x1 47/43 mm Hotchkiss; Tuburi lans-torpile - 2х1 381 mm

Sâmbătă - 1 iulie 1905 - orele după-amiezii - Potemkin a părăsit rada Odessa. În port nu s-a făcut cunoscută destinaţia navei. Oficialii de la St. Petersburg au informat pe ambasadorul rus de la Bucureşti, Lermontov, că este posibil ca Potemkin să se îndrepte către Constanţa. Acesta la rândul său l-a informat pe Căpitanul N.N. Banov, comandantul transportorului ”Psezuape” ce se andocase pentru lucrări curente pe docurile de la Constanta. Între Căpitanul Banov şi Comandorul Nicolae Negru, comandantul portului, a avut loc o discuţie de informare.
Duminică - 2 iulie 1905 - orele 07.30 - Nicolae Negru însoţit de un locotenent de pe crucişătorul ”Elisabeta” a sosit la bordul lui Potemkin unde a luat la cunoştinţă despre situaţia navei şi a echipajului. Comitetul revoluţionar de pe Potemkin solicita refacerea plinurilor şi proviziilor pentru echipaj.
Lista de necesităţi a navei cuprindea: 400 t. cărbune, 200 kg. ulei lubrefiant maşini, 200 l. vin, jumătate de carcasă de vită, provizii pentru 3 zile de pâine şi apă de băut, 14 kg tutun, 15 kg ţigări de tutun răsucit.
Comandorul Negru invocând necesitatea clarificării situaţiei de către oficialii de la Bucureşti a lăsat echipajul de pe Potemkin într-o aşteptare tensionată. Nava a rămas ancorată la radă în aşteptarea hotărârii guvernului român. Fiind duminică, timpul necesar comunicărilor era mai lung şi deciziile au fost adoptate cu dificultate. Au avut loc schimburi intense de telegrame. Căpitanul N.N. Banov de pe nava de transport rusească a încercat din iniţiativă proprie să intre în contact cu marinarii revoltaţi de pe Potemkin. Comitetul revoluţionar a decis să nu i se permita accesul la bord. Pe timpul nopţii de duminică spre luni marinarul Rakitin de pe Potemkin părăsind înot nava l-a informat pe comandorul Negru Nicolae despre situaţia de la bordul crucişătorului. El a raportat că există confuzie în rândurile celor peste 730 de marinari. Doar un număr de circa 50 susţin cu vehemenţă revolta. Cei mai mulţi sunt ezitanţi, mai ales în urma ultimelor evenimente din Odessa şi a lipsurilor resimţite tot mai acut iar circa 150-200 de marinari sunt total ostili răsculaţilor. Căpitanul portului Constanţa a luat act de informarea primită şi a raportat ierarhic. Între timp de la Bucureşti ministrul de război, generalul Manu, a ordonat sa nu i se dea echipajului rus niciun fel de alimente şi combustibili şi să nu permită navelor ruseşti accesul în port. În cursul nopţii de duminică starea mării s-a înrăutăţit şi torpilorul ”Izmail” a încearcat să forţeze intrarea în port calităţile sale nautice fiind improprii situaţiei. Crucişătorul Elisabeta a deschis foc de avertisment şi torpilorul rus s-a retras.
Luni 3 iulie 1905 - orele 07.30 - urmare a refuzului categoric al autorităţilor româneşti de a oferi asistenţă crucişătorul Potemkin a iesit la larg şi părăsind rada Constanţa s-a îndreaptă mai întâi către sud ca pentru a simula o plecare spre Istambul, după care, a schimbat cursul spre Feodosia, cel mai puţin fortificat dintre porturile ruseşti de la Marea Neagră.

2 iulie 1905 (20 iunie - stil vechi) - Prima sosire a crucişătorului POTEMKIN la Constanţa - ”Potemkin” şi ”Izmail” la radă în faţa intrării în port în aşteptarea răspunsului oficialităţilor.

Locotenent  Comandorul Nicolae Negru - Căpitanul Portului Constanţa

Constantin Bălescu (n. 12 ianuarie 1864 d. 1929)  comandant al Marinei Militare Române (Şeful Serviciului Marinei din Marele Cartier General 1918-1920).

