luni, 16 aprilie 2012

”CONSTANŢA” ... un nume de pe TERRA

Locul peste care s-au perindat milenii...

De la anticul Tomis spre Constanţa de azi.

Constanţa, ca atestare istorică porneşte dinspre secolul VI înainte de Hristos. Oraşul a fost întemeiat sub denumirea de Tomis de către coloniştii greci din Milet. Aceştia au înfiinţat aici un important emporion (factorie comercială). Întemeierea cetăţii precum şi denumirea sa au fost asociate cu legenda lui Iason si a Argonautilor.
În anul 71 înainte de Hristos romanii au preluat controlul asupra cetăţii odată cu succesul militar al lui Varro Lucullus. Oraşele pontice au intrat sub autoritatea proconsulului Macedoniei, fără însă a fi integrate provinciei.
Tomisul a devenit o adevărată metropolă a Pontului stâng. Din epoca respectivă au fost scoase la lumină numeroase vestigii istorice constând din statui, temple şi monumente de arhitectură.

În anul 306 după Hristos Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 – 22 mai 337) a devenit împărat al Imperiului Roman. El a rămas cunoscut sub numele Constantin I sau Constantin cel Mare.

Prin politica dusă şi prin luptele ce le-a purtat a fost cel ce a instaurat creştinismul ca religie.

Înainte de a muri, în anul 337 s-a creştinat primind botezul de la Papa Silvestru în ziua Paştelui.

Până la moartea sa în ziua de Rusalii a purtat veşmântul alb al creştinilor renunţând la purpura imperială.

După ce Constantinopol a devenit capitala Imperiului Roman de Răsărit (11 mai 330), cetatea Tomis a primit denumirea de Constantiana.
Flavia Julia Constantia era sora vitrega a Împăratului Constantin cel Mare. Ea se născuse ca fiică lui Constantin Chlorus (tatăl lui Constantin cel Mare) şi a Flaviei Maxima Theodora (împărăteasa Bizanţului).

În 313 din voinţa fratelui ei a devenit soţia lui Licinius.
Împăratul roman Licinius (Flavius Galerius Valerius Licinianus Licinius, cca. 250 - 325) a unificat Imperiul Roman de Răsărit sub comanda sa. A fost împărat roman din 308 până în 324. Provenea dintr-o familie de ţărani din Moesia Superior. A devenit ofiţer favorit al lui Galerius cel Bătrân. Licinius a fost proclamat augustus al Occidentului la conferinta de la Carnuntum (noiembrie 308).
După moartea lui Galerius (311), Licinius a ocupat provinciile danubiano-balcanice până la Hellespont. In 312 a început confruntarea cu Constantin cel Mare. Pentru a se evita un conflict cei doi au convenit asupra unei alianţe de complezenţă. Alianţa a fost întărită prin căsătoria dintre Licinius şi Flavia Julia Constantia în martie 313, la Mediolanum (Milano).
Concomitent evenimentului s-a promulgat edictul prin care creştinismul a fost recunoscut ca religie egală în drepturi cu celelalte culte din imperiu. După războiul câştigat în faţa lui Maximinus Daia (313), Licinius a ocupat toate provinciile orientale deţinute de acesta. A devenit astfel stăpân peste întregul Orient.

A urmat un nou conflict cu Constantin cel Mare. În anul 316 a avut loc un prim război civil intre cei doi împăraţi. El s-a încheiat cu o pace fragilă. Licinius a obţinut în perioada imediat următoare sprijinul triburilor păgâne din Orient. A urmat vădit aceiaşi politică anticreştină ce îl pusese faţă în faţă cu Constantin. A fost înfrânt în a doua mare confruntare, la Adrianopol (iulie) si Chrysopolis (Usküdar) în Asia Mica (18 septembrie 324).
Flota lui Licinius a fost distrusă de Crispus, fiul lui Constantin. Licinius a fost făcut prizonier şi exilat (soţia sa, Constantia, a intervenit spre a obţine clemenţa lui Constantin). Cu toate acestea Licinius a fost executat în anul următor la Tesalonic.

În scurtă vreme a urmat pierderea stăpânirii asupra oraşului Constantiana de către Imperiul Roman de Răsărit. Cetatea a decăzut total. Vestigiile continuităţii existentei sale au constat doar în menţionarea în hărţile maritime ale negustorilor italieni si construirea, în secolul al XIII-lea, a Farului Genovez.
În perioada 1393-1420 sub stăpânirea otomanilor Constantiana a decăzut total iar numele i-a fost adus în graiul turcilor de venind Küstenge.
Abia după a doua jumătate a secolului al XIX-lea numele de Constanta a început să fie din nou menţionat.
Odată cu construirea a căii ferate Cernavodă-Küstenge (denumirea turcească a localităţii Constanţa), localitatea a cunoscut un uşor reviriment.
Adevărata renaştere a localităţii a avut loc după alipirea Dobrogei la România (1878), când portul Constanta a devenit un important punct de export a produselor Principatelor române către Turcia şi ţările europene.

