marți, 3 iulie 2012

Constanţa - Vraja Mării: cum intri în România, pe dreapta

moto:
Când cuvântul nu mai poate cuprinde, locul îi este luat de vrajă...

Vraja Mării ar fi fost să fie un necuprins fior sau poate simţirea  celui ce de pe ţărm priveşte tumultul valului ce i se  zdrenţuie în spume la picioare sub vântul de la larg pornit.

Pornit cu acest gând, probabil, un cârciumar priceput în ale afacerilor şi ale cuvintelor a preluat terenul, a ridicat terasa şi a ales ca nume pentru localul său perechea potrivită să invite muşterii la mesele ce invitau la tihnă şi taclale la ceasurile brizelor de seară... ”Vraja Mării”, terasa de pe locul de unde pleacă digul portului spre larg... ”Vraja Mării”, terasa de la poarta pe unde marinarii vapoarelor sosite-n port păşeau spre făgăduinţele oraşului tânjit în preumblările dintre cer şi apă. În lumea portului de acum câteva decenii, Poarta 1 Port (Constanţa) avea (ca sintagmă) diverse conotaţii... Era bunăoară locul pe unde se ieşea din vamă... era locul ce desemna o anume categorie de dame de companie... era locul unde formal se putea trece graniţa României spre a lua calea apei pe Marea Neagră ... şi bineînţeles locul prin care se putea intra în România debarcând în port... 

”Vraja Mării” era acel local aflat la gura portului (pe partea dreaptă plecând spre oraş) pe care portuarii îl pomeneau cu just temei: ”cum intri în România, pe dreapta...”

Un pic de istorie...
La început a fost un loc ce nu era...

După începera şi continuarea lucrărilor Portului Constanţa baza digului de larg (est) era talonată de trepte. Acestea permiteau accesul spre zona exterioară a digului (unde marea loveşte digul dinspre cu valurile venite de la larg).

Fotografia de mai sus datează cel mai probabil din anul 1903 deoarece apare foarte bine finisata Casa Manissalian inaugurată în anul 1904.

În anul 1903, primarul liberal al Constanţei, Cristea Georgescu, a propus consilierilor locali un proiect prin care urma să lărgească Bulevardul Regina Elisabeta şi să  consolideze faleza existentă. Această lucrare urma alinieze linia falezei în partea de sud a peninsulei şi  să preia 50 – 60 de metri din mare. Proiectul a fost încredinţat arhitectului Daniel Renard. Şef de lucrări a fost desemnat inginerul Anghel Saligny. Pentru ca lucrările să poată fi executate s-a construit o cale ferată în imediata apropiere a malului pentru transportul materialelor necesare (stânga fotografiei).

Se observă modul cum a fost inclus noul segment de cale ferată în configuraţia sistemului portuar deja existent.

După executarea zidului de protecţie a falezei (anii 1903-1904), din zidărie de piatră brută, au urmat umpluturi cu materiale neomogene provenite de la taluzarea şi amenajarea terenului. Suprafaţa de teren astfel constituit urma să devină „Parcul Cazinoului”.
Materialele (prafuri argiloase, argile prăfoase şi în special argile cafenii şi argile roşii). Ele au fost depuse necontrolat în spatele zidului, pentru a crea promenada de astăzi.
Faptul că în aceste materiale se găseau bolovani şi blocuri de calcar, nu a permis o consolidare uniformă în timp. Apele pluviale nu au fost captate şi dirijate eficient în afara incintei şi au condus la tasări inegale. Acest lucru a făcut ca odată cu trecerea anilor să se degradeze stratul de beton şi ulterior cel de mozaic.
Stratul de piatră spartă de sub beton nu avea o grosime uniformă şi nu a fost compactat mecanic.

Pe spaţiul astfel constituit, după dezafectarea tronsonului de cale ferată s-a turnat la partea dinspre intrarea în port o platformă de beton pe care s-a amenajat un loc destinat patinatorilor pe rotile.

De jur împrejur au fost instalate bănci şi s-a asigurat posibilitatea de acces cu mijloace de transport pe bulevardul nou format.

Locul era căutat de cei ce doreau o preumblare pe patinele cu rotile dar şi de cei ce se aventurau pe dig sau pe lângă acesta urmând linia blocurilor de beton de la bază.

Tineretul profita din plin de calitatea noii platforme.