În anul 1905, căpitan-comandorul Constantin Bălescu a fost numit în funcția de comandant al Diviziei de Mare și al crucișătorului "Elisabeta". S-a remarcat prin măsurile luate în legătură cu prezenţa la Constanţa a navelor ruseşti răsculate, crucişătorul „Potemkin“ şi torpilorul „Flag“ (Izmail). 
Consemnări din ”Jurnalul de acţiuni de luptă al Diviziei de Mare”: «...La bordul crucişătorului „Elisabeta“ s-au alarmat posturile de luptă, au fost încărcate tunurile de mare calibru şi puse în stare de intervenţie rapidă. Nava a fost pregătită pentru un eventual conflict armat (activităţi specifice luptei pe mare). S-a şi tras asupra torpilorului „Flag“. Comandantul crucişătorului „Elisabeta“ căpitan comandorul Bălescu C. a participat la tratativele duse cu conducătorii marinarilor răsculaţi reuşind să evite producerea unui mare dezastru.» Inspectorul Marinei comandorul Koslinsky Emanuel îl nota în noiembrie 1905 astfel: „S-a distins prin a negocia cu ocazia incidentului sosirii vaselor răzvrătite ruseşti la Constanţa, pentru care a fost decorat cu ordinul „Coroana României“ clasa a III-a. Îndatoririle sale de şef de corp le îndeplineşte bine“.

03 iulie 1905 - 07.30 - ”Potemkin” şi ”Izmail” urmau să părăsească apele teritoriale ale României. Înainte de a părăsi rada portului Constanţa Comitetul revoluţionar de pe ”Potemkin” a înmânat Căpitanului de port Nicolae Negru un document Manifest prin care se făcea apel către ”toată lumea civilizată” şi către ”toate puterile europene” pentru a-şi declara intenţia de a lupta împotriva regimului Ţarului.

05 iulie 1905 (22 iunie, stil vechi) - 06.00 Potemkin soseşte în rada portului Feodosiya (Theodosyia după cum titrează unele surse). Acesta era cel mai puţin fortificat dintre porturile de pe coasta de nord a Mării Negre şi dispunea de cale ferată şi anumite facilităţi portuare. Garnizoana era relativ redusă numeric şi se afla sub comanda generalului Pleshkov. Şeful poliţiei era colonelul M. Zagoskin. Primarul oraşului Feodosyia era la acea data L.A. Durante. În oraş se afla un fort în care funcţiona o importantă închisoare militară unde începuse să fie trimişi marinarii agitatori din Sevastopol şi din alte baze militare.
Orele 08.00 - Au început tratative pentru refacerea plinurilor. Autorităţile locale au refuzat să asigure combustibil şi apă oferind totuşi marinarilor alimentele şi medicamentele solicitate.

06 iulie 1905 (23 iunie, stil vechi) - În urma refuzului autorităţilor din Feodosyia de a asigura combustibilul şi apa pentru refacerea plinurilor Matiuşenko cu un detaşament de 30 de marinari se deplasează la ţărm pentru a procura prin forţă cele solicitate. Pe cheu sunt aşteptaţi de două companii de militari din garnizoană. Marinarii sunt atraşi într-o ambuscadă şi doar 8 dintre ei se mai întorc la bordul crucişătorului. Matiuşenko este nevoit astfel să părăsească în grabă rada portului Feodosyia. Pe torpilorul ”Izmail” se manifesta tot mai acut spiritul contrarevoluţionar, echipajul voind să abandoneze cauza celor de pe ”Potemkin” şi să se înapoieze la Sevastopol. Comitetul revoluţionar de la bordul crucişătorului decide ca parte din cei ce susţineau înapoierea la Sevastopol aflaţi pe torpilor să fie înlocuiţi cu marinari de pe Potemkin şi acesta să fie remorcat. Convoiul format din cele două nave ia drum de larg şi se îndreaptă din nou spre Constanţa.