 

KÜSTENGE sub paşii călătorilor prin veacuri. (I - Evul Mediu)

O caracterizare a lui E. Pittard din 1920 este exactă şi poetică. „Dobrogea este un extraordinar mozaic de rase... Punct de întâlnire între Asia anterioară şi Europa orientală, Dobrogea poate fi pentru unii o escală şi pentru alţii un adăpost...
Aşezarea turcilor selgiucizi la Babadag în 1264, sub conducerea lui Sari Saltic Dede, a constituit preludiul aşezării turcilor osmanlâi veniţi din Anatolia şi Balcani în zona Dobrogei.

În 1334 - 1335 călătorul arab Ibn Battutah a străbătut Dobrogea în drum spre Constantinopole, în alaiul unei prinţese bizantine măritată la „Tătari". Descrierea sa avea accente patetice: „oraşul Baba-Saltuc (Babadag) este cel din urmă pe care-l stăpânesc Tătarii. Între el şi începutul împărăţiei greceşti sunt 18 zile de mers într-un pustiu în întregime lipsit de oameni. Din aceste 18 zile, 8 le treci fără să găseşti apă".

Ideea de desertum este afirmată şi la sfârşitul veacului al XV-lea de către Donaldo da Lezze, care a întovărăşit oştile sultanului în drumul către Moldova lui Ştefan cel Mare. Între Varna şi Isaccea, un drum de zece zile s-a desfăşurat prin „locuri sălbatice şi nepopulate", unde apa era extrasă din „nisipurile de pe litoralul Mării, iar agresiunea lăcustelor devenea de nesuportat" .

Paolo Giorgi (1560 - 1600), aventurier din Ragusa, comerciant şi memorialist a sosit în „părţile turceşti" pe la 1580. Nunţiul Visconti ar fi trebuit să-i pună ragusanului la dispoziţie subsidiile pentru tocmirea unor mercenari. Urma ca oastea tocmită să-i învingă pe turci. Raportul lui Giorgi consemna: ”oastea care l-ar arunca pe duşman în spaimă şi confuzie", ar putea pârjoli Mangalia, Tusla, Küstendje şi Karakarmanluch.

Alexandru P. Arbore în studiul ”Caracterul etnografic al Dobrogei Sudice - din epoca turcească până în 1913”, publicat în Analele Dobrogei, vol. II, din anul 1938 , consemna călătoria lui Janus Dousa din 1597 cu observaţiile sale privind populaţia turco-tătară a acestui ţinut: „O altă descriere a Dobrogei arată că în ea «sunt aşezaţi cu locuinţe în dese, dar mizerabile sate, peste şase mii de Tătari, îndatoraţi de a sta gata la orice poruncă a sultanului turcesc, dar mai cu seamă ies la oaste sau mai bine la pradă cu hanul, principele hoardei tătarice». Unii din aceşti locuitori turci ai Dobrogei se numeau acanzii (akângii) şi erau agricultori, cu anumite îndatoriri militare, iar alţii în număr de 2000, gibeli, (neferi - ostaşi proveniţi dintre civili, în virtutea obligaţiilor excepţionale în caz de război ), adică oameni îmbrăcaţi în zale, locuiau la ruinele zidului care se întinde în regiunea Sogdiana, de la oraşul Silistra şi până la Constanţa, care este Marea Neagră. În Dobrogea se găseau două feluri de tătari, Gebeli Tătar şi Motras Tătar. Cei dintâi încasau de la robii aduşi în această provincie, o dare numită ispenge, care mai târziu a fost trecută în folosul visteriei ţării" (robii erau, după cum precizează istoricul Barbieri Mayrand, la sfârşitul secolului al XIX-lea, prizonierii de război, iar darea amintită se numea corect pendjik şi însemna cincimea colectată în numele sultanului de la învinşi ).

Eyliya Çelebi (1611-1682) după preumblări în Asia Mică, Azerbaidjan, Georgia, Armenia, Siria, Palestina şi Creta, Evlia Celebi a trecut pentru prima oară în septembrie 1651 în partea europeană a Imperiului Otoman alături de oastea lui Melek Ahmed Paşa, numit beylerbey de Oceacov (Silistra). În ”Carte de călătorii” (Seyahainame) Constanţa este prezentaă ca un oraş modest (fusese pustiit de cazaci), cu „vreo 150 de case, acoperite cu olană şi cu şindrilă. Are o singură mahala, iar lângă schelă (zona portuară) se află o geamie simplă, dar folositoare. Mai sunt: un han, 40 - 50 de hambare, care seamănă cu nişte hanuri aşezate lângă schelă şi câteva prăvălii; alte construcţii nu are. Portul este expus intemperiilor, iar adâncimea prea mică a mării face navigaţia nesigură”.

Sirianul Paul de Alep a debarcat la Constanţa în anul 1653. El a remarcat existenţa activităţii portuare, a mijloacelor de transport - între care căruţe şi cămile - şi a relatat despre un naufragiu teribil din acea perioadă. „Această ţară a fost colonizată după supunerea ei cu Tătari mahomedani, adică Turcmani din Asia, în locul creştinilor alungaţi de aici de sultanul Mohamed. În timp, aceşti păstori tradiţionali s-au transformat în agricultori, păstrându-şi rolul precumpănitor, de auxiliari în armată.
Paul de Alep (Paul Zaim 1627-1667) arab creştin din Siria, arhidiacon din Antiohia l-a însoţit pe patriarhul Macarie în călătoriile sale prin ţările române şi Rusia. În urma acestor călătorii a scris o carte în limba arabă cu date istorice foarte preţioase referitoare la ţările române şi la poporul român. Cartea a fost tradusă în limba română de Emilia Cioran şi a apărut prima dată la Bucureşti în 1900.