Fotografia de mai sus permite o datare foarte precisă: 9 iulie 1905, data când Flota Mării Negre a Rusiei a preluat din portul Constanţa Crucişătorul Potemkin. (vezi episodul Crucişătorul ”Potemkin- 1905”)

Cu timpul zona de acces în incinta portului a fost preluată sub control de autorităţi prin ridicarea unui gard şi a unei porţi de acces.

Într-o fotografie ce apare datată ca fiind din 1923 se observă că la baza digului nu apăruse nici un fel de terasă sau altă construcţie.

De la nivelul de bază al digului de larg se remarcă configuraţia treptelor ce facilitau coborârea spre platforma din blocuri de beton

Nici în alte fotografii din prima parte a perioadei interbelice nu apare vre-o construcţie care să aibă funcţiunea de terasă.

Apariţia localului...

O prima prezenţă a terasei o putem remarca abia după construirea localului  Gării Maritime (1935). Este posibil, ţinând cont de felul cum a fost construită terasa ca aceasta să fi fost ridicată concomitent cu Gara Maritimă. Diverse comentarii scrise despre terasa ”Vraja Mării” fac referire la perioada de la jumătatea anilor 1920 ca moment al construirii localului. Ulterior se aminteşte că pe timpul bombardamentelor din al doilea război mondial asupra Constanţei localul ar fi fost complet distrus şi apoi reconstruit. Din fotografiile găsite în internet nu am avut ocazia să găsesc nicăieri o sursă care să confirme  adevărul celor afirmate. S-au găsit postate imagini cu clădirea Catedralei Petru şi Pavel afectată de bombardamente. Se cunoaşte că ”Palatul Camerei de Comerţ” (casa Manessalian) a căzut sub bombe... dar terasa ”Vraja Mării” pare să fi rămas în picioare şi a îndeplinit cu temei rolul de  local chiar şi pe timpul războiului şi ceva timp după aceea...

Odată construit, localul terasei a devenit un loc distinct în peisajul falezei.

Prin poziţia şi deschiderea perspectivei spre mare şi spre port locul se pare că justifica din plin numele cu care fusese botezat.

O promenadă ce se prelungea la una din mesele terasei era un moment deosebit de relaxant.

Deşi se putea intra cu vehicule accesul acestora era restricţionat prin bariere, faleza fiind strict pietonală.

Aproape orice fotografie ce avea deschidere spre port prindea ceva din terasa ”Vraja Mării”.

După cum se deduce privind fotografia, locul nu era foarte căutat pe vreme cu vânt puternic.

... în schimb era generos când invita vilegeaturiştii la mese pe timpul orelor de peste zi şi mai ales la orele de seară.

Când aveau loc evenimente în port, precum serbările marine sau vizite ale bastimentelor străine, terasa era un loc de şedere agreat.

Se pare că fotografia de mai sus este făcută la o oră matinală deoarece zona nu este frecventată de doritorii de promenadă.

Cum era şi firesc, la ceasurile serii terasa avea o clientelă numeroasă.

Calitatea mobilierului şi a serviciului era cea a oricărei terase fără pretenţia de a epata prin lux şi convenienţe.

O calitate deosebită a oricărui local o reprezintă facilitatea accesului. După cum se remarcă, existau mai multe puncte de acces în spaţiul terasei astfel încât trecătorii erau tentaţi să se abată măcar pentru un pahar de răcoritoare.

Chiar şi peste zi în orele însorite terasa îşi putea etala oferta. Prin jardiniere mobile se putea reconfigura cu uşurinţă zona de deservire a clienţilor.

La acea vreme clienţii localului puteau conversa în tihnă nefiind agresaţi de sunete zgâriate ale vreunui gramofon sau lălăitul lăbărţat al cine ştie cărui ”manelist” al vremii...

dar, puteau ca şi astăzi de altfel să beneficieze de impactul unei mingi ce poposea peste halba de bere scăpată de de sub mâna copiilor ce par că sunt permanent prezenţi pe terasele unde părinţii i-au abandonat de sub vigilenţa atenţiei.

Trecerea prin timp...

După cum se remarcă Poarta nr. 1 a portului cuprindea aproape intrinsec localul terasei.

Când loteriile au început să aibă un impact puternic asupra oamenilor de rând ele au gasit rapid deschidere în debite marcând cu reclame pe măsură locul unde norocul putea să ia forma unui loz...

Intersecţia aceasta este unul din locurile devenit reprezentativ în peisajul Peninsulei.