07 Iulie 1905 (24 iunie, stil vechi) - ”Potemkin” cu torpilorul ”Izmail” la remorcă în practică marş Constanţa. Condiţii de navigaţie dificile. Vânt puternic din sud, mare agitată. Torpilorul remorcat ambarcă pachete mari de apă pe punte şi remorcajul decurge cu dificultate. Orele 20.30 - hula din ce în ce mai intensă solicită remorca. La un val puternic resimţit remorca cedează. Echipajul de pe ”Izmail” pune maşina în funcţiune şi urmează cursul în bordul de sub vânt al crucişătorului. La adăpostul bastimentului torpilorul urmează cursul acestuia şi la orele 23.00 cele două nave fundarisesc ancorele în condiţii de mare agitată în rada portului Constanţa. Comunică către autorităţile portuare că acceptă condiţiile impuse anterior de partea română si solicită intrarea la adăpost în bazinul portuar. Cererea este acceptată. Cele două nave intră in port si ancorează. Marinarii de pe Potemkin insistă să nu fie predati autorităţilor Ţarului. Oficialii de la Constanţa sunt de acord şi sunt îndeplinite  procedurile de informare a autorităţilor române de la Bucureşti. Generalul Lahovary face o bună prestaţie diplomatică. Acceptarea debarcării  echipajului revoltat în România nemultumeşte Rusia, care cere insistent ca răsculaţii să-i fie predaţi. Partea română se opune predării, invocând pe de o parte reacţia opiniei publice din ţară, care nu ar accepta sub nici o formă un astfel de gest lipsit de omenie şi pe de altă parte faptul că nu exista nicio convenţie de extrădare între Rusia si România. La nivel diplomatic exista anterior doar o convenţie de reciprocitate, care nu putea fi însă invocată, pentru ca "nu se putea afirma ca, aşa cum sustine guvernul rusesc, că toţi membrii echipajului de pe Potemkin trebuie consideraţi criminali", comunica la Viena marchizul Palavicini, ataşatul diplomatic al Austro-Ungariei la acea dată de la Bucureşti

Constanţa - dimineaţa zilei de sâmbătă 08 iulie 1905 (25 iunie, stil vechi) - echipajul revoltat de pe ”Potemkin” se pregăteşte să părăsească nava.

  Constanţa - dimineaţa zilei de sâmbătă 08 iulie 1905 (25 iunie, stil vechi) - echipajul revoltat de pe ”Potemkin” se pregăteşte să părăsească nava.

Constanţa - Duminică 09 iulie (26 iunie, stil vechi) oficialităţile locale sosesc la bord pentru a participa la slujba oficiată pe puntea crucişătorului şi activităţile legate de preluarea navei de cătrte împuternicitul Marinei Imperiale de la Sevastopol contraamiralul S.P. Pisapevskovo . Acesta sosise la Constanţa la bordul bastimentului  ”Chesma” care era secondat de nava ”Sinop” şi alte 4 torpiloare.

O serie întreagă de mici obiecte au devenit souvenir-uri unele fiind chiar comercializate pentru ca să fie transformate în banii trebuitori pentru un pahar serios de vodka.

Constanţa - sâmbătă 08 iulie 1905 (25 iunie, stil vechi)  - Aspecte de pe timpul afluirii echipajului la uscat.

Matiuşenko surprins în fotografiile reporterilor de la marile ziare europene.

Constanţa - sâmbătă 08 iulie 1905 (25 iunie, stil vechi)  - Matiuşenko surprins în fotografiile reporterilor de la marile ziare europene.

Constanţa - sâmbătă 08 iulie 1905 (25 iunie, stil vechi)  -  Fotografii ce au însoţit reportajele din ziarele apărute în ţară şi în străinătate.

Nava este preluata de autoritatile române, iar până la transferarea ei către Rusia, aceasta rămane în portul Constanta, sub pavilion românesc. Insărcinatul cu afaceri rus la Bucuresti, Lermontov, protesteaza oficial. Generalul Iacob Lahovari, ministrul de externe, nu accepta protestul, deoarece autoritatile române trebuiau să supravegheze nava cu militari pe tot timpul cât aceasta se afla în custodia lor, iar garda romaneasca nu putea sta decat sub drapelul României, nu sub cel roşu al marinarilor răsculaţi şi nici sub acela al Ţarului. Un răspuns abil, cum abil a fost tot comportamentul autorităţilor române în acest incident. România a fost lăudată si de Ţarul Nicolae II, printr-o scrisoare trimisa lui Carol I, dar şi de V.I. Lenin. Primul pentru returnarea navei, al doilea pentru azilul acordat marinarilor (singura data cand Lenin a laudat Romania).