Jean Baptiste Tavernier (1606-1689) în tomul său de călătorie ”Les six voyages de J. B. Tavernier qu 'il a faits en Turquie, en Perse et aux Indes pendant l'espace de quarante ans et par toutes les routes que von peut tenir” apărut la Paris în perioada 1676 - 1677 spune: „Nu vreau să trec cu vederea nici unul din drumurile prin care se poate merge din Europa în Persia şi în India <din care> au mai rămas încă trei: cel prin Constantinopol, de-a lungul coastelor Mării Negre, cel prin Varşovia, străbătând apoi acea mare de la Caffa la Trapezunt şi cel prin Moldova..., care a fost descris pe larg de Olearius, secretar al ambasadei ducelui de Holstein. În acest capitol şi în cel următor voi vorbi despre cele două drumuri spre Persia prin Marea Neagră, plecând de la Constantinopol şi de la Varşovia, căci nu ştiu să mai fi scris careva despre ele, şi înainte de toate voi face o scurtă descriere a localităţilor principale care se află pe malurile acestei mări, atât în partea europeană cât şi în cea asiatică, cu distanţele exacte de la una până la alta. Oraşe principale ale Mării Negre în partea Europei. De la Varna la Balcic - mile 200/ De la Balcic la Mangalia - mile 36/ De la Mangalia la Constanta - mile 70/ De la Constanta la Chilia - mile ...".

Numismatul francez Aubry de la Mottraye a poposit în una din călătoriile sale pe meleagurile Constanţei de azi

Sunt descrise o serie de aspecte legate de istoria locurilor pe unde a trecut

Numismatul francez Aubry de la Mottraye descrie oraşul Constanţa ca pe „un port cu case scunde frecventat de multe caiace turceşti,"

Charles Claude de Peyssonel, consulul Franţei de pe lângă hanul tătarilor din Crimeea, nota la anii 1750: „Kustendje a fost un oraş mare. Acum este comandat de un agă, care are sarcina transportului grâului la Constantinopole. Portul este nesigur”.

Trecând în 1780 prin Küstendje, W. Czrizanowski, agentul Poloniei la Înalta Poartă, găseşte aici „unul dintre cele mai însemnate porturi, unde vin corăbii greceşti şi turceşti. A aflat două corăbii de negoţ din Stambul, care aparţineau unor greci. Oraşul era pe atunci în ruine, dar are o aşezare foarte frumoasă".

 

KÜSTENGE sub paşii călătorilor prin veacuri. (II - Epoca Modernă)

Gravura lui Hector de Bearn din 1828 reprezintă o primă imagine a Constanţei din epoca modernă.

În cartea sa " Quelques souvenirs d'une Campagne en Turquie 1828”, volum in folio cu 62 de litografii sunt redate aspecte scrise şi desenate din timpul acestor confruntări. Constanţa, la vremea aceea, „era un port fortificat la Marea Neagră, întărit cu ziduri crenelate, cu un pont-palevis spre uscat, având o inscripţie turcească deasupra şi cu fortificaţii puternice spre mare".
Una dintre litografiile sale, care înfăţişează împrejmuirile efectuate de turci la „Chiustenge, în mijlocul întăriturilor păstrate, pe care le pecetluieşte o inscripţie de mult pierdută" (în descrierea lui Iorga), este însoţită de următorul text: „Acest oraş aşezat pe malul Mării Negre nu are port, ci este doar un punct de debarcare; dinspre uscat el este apărat de un simplu zid cu bastioane, fără drum acoperit şi fără palisade; o baterie era în abrazuri".
Prim planul imaginii lui Bearn înfăţişează diagonalele a două garduri de scândură, parţial prăbuşite, poarta de intrare a cetăţii în formă de arc frânt şi cu semilună în vârf, podul mobil păzit de un călăreţ cazac. Poarta este încastrată într-un zid de piatră cu creneluri şi bază evazată, profilat pe o mare liniştită, pe care plutesc sau staţionează vapoare cu pânzele strânse.

Într-o vedere a Chiustengei dinspre mare aşează valurile şi vapoarele în zona de proximitate; pe ţărm, cel mai înalt punct este minaretul geamiei „Sultan Mahmud", construită în 1823.

Helmut von Moltke, viitorul mareşal prusac, a fost chemat în Dobrogea în 1828 pentru instrucţia armatei turceşti. Printre ruinele Constanţei, ofiţerul constata pragmatic: „Portul, deşi puţin sigur, ca toate de pe coasta vestică a Mării Negre, are totuşi destulă importanţă pentru armată, care ar putea opera contra Varnei. Acest port n'are decât 7 picioare de apă şi este în întregime expus vânturilor de Sud. N'are decât un număr de bastimente, mai puţine ca cele ce ar putea să manevreze în el; iar vasele de război nu se pot apropia fără pericol, până în bătaia tunurilor.. ,".
Oraşul era fortificat de jur împrejur „cu ziduri crenelate. Intrarea se făcea pe o singură poartă, pe care era o inscripţie turcească. Peste şanţul înconjurător un pod mobil (pont-levis) permitea sau întrerupea intrarea în cetate. Este drept că la colţul de S. E. (clădirea căpitanului de port) Genovezii construiseră un dig cam de vre-o 150 metri, dar fiind părăsit, se năruise încât nu mai putea adăposti vasele, mai ales iarna.
Despre uscat, Constanţa era întărită cu un şanţ larg căptuşit cu zid, care preceda meterezele crenelate. Întăririle aveau trei bastioane, legate între ele prin curtine”.