Odată cu schimbările de mentalitate şi opţiuni politice cu preumblarea la putere a unor noi diriguitori ai destinelor românilor au apărut stupidele coloane cubiste menite să susţină steaguri din ce în ce mai roşii. Nici din emblematica intersecţie acestea nu puteau lipsi.

Vraja Mării era încă de la fiinţarea ei locul unde marinarii de pe navele militare aflate în port se opreau, mai ales la sosirea din permisii şi învoiri pentru a bea un ultim pahar de tărie înainte de sosirea la bord... erau şi situaţii când ieşiţi pentru câteva ore de învoire în oraş intrau pentru un pahar ”de amorsare” şi mai erau apoi trimişi la bord doar de patrulele poliţiei militare care aveau serios de lucru în zona terasei...

După o vreme, spre a servi şi pe timpul anotimpurilor reci localul a fost reconfigurat sub formă de sală de tavernă comună... avea acoperiş... avea ce servi şi mai ales... putea servi pe vânt pe ploaie şi ninsoare.

După anii 1950 spre 1960 localul terasei, a continuat să fie cu funcţia sa de loc al primului sau ultimului pahar băut la intrarea portului. În fotografie se vede încă umbra rotunjită a acoperişului.

După sistematizarea accesului în port la poarta nr.1 prin fiinţarea birourilor de vama şi PCTF (Punct Control de Trecere a Frontierei)  vechiul local al terasei a fost demolat. (mai ales că apăruseră legi precum faimosul Decret 400 prin care se instituiau restricţii asupra localurilor ce funcţionau în zonele de acces ale întreprinderilor).

După anii 1970 s-a considerat că un loc precum Poarta Nr. 1 Port are totuşi nevoie de un local (de alimentaţie publică) ... a fost construită noua clădire care a luat în posesie ”brand”-ul de nume al vechii terase: ”Vraja Mării”...

Localul îl vedem şi în prezent... dar faţă de ceea ce a fost atunci, de mult sunt foarte puţini cei ce mai pot relata prin viu grai diferenţele dintre cele două perioade...
”O tempora... ” ar putea grăi dictonul latin... cât despre moravuri preferăm să ţinem discuţia cu decenţă închisă. ....

Cei ce doresc să regăsească măcar locul unde altădată îşi desfăşura umbra pălăria terasei de la ”Vraja Mării” le punem la îndemână locaţia actuală a localului pe schiţele prezentate mai jos...

Un software tridimensional ne poate orienta...

Precum şi unul bidimensional...

 

Vraja Mării... un loc scos de sub ape, martor al liniştii şi furtunilor mării

... şi totuşi... furtunile din toiul iernii...

hula de resac mai tot timpul prezentă,

Furtunile de vară  mai mari,

sau mai mici... au dat Constanţei şi constănţenilor un nume simbol şi un loc pe lângă care paşii nu pot trece cu indiferenţă:

”Vraja Mării”... cum intri în România, pe dreapta...

8 comentarii:

  1. Trebuie sa recunosc...faci treaba remarcabila. ar trebui sa pui un widget care sa creeze un buton de facebook like la fiecare postare pentru a te promova mai mult.
    Revenind la postare dintre toate variantele eu o prefer pe cea cu acoperisul rotund. E superba. Pe un forum ameican urmaresc la fel o istorie a LA-ului in imagini si am vazut multe cladiri asemanatoare - (dinners/gas stations) vrajii amrii varianta cu acoperis rotund.

    RăspundețiȘtergere
  2. A si inca un lucru. Actuala Vraja Marii e o mizerie. Si imi asum ce spun. Daca as fi patronul as demola actuala cladire si as reconstrui varianta cu acoperis rotund...