Constanţa - sâmbătă 08 iulie 1905 (25 iunie, stil vechi) - Aspecte de pe timpul afluirii echipajului la uscat.

Constanţa - sâmbătă 08 iulie 1905 (25 iunie, stil vechi)  -  Aspecte de pe timpul afluirii echipajului la uscat.

Constanţa - sâmbătă 08 iulie 1905 (25 iunie, stil vechi)  - Sublocotenentul Alexeiev şi alţi subofiţeri de pe Potemkin ajunşi la Constanţa s-au adresat Consulatului rus pentru a pleda asupra nevinovăţiei lor şi pentru a solicita întoarcerea la Sevastopol. Solicitările lor au fost tratate cu foarte multă răceală.

Constanţa - 08-10 iulie 1905 - marinarii debarcaţi de pe Potemkin s-au cazat la diferite hoteluri şi pensiuni înainte de a părăsi oraşul. Cuvântul de ordine a fost VODKA!!!!.

Constanţa - 08-10 iulie 1905 - marinarii debarcaţi de pe Potemkin s-au cazat la diferite hoteluri şi pensiuni înainte de a părăsi oraşul. Comandantul garnizoanei, generalul Anghelescu a marit numărul patrulelor militare din oraş şi a limitat cât mai mult circulaţia marinarilor ruşi în oraş. Cei mai mulţi dintre aceştia au preferat să se servească cu porţii generoase de vodka. Nu au existat incidente notabile în această perioada.

Potemkin pregătit pentru întoarcere la Sevastopol. Nava urma să fie luată la remorcă de către crucişătorul ”Chesma”. Înaintea plecării a avut loc o slujbă de sfinţire a navei oficiată de preoţi sosiţi de la Sevastopol.

Nava ”Chesma” aflată sub comanda contraamiralului S.P. Pisapevskovo ancorată în bazinul portului Constanţa pregătindu-se să primească remorca de la ”Potemkin”.

Datorită deschiderii unor valvule de fund în compartimentul maşini pupa de pe ”Potemkin” de către marinarii revoluţionari comandaţi de Matiuşenko, nava a avut probleme de flotabilitate şi plecarea a fost amânată până în dimineaţa zilei de 10 iulie 1905.

Sfârşitul epopei - Potemkin părăseşte portul Constanţa...

”Sinop” în avangarda convoiului urmat de ”Chesma” având la remorcă Crucişătorul ”Potemkin”. La 1 cab. travers Td. ”Potemkin”, torpilorul ”Izmaill” (267)  -  Faptele au existat... istoria a fost acea ce le-a trecut în cronici.... Neal Bascomb, autorul romanului ”Revolta roşie” pe pagina de gardă a cărţii sale şi-a început scrierea cu un proverb rusesc... ”Unde există un strop de apă, te poţi aştepta la un dezastru”... se pare că ruşii sunt înţelepţi când este vorba despre proverbe...