Itinerarul călătoriei orientale întreprinse în 1841 de Hans Cristian Andersen cuprinde, de la Constantinopol spre Viena, tronsonul Küstenge-Cernavodă, străbătut pe drumul de diligente al unei temerare companii austriece;
„... La 1809 Constanţa fiind complet distrusă de Ruşi, toate aveau aici aparenţa ca şi când aceasta s'ar fi întâmplat acum câteva săptămâni. Case sărăcuţe, jumătate dărăpănate, formau strada principală, care era destul de lată; ici colea zăceau coloane de marmură şi de piatră cenuşie, cari după înfăţişare aparţineau unei epoce mai vechi. La mai multe case acoperişul sau un balcon, atârnat deasupra străzii, erau sprijinite prin vreo bârnă de lemn, aşezată pe un capitel antic de marmoră. Minaretul la unica geamie căzută în ruine era făcut din scânduri văruite (menită să evidenţieze şi exagerările evidente). O cafenea fireşte n'a lipsit, însă aspectul era ca şi musafirii, foarte sărăcuţ. Aci, pe balcon, erau întinşi câţiva Turci, ei îşi fumau ciubucile, îşi sorbeau cafeaua şi ne ignorau pe noi străinii, după cum se părea... O ceaţă umedă şi impenetrabilă se întinse iarăşi dinspre mare peste toată regiunea... Hangiul ne povesti despre acest schimb puternic de vânturi, de uragane straşnice şi de frigul ultimei ierni, marea ar fi fost îngheţată câteva mile de la mal, puteai să porneşti pe ea de la Constanţa la Varna... El ne povesti despre viscolul care-i goneşte pe păstori cu turmele lor prin stepe... De-a lungul pereţilor sub ferestre împrejurul camerei se întindeau canapele late cu rogojine, aci era pregătit culcuşul nostru. Nu puteam dormi, valurile mugiau ca tunetul, priveam prin fereastră pe marea întinsă, luminată de luna mică şi rotundă. Plecarea era hotărâtă pentru a doua zi dis de dimineaţă. Ţăranii veniră cu caii lor vioi munteneşti, cari jucară înaintea porţii... Hangiul nostru, în uniforma sa veche austriacă, călărea înainte şi noi ceilalţi îl urmam în pas repede prin oraş, afară în stepa deschisă, fără margini...".

Hans Cristian Andersen - scriitorul călător şi bagajele sale

Cercetătorul german dr. Karl Heinrich Emil Koch (1809-1879), a descris în volumul ”Wanderungen im Oriente, wahrend der Jahre 1843 und 1844. Reise langs der Donau nach Konstantinopel und Trebisond” (Călătorii în Orient în perioada anilor 1843 şi 1844. Excursie de-alungul Dunării spre Constantinopol şi Trebisond), editat la Weimar în 1846, găseşte în drum spre Constantinopol, la Chiustengea bombardată de ruşi, „un restaurant german, un important negoţ de tranzit, cu Rifaat Paşa cărându-şi marfa spre Constantinopol, cu negustori din Tiflis, desţeraţi de doisprezece ani. Armeni din înaltul neam al Mamigonienilor, cari duc spre Persia optzeci de baloturi din Leipzig...

În 1846 Ignace-Xavier-Morand Hommaire de Hell, învăţat şi geolog francez (1812- 1848), a trecut prin Küstenge într'o călătorie de studii în Bulgaria, Dobrogea şi Moldova, însoţit de pictorul francez Laurens. Cu această ocazie a scris ”Voyage en Turquie et en Perse, execute par ordre de gouvernement francais, pendant les annees 1846, 1847 - 48”.
”... Iată acum unul din punctele cele mai interesante ale călătoriei: Kustendjeh, vechiul Tomis, locul de exil al lui Ovidius, care ar fi scris aici Tristele. Dar pe lângă această amintire, „Kustendje se mai recomandă prin însemnătatea istoriei sale, temeinicită prin marea cantitate de sfărâmături antice, bogate şi diferite; aşa că Kustendje este un adevărat muzeu în plin aer. Vreo cincizeci de cocioabe răvăşite împrejurul a două mori de vânt (turceşti ), iată oraşul de astăzi...
Vapoarele austriece au vrut, la început, să facă din acest punct, principala lor staţiune dela Dunăre la Marea Neagră şi, desigur, ideea nu e rea, căci portul ar putea căpăta o mare importanţă".

 

KÜSTENGE sub paşii călătorilor prin veacuri. (III - perioada post paşoptistă)

 

Ion Ionescu de la Brad (24 iunie 1818-17/31 decembrie 1891) , paşoptistul exilat opt ani în Imperiul Otoman, a descris în lucrarea sa ”Excursion agricole dans la pleine de la Dobroudja”, publicată în anul 1850 la Constantinopole regiunea dintre Dunăre şi Mare.