    RăspundețiȘtergere
  3. S-a omis ceva - actuala Vraja Marii sta pe un buncar german din WW2.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Punctul dumneavoastra de vedere ca si opinia pe care o formulati este sustinut, probabil, de argumenete concrete pe care cred ca la aveti la îndemână. Dupa cum am spus de mai multe ori până acum, în construirea blogului am procedat doar la a parcurge cu interes diverse locuri din NET si de a aduna cu rabdare informatii. Acestea au devenit pe masura acumularii teme pe care ne-am straduit sa le asamblam si sa le redam intr-o forma unitara. Nu avem in momentul de fata elemente care sa probeze ceea ce dumneavoastra afirmati. Chestiunea evidenta este ca actuala locatie a localului ”Vraja Marii” nu este identica cu locatia primei terase....
      In configuratia zonei ”Poarta 1” de la disparitia vechii terase si pana in prezent au fost numeroase sistematizari si au aparut edificii cu totul noi.
      Pe perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial este stiut ca pe faleza Constantei a fost ridicat un sistem puternic de cazemate. Zona portului, cum era si firesc a fost bine fortificata de catre germani si ulterior preluata dupa 23 August 1944 sub control de armata sovietica. Vraja Marii din prezent se afla in zona unor astfel de fortificatii care au fost (partial) dezafectate sau chiar total astupate de noile amenajari. Cum spune Harry, sa avem rabdarea ca printr-un fel sau altul sa aflam mai multe despre locurile vechi pe care se ridica orasul nou. Ceea ce va putem spune (fara a dispune la accesul calificat al documentelor de arhiva) este ca pe baza a câtorva fotografii din colectia domnului Arh. Radu Cornescu se pot pune in evidenta vechile locatii ale bunkerelor precum si momentul in care a fost ridicat noul local ”Vraja Marii”.
      La nivelul cunoasterii personale putem afirma ca la anii 1965 am putut sa parcurgem la promenada digul de est al portului pe coama si la nivelul de baza spre mare. Ulterior circa 20 si mai bine de ani activitatea profesionala a fost direct conditionata de accesul in port pe la Poarta 1. Ridicarea si configurarea actualelor structuri din zona de acces în port si de-a lungul digului spre Cuibul Reginei au fost deci destul de cunoscute din pdv personal.
      Din pdv tactic, fortificatiile de tragere din al doilea Război Mondial au fost realizate pentru a acoperi cu calibre mici raionul de larg al digului de est al Portului Constanta, mai ales la nivelul apei. Prin focul in amfilada al mitralierelor si tunurilor usoare se putea respinge un desant usor debarcat de la larg pentru a realiza un cap de pod in zona peninsulara de acces a portului. Ambrazurile cazematei trebuiau sa fie la nivelul digului si al falezei iar fortificatia se putea mai usor realiza si disimula in conjuncţie cu construcţiile deja existente.
      Faleza initiala nu a fost modificata. Practic in zona au fost ridicate niste bunkere pentru munitia de artilerie AA iar la Cazinou si spre Farul Genovez s-au mai ridicat cateva puncte fortificate. Singurul bunker care mai exista acum este la mijlocul distantei dintre Poarta 1Port si Cuibul Reginei...
      Celelalte s-au demolat sau au fost dezafectate pentru a se realiza actuala infrastructura pentru aceesul pe digul de larg al portului...
      Oricum, locurile au ramas... Cladirile se ridica si apoi sunt daramate si altele le iau locul...
      Denumirile, dupa o buna vreme se uita, ca si oamenii ce traiesc peste locuri si apoi se astern peste timp...
      Consideram de buna cuviinta sa tinem inca vie amintirea oamenilor si a ceea ce era..
      Va multumim pentru atentia acordata acestui blog si speram ca viitorul ne va aduce dezlegarea cunoasterii zilei de maine. Pluttonia

      Ștergere
  4. Intradevar :D un buncar care sigur va fi decopertat acum cu lucrarile de la faleza. Sa vedem ce vor descoperi :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da Harry, avem convingerea ca locurile vechi, încetul cu încetul îşi vor arata din tainele ce s-au facut poate moloz sau chiar pe întreg au ramas sub temelia noilor cladiri si amenajari... Parcarea de la Poarta 1 inainte era loc de pescuit... acum e zona de uscat si consolideaza baza digului..
      Multe sunt de asteptat dinspre viitor...
      Sa fim otimisti, dar! Îţi mulţumim ca treci din cand in cand prin paginile din acest blog...
      Speram sa revenim cu materiale de factura noua... Pe curînd Pluttonia

      Ștergere
    2. Trec cu mare placere prin foile virtuale ale acestei monografii in imagini. Chiar astazi datorita lucrarilor la promenada buncarul de sub Varaja Marii a iesit si mai mult la iveala.

      Ștergere
    3. O seara placuta Harry, ma bucur ca esti pe aici.. Nu am mai coborat demult prin Penisula. Locuim in Faleza Nord si coboram mai rar acolo... Suntem convinsi ca datorita tie si aparatului tau foto vom avea parte de un flux cursiv de imagini si informatii actuale... Cu mult respect, Pluttonia

      Ștergere