Serghei Mihailovici Eisenstein (n. 23 ianuarie 1898 — d. 11 februarie 1948) a fost un cineast rus care a revoluționat cinematograful la începutul secolului al XX-lea prin teorii de montaj.
S-a născut la Riga în Letonia în 1898. A studiat la St. Petersburg construcțiile civile, ca și tatăl său de altfel. Nu a terminat facultatea. A început să picteze, iar în 1920 a înfiinţat împreună cu Meyerhold teatrul Proletcultului. În scurt timp a devenit scenograf și regizor de teatru. În spectacole a împrumutat elemente din circ și din music-hall și a introdus elemente cinematografice. A ajuns la acea forma de teatru dinamică cu finalitatea “agitație-atracție”. Şi-a luat latitudinea de a condamna celelalte forme de arte și mostenirea cultural artistică, considerându-le de nivel meșteșugăresc.
În 1923 a publicat în revista “Lef” teoria “montajului atracțiilor”. După regia unor piese de început, “Orice naș își are nașul”, piesă după Ostrovski și încă două piese, Eisenstein a părăsit teatrul și a început să se ocupă de cinematografie. A fost puternic influenţat de de David Griffith, dar a ajuns în lumea filmului datorită lui Lupu Pick. De la Griffith a preluat lupta dintre contrarii în dezvoltarea şi nuanţarea intrigii: bine și rău, trecut-prezent, adevăr-greșeală.
Pe Eisenstein l-a atras în primul rând ideea de montaj. A studiat experimentele lui Vertov și Kulesov. Primul lung metraj: “Greva” (1924) s-a aseamană cu “Pravda” al lui Vertov.
Eisenstein a introdus în film teoria montajului de atracție. Important era pentru el să combine reacțiile emotive ale publicului, nu să înfățișezi faptele. Astfel nu era nevoie neaparat de subiect sau de logică în film.
Filmul “Greva” avea următoarele principii: eliminarea figurilor individuale, a eroilor; eliminarea înlănțuirilor particulare de evenimente (tramă - narațiune).
Eisenstein promova ideologia “colectivistă”. A considerat filmul “Crucișatorul Potemkin” o victorie a “montajului atracțiilor”, Ulterior a elaborat teoria “cinematografului intelectual”, cu subiect. În afară de emoții a dorit să introducă și concepte politice, filosofice și științifice. Filmul trebuia să anuleze dualismul sferelor “sentimentului” și “rațiunii”.
Eisenstein a avut o mare dorință de a regiza “Capitalul” lui Marx. După părerea lui, regizorul trebuia să aibă o vastă pregătire culturală. De aceea studiile sale au avut tendinţa enciclopedică. S-a întâlnit cu toate personalitățile epocii și a studiat subiecte din toate domeniile. Concepția filosofică a lui Eisenstein apleacat de la Hegel: reflectarea lucrurilor în conștiință dă naștere unor sisteme dialectice de gândire. Tot astfel reflectarea dă naștere artei.
În “Despre forma scenariului”, Eisenstein a susținut că montajul e “elementul de bază” al cinematografului. Senzația mișcării, a succesiunii cinematografice sunt produse de conflictul dintre prima imagine și cea succesivă. El a împarţit montajul în montaj metric, ritmic și sonor. Eisenstein a cautat în montaj mijloace capabile să trezească în spectator emoția prin intermediul gândirii, al raționamentului. El a inoculat imaginilor idei abstracte și le-a trasnformat în concret.
Eisenstein era de acord cu Pudovkin și cu ceilalți teoreticieni declarând “război” actorilor profesioniști. Ideile “tipizării” și a “montajului” s-au născut din teatru, spune Eisenstein. “Teoria tipului e tendința timpului nostru.” Subiectul filmului nu dă forma materialului cinematografic, el reprezintă un stadiu, tranziția de la alegerea unei teme, la realizarea ei. De aici pornește ideea că filmul nu necesită un scenariu. El apără “nuvela cinematografică”: o ciornă de subiect de 2-3 pagini. Montajul devine astfel “a posteriori”. Numai la masa de montaj se concretizează tema, subiectul, personajele. Eisenstein prin gândirea sa s-a apropiat mai mult de un cinematograf cu caracter “documentar”, fără actori profesioniști și care poate fi realizat în afara platourilor. În timp ce Vertov și Kulesov se ocupau de problemele formale, Eisenstein punea în prim plan problemele ideologice. În filme el a abordat cam aceleași teme, mai puțin în “Octombrie”.
La apariția cinematografului sonor, Eisenstein a pleacat cu Alexandrov și cu operatorul său, Tisse în Germania și Franța să studieze noua revoluţie tehnică și a realizeazat “Romance sentimentale” (1930). Eisenstein a sprijinit cinematograful sonor pentru că oferea noi posibilități de contraste și conflicte. Dialogul constituia un “adevărat material cinematografic”, mai ales monologul interior, care surprindea însăși frământarea gândirii personajelor.