„Înaintea ultimului război (1828 ) Custendje era o cetate construită pe ţărmul Mării Negre. Posiţia portului Custendje lasă fără adăpost corăbiile aflate în el mai ales în timpul iernii, vânturile sunt foarte periculoase... Portul Custendje a trebuit să fie forte înfloritor altă dată judecat după imensele coloane de granit, de marmură şi după ornamentele care formează grămezi de pietre în ruină. Custendje se află pe ţărmul Mării Negre la depărtarea cea mai scurtă de Dunăre - numai 10 ore - deci acest oraş e chemat să joace un mare rol în comerţul dintre Orient şi Occident".

 

În anul 1855 înalta Poartă consimte la instalarea a două misiuni franceze în Dobrogea: una tehnică, avându-l drept conducător pe inginerul Léon Louis Lalanne (Chrétien-Lalanne) 03.07.1811 - 12.03.1892. şi cealaltă militară, condusă de Eugene Blondeau, adjunct la Intendenţa Armatei Orientului. Scopul declarat era de a studia terenul şi traseul în vederea construirii unei şosele strategice Rasova - Constanţa. Lalanne îi avea în echipă pe inginerii Michel Louvel, Bienfait şi pe medicul Camille Allard, autorul a trei volume de memorii scrise cu siguranţă, culoare locală şi exactitate documentară. Iată un fragment:
„în radă se balansa în mişcări uşoare şi ritmice o mică galeră franceză... După schimbul regulamentar de saluturi, Army-and-Navy ancoră în radă. O barcă în care iau loc membrii misiunei se detaşează de la bord şi debarcă pe ţărm lângă o coloană de granit ruptă şi culcată ce servea de cheiu intendenţei franceze... Era o zi călduroasă. Un soare arzător încingea pietrele răvăşite ale ruinelor. Spectacol trist şi dezolant..."
Eugene Blondeau face săpături şi găseşte inscripţii pe care le trimite la Muzeul Luvru din Paris.
Nestor Urechia relatează pe larg în 1928 despre această lucrare: „Doctorul Allard, cu această ocazie, a stat şase luni în Dobrogea, unde a cules un mănunchiu de observaţiuni de un interes deosebit. Un exemplar din broşură, în care învăţatul francez a aşternut observaţiile sale, a fost dăruit de tatăl meu, V. A. Urechia, Academiei Române. Poartă titlul: Missign medicale dans la Tatarie - Dobroutcha (Paris 1857).
În prefaţă, după ce lămureşte rostul venirii sale în Dobrogea, Allard arată că cinci sute de lucrători români, bulgari, cazaci şi turci au fost întrebuinţaţi din iunie în noiembrie (1855), la însemnarea căii proiectate între Rasova şi Kustendje. „Când am părăsit Dobrogea, se înfăptuia un fel de renaştere a întregei ţări. Imboldul dat de Franţa n'a fost perdut; acum o companie engleză se ocupă cu stabilirea unei linii ferate de la Cernavodă la Kustendje; dacă acest proect va fi executat, Kustendje va putea să devie odată şi odată centrul unei civilizaţii, a cărei naştere o văzurăm".
În Kazanul (plasa) Kustendje - arată Allard la capitolul Geografie, „sunt 33 sate locuite: 19 turceşti, 9 tătăreşti, 5 româneşti. Cele mai multe sunt în ruine. Vechiul oraş Karasîi nu mai fiinţează, Rasova şi Kustendje sunt ca şi pustii...
Vestminte: Turcii şi Tătarii au aproape acelaşi costum; vestminte largi şi călduroase, un brâu de lână groasă, flanelă pe piele...
Vara, Românii poartă pălărie neagră cu margini largi, iarna căciulă (bonnet de peau de mouton). Costumul Ruşilor nu diferă de al românilor decât prin pălăria de pae şi tivul roz care mărgineşte cămaşa lor albă. în picioare, Ruşii poartă cizme, iar Românii sandale de piele fixate la glezne. în zilele de sărbătoare, Românii poartă pe umeri o mică tunică de postav alb cu mânece. Iarna se acoperă cu o manta de postav maro sau albastru împodobită cu o mulţime de desenuri; când muncesc, poartă o haină de piele de oae, cu blana pe dinăuntru... costumul Româncelor e foarte pitoresc...". în Dobrogea mai sunt evrei, polonezi, greci şi armeni.

Doctorul N. Sadoveanu a evocat aspectul provinciei la 1856 printr-un raport întocmit la ordinul Marelui Vizir, de către Mĭrza-Said-Paşa. El a sosit în regiune şi s-a concentreat pe zona Asarlîc-Alfatlar, cu populaţie preponderent tătară.
”... întreagă Dobrogea are caracteristici de stepă, apa nu se găseşte decât la 60 - 80 metri adâncime, vegetaţia este săracă, lipsită de arbori, iar fauna specifică; în timpul verii, vântul din sud este atât de puternic, încât poate dărâma minaretele.”

După încheierea războiului Crimeei, în 1856 Anglia a trimis o misiune de documentare şi studiu (R. Berclay, Ch. Liddell, L. Gordon şi N. A. Biddulph, cărora li s-a alăturat căpitanul Spratt, din ordinul expres al amiralului lord Lyons).

Studiul publicat de Ch. Liddell şi L. Gordon la Londra în 1856, căruia i se adaugă, în anul următor, volumul lui Thomas Forester, a creat prognoza şi curentul de opinie materializat prin actul de concesiune semnat la 1 septembrie 1857 între guvernul otoman şi consorţiul englez Danube and Black Sea Railway and Kustendge Harbour Company, reprezentând importanţi oameni de afaceri şi finanţe din Londra, Manchester, Newcastle şi Nottingham.

„La această epocă o companie engleză apare. Ea obţine de la Guvernul turc o concesiune şi se pune pe lucru: munţii sunt tăiaţi, bălţile secate şi Constanţa e reunită la Dunăre". Săpăturile efectuate cu acest prilej au scos la iveală „inscripţii şi antichităţi", care au fost întrebuinţate la lucrări sau distribuite locuitorilor. Linia ferată Cernavodă - Constanţa s-a dat în folosinţă la 22 septembrie/ 4 octombrie 1860, iar concesiunea acesteia, acordată pentru 99 ani (cu începere din ziua deschiderii traficului), a autorizeat compania să ridice la capetele de linie şi pe parcurs, construcţii pentru întreţinerea şi funcţionarea instalaţiilor de marfă şi pasageri.

Terminalul de la Cernavodă

Terminalul din Portul Constanta

Preotul francez E. Bore i-a scris în septembrie 1863 lui Camille Allard: „Printr-o agreabilă coincidenţă, am trecut prin Küstendje în mână cu mica Dvs. lucrare despre Dobrogea... Lucrurile s-au schimbat de atunci şi s-au schimbat în bine. Ştiţi că o companie engleză a început şi terminat un drum de fier de la Küstendje la Tchernavoda. Acest prim oraş mărindu-se mult, pare a avea viitor. Se lucrează activ la formarea unui port protejat de un mol avansat în mare. Numărul clădirilor care vor depozita cerealele din Bulgaria şi Valahia creşte continuu. Circuitul mai lung prin Sulina este astfel evitat. Când cheurile vor fi terminate, va fi şi mai uşor de încărcat şi de comunicat cu oraşul care încearcă să se europenizeze. Calea ferată care transportă materialele de construcţie pentru port, transportă şi cerealele, care sunt principalul articol de comerţ. Englezii şi-au construit pe ţărm uzinele şi magazinele într-o ordine care le face cinste. Distanţa de la Küstendje la Tchernavoda se face în mai puţin de două ore şi se trece prin mai multe sate care au încă, într-adevăr, un aspect foarte mizerabil, dar care în timp vor avea mari beneficii graţie acestei excelente căi de comunicaţie".

 

De la KÜSTENGE la CONSTANŢA - Regele Carol I - domnul românilor şi ridicătorul de ţară.

Majestatea Sa Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen - (n. 10 aprilie 1839, Sigmaringen - d. 10 octombrie, 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România.

În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor românești), Carol I a obținut independența țării, căreia i-a și crescut imens prestigiul, a redresat economia și a pus bazele unei dinastii. În perioada domniei sale au fost construite primele universități, la Iași, respectiv București. După războiul ruso-turc, România a câștigat Dobrogea, iar Carol a ordonat ridicarea primului pod peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă, care să lege noua provincie de restul țării.

Titu Maiorescu, remarca “ …pe acest domnitor românul din popor îl simte pentru întîiaşi dată ca domnitorul său, la El se uită, de El este mîndru, în El a prins încredere. Şi cînd se întorc de la război soldaţii şi ofiţerii, cu fala biruinţei smulse după atîtea jertfe, statul român are o armată şi un popor care a început să-şi simtă misiunea, să se perceapă ca un întreg şi să-şi împămîntenească pe domnitorul pînă atunci străin, iar acum înainte întrupat cu aspiraţia naţională ca o nădejde şi o chezăşie a viitorului.”

În urma Congresului de pace de la Berlin (13 iunie – 13 iulie 1878) în mod condiţionat a fost recunoscută independența României. Dobrogea și Delta Dunării au intrat în componența statului român, însă, în schimbul lor, Rusia a luat statului român cele trei județe din sudul Basarabiei: Cahul, Bolgrad și Ismail.

Pregătirile pentru alipirea Dobrogei cu România au început la mijlocul lunii octombrie 1878 (după calendarul vechi). În legislativul ţării a fost promulgată o lege pentru reintegrarea Dobrogei. Pe 10 noiembrie Carol I a prezidat întrunirea Consiliului de Miniștri, în care au fost stabilite normele pentru luarea în stăpânire a Dobrogei și pentru primele organizări.

Procesul verbal al Consiliului Comunal Brăila pentru pregătirea evenimentului.

Măsurile erau cuprinzătoare şi se aveau în vedere diverse aspecte

S-au alocat şi fonduri suplimentare din bugetul local pentru desfăşurarea ceremoniilor.

La data de 13 noiembrie, Principele Carol I și prim-ministrul Ion. C. Brătianu au stabilit ultimele dispoziții pentru intrarea armatei române în Dobrogea. Împreună cu Mihail Kogălniceanu, Domnitorul a elaborat o proclamație către locuitorii Dobrogei. A fost emis şi un ordin de zi către armată. Documentele conţineu principiile și modul de reintegrare a Dobrogei în componenţa statului modern român.
În calitate de prefecți au fost numiți R. Opran la Constanţa şi G. Ghica la Tulcea.
N. Catargiu a fost desemnat responsabil cu trecerea Dobrogei în stăpânire românească.