În călătoria neizbutită în America, Eisenstein a propus ecranul pătrat pentru a rezolva conflictul “verticalității” cu “orizontalitatea”. La un moment dat el propunea un ecran extensibil. Eseuri originale de-ale lui Eisenstein au aparut în “The Film Sense” la New York și în “Film Form”. Aici amintea de importanța culorii, care exprimă emoții și dădea exemple de picturi celebre. A văzut permanent noi posibilități de expresie.
Alungat din California, a pleacat în 1931 în Mexic și a regizeazat “Que viva Mexico”. A filmează 60.000 de metri de neagativ. Producătorul Sol Lesser a cumpărat materialul și l-a compus într-un film pe care Eisenstein nu l-a mai recunoscut. Întors în Rusia a început să lucreze la “Lunca Beijinului”, dar nu l-a mai terminat deoarece a fost criticat pentru avântul destructiv din film.
Filmele lui Eisenstein, atât de atente să vadă în colectivitate și în masă adevăratul erou al propriei sale țări, au fost exemple de refuz al cultului personalității.

Selecţiuni din materialul folosit la documentarea blogului

Selecţiuni din materialul folosit la documentarea blogului

Selecţiuni din materialul folosit la documentarea blogului

În scurt timp Matiuşenko a părăsit România plecând în Elveţia. Aici a luat contact cu diferiţi revoluţionari ruşi, inclusiv cu V.I. Lenin. Nu a fost impresionat de nici unul dintre aceştia. A devenit membru al Comitetului Marinarilor Uniţi după înapoierea lui în România în 1906. Staul român a refuzat să îl primească şi a urmat imediat o expulzare în Austro-Ungaria. De aici a plecat însă în Franţa trecând din nou prin Elveţia. Ajungând în Franţa a fost de asemenea expulzat şi a plecat către Londra în iunie 1906. Aici s-a întâlnit cu mai mulţi anarhişti precum rusul Peter Kropotkin sau germanul Rudolf Roker care organizau pe muncitorii evrei din East End, unul din cartierele Londrei. Ziarul de limbă rusă a lui Kropotkin ”Listki Chlieb I Wolia” avea redacţia în acelaşi apartament din Dunstan Houses din Stepney unde locuia Roker şi alţi câţiva anarhişti evrei. Afşat la Londra Matiuşenko se simţea totuşi izolat şi fără posibilitatea de a acţiona în sensul dezideratelor sale ideologice. Urmare a acestui lucru a părăsit Anglia plecând la New York unde a început să lucreze la fabrica de maşini de cusut Singer. În New York a luat legătura cu revoluţionarii ruşi ce emigraseră în SUA. Scriitorul Maxim Gorky l-a ajutat să scrie memoriile de pe timpul revoltei. A organizat un grup de revoluţionari ruşi în Lower West side unde locuia dar simţea că trebuie să se înapoieze în Rusia. În scurt timp s-a înapoiat la Londra. Prietenii din Londra i-au atras atenţia asupra pericolelor la care se expunea dacă s-ar fi înapoiat în Rusia. Matiuşenko nu a voit să ţină cont de aceste sfaturi. La începutul anului 1907 s-a înapoiat la Paris unde a organizat un grup anaho-sindicalist printre funcţionari. În iunie 1907 s-a înapoiat în Rusia intenţionând să propage ideologia comunist anarhistă în Odessa. La data de 3 iulie 1907 a fost arestat la Nikolaev. Compărând în faţa tribunalului militar sub învinuirea de anarhist comunist a fost judecat şi condamnat la pedeapsa capitală. A fost unul dintre cei 167 de anarhişti sau simpatizanţi judecaţi la Odessa în perioada 1906-1907. 30 dintre ei au fost executaţi prin spânzurare. Execuţia a avut loc la Sevastopol la 20 octombrie 1907. A avut o atitudine demnă şi i-a avertizat pe ofiţerii din asistenţă că vor veni acele vremuri cînd la rîndul lor vor fi spânzuraţi de felinarele de pe străzi.
Despre ceilalţi membrii din echipajul lui Potemkin s-au mai găsit sporadic anumite informaţii:
- În anul 1908 Iosif A. Dimcenko marinarul mecanic care a preluat conducerea compartimentelor maşini pe timpul revoltei de la bord, îmreună cu un grup de alţi 31 de marinari rămaşi în România în zona Constanţei au emigrat în Argentina.
- Un alt marinar de pe Potemkin, Ivan Besoff a părăsit în aceiaşi perioadă România îndreptându-se spre Istambul şi ulterior spre Irlanda. Acesta a decedat la data de 25 octombrie 1987 la vârsta de 102 ani fiind cel mai vârstnic supravieţuitor din echipajul revoluţionar de pe Potemkin.

După reîntoarcerea în Sevastopol Crucişătorul ”Kneaz Potemkin Tavricesky” a fost armat complet cu echipaj a fost toaletat şi repus în stare de operativitate. La data de miercuri 9 August 1905 (27 iunie, stil vechi) în cadrul unei ceremonii religioase deosebite nava a primit numele de (Sfântul) ”Panteleimon” (Пантелеимон) - Patronul spiritual al Bisericii ortodoxe Ruse. Data mai avea ca semnificaţie comemorarea victoriei Marinei Imperiale ruse asupra flotei suedeze în bătălia navală de la Gangout din 1714. (Conform unor alte surse de documentare este avansată ca dată a schimbării numelui navei data de 30 septembrie 1905).
Istoria navei ”Potemkin”, devenită ”Panteleimon” avea să continue cu diferite alte evenimente. În anul 1909 pe timpul unor manevre nava loveşte submarinul ”Kambala” pe care îl scufundă. În abordaj îşi pierd viaţa 16 marinari de la bordul submarinului. În anul 1911 la data de 2 octombrie pe timpul unei vizite în portul Constanţa nava eşuează pe un banc de nisip fiind necesare câteva zile pentru a fi repusă pe linia de plutire. Nava suferă câteva avarii şi este andocată în portul Sevastopol pentru reparaţii. Acestea sunt finalizate în primăvara anului 1912.

În timpul primului război mondial la data de 18 noiembrie 1914 în jurul orelor 12.00 (5 noiembrie, stil vechi) în raionul de larg din zona Capului Sarych a avut loc un angajament naval de scurtă durată între mai multe navele de luptă (5 nave de linie, 3 crucişătoare şi 12 distrugătoare de escadră) din Flota Mării Negre a Marinei Imperiale ruse şi două nave de luptă ale Imperiului Otoman. În fond era vorba de două nave de luptă germane, un crucişător de bătălie şi un crucişător uşor (Gheben şi Breslau) cumpărate formal de Imperiul otoman şi rebotezate Yavuz Sultan Selim şi Midilli. Navele deşi sub pavilion turcesc erau comandate şi armate în continuare de echipajele Kaiserului. ”Panteleimon” s-a aflat în fruntea celei de-a doua linii a formaţiei de luptă a escadrei ruse. Comanda formaţiei de nave ruse era exercitată de Vice Admiralul Andrei Eberhardt de la bordul navei de linie ”Evstafi” iar navele otomane erau comandate de amiralul german Wilhelm Souchon. Agajamentul a fost incert şi de scurtă durată. Fiecare parte a avut avarii la câte o navă iar navele turceşti au avut pierderi de 12 marinari din rândul echipajului (11 germani şi un marinar turc).
Panteleimon a participat în continuare la acţiuni de minare a strâmtorii Bosfor şi a angajat schimburi de artilerie cu navele Imperiului Otoman în mai multe rânduri.
În anul 1916 în perioada 5 februarie - 18 aprilie Panteleimon a participat la campania strategică din zona capului Trabzon.

Odată cu precipitarea societăţii ruse sub imperiul Revoluţiei ”Panteleimon” este preluat succesiv de bolşevici şi de menşevici şi i se schimbă numele în scurt timp de câteva ori Astfel la 31 mar 1917 - numele revine  la ”Potemkin Tavriceskyi” (Потемкин-Таврическии) de la ”Panteleimon”  şi apoi la 28 apr 1917 - ”Svabodu za Boreţ” «Свободу за Борец» (Luptătorul pentru Libertate).

În timpul războiului Crimeii nava a fost sabordată în Portul Sevastopol pentru ca apoi să fie ramfulată. Suferind avarii majore şi fiind depăşită cu mult ca uzură morală în anul 1923 s-a decis dezafectarea bastimentului. În anul 1924 a fost aprobată dezafectarea şi au început preluările de echipamente care mai puteau fi ulterior refolosite. La data de 21 noiembrie 1925 nava a fost radiată din compunerea Flotei şi a fost dată pentru a fi dezmembrată şi transformată în fier vechi.