În dimineața zilei de 14 noiembrie 1878 Carol I, după ce a călătorit o noapte întreagă, a ajuns la Brăila. Acolo a fost primit de Ion C. Brătianu, generalul G. Angelescu – comandandul Diviziei militare ce urma să intre în Dobrogea, prefectul județului, primarul Brăilei și consilieri locali și de un mare număr de cetățeni ai orașului.
Au fost organizate mai multe festivităţi. S-au ţinut discursuri iar episcopul Dunării de Jos a oficiat un Te-deum. Cu acest prilej s-a dat citire celor două documente: Proclamația către dobrogeni și Înalt ordin de zi către armată.

PROCLAMAŢIUNEA M.S. REGALĂ CĂTRE DOBROGENI
NOI CAROL I.
Prin graţia lui Dumnezeu şi voiţa naţională, Domn al Românilor,
La toţi de faţă şi viitori, sănătate.
Marile puteri europene, prin Tratatul de la Berlin au unit ţara voastră cu România. Noi nu intrăm în hotarele voastre, trase de Europa, ca cuceriitori, dar o ştiţi şi voi, mult sânge românesc s-a vărsat pentru desrobirea popoarelor din dreapta Dunării.
Locuitori de orice naţionalitate şi religiune, Dobrogea, vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân şi a lui Ştefan cel Mare, de astăzi face parte din România.
Vieaţa, onoarea şi proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituţiuni, pe care ne-o râvnesc multe naţiuni străine.
Religiunea voastră, familia voastră, vor fi apărate deopotrivă ca şi ale creştinilor. Afacerile religiunii şi ale familiei vor fi pentru voi încredinţate apărării muftiilor şi judecătorilor aleşi din neamul şi legea voastră.
Şi Creştini şi Musulmani primiţi, dar, cu încredere autorităţile române; ele vin cu anume însărcinare de a pune capăt dureroaselor încercări prin care aţi trecut, de a vindeca rănile războiului, de a apăra persoana şi interesele voastre legiuite; în sfârşit de a vă desvolta buna stare morală şi materială.
Armata română, care intră în Dobrogea, nu are altă chemare, decât de a menţine ordinea şi, model de disciplină, de a ocroti paşnica voastră vieţuire.
Salutaţi, dar cu iubire drapelul român, care va fi pentru voi drapelul libertăţii, dreptăţii şi al păcii.
În curând provincia voastră, pe cale constituţională va primi o organizaţiune definitivă, care ţine seamă de trebuinţele şi de moravurile voastre, care va aşeza pe temelii statornice poziţiunea voastră cetăţenească. Până atunci, autorităţile române au ca întâia îndatorire de a cerceta şi îndestula trebuinţele voastre, de a îngriji de bunul vostru traiu, de a vă face a iubi ţara, la a cărei soartă, de acum, este lipită şi soarta voastră. Ca întâia dovadă a părinteştei noastre îngrijiri pentru voi, a dorinţei noastre de a uşura greutăţile voastre, noi desfiinţăm dijma de orice natură pentru anul 1879.
De la 1 ianuarie 1880 ea va fi înlocuită printr-o dare bănească mai dreaptă şi mai uşoară pentru agricultori. «Embaticul» (impozit pe capitalul imobiliar din oraşe şi sate), «Tementuatul» (impozit de 3% asupra lucrului agricultorilor şi meşteşugarilor), «Impozitul asupra chiriei cârciumilor, cafenelelor, băcăniilor, hanurilor», toate acestea se vor preface de la 1 ianuarie 1879 într-dare bănească, mai uşoară şi mai dreaptă; iar «Bedelul» (impozit pentru scutire de armată), darea «Entizab» (taxa de 2 ½%) pentru vânzarea vitelor şi taxa pe mori se desfiinţează cu totul.
Şi, dar chemând binecuvântarea celui a tot Puternic, în numele şi cu învoirea Europei, noi luăm azi în stăpânire provincia «Dobrogea»care devine şi este ţară română, şi transmiţându-vă domneasca noastră salutare, vă urăm ca această zi să devie pentru această parte a României, începutul unui viitor de pace şi înflorire, începutul bunului traiu şi al înfrăţirii între fii aceleiaşi ţări”.

Proclamația poate fi considerată ca fiind, în aceeași măsură, o afirmare a deciziilor prin care statul român lua în stăpânire Dobrogea, o asigurare a respectării legilor țării, a religiei minorităților din această provincie și a proprietăților, a ordinei și disciplinei, dar și un îndemn la colaborare cu autoritățile statului român.
Ziua de 14 noiembrie reprezintă ziua Unirii Dobrogei cu România. Este ziua în care, la Brăila, în anul 1878, s-au desfășurat festivitățile prilejuite de punerea în aplicare a art. 46 al Tratatului de la Berlin, prin care teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră revenea la patria-mamă.

ORDIN DE ZI CĂTRE ARMATĂ LA OCUPAREA DOBROGEI
Soldaţi!
Puterile mari europene, prin Tratatul de la Berlin, au unit cu România Dobrogea, această veche posesiune a părinţilor noştri de mai înainte.
Azi veţi pune piciorul pe acest pământ care devine din nou românesc! Însă acum veţi merge în Dobrogea, nu în calitate de cuceritori, ci amici, ca fraţi ai locuitorilor, care de azi înainte sunt concetăţenii noştri.
Soldaţi! În această nouă Românie veţi găsi o populaţiune care în cea mai mare parte este deja românescă. Însă veţi găsi şi locuitori de alt neam şi alte credinţe. Toţi aceştia care devin mebri ai statului român, au acelaşi drept la protecţiunea şi la dragostea voastră!
Între ei veţi găsi mahomedani, ale căror obiceiuri se deosebesc de ale noastre. Vă recomand cu deosebire ca să respectaţi credinţa lor.
Fiţi în mijlocul noilor voştri concetăţeni, ceea ce aţi fost atât în timp de pace cât şi pe câmpul de onoare: model de bravură şi de disciplină, apărători ai drepturilor României şi anteluptători ai legalităţii şi civilizaţiei Europei; astfel vă cunoaşte acum întreaga Europă, şi cu mândrie confirmăm aceasta
Aşadar, drum bun soldaţi şi Dumnezeu să vă apere.
Trăiască România!
Dat la Brăila la 14 noiembrie, anul 1878
Carol

La final, Carol I a străbătut orașul Brăila în fruntea trupelor militare și în aplauzele cetățenilor.

La încheierea festivităţilor oficialitățile, împreună cu Principele Carol I și prim-ministrul Ion. C. Brătianu, au traversat Dunărea pe vasul Ștefan cel Mare și au debarcat în Dobrogea, la Ghecet. Aici au fost întâmpinați de numeroși dobrogeni: români, turci, tătari și bulgari.

 

Remus Oprean - Primul prefect al Constanţei. Autoritățile civile și militare ale statului român au ajuns în orașul Constanța în ziua de 23 noiembrie 1878.  Potrivit mărturiilor de epocă, în această zi, prefectul Remus N. Opreanu avea să îi transmită ministrului de Interne următoarea telegramă:

,,Astăzi la orele 10, cu ocaziunea luării în posesiune a districtului Constanţa, a avut loc în biserica grecească un Te-Deum, la care au asistat toate autorităţile locale ruse, domnii reprezentanţi ai puterilor străine, notabilii oraşului şi un însemnat număr de cetăţeni din toate clasele; în acelaşi timp, în templele diferitelor naţionalităţi, s-au înălţat rugi către cel A-Tot – Puternic, pentru prosperitatea Românie şi pentru îndelungata, paşnica şi glorioasa domnie a Alteţei Sale Regale Domnului Carol I şi a ilustrei Regală Doamnă Elisabeta.

Procesul verbal datat 23 noiembrie 1878 prin care, ca urmare a Războiului de Independenţă din 1877-1878, este luată în primire arhiva oraşului Constanţa, şi o dată cu ea şi oraşul întreg (pe vremea aceea comuna-oraş Kiustengea, după numele său turcesc, Küstence, citit Chiusténge), de la armata rusească de ocupaţie de către Remus Opreanu, în numele statului român.

Astadi anul una mie opt sute septedeci şi opt, luna Noembre doă deci şi treĭ Noĭ, Remus N. Oprénu, Prefectul Judetului Kiustengea şi Colonel din garda Imperială de Brandemburg, în urma telegramei primită şi autorisaţiunei date atât de guvernul Român cât şi Rus, a se lua posesiunea de stat a Dobrogei de catre autoritatea Română, întrunindu-ne în localul Prefecturei din Kiustengea, am procedat la predarea dosarelor şi actelor aflate în archiva Comunei orasului Kiustengea şi drept resultat am format doă asemenea procese verbale şi doă Inventare în

care se vor trece dosarele şi actele comuneĭ, afară de acelea care nu privesc direct la interesele directe ale localitatei, şi carĭ se socotesc necesare la încheerea socotelilor de catre Curtea de Compturi rusă. –
Cate un esemplar de proces verbal şi Inventar subscrise, s’a luat de fie care parte.
Facut în Kiustengea astadi 23 Noembre stil vechiŭ, anul 1878
(semnătura reprezentantului rus, indescifrabil)
Prefect judeţulŭ Kiustenge Remus N. Opreanu

Entuziasmul era foarte mare şi bucuria se vedea pe toate feţele.

Tot oraşul era în picioare; stindarde tricolore, ghirlande de flori şi diferite ornamente împodobeau casele. După terminarea serviciului divin, am fost însoţit de popor, în strigăte de urări entuziaste, până la localul conacului unde trebuia să procedăm la primirea autorităţilor. Aci, comisiuni din partea diferitelor naţionalităţi m-au însărcinat să depun, la picioarele tronului augustului nostru Domnitor, încredinţarea spre devotamentul şi fidelitatea noilor săi supuşi, pe când, chiar în salonul de recepţiune, preoţii mahomedani, după ritualul lor, au înălţat rugi către cel A-Tot-Puternic, cerând înalta lui protecţiune pentru România şi guvernul ei.

În fine, ziua de astăzi va rămâne înscrisă pentru viitor, în cartea istoriei, ca o zi de fericire, pentru această nouă Românie; atât de mare era entuziasmul”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu