vineri, 20 aprilie 2012

Marin Ionescu DOBROGIANUL - istoria CONSTANŢEI sub rânduirea cuvintelor...

motto:                                                 
... La început a fost Cuvântul.
Apoi omul a început să-l folosească...
CERCETĂRI ASUPRA ORAŞULUI CONSTANŢA. GEOGRAFIE ŞI ISTORIE, Locotenentul M.D. IONESCU, Bucuresci 1897.

MARIN IONESCU-DOBROGIANU (1866-1938)

În luna decembrie a anului 1866 în mahalaua Delea Veche din Bucureşti a văzut lumina zilei Marin Ionescu, cel ce avea să ia mai târziu şi numele de Dobrogianul. Provenea dintr-o familie modestă cu mulţi copii.
A urmat liceul „Basarab” din Bucureşti. În această perioadă a cunoscut personalităţi precum G. Dem. Teodorescu, care i-a fost şi profesor, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Mihai Eminescu, Al. Vlahuţă, I. L. Caragiale, Nicolae Grigorescu etc. Sunt anii în care găseşte cele mai adânci bucurii în studiul cronicarilor, în descifrarea inscripţiilor de pe clopote şi morminte. Bătrânul său profesor Frollo găsindu-l „pe brânci copiind inscripţia de pe crucea înfiptă în zidul de la palatul Bibescu” l-a îndeamnat să se ocupe de „trecutul strămoşilor noştri”.
Datorită privaţiunilor materiale, a trebuit să părăsească şcoala şi să intre în armată ca simplu soldat, deşi capacitatea lui intelectuală îl situau printre cei mai buni elevi.
A susţinut examen şi apromovat primul la Şcoala de subofiţeri de la Bistriţa. În 1890 a fost repartizat, cu gradul de sublocotenent, la Constanţa, unde a continuat studiile de istorie, literatură şi geografie.
A locuit în casa cu un singur nivel care există şi în prezent pe Str Mircea colţ cu Stradela Vântului. Familia şi-a întemeiat-o luând de soţie o localnică.
S-a informat şi a efectuat tot mai multe cercetări asupra ţinutului în care trăia. Împreună cu antropologul elveţian Eugene Pittard a străbătut Dobrogea în lung şi în lat, pentru a-l ajuta în cercetările acestuia. L-a însoţit apoi pe geograful Em. de Martonne într-o excursie făcută în nordul regiunii cu studenţii facultăţii din Bucureşti.
Ca militar a avut o gândire înaintată. A considerat cazarma ca şcoală naţiunii, iar pe ofiţer un educator al tinerilor bărbaţi ai neamului. Aceleaşi exigenţe le-a manifestat şi în calitatea sa de comandant, şi în cea de director al Şcoalei de ofiţeri. S-a evidenţiat ca ofişer în timpul războiului pentru întregirea fiinţei naţionale, la comanda Regimentului 34 Infanterie.
Militar distins, n-a încetat un moment să caute în arhive, să noteze, să întrebe pe bâtrâni. A consultat volume învechite prin biblioteci, spre a lăsa în scris tot ce a găsit. S-a voit a fi folositor generaţiilor viitoare. Primul studiu din şirul celor peste 23, despre regiunea dobrogeană, a apărut în anul 1896 - „Cercetări asupra oraşului Constanţa”. Lucrarea a stârnit interesul geografilor, geologilor şi arheologilor. La scurt interval a publicat lucrarea „Cursul inferior al Dunării şi formarea Deltei”. Cu acest prilej s-a referit la cercetatările efectuate şi a comentat toate contribuţiile ştiinţifice asupra Dobrogei A făcut trimiteri la Herodot la izvoarele provenind de la vechile cetăţi greceşti, la vestigiile romane la lucrările lui Ion Ionescu de la Brad şi la expediţia în Crimeea şi însemnările militare ale generalului Moltke. L-a pus în evidenţă pe Vasile Pârvan ca cercetător şi arheolog de o deosebită valoare. Excursiile sale au verificat la faţa locului toate contribuţiile istorice ale celor ce întocmisera materiale şi lucrări până la acea dată, emiţând teorii originale şi ridicând controverse. A creat o operă de dimensiuni cuprinzătoare ce s-a constituit într-o importantă sursă de documentare.
Activitatea sa de cercetare a rămas cuprinsă în volume care deţin şi astăzi un loc important în istoria naţiunii, precum şi în colaborările la reviste locale („Analele Dobrogei”, „Tomis”, „Viaţa dobrogeană”, „Arhiva Dobrogei”) şi din ţară („Viaţa românească”, „Buletinul Societăţii române de geografie” etc).
În 1920 şi-a înaintat demisia din armată. A ocupat timp de opt ani funcţii în învăţămînt. A predat istoria şi geografia la Şcoala de învăţători, Şcoala superioară de comerţ şi liceul „Mircea cel Bătrîn” din Constanţa. Ca semn de mulţumire pentru activitatea depusă în cadrul liceului, dar şi pentru preţioasa bibliotecă donată ce depăşea 1000 de volume (cărţi, reviste, atlase, hărţi), a fost alăturat ctitorilor intelectuali şi membrilor de onoare ai acestuia.
În ultima perioadă a vieţii, bolnav, s-a retrage la Câmpulung continuând să lucreze la un nou studiu de proporţii asupra Dobrogei.
Istoricul M. Ionescu-Dobrogianu a primit medalia „Bene Merenti” cl. I, cea mai înaltă distincţie de ordin cultural ce se acorda înainte de război, iar la expoziţia din 1906 medalia de aur din partea Academiei Române pentru lucrarea „Dobrogea în pragul veacului al XX-lea”. S-a stins din viaţă în anul 1938.

M. D. IONESCU - ”CERCETĂRI ASUPRA ORAŞULUI CONSTANŢA  - GEOGRAFIE ŞI ISTORIE” - BUCURESCI 1897

Întrând în posesia acestei lucrări, prima din seria celor scrise de M.D Ionescu, am resimţit dorinţa ca în spirit de respect pentru ”cetate” şi cetăţenii Constanţei să o postez în forma sa originală şi să completez cu un fond de imagini de epocă cele ce au fost adnotate de autor acum mai bine de 110 ani. Am căutat să susţin informaţia cu acele fotografii care s-au apropiat cel mai bine de epoca respectivă sau care reprezintă opere ale artiştilor ce au  surprins istoria în curgerea ei peste locuri şi oameni.
Acolo unde au fost disponibile am folosit fotografii ale izvoarelor istorice, precum monede şi medalii.
Menţionez că lucrarea de faţă este accesibilă on-line şi din site-ul ”Bibliotecii I.N. Roman” din Constanţa dar, nu este preluată de la această instituţie iar forma de redactare  prezenta oferă textul redactat şi nu scanat.
Tabla de materii se află în ediţia legată a cărţii la pagina 99 dar, am inserat-o în această poziţie pentru a vă putea forma  o părere despre conţinut  şi eventual să căutaţi mai uşor un anume element funcţie de locul unde el se află în lucrare.
  Aceasta este singura pagină ce conţine o reprezentare de imagine  în forma originală a cărţii. Toate celelalte fotografii din blog sunt adăugate spre a susţine unele elemente din pagina la care sunt menţionate.
  Pagina de gardă a cărţii.
  verso la pagina de gardă
  Dedicaţia autorului pentru savantul Grigore Tocilescu
  Scrisoarea de răspuns a lui Tocilescu.
Grigore Tocilescu - (n. 26 octombrie 1850, Fefelei, Prahova - d. 18 septembrie 1909, București) istoric, arheolog, epigrafist și folclorist român, membru titular al Academiei Române (1890)
UN CUVÎNT ÎNAINTE
Istoricul oraşuluĭ Constanţa presintă, pe lângă un interes incontestabil, şi greutăţĭ destul de mari.
Presintă interes, pentru că dintre tóte oraşele ţĕriĭ nóstre, ea are trecutul cel maĭ vechiŭ şi cel maĭ strĕlucit; într'ênsa pĕtrunse maĭ intêiŭ razele ctvilisaţiŭniĭ eline ; dênsa a fo t metropola Pontuluĭ în epoca romană. Pe când între Dunăre şi Carpaţĭ domnea întunerecul şi barbaria, şi o armată cu multă îndrăsnélă 'şĭ ar fi încercat norocul, ca să trécă bĕtrînul fluviŭ, aci în liniştita colonie a Miletuluĭ, Ovidiü scria Ponticele şi Tristele sale, templurĭ şi palate măreţe se ridicăŭ, amfiteatre, monumente de artă, carĭ de şi distruse prin foc şi sabie, totuşĭ nu vorbesc cu maĭ puţină elocinţă pentru trecutul Constanţeĭ, despre care cu drept cuvînt, se póte đice că este: «oraşul ce 'şĭ- a îngropat istoria sub propria sa temelie.»
Dar pe lângă interes, nu sunt maĭ puţîne greŭtăţĭ, din causa lipseĭ de isvóre :
De la invasiŭnea Hunilor şi a Bulgarilor şi până târđiŭ încóce, până dupĕ începutul secoluluĭ al XIX-lea, istoria Constanţeĭ tace.
In adevĕr, Genoveziĭ înlocuĭnd pe Mile ianiĭ de altă dată, aŭ lăsat urme despre comerciŭl ce '1 fâcură în Constanţa pe la jumĕtatea evuluĭ modern ; istoria acestor timpurĭ însă a dispărut o dată cu ele.
Până maĭ dĕună-đi nu se scia nici măcar locul unde fusese oraşul Tomis, uniĭ 'l căutaŭ la Timişóra, alţiĭ la Mangalia, Papadopulos Vretos la Anadolkioĭ, iar alţiĭ făceaŭ dîntr'unul şi acelaşi oraş, douĕ deosebite.
Sub raportul geografic —în sensul larg al cuvîntuluĭ— am întâmpinat de asemenea dificultăţi, cum: lipsa uneĭ mesurătorĭ esacte pe teren a suprafeţeĭ, al unuĭ nivelment precis al oraşuluĭ, etc.
După cum se vede, nu am pretenţia de a da publicităţiĭ o scriere complectă, lucru ce ar întrece puterile mele pe de-o parte, iar pe de alta, istoria nu póte fi complectă acum, când đilnic se fac descoperirĭ nouĕ.
Sarcina, de-a presenta o scriere complectă în sensul acesteĭa, o las celor maĭ competinţĭ mie.
Singura'mi mulţumire este speranţa, că acest al meŭ început, să pótă servi întru cât-va acelor ce ar vroĭ să se ocupe maĭ târđiŭ de geografia şi istoria acestuĭ oraş.
Scriitoriĭ de carĭ m'am servit sunt cu destulă autoritate pentru o scriere de felul celeĭ a mele, de aceea am căutat ca să'ĭ citez orĭ unde m'am servit de dênşiĭ.
Ţin, maĭ înainte de a termina, ca să aduc căldurósele mele mulţumirĭ ilustruluĭ archeoîog, Domnuluĭ Gr, G. Tocilescu, pentru bună-voĭnţa ce 'mĭ-a arĕtat şi sprijinul ce 'mĭ-a dat, procurându-mi pe de o parte isvóre în modesta mea lucrare iar pe de alta, oferindu se a'mi o corecta şi adăogi.
Rog pe Domnul Gr. G. Tocilescu a primi acésta primă încercare, fructul a douĭ anĭ de muncă, că omagiŭ de recunoscinţă pentru buna-voĭnţă şi sprijinul ce 'mĭ-a dat, ca să duc la bun sfârşit modesta mea lucrare.
Locotenentul M. D. Ionescu
Consiliul de resboĭ
Constanţa, 1896, Octombre.
PREFAŢĂ
Autorul modesteĭ lucrărĭ maĭ la vale a ţinut cu orĭ-ce preţ, ca eŭ să o presint publiculuĭ, deşi dînsa conţine destule merite spre a avé dreptul ca singură de sine să atragă atenţiŭnea tutulor celor carĭ se ocupă cu geografia şi istoria oraşuluĭ Constanţa.
Dacă cedez tinĕruluĭ meŭ amic, este numaĭ împrejurarea, că timp de 15 anĭ d'a rêndul mĭ-a fost dat să visitez fórte adese-orî capitala judeţuluĭ Constanţa, să fiŭ martor aprópe ocular al prefacerilor ce ea a încercat, si s'o vĕd cum din-tr'un simplu tîrguleţ de aspect cu totul oriental şi maĭ mult o ruină, a devenit un oraş frumuşel, românesc şi vioiŭ şi cu tendinţe din ce în ce către Occident.
Dar o dată cu oraşul modern renăscând şi înfloritor, am urmărit nu cu maĭ puţină iubire şi interes oraşul cel vechiŭ, colonia milesiană de acum douĕ mileniĭ şi jumĕtate!
Graţie monumentelor maĭ ales epigrafice, adunate cu grije şi studiate, am putut să asist la o adeverată resurecţiune a cetăţiĭ vechilor Tomitanĭ, a străluciteĭ şi puterniceĭ Metropole Pontice, cu organisaţia eĭ politică, religiósă şi socială, cu viaţa eĭ publică şi privată, cu arta, industria şi comerciŭl eĭ, cu chipul de gândire şi de traiŭ al numeróseĭ sale populaţiŭnĭ de odinióră.
Unde până acum douĕ deceniĭ lumea învĕţată nu scia aprópe nimic despre trecutul oraşuluĭ nostru, şi nu se cunoscea de cât vre-o 3—4 inscripţiŭnĭ, astă-đi paginĭ întregĭ din analele sale pot fi citite, o preţiosă archivă de pétră este formată şi se póte studia în Museul naţional.
 
Ast-fel oraşul modern, nu maĭ puţin ca şi cel antic, n'aŭ putut să ne lase indiferenţi, ba ne-a legat de ele printr'o comóră de impressiunĭ şi de amintiri, ce nimic nu va puté să le ştérgă până la sfîrşitul vieţeĭ.
Écă pentru ce am lăudat, şi în acelaş timp am admirat, silinţele D-luĭ Locotenent D. M. Tonescu, de a ne înfăţişa într'o expunere scurtă, clară şi methodica trecutul şi presintele oraşuluĭ nostru de predilecţiŭne.
Timpul ce ĭ-a lăsat liber îndeplinirea sarcinilor cariereĭ sale, dînsul asciŭt a-l întrebuĭnţa cu bine şi cu folos pentru sine şi pentru patria sa; dînsul a evitat inerţia spirituluĭ şi sedentaritatea intelectuală—bólă periculósă şi care ameninţă a umple vatra Românieĭ cu cenuşă mórtă—, s'a ridicat prin studiĭ şi reflecţiune, prin dragoste a munciĭ şi energie laboriósă, măi presus de sarcina sa profesională, şi căutând să guste plăcerile vieţeĭ superióre, s'a îndeletnicit şi cu lucrările minţiĭ şi ale cugetăriĭ, făcênd şi pe alţiĭ a le gusta împreună cu D~sa.
Fie ca opera D-luĭ Ionescu să fie un îndemn pentru camarađiĭ sĕĭ, precum este şi un titlu pentru autorul eĭ; dar tot de o-dată dorim ca ea să fie şi o însciĭnţare pentru toţĭ : Dobrogea oferă încă un teren bogat de exploraţiŭnĭ pentru etnograf, filolog, archeolog, epigrafist şi istoric; când oficerul descinge sabia şi consacră studiŭluĭ acesteĭ provinciĭ orele luĭ de odihnă, bărbaţiĭ de sciĭnţă şi de profesiŭne, întârđia-vor încă a-ĭ urma exemplul?...
GR. G. TOCILESCU
Bucurescî, 1. Ianuarie, 1897
CERCETĂRI
ASUPRA
GEOGRAFIEĬ ŞI ISTORIEĬ ORAŞULUĬ CONSTANŢA
I. Situaţiune.
Oraşul şi portul maritim Constanţa sunt aşeđate pe capul cu acelaş nume, la 44°,10', 15" latitudine nordică şi 26°,21',25" lungitudine estică, dupĕ meridianul Parisuluĭ[1] ).
II. Forma, dimensiŭni, suprafaţă.
Oraşul Constanţa se compune din douĕ părţĭ:
I) Partea peninsulară prelungită în Marea-Négră în direcţiunea S.-E; are forma trapezoidală, cu baza cea mică (S.) la mare (desvoltarea costeĭ 700m de la Vamă la clădirea Institutuluĭ geografic), iar prin baza cea mare (N.) se legă cu partea continentală (pe o lărgime de 950m, o linie ce ar pleca de la ţĕrmul vestic în dreptul spitaluluĭ militar, până la ţĕrmul de est în dreptul vechĭŭluĭ spital comunal.)
Cele-l-alte douĕ laturĭ (de E. şi V.) sunt scăldate de mare (cea de E. cu o desvoltare de 1050m, iar cea de V. cu o desvoltare de 1500m.)
[1]) Corréard. Guide maritime dans la mer Noire. Paris 1954, pag.60. Dupĕ Greenwich 27°, 14' long.
Ambele aceste din urmă laturĭ presintă sinuosităţĭ maĭ mult sau maĭ puţin pronunţate. Cea de V. închĭde golful şi portul Constanţa. Malul forméză aci douĕ terase până la mare în partea nordică, la S. este apĕrat contra rupturilor şi dărîmărilor printr'un postament de piatră ce înaintéză în mare, pe o distanţă de 450m la o adâncime sub apă de 20—25 piciore [1] )
Cósta de Rĕsărit este mai abruptă şi espusă rupturilor din causa valurilor. Postamentul de care vorbirăm mai sus, este la acesta costă puţin maĭ pronunţat, însă la biserica arménă înainteză în mare şi se sfârşesce la biserica elenă; spre N. malul se surpă maĭ des şi mai cu uşurinţă, din causa lipsei acestui soclu.
Partea peninsulară ast-fel încadrată mesóră o suprafaţă de 892.500m.p.2) Partea continentală iarăşi de formă trapezoidală (numai latura Estică cu o desvoltare de costă de 1250m, udată de mare) se întinde pe o suprafaţă de 1,260.000 m pSuprafaţa dar totală a oraşului (dupĕ planul aci alăturat) ar fi aproximativ de 2.152.500m. p. (215Hc.· 2500m.p.) cu o desvoltare de caste de aprópe 4.500m din carĭ numai 500m servesc de port [2] ).
III. Hipsometrie.
Dupĕ calculele hipsometrice făcute de inginerii locali şi de D-nul inginer Cucu [3] ), am putut afla că cota la
1) Correard, op. cit., pag. 59.
2) Tóte cifrele sunt luate cu aproximaţie, din causa lipseĭ uneĭ mĕsurătóre esacte pe teren. Desvoltarea cóstelor de asemeni.
3) N. Cucu St. Proiect pentru alimentarea cu apă a oraşului Constanţa. Bucurescĭ 1895.
colţul E. al Bulevardului Elisabeta (Hotel Carol) este de 9m, iar la vêrful movilei Avretük (lângă casarma cavaleriei) este de 55m.
Aşa dar, pe o lungime de douĕ chĭlometre, distanţă ce separă aceste douĕ puncte, avem o diferenţă de nivel de 30—33m (socotită de la pólele movilei), ceea ce revine a đice, că terenul cobóra în direcţia N.-S. cu o pantă uşóră, de 0,m016 pe metru; in direcţia E-V. panta este şi mai dulce [1] ).
IV. Natura terenului
Constanţa datoresce existenţa sa natureĭ fericite a terenului pe care e clădită, şi care 'ĭ servesce de soclu.
Dacă observăm stratele de piatră regulat supra-puse ce o înconjură, şi cari sunt destul de pronunţate în mare, maĭ ales la Hotel Carol şi pe tot ţĕrmul până la Port; dacă asemenea constatăm mâncaturile şi surpările ce se fac, pe ţĕrmul de E. la intervale de timp fórte scurte, ne vom asigura cât de mult datoresce Constanţa postamentului format în epoca terţiară din teren miocen.
Stratul acesta de lespeđi supra-puse şi destul de bine unite între ele, se întinde orisontal la o adâncime de 25—30m de la mare în uscat şi se limiteză la o linie ce ar fi dusă de la viĭ (parc) până la casarma jandarmilor, linie neregulată, concavă spre sud. Stratul este de asemenea puţin pronunţat pe cósta de E. de la biserica elină spre N.
Restul terenului este quarternar-diluvic, ca cea maĭ mare parte a Dobrogieĭ.
Miocenul este representat în Dobrogia printr'o suprafaţă destul de întinsă pe valea Carasului, de o
[1] ) Diferenţele de nivel sunt raportate la Marea Négră
parte şi de alta a liniei Cerna-Voda-Constanţa, Medgidia ocupând centrul: printr'o porţiune mai mică (7klm. p.) de alungul Süd-ghioluluĭ între Canara şi Palaz şi printr'o neĭnsemnată porţiune la capul Tuzla [1] ).
V. Marea Negră [2] ).
I. Istoric
Astă-đi Marea Négră se numesce:
La Mer Noire, la Francezi;
Black Sea, la Englezi ;
Schwartzes Meer, la Austriacĭ şi Germani;
Cernoe More, la Ruşi;
Kara Deniz [3] ), la Turcĭ şi Tătarĭ;
Mare Nero, la Italienĭ şi Levantinĭ;
Pontus Euxinus, la Greciĭ antici şi Latinĭ ;
Mavro Tallassa, la Eleniĭ modernĭ ;
Svarta-Haf  [4] ), la Scandinavĭ.
Anticiĭ erau deja în stare să represinte pe o suprafaţă plană conturul lumeĭ cunoscute; cu acésta ocasiune eĭ făcură şi pe acel al Măreĭ Negre.
De şi imperfect, eĭ cunosceaŭ în destul ţĕrmurile sudice ale acesteĭ mărĭ; cât despre limitele septentrionale ele eraŭ nelimitate. Regiunea sudică purta numele de Marea Ascenez [5] ), acea nordică de Marea întunecată.
[1] ) Geologiehe Uibersichtskirte der nördichen Dobrudscha von Karl F. Peters. Viena, 1867.[2] ) Locot. Colonel M. Drăghicescu. Note pentru a servi la istoricul principalelor puncte pe Dunăre de la gura Tiseĭ până la Mare şi pe cóstele măriĭ de la Varna la Odesa. Galaţi, 1892.[3] ) FomaleonL Historie philosophique et politique du comerce, de la navigation et des colonies des anciens dans la mer Noire. Venise 1789.[4] ) B. D. Haşdĕŭ. Istoria critică a Românilor. [5] ) Fost'a vre-o relaţiune între ncest nume şi acel (posterior) d. Axenos ? (Drăghicescu).
Gradul de civilisaţie al ómenireĭ, în timpul când termenul boreal ál lumeĭ cunoscute era cóstele sudice ale Măreĭ Negre ne arată în destul caracterul de seriositate al cartelor făcute în acea epocă.
Chĭar primii geografi grecĭ, aceĭ ca Eratosten, Strabon, Ptolomeŭ etc., deteră acestei mări nisce conture destul de ciudate în raport cu acele ale actualităţiĭ. Ce grad de încredere li se póte acorda? Fost-aŭ ele expresiunea realităţiĭ? saŭ ignoranţa, mărită cu efectul zoniĭ toride asupra imaginaţiuneĭ popórelor, 'şĭ avu şi ea partea sa de influenţă în traseul conturelor Măreĭ Negre din acea epocă [1] ).
In timpurile cele vechĭ, Greciĭ au numit-o Axenos, inospitalieră. înainte d'a fi deschĭsă comerciuluĭ, ea era teribilă, fiorósă şi periculosă din causa repetatelor sale furtuni; ceţuri dese o acoperiaŭ, ast-fel că se credea, că ţĕrmurile sale atingeaŭ regiunile întunericuluĭ şi posomorîta locuinţă a nopţiĭ [2] ).
Chĭar şi dupĕ ce a fost deschĭsă comerciuluĭ, purta acest nume, din causă că popórele ce locuiaŭ pe ţĕr­murile sale sacrificaŭ idolilor lor pe nenorociţiĭ, ce naufragiile 'ĭ făceaŭ a cădea în mâinile lor.
Când mai în urmă, Greciĭ se familiarisară cu dênsa, când 'ĭ civilisară ţĕrmurile, ei o numiră Euximus saŭ ospitalieră.
Marea de sud, marea de miază-đi la Herodot [3] )
Πόντος în limba vechĭe elenă însemnă mare complectă; din acesta vorbă şi Euxinus se făcu Pontus Euxinus, determinată mare ospitalieră.Numele Mărei Negre era dat la multe alte mări [4] ).
[1] ) A se vedea anexa No. 1. Vechia întindere a Măreî Negre.[2] ) Strabon. Cartea I-a.[3] ) Historie d'Herodote, trad. par Guiguett. Paris 1866, pag. 223 .[4] ) Marea Adriatică însemna Marea Negră. Adriaiica nu este alt-ceva de cât Atriaiica: Ater la Latinĭ, însémna colórea négră, de aci Marea Adriatică sau Atriaticâ însemna Marea Négră (părerea Lt. Colonel Drăghicescu, op. cit.) Eŭ cred, ca Marea Adriaticum, este luat dupĕ numele vechiului oraş Adriat o data pe cóstele Italiei, acum prin aterismentele Padului, se află la câţi-va chilometriĭ în interior.
Diodor de Sicilia făcênd menţiune de potopul care din Helespont se ridică până în munţii Samothracieĭ, spune că acest potop fu consecinţa erupţiunei Mărei Negre [1] ).
Spiritualul călĕtor Tournefort [2] ) đice, că acéstă mare n'are negru de cât numele [3] )
Ovidiŭ avea o idee măgulitóre de acésta mare (Euxini mendax cognomine Pontus); în altă parte el o numesce atrum mare, cu înţelegere de négră, funestă; póte cea maĭ funestă din tóte mările, pentru că nici o dată vênturile moderate nu suflaseră în ea: (Neque jactantur moderatis acquora ventis.) el voia a provoca aceiaşĭ neĭncredere chĭar pentru locurile vecine : (Nec minus inifida terra timetur aqua.)
Un vers al luĭ Ovidiŭ: Stygia modo nigrior unda a făcut pe Méry să se întrebe, dacă el voia să arate Pontul Euxin? şi dacă mânia ilustruluĭ exilata vut-a óre atâta resunet pentru a face să se adopteze pretutindeni supra-numele de négrâ, dat ospitalieriĭ mâriĭ a Grecilor?In anticitate s'a numit Mare Scyticum [4] ), Cymericum, Amasonicum, Sarmaticum, etc.
[1]) Formaleoni, op. cit., pag. 194, vol, I, note. Idem, pag. 201. Pontul credeaŭ aceĭ din insula Samothracia, fiind închis în formă de lac, fu aşa de umplut de apele rîurilor ce curgea într'ênsul, că el debordă spre a umple Hellespontul, a inunda o mare parte a Asiei, multe câmpiĭ ale Samothraciei.[2] ) Botanist francez (1656-—-1708).[3] ) Méry-Constantinople et la Mer Noire.[4] ) Marcus Annaeus Lucanus (64 p. chr.) Pharsal. Cartea II.
Greciĭ Bizantinĭ fură ceĭ d'ĭnteiŭ, carĭ o numiră Mare Majora; acest nume fu mai têrđiu adese-orĭ adoptat şi de Latinĭ [1] ).
In evul mediŭ, Veneţianiĭ ca şi Greciĭ, o numiau Mar Maor saŭ Maura [2] ).
In dicţionarul turc al luĭ Hammer, se citesce: Kara, negru supra-nume, care pređice fericire de la Osman I-iŭ [3] ).
De la acésta epocă în adevĕr, Marea Négră, sub punctul de vedere turcesc, a secondat tóte întreprinderile lor cele marĭ, este dar fórte posibil ca Kara (négră) să fi fost botezată de Turcĭ în sensul de fericită.
Méry, care cunoscea fórte bine literatura turcă, pretinde că nu a găsit nici un poet turc, care să fi vorbit rĕŭ de Marea Négră.
Eruditul academician, D. Hăsdĕŭ, pretinde că négréţa Pontuluĭ s'a ivit abia în evul mediŭ: numele acesta pentru prima óră se găsesce la Tătarĭ, la Slavĭ, Scan­dinavĭ, Ungurĭ şî Turcĭ, adică la ceĭ carĭ cutreierau triunghiul marin N.-V., al căruĭ vêrf se afla la gurile Dunăriĭ D-sa maî đice, că origina numelui négră se póte împinge cel mult până în secolul al X-lea şi că la diverse popóre Marea Négră s'a maĭ numit; Marea Romană, în înţeles de Grécă (Roma Nouă), Marea rusă.
Dupĕ acelaş autor, marea acesta fu numită negră din causa Românilor.
Acest nume trecu la Turcĭ si la Tătari, sub acel de Kara Deguîz; la Slavi, Cernoe More; la Scandinavi, Svarta-Haf, iar Grecii îl împrumutară de la Osmanliĭ, prefăcêndu-l în Mαβρο-Θάλλασσα; e probabil însă că eĭ să fi avut acest nume chĭar cu mult înainte.
[1] ) Hasdeŭ, op. cit., pag. 157, vol. I.[2] ) Idem,
[3] ) Méry, op. cit.
Notarul anonim al regelui Bela, o numesce în limba latină Nigrum-Mare.
Cantemir, de asemenea în Tabula geographica Moldaviae (pe la 1710), Mare Nigrum. «In sus de gurile Dunăriĭ până în Crimeia, în jos de gurile Dunăriĭ până la Varna; anume ţĕrmurile făcênd parte din bazinul Carpato-Danubian, iacă propriŭ đis numele de Neagra mare; pe când dincolo de Meotide (M. Azow) şi dincolo de Bosfor, ea nici o dată nu sa chemat ast-fel, până la moderna generalizare a terminologiei geografice» [1] ).
Se mai pretinde că, numele de négră ar fi fost dat acestei mărĭ, din causa obscurităţiĭ ce produc negurele sale, de şi acésta obscuritate a existat în tóte timpurile, graţie posiţiuniĭ ce ocupă marea pe faţa pămêntului, între frigul si întunericul Nordului si între lumina şi căldura equatoruluĭ [2] ).
In cele din urmă numele de Négră, se pretinde a fi traducţia vorbei turceşti Kara şi că Turcĭĭ (se găsesc şi de aceste păreri) 'i-ar fi dat acest supra-nume din causa Carilor[3] )
In acest cas turcescul şi tătărescul Kara Deniz, ar însemna Marea Negrilor, cu tóte ca Bouillet, crede că Tătariĭ 'i-au dat acest nume din causa negrelor păduri
[1] ) Hasdeŭ, op, cit,[2] ) Formaleoni, op, cit.[3] ) Cariĭ, nu erau Grecĭ de origină, dar barbarĭ care adoptaseră limba şi obiceiurile argiane. Capitala Carilor era Milet, şi de aci se numiau Milesianĭ, coloniile carĭ au eşit din acest oraş se răspândiseră pe ţermurile de V. ale Mareĭ Negre, unde fondaseră maĭ multe oraşe. Nu se scie până la ce punct vorba Milesianĭ ar putea proveni şi din gréca Melos, negru. Resboiul fiind maĭ cu eosebire meseria Milesianilor, Formaleoni a emis ciudata părere, că vorba latină Miles (din care Românii aŭ făcut militar) ar deriva de la acest nume.
ce înconjuraŭ marginele sale. In fine un scriĭtor contimporan: Frédéric Béchard (1872) o numesce; trista şi desolata mare Neagră. De ce ore ?
2·Starea de acum a Măriĭ Negre [1] ).
Marea Négră este aşeđată între 41°,05',30" şi 46°,38' latitudine septentrională, şi între 25°,8' şi 39°,26' longitudine orientală, socotită de la meridianul Parisuluĭ.
Cea maĭ mare lărgime este de 612,68km (331 mile, o milă = 1851m) de la micul golf Penderaklia, până la Dnipru (în sensul meridianuluĭ 29°).
Lungimea de la Golful Burgas la Poti (în sensul paraleluluĭ 42°,3o') este de 1.169.832m (632 mile).
Pe tot acest spaţiŭ, ea este aprópe fără stânci, afară de strîmtórea Kerciŭ şi împrejurimile.
3. Curenţĭ  [2] ).
Un singur curent face circuĭtul Măreĭ Negre, curent destul de fόrte. El ese din Marea Azowuluĭ şi datoresce origina sa vărsăriĭ Donuluĭ. La extremitatea sudică a Crimeieĭ este destul de bine simţĭt şi se divide în maĭ multe direcţiŭni, din care cea despre N. este cea maĭ principală. Indreptat către vărsările fluviilor Dnipru, Bug şi Nistru, acesta 'l silesce a lua direcţĭŭne spre S., unde întâlnesce puternicul curent format de Dunăre, cu care urmând fórte repede în direcţĭa costelor, se precipită către strĭmtoarea Bosforuluĭ.
Aci partea cea maĭ considerabilă scapă pe Bosfor, iar restul urmeză costele Asieĭ Mici, Mingrelieĭ, Abasieĭ, pentru a revenĭ la strîmtórea Kertch de unde a plecat.
[1] ) Corréard; op. cit.[2] ) Corréard; op. cit.
Acest circuĭt póte fi modificat câte o dată de influenta venturilor, saŭ de circumstanţele locale.
Contra curente există câte-va, pe costele Bulgarieĭ şi Dobrogieĭ.
4. Venturi [1]
Vêntul de N.-E. aduce timp senin, iarna frig; cel de N.-V. saŭ V. din contra aduce ceaţă şi umeđelă. Cóstele Dobrogieĭ sunt influenţate de catena Balcanilor şi Carpaţĭlor.
5. Apa Măreĭ. Băĭ.
Dupe analisele făcute, apa Măreĭ Negre conţĭne 18 la mie grame săruri:
Acid carbonic C02Clorur de Sodiu Na Cl
» » magnesiŭ Mg Cl2Sulfat de magnesiŭ SO4Mg
Carbonat de calce CO3Ca
» » magnesie C03Mg
Sulfat de calce SO4Ca
Brom (urme) Br.
E de mare interes, analisa ce s'a făcut planteĭ marine, ce se vede crescută pe lângă ţĕrm.
Este o plantă aquatică marină; începe a fi distinsă în luna Maĭu, când presintă o colóre cărămiđie deschĭsă, iar ajungênd la maturitate, pe la jumĕtatea luneĭ Septembrie, colórea este roşie brună.
Dupĕ culegere schĭmbă colórea în négră.
Se numesce cystosira barbata din clasa Algelor [2] )
[1] ) Corréard op. cit.[2] ) M. Mihăileanu, farmacist de divisie. Studiul plantelor marine din jurul Constanţeĭ.
S'a analisat acésta plantă şi s'a găsit (cu tote mijlocele neperfecte de obţĭnerea sărurilor) că conţĭne 3 la mie gr, iod, iar sărurĭ 52 la sută gr:
Sulfat de potasse SO4 K2« « magnesie SO4 Mg
Clorur de potassiŭm ClK
« « sodiŭm Na Cl
Clorhydrat de amoniŭm Cl Az H4Carbonat de sodiŭm CO3 Na2Acid fosforic PO4 H3Jodure I
Bromure Br
Băĭle de mare sunt recunoscute şi visitate încă din epoca Romanilor; între altele se scie, că legatul saŭ guvernatorul Moesieĭ inferiore, Caiŭs Prastina, Messalinus, în timpul luĭ Antonin Piŭs, înălţă la Tomi, geniŭluĭ loculuĭ (genio loci), un altar de marmură, ca băile să-ĭ aducă sănĕtate [1] ).
VI. Istoria oraşuluĭ.
Istoria oraşuluĭ Constanţa se pierde în nóptea trecutuluĭ, începê cu timpurile preĭstorice.
Pentru înlesnirea studiŭluĭ, voĭŭ împărţĭ acesta istorie în treĭ periode :
I) Din timpurile cele maĭ vechî ale fundaţiuneĭ sale, până la ocuparea Dobrogeĭ de către Turcĭ.[1]    GENIO
        LOCI
        C. PRASTINA
        MESSALLINUS
        LEG. AUG. PR
G. G. Tocilescu. Mittheilungen aus Ocsterreĭch. Wien, 1886.

II) De la stabilirea Turcĭlor în Europa până la anexarea Dobrogeĭ la Coróna Românieĭ.III) Istoria actuală a Constanţeĭ.I) Din timpurite cele maĭ vechĭ ale fundaţiuneĭ sale, până la ocuparea Dobrogeĭ de către Turcĭ.Origínele oraşuluĭ nostru sunt, ca a tutulor cetăţilor antice, acoperite într'un vĕl mitic şi legendar.
Se scie, că numele séŭ în anticitatea greco-romană era Tomis, care dupé o esplicare etimologică, ar deriva de la verbul σέμυω (a îmbucătăţĭ), cu referinţă la litoralul cel smăcinat şi abrupt al oraşuluĭ.
Ceĭ vechĭ însă, raportaŭ origina numeluĭ la legenda Medeieĭ, care a asvérlit pe acest ţĕrm membrele sfărîmate ale frateluĭ séŭ, precum ne asigură nefericitul poet Ovidiŭ :
«Inde Tomis dictus locus hic, quia fertur in illo Membra soror fratris consecuisse sui.»(Acest loc fu apoĭ numit Tomis, fiind că acolo se đice, că o soră a tăĭat membrele frateluĭ sĕŭ.)
Acesta este un episod numaĭ din întrega lume de legende ţesute în jurul frumóseĭ expediţiunĭ argonautice.
Se đice, că Phryxus şi Helles, copiiĭ luĭ Athamas, regele Minyenilor din Orchómenos (Beotia, la N. E. de Livadia de ađĭ) şi ai Nepheleĭ, spre a scăpa de persecuţiŭnile vitrigeĭ lor mame, Ino, care dupĕ pređicerile oracoluluĭ de la Delphĭ, vroĭa să-i omore, fugiră călare pe un berbece, fiŭl luĭ Neptun şi al Theophaneĭ; avea darul vorbireĭ, raţiŭneĭ şi pe acela de a traversa apa şi aerul. Acest berbec 'ĭ era oferit Nepheleĭ de Mercur.
In călătoria lor, Helles căđu în Dardanelle, care primi de atunci numele de Hellespontus (marea Helleĭ), iar Phryxus, dupĕ ce plânse mórtea suroreĭ sale, rugă pe Mercur, care transformă berbecele, făcêndu-i lâna de aur.
Ajuns la Aea, reşedinţa regeluĭ Aetes din Colchida (Mingrelia), sacrifică cu voĭnţa luĭ Mercur, berbecele, luĭ Zoe Laphistios, Marte, saŭ chĭar luĭ Mercur; saŭ (rnai spune tradiţĭa), că Phryxus luând în căsătorie pe Chalciope, fiica regeluĭ Aetes, dăruĭ acestuĭa pielea berbeculuĭ şi că regele o puse în templul luĭ Marte, unde o păzia un balaur neadormit [1] ).
Maĭ apoĭ (1352 a. chr?) Iason, fiul luĭ Eson, Regele Iolcosuluĭ (Thesalia), fiind-că i-s'a usurpat dreptul la tron de către unchiŭl sĕŭ Pelias, în urma prezicerilor oracoluluĭ Delphĭc se decise a umple Grecia cu renumele sĕŭ [2] ).
In scopul călĕtorieĭ ce avea să întreprindă, Iason 'şĭ construĭ o navă «Argos» dupĕ numele constructoruluĭ, sub îngrigirea zeiţeĭ Athena (înţelepciunea). Se vede dar, că vasul a fost făcut după tóte regulele matematice şi mecanice, cu lemn din pădurile munteluĭ Pellion (Plessidhi). Ceva maĭ mult, cârma vasuluĭ era făcută de Athena, din lemn din pădurile Dodoneĭ.
Vasul avea 25—30 rame de fie-care parte şi fu construĭt la Pagasse, depărtare 3 mile de Jolcos.
Veste aacesteĭ cutezetóre întreprinderĭ rĕspândindu-se, toţĭ tineriĭ principi greci se oferiră a lua parte şi plecarea avu loc din Argos.
[1] ) Sub o altă formă, acesta legendă elenă se găsesce, într'o mulţĭme de legende la Români, Greci, Ruşi şi Maghĭari. A se vedea «Tipul Phryxos» din Basmele Românilor. L. Şeineanu, Bucurescĭ, 1895. pag. 740—749.
[2] ) Oracolul pređisese lui Pellias, să se feréscă de un om încălţat cu un singur pantof, de un monosandalos (Se asémĕnâ cu «Tipul Cenuşereasa» L. Şeineanu, op. cit. pag. 724.)
Pelias veđu într'o đi pe nepotul seu Iason, trecând rîul Anauros, perduse un pantof în apă. Atunci se învoi cu dânsul a 'ĭ lăsa domnia, dacă 'ĭ va aduce lâna de aur a berbeculuĭ nĕsdrăvan (Appolodor, Biblioth. I, 9.16.)
”Argos” - Corabia lui Iason conform unor descrieri
Nu vom urmărĭ pe îndrsneţĭî navigatorĭ prin diferitele locurĭ ale călătorieĭ lor : la Lemnos, Samothrace, pe Hellespont şi Propontide), la Bosphor [1] , până la Colchĭda veche, aci eĭ urcară rîul Phassis şi ajunseră la Aea.
Aetes domnia pe ţărmurile Phasuluĭ; vechĭa naţiŭne a Lagienilor locuiaŭ partea de sus a ţĕriĭ, partea inferioră era guvernată de fiiĭ luĭ Phryxus.
Sosirea fără veste a acestor streinĭ dete bănuĭala regeluĭ Cholchĭlor, aceste bănuĭeli crescură, când auđi ca eĭ vin din Grecia şi caută pe fiiĭ luĭ Phryxus. Iason se presentă regeluĭ Aetes şi 'ĭ arĕtă că scopul călĕtoreĭĭ lor este de a lua pielea berbeceluĭ adusă de Phryxus. Aetes 'ĭ promise cu condiţiŭne de a ara pămêntul cu un taur cu picióre de aramă şi cu nărĭ de foc, iar acel păment să fie semănat cu dinţĭ de balaur.
Medea, fiĭca regeluĭ, înamorată de Iason, înţelegênd intenţĭŭnile tatăluĭ sĕŭ, părăsi împreŭnă cu fratele sĕŭ Absyrthe într'o nópte palatul regal, şi cum prin ajutorul vrăjilor, unse corpul luĭ Iason 'l scăpă de sufla-
[1] ) La intrarea în Bosphor, Argonauţii avură a întêmpina mari greutăţi, căci era de temut ciocnirea Symplegadelor, carĭ se isbeaŭ în mijlocul valurilor spumegânde.
«...... timuit concursibus Argo
Undarum sparsas Symplegadas elisarum»
(Ovid. Metam. XV, 36— 37)
Homer scrie încă: pe acolo dar nicĭ o corabie de ómeni, care ar ajunge la ele n'a scăpat până acum, căci valurile mĕrii şi val-vârtejurile focului dărîmător, duc tot de o dată scândurile corăbiilor şi trupurile omenilor. In adevĕr, singura corabie călĕtóre pe mare, care trecu pe lângă ele, fu acea Argo, de care toţĭ se interesau când plutia la Aete. Şi pe ea póte iute acolo ar fi isbit-o stâncele cele mari, dar Hera o petrecu pe dinaintea lor, pentru ca Iason 'ĭ era prieten.
(Odys X. 37 — 142)
rea veninosă a tauruluĭ. Pamêntul fu semenat apoĭ cu dinţĭ de balaur şi produse fiĭnţe nouĕ [1] ); aceşti fraţĭ, născuţĭ din pămênt se esterminară între dênşiĭ [2] ).
Regele însă nevoĭnd a-i da comóra, Medea adormi balaorul păzitor al lâniĭ de aur, eroul îl omorî şi luă comóra [3] ).
Iason stăpân pe aceste douĕ comori, luă drumul către occident, însoţĭt fiĭnd şi de Absyrthe fratele Medeeĭ, traversă Pontul şi intră în îmbucătura unuĭ fluviŭ mare, pe care Greciĭ nu'l maĭ văđuseră până atunci.Acesta era Istru ce se varsă în mare prin 5 gurĭ. Aetes 'ĭ urmăria, atunci Medea îndemnă pe Iason a tăĭa în bucăţĭ pe Absyrthe şi a'ĭ înşira membrele pe marginea apeĭ. Acest îngrozitor spectacol oprĭ pe Aetes de a se apropia şi astfel Iason scăpă de furia regeluĭ, întêrđiându-1 în adunarea membrelor fiŭluĭ sĕŭ.
Capul şi mâinile fură aternate de o stâncă de către omorâtori.
Aetes adună tóte resturile şi le îngropa, iar locul fu numit Tomis, spre amintirea crudeĭ morţĭ a nefericituluĭ Absyrthe, ale căruĭ resturĭ dupĕ uniĭ, ar fi fost îngropate în movila Avretuk, din marginea oraşuluĭ Constanta [4] ).
Ovidiŭ maĭ spune în privinţa oraşuluĭ Tomis:
«O mână de Colchi, urmărind pe Medea, ar fi fondat Tomis [5] ).Legenda însă este legendă. Istoria adevărată susţĭne că Tomis ar fi fost o colonie a Miletuluĭ si că s'ar fi întemeĭat pe la aniĭ 700 a. chr.[1] ) Fiuntque sati nova corpora dentes.[2] ) Terriginae fratres.[3] ) Cf. Apollod, I. 9, 23; Pindar Pyth. IV; Apoll. Rhod. IV; Ovid. Metam. III. L. Şeineanu, op. cit., pag. 486.[4] ) Locot-Colonel Drăghicescu, op. cit. pag. 214[5] ) Ovid. Tristia III. IX.
”Medea şi lâna de aur” tablou de  Herbert James Draper (1864-1920).
Dar unde să fi fost şi să fi înflorit vestita cetate Tomis ?
S'aŭ emis diferite păreri, unele maĭ puţĭn fondate ca altele în privinţa loculuĭ ce a ocupat acest oraş; ast-fel uniĭ pretinseră, că Tomis ar fi fost la Kiew, alţiĭ la Ovĭdiopoli (Basarabia), saŭ la Steĭn-am-Anger (Austro-Ungaria) saŭ la Temişóra (Banat [1] ). Tomaschek 'l pune la Tuzla-burnu.
Pe la 1851, un învĕţat grec D-nul Papadopulos Vretos, călătorind prin Dobrogia, a găsit la satul Anadolkioĭ o inscripţĭŭne cu numele oraşuluĭ Tomis, de aci conclu-siŭnea trasă de căletorul grec şi adoptată de savantul german D. Th. Momsen, că Tomis a fost pe locul ocupat astă-di de satul Anadolkioĭ.
Fără îndoĭală atare conclusiŭne era pripită: câte pietre din monumentul de la Adam-Klissi nu aŭ fost găsite de d-nul Tocilescu la depărtărĭ de deci de kĭ-lometre! Decimî de alte pietre cu numele Tomis aŭ fost descoperite şi adunate de archeoîogul nostru din tóte părţĭle DobrogieL Orî-cine a avut trebuĭnţă de pietre cioplite, ca să le pună în construcţĭŭnî, la mor-
[1] ) Formaleoni, care pare ar fi utilisat, fără a fi înţeles datele sigure ale veneţĭenilor asupra localităţĭlor din evul mediŭ, face diferinţă între Tomis şi Constanţa. Tomis, đice el, a purtat maĭ târđiu în evul mediŭ numele Zuovavarda, iar în cele din urmă (către 1750) Tomesvar (nume ce ar avea óre-care legătură cu trecerea Ungurilor). Constanţa o arată maĭ la S. de Tomis.
Tot aşa se găsesce şi pe o chartă a veneţĭenilor făcută în secolul XIII (şi actualmente aflată în palatul Dogilor) Constanţeĭ 'ĭ dă a fi avot numele antic de Heraclea. Ca posiţĭŭne topografică (dupĕ acea chartă) Tomis ocupă locul Constanţeĭ de ađi. Dupĕ alţiĭ, Tomis ar fi fost pe capul Singoli (Midia), maĭ la N., ceea ce ar esplica şi formarea legendeĭ cu Medea şi Absyrthe, şi că maĭ têrđiŭ Constanţa, devenind înfloritóre, ar fi adunat resturile de la Tomĭ, cea ce ar explica găsirea lor în acest oraş.
minte, ca să le scobéscă a le face adăpătóre de vite, etc, le-aŭ scos din ruĭnele Constanţeĭ, transportându-le pe đecimi şi sutimi de kilometri!
Era dar uşor de bănuĭt, că şi piatra în cestiŭne găsită la 1851 să se fi transportat de vremurĭ din Constanţa la câţĭ-va chilometri spre N. Astă-đi posedăm nu una, ci 25 monumente epigrafice cu: ή βουλή χαί ό δήμος τής μητροπόλεως (senatul şi poporul metropoleĭ Tomis) găsite chiar în Constanţa, în locul lor originar şi care prin urmare mărturisese existenţa oraşuluĭ în acest ungiŭ al măriĭ. Tot aci đilnic valurile măriĭ scot la ţĕrm monede de bronz cu legenda:
ΜΗΤΡΟΠΟΛΕΩΣ ΠΟΝΤΟΥ ΤΟΜΕΩΣ [1] ) şi nu se face cea maĭ mică săpătură, fără a nu se da peste fundaţiŭnile vechĭelor clădirĭ ale Metropoleĭ, peste zidurile eĭ încun-jurătore, peste întinsa şi de maĭ bine de douĕ mileniĭ a sa necropolă.
Dar nu numaĭ isvorele epigrafice, numismatice şi monumentale vorbesc pentru acéstă indentificare ; avem şi mărturiĭle scriitorilor antici: aşa Socrat de la Sozómene, vorbind, despre Sciţa đice: «metropola este Tomis, orăs mare si bogat situat la marginea măriĭ» Eĭ bine! Anadolkioĭ, se află la 2 chĭlometrĭ şi maĭ bine de mare, este o vale băltosă şi despărţĭtă de mare printr un lac fară scurgere şi printr'o linie de dune ! Ce ar fi căutat acolo coloniştiĭ Greci, pe când aveaŭ o poziţĭe aşa de favorabilă la mare chĭar, pentru scopurile lor comerciale ?
Deci nu maĭ remâne nici o îndoĭală, că oraşul Tomis a existat aci pe locul Constanţeĭ, şi nu alt unde-va. Dacă pe monedele bătute de Tomis se citesce
[1] ) Mich. C Soutzo. Coup d'oeil sur les monuments de la Dobrondja. Paris.
legenda: ΤΟΜΟΣ ΚΤΙΣΤΗΣ «Tomos fondatorul» acesta nu póte fi de cât un erou eponim inventat de imaginaţĭa poporuluĭ, tot aşa cum Bucur este dat de fondatorul oraşuluĭ Bucuresci [1] ).
Rĕmâne stabilit, că Tomis a fost o colonie milesiană, fondată în secolul al VIII a. chr. şi că a ocupat teritoriul Constanţeĭ de ađi.
Milesianiĭ spre a înlesnĭ traficul cu populaţĭŭnile indigene, creaseră cam în secolul al VII-lea a. chr. coloniĭ comerciale pe cόstele occidentale ale Pontuluĭ. Ca şi ađi eĭ aduceaŭ indigenilor productele pe care solul nu le producea, saŭ acelea ale uneĭ industriĭ înaintate şi luaŭ în schĭmb materiĭle brute şi grânele acesteĭ regiŭni. Acest comerţ pe care Genoveziĭ, Veneţianiĭ şi Pizaniî, înlocuind, pe coaste occidentale ale Măreĭ Negre, pe Grecĭ, l'aŭ practicat un mare şir de ani, sémĕnă acelora pe care marile şi manufacturierele terĭ ale occidentuluĭ fac chiar ađi în aceste porturi. (din considerente de redactare paragraful de pe pagina următoare a fost inserat pe această pagină)Aceste coloniĭ grece locuiaŭ cetăţĭ destul de întărite spre a putea resista deselor năvălirĭ din partea triburilor vecine. Cu tóte acestea ele plătiaŭ puternicilor şefi barbarĭ aĭ triburilor ce 'ĭ înconjurau, sume destul de bune spre a le protege în contra altora ce 'ĭ ar fi atacat.
Acum să ne fie permis a arunca o repede privire asupra destinelor atât de variate ale colonieĭ milesiane !
Încă din secolul al Vl-lea a, chr., pe lângă cele-l-alte coloniĭ pontice, se menţĭoneză şi oraşul Toĭmis.
[1] ) Gr. G. Tocilescu.«Monumentul de la Adam-Klissi». Nota 1, pag. 9.
«Domnul Mühlbach a fost cel d'întêĭu, care a recunoscut după douĕ inscripţĭŭnĭ descoperite şi copiate de dênsul, că Tomis este Constanţa de ađi; inscripţiŭnile aŭ fost publicate maĭ têrđiŭ de către alţiĭ (C. I. L. III, 765 ; 770) Comp. Reinhold Wagner, Moltke und Mühlbach, pag. 47, nota 1. Părerea D-luĭ A. Papadopulos Vretos «La Bulgarie ancienne et moderne» St. Petersburg 1856, că Tomis ar fi fost la Anadolkioi este greşită, de όre-ce satul acesta nu se află situat la mare, ci lângă lacul de apă-dulce Südghiol, şi nu are nici o ruĭnă antică; din contra, tóte inscripţiŭnile vechĭ grece şi romane, monede, sculpturi, etc, s'aŭ găsit şi continuŭ se descoperă în coprinsul oraşuluĭ de ađi Constanţa, care e semănat numaĭ de ruinele edifcielor şi de mormintele anticuluĭ Tomis.
D-nii Ch. Robert «Note sur les débris antiques récueillis en 1855 à Kustendje». Metz 1862, pag. 4. Jules Michel «Les travaux de défence des Romains dans la Dobroudcha» Mémoĭres des antĭquaires de France. XXV, pag. 219 — 220; Rin. Des jardins «Lettre à M. Henzen sur quelques inscriptions inédites de Valachie et de Bulgarie» Annalli dell'instituto, 1868, pag. 271. G. Perrot «Mémoires d'archéologie, d'epigraphie et d'histoire» Paris 1875, pag. 182 şi M. C. Soutzo «Coup d'oeil sur les monuments antiques de la Dobroudja» Révue archéologique 1881, XLIĬ, pag. 287 şi urm., s'aŭ pronunţat cu drept cuvînt pentru identitatea Constanţeĭ cu Tomis. D. Th. Mommsen se declarase maĭ întêiŭ (C. I. L. III, pag. 144) pentru Anadolkioĭ, dar a renunţat în urmă (pag. 997) dupĕ ce a fost făcut atent de către D. H Kiepert. O părere de curênd emisă (Chroniques d'Orient. Paris. 1891, par Salom. Reinach) că ar fi existat douĕ oraşe Tomis la distanţă de 14 km. unul de altul şi anume, oraşul maĭ vechiŭ, colonia Miletuluĭ, la Canara, iar oraşul Roman la Constanţa de astă-đĭ, nu se rézimă pe nici o dovadă seriόsă.
Herodot (484—406 a. chr.) denumesce tótă regiŭnea acesta coprinsă între Dunăre şi Marea Négră, Scythĭa minor [1] ) şi menţionéză printre locuĭtoriĭ sĕĭ pe Geţĭ popor de origină tracică, dar fόrte îndrăsneţĭ, căci a fost singurul care cu ocasia expediţiuniĭ luĭ Dareius contra Scythilor, nu s'a lăsat de cât prin arme să fie supus. Expediţiunea persană neĭsbutind, popórele peninsuleĭ balcanice, care fuseseră împreŭnă cu Dareĭus, precum şi coloniĭle grecescĭ de la Marea Négră se emancipară, Intre acestea a fost de sigur şi Tomis.
Maĭ têrđiŭ oraşul nostru este silit să plătéscă tribut
[1] ) Herodot IV. 99.
Odrizilor, un neam tracic, care isbutise sub regele lor Sitalces, să formeze un imperiŭ puternic în peninsula balcanică (478—422 a. chr.), imperiŭ care se întindea de la rîul Abder, până la gurile Dunăreĭ [1] ).
Pe timpul luĭ Phĭlip II, regele Macedonieĭ (359—326), Scytia minor, era ocupată de Geţĭ, care stăpâneaŭ şi coloniele grecescĭ Tomis şi Odessos (Varna) [2] ).
Expediţiunea luĭ Alexandru cel mare din Maiŭ 335 a. chr, întîmpină pe Tribali prin aceste locuri, căci Geţiĭ trecuseră deja pe malul stâng al Dunăriĭ. (Arrianus în secolul al II-lea).
Prin trecerea oraşelor pontice sub dominaţiŭnea macedónica, ele 'şĭ perđura autonomia, Tomis urmă aceĭaşi sόrtă; ca dovadă monedele de aur de pe atunci cu efigia luĭ Lisimach şi cu inscripţĭa T O (Tomis).
Prin năvălirea Celţĭlor în peninsula balcanică (280 a. chr.), coloniele grece de pe ţĕrmurile Măreĭ Negre plătiră tribut acestora.
Tot prin acest secol (III a. chr.), Tomitaniĭ avură a susţĭne résboiŭ cu douĕ coloniĭ pontice: Callatis (Mangalia) şi Istropolis (Kasapkioi), fiind-că cetăţeniĭ Calatenĭ voiaŭ să facă din comerţ un monopol al lor. De aci se vede la ce grad de desvoltare ajunsese acest oraş în secolul al III a. chr. şi era unul din porturile pontice cele maĭ renumite.
La anul 71 a. chr., Luculus supunênd pe Traci, anexeză oraşele pontice la puterea romană, iar la anul 29 a. chr., Moesia devine provincie romană [3] ).
Greciĭ primiră cu bucurie protectórea domnie romană.
[1] ) Thucydide, Cartea II. XCVII.[2] ) Xenopol. Istoria Romanilor, Voi. I, pag. 45.[3] ) Mommsen. Histoire Romaine, Cartea V. Cap. II.
în locul aceleĭ insuportabile dominaţiunĭ a poporelor barbare.
Strabon spune că pe timpul sĕŭ (domnia luĭ Tiberiŭ) Tomis era un mic castel; dar anticitatea sa 'ĭ se părea incontestabilă şi fabula morţiĭ luĭ Absyrthe era o probă certă. Tóte acestea ne lăsa a întrevedea multele sdruncinărĭ ce aŭ împiedicat crescerea şi mărirea oraşuluĭ Tomis, ast-fel că timpul nu-ĭ lăsase nici o umbră de mărire, când în Decembrie, anul 10 d. chr, mica triremă Minerva debarcă pe Ovidiŭ în acest oraş [1] ).
Dar să întrerupem un móment firul istoric al Colonieĭ Miletuluĭ, ca să schiţăm viaţa nefericituluĭ poet latin. El este poetul nostru acum, căci cenuşa luĭ se adăpostesce póte pe pămênt românesc.
Publiŭs Ovidiŭs Naso, s'a născut ia Sulmo (Sulmona) în Apeninî la 20 Marte anul 711 A, U. C. (de la fondarea Romeĭ) saŭ 43 a. chr., dintr'o veche fa milie equestră, care se bucura de o posiţiune onestă.
El, ca şi fratele sĕŭ maĭ mare, Luculus, a fost destinat advocatureĭ si a învĕţat retorica sub Aurelliŭs Fuscus şi Perciŭs Latro.
Vocaţĭŭnea sa era alta, poetica, şi orele sale de retorica, poetul le întrebu(bu)inţa[2] în cultivarea talentuluĭ sĕŭ.
Se vede, că la Romanĭ ca şi la descedenţiĭ lor Româniĭ, poesia nu era un mijloc de existenţa, de όre-ce Ovidiŭ întêmpinâ multe greŭtăţĭ din partea tatăluĭ sĕŭ, care'ĭ spunea «Muzele nu îmbogăţesc».
Dupĕ mόrtea luĭ Luculus, la etate de 20 ani, tatăl încetă d'a se opune tendinţelor poetuluĭ, acésta cu atît maĭ mult, cu cât poetul era de o constituţĭe debilă.
Educaţĭa 'şĭ a complectat-o în grecesce la Athena, apoĭ
[1] ) Ion Kalinderu. Romaniĭ calatorĭ. Bucuresci 1895 pag. 9 şi 13.[2] ) n.b. se făceau şi în 1897 greşeli de tipărire care erau scăpate din vedera la corectură
Publius Ovidius Naso (n. 20 martie, 43 î.Hr., Sulmo, azi Sulmona/Aquila - d. 17 sau 18 d. Hr., Tomis, azi Constanța) poet roman devenit unul dintre clasicii literaturii latine, alături de Horațiu și Virgiliu.
 

călătorĭ cu poetul Macer prin Asia şi Sicilia; întors la Roma, nu se scie dacă Ovidiŭ a esercitat advocatura. De şi prin nascere avea dreptul la demnitatea senatorială, căci era laticlavius [1] ), totuşi nu a luat parte în senat. A fost unul dintre Triumvirĭ capitales însărcinat cu judecăţĭle capitale, iar maĭ têrđiŭ Centumvir şi în urmă Decemvir.
Acésta e viaţa luĭ Ovidiŭ ca om public.
Supunêndu-se dorinţeĭ părinţĭlor sĕĭ, poetul s'a însurat fόrte tênăr şi a avut douĕ femeĭ de care a divorţat fόrte curênd.
A treĭa căsătorie a contractat-o probabil la vêrsta de 30 ani, însurându-se cu o femeĭe pe care în adevĕr a iubit-o, şi cu care a avut pe Perilla, care s'a măritat pe timpul exiluluĭ tatăluĭ seŭ. Perilla a avut doĭ bărbaţĭ şi cu fie-care câte un copil.
Tatăl luĭ Ovidiŭ a murit în etate de 90 ani, iar puţĭn maĭ în urmă şi mama luĭ se stinse.
Ovidiŭ sa bucurat nu numaĭ de amiciţĭa unuĭ numerós cerc de ómenĭ distinşi, ca: Virgiliŭ, Horaţiŭ, Tĭbul, Propertius, dar şi de consideraţia şi favorul luĭ August şi a familieĭ sale.
Sunt multe părerĭ asupra causelor, care aŭ îndemnat pe August să trimétă pe poet în exil. Dacă trebuie să credem pe Sidoniŭs Apollinaris, causa a fost rela-ţiŭnile amorόse dintre Ovidiŭ şi Julia, fiica luĭ August. Sidoniŭs întrevede în «Corina» cântată mult de Ovidiŭ în poema sa «Amores», pe Julia. Epitetele ce poetul atribue Corineĭ în «Amores» se potrivesc în adevĕr cu caracterul desfrânateĭ fiice a luĭ August.
[1] ) Tristia. Lib. 10. 39, Laticlavius purta la mâna o bandă de purpură, ca semn că e fiu de senator (Rev. de archeoiogie, Gr. G. Tocilcscu. Anul I. Vol. I, pag. 119).
Părerea acesta a luĭ Sidoniŭs este puţĭn fondată, de vreme ce exilul Julieĭ precedeză cu 11 anĭ pe acel al luĭ Ovidiŭ.
Dacă ar trebuĭ să credem, că motivul exiluluĭ era, că Ovidiŭ întreţĭnea relaţiunĭ amoróse cu Julia, fiĭca fiĭceĭ luĭ August, pentru că acesta fu exilată la mica insulă Tremurus în acelaş an în care Ovidiŭ pleca la Tomis; însă deosebirea de etate între Ovidiŭ şi Julia face să cadă şi acesta părere. Maĭ lesne este a crede, că conduita Julieĭ, trădând moravurile sale stricate, ar fi desceptat în August ideĭa greşită, că όre-care relaţiunĭ amorose ar fi existat între eĭ.
Uniĭ scriĭtorĭ susţĭn, că amorul ruşinos al luĭ Ovidiŭ cu Livia, soţĭa luĭ August, ar fi fost causa exiluluĭ; saŭ că Ovidiŭ cunoscea incestul Imperatuluĭ cu fiica sa Julia; destul numaĭ că August luând de pretext licenţa poemuluĭ «Ars amandi», de şi el fusese publicat cu 10 anĭ înaintea exiluluĭ, fără a-ĭ face vre-un proces şi în virtutea unuĭ edict imperial numaĭ, în anul 9 d. chr., se ordonă luĭ Ovidiŭ a pleca îndată la Tomis.
Exilul poetuluĭ era numaĭ o relegaţiune, de aceea el nu 'şĭ pierđu speranţa reîntόrceriĭ, prin relegaţiune nu pierđea nici dreptul de cives romanus. La plecarea din Roma, poetul 'şĭ exprimă desperarea întro frumósă elegîeţ Cum, iarna fiĭnd, navigaţĭŭnea era întreruptă; trebuĭ dar puternica voĭnţă a luĭ August, să silescă pe Ovidiŭ a înfrunta pericolele drumuluĭ; el trebuĭ să plece la Tomis în luna Decembrie, de aceea ne spune, că suferĭ fόrte mult din causa furtunilor.
El se îmbarcă la Ancona saŭ Riminĭ pentru a trece fa Grecĭa, însă furtuna 'l aruncă din nou pe cόstele Italieĭ, de care părea că nu se putea despărţĭ.
Din nou traversând marea Ionică şi golful de Corinth debarcă pe istm şi ajunse la portul Kenchreai (ađî Ke
În toamna anului 8 d.Hr., în timp ce poetul se afla pe insula Elba (Ilva Tireniana - insula primului exil al lui Napoleon), în mod neașteptat, fără o hotărâre prealabilă a Senatului, Octavian Augustus porunceşte exilarea lui Ovidiu la Tomis, pe îndepărtatul țărm al Pontului Euxin. Forma de exil la care a fost supus era aceea de „relegatio” și nu cuprindea clauza ”aquae et ignis interdictio” (în sensul de „proscris în afara legii”). Această formă de pedeapsă îi permitea celui ostracizat să-şi păstreze averea dar era exclus bineînţeles din viaţa socială a Cetăţii Eterne spre a fi uitat de tot şi toate.
khries) în partea orientală a istmuluĭ, vasul Minerva, ca Bellerophon la 15 Ilie 1815 pe Napoleon, conduse la mormênt în Tomis, pe cântătorul dragostelor tinere (lusor amorum tenerorum) [1] ).
De acolo scrise soţieĭ sale melancolicele versuri:
«Dun tua pervenit, dum littera nostra reccurens» « Tot maria ac terras permeat, annus abit»(până când să 'mĭ vie scrisόrea ta şi să primescĭ pe a mea o să trécă un an).
El sosi la Tomis singur, părăsit de amiciĭ sĕĭ şi de soţĭe, pe care o regretă în ceĭ 8 anĭ de exil în jalnicele epistole «Tristia».
El avea 40 anĭ la plecare în exil [2] ), prefectul Mæsieĭ pe acea vreme era Cecinus Severus [3] ).
[1] ) D-l Gr. G. Tocilescu. Monumentul de la Adam-Klissi, pag. 142, există pianul topografic al istmuluĭ cu portul Kenchreai. D-sa la pag. 143 şi 144, đice referitor la drumul urmat de Ovidiŭ,
«dupĕ debarcare la oraşul Traianopolis, la îmbucătura rîuluĭ Ebru,
«Ovidiŭ 'şĭ urmeză drumul pe uscat prin Tracia. pe valea Ebruluĭ
«pe la Uscudana-Adrianopolis, de aci prin munţiĭ Idrantcha la tĕr-
«mul Pontuluĭ, şi pe urmă prin defileŭl-litoral peste ultima ramifi-
«caţiŭne a Balcanilor, la Tomis; pe cânĭ corabia sa 'şĭ urma înainte
«cursul litoraluluĭ la Tomis.
«Ovid. Tristiŭm I. II. 2 Gelido tremerem cum mense Decembri, «scribentem mediis Hadria vidit aquis. I. 4. 3 nos tamen Ionium
«non nostra findimus aequor sponte... V. 19 nam procul lllyriis
«laeva de parte relictis interdicta mihĭ cernitur Italia. I. II. 5.
«postquam bimarem cursu superavimus Isthmon. I. 10, scrisă în «Samothrake, naréză călĕtoria prin marea Egeică. V. 20. Treïciam «tetigit fessa carina Samon. Saltus ab hac terra brevis est tempyra «petenti: hac dominum tenus est illa secuta suum. Nam mihi Bis-
«tonios placuit pede carpere campos; Hellespontiacas illa relegit
«aquas. Fastorum I. 389. Extra canum vidi triviae libare Sapaeos,
«et quicunque tuas accolit, Haeme, nives.
[2] ) Tristia IV. Eleg. X. vers 95—98.[3] ) Xenopol, pag. 101.
Ovidiŭ face un tablou mişcător de miseriile la care era expus în ţara exiluluĭ:
«Tam mihi cara Tomis patria qua sede fugatts» «Tempus ad hoc nobis hospita fida manet» [1] ).
şi tot în acésta epistolă adresându-se luĭ Tuticanus 'ĭ scrie, că ar preferi pentru exil, oraşuluĭ Tomis, orĭ care altă ţară din lume.
Tristele şi ponticele forméză un precios tesaur de cunoscinţe, asupra locuĭtorilor acestuĭ oraş [2] ).
Se plânge între altele, că 'şĭ uită limba şi că a învĕţat pe acea a Geţĭlor :
«Et videor Geticis scribere posse modis»pe care o găsesce grosolană şi nedemnă de spiritul sĕŭ:
«Inter inhumanae nomina barbariae» «Quam non ingenio nomina digna meo.»In acea epocă limba latina nu era cunoscută pe aici;
«Unus in hoc populo nemo est, quĭ forte latine» «Quaelibet e medio reddere verba queat.»Adaogă cu melancolie, că sa desvĕţat, prin lungă neîntrebuĭnţare, de limba latină :
«....jam desuetudine longa»
«Vix subeŭnt ipsi verba Latina mihi.»
Regele Geţĭlor în acel timp era Cotys, care scria poesiî; Ovidiŭ învĕţă chĭar limba Geţĭlor, şi devenĭ precum spune, popular printre dênşiî, el cânta laudele luĭ August în poeme getice, întocmite dupĕ prosodia latină :
[1] ) Pontica Lib. IV, Epist. 14.[2] ) A se vedea trad. elegieî 10 din Tristium, cartea III, datorită D-lui B. P. Hasdeŭ.
«Getico scripsi sermone libellum»«Structaque sunt nostris bai bara verba modis».Senatul şi poporul Tomitan, cu totul mândri, că aŭ în sînul lor un poet aşa de mare, ' acordară scutirĭ de tóte sarcinele.
Iĭ votară chiar o corόnă; modestia sa 'l făcu însă, să nu primescă acésta onόre ; gândirea şi inima poetuluĭ căta spre Italia, de aceea el rugă în ceĭ 8 anĭ de exil, atât pe August cât şi pe succesorul acestuĭa, Tĭberiŭ, pentru graţĭere, însă fără succes.
Ovidiŭ murĭ în primiĭ anĭ ai domnieĭ luĭ Tiberiŭ; şi Eŭsebiŭ ne spune, că Tomitani ĭ'i-aŭ făcut o frumósă înmormîntare, si 'ĭ-ar fi înălţat un monument.
Unde să fie acest monument? Vre-o piatră cu ins-cripţiŭne vre-un indiciŭ, până ađĭ nu s'a aflat. Dar cine póte sci, ce surprindere ne reservă viĭtorul ?
Cel puţĭn Româniĭ, din diŭa când aŭ devenit stăpânĭ pe Constanţa, aŭ cugetat cu enstusiasm la nefericitul poet roman!
Din Sulmona a resărit «cântătorul dragostelor tinere», din Mircescĭ fost-a el cântat dupĕ trecerea a 19 veacuri, de cântătorul ginteĭ latine [1] ).
Dar nu numaĭ poetul român a cântat pe poetul roman! Şi cetăţeniĭ Constanţienî, nevoind a se lăsa maĭ pe jos de vechiĭ Tomitani, au sciut să onoreze memoria unuĭ geniŭ aşa de mare şi uneĭ inimĭ aşa de simţĭtόre, înălţând pe piaţa principală a oraşuluĭ în anul 1887, statua în bronz a nemuritoruluĭ poet» Pe piedestal se citesce urmetorul epitaf, pe care singur poetul şi-1 compusese:
[1] ) V. Alexandri. Ovidiŭ. Dramă. Bucurescĭ, 1890.
«Hie ego qui jaceo tenerorum lusor amorum»
«Ingenio perii Naso poeta meo»
«At tibi quĭ transis, ne sit grave quisquis amasti»
«Dicere: Nasonis molliter ossa cubent»
(Tristiŭm. Lib III. EL III).
Iar în românesce;
„Aici zac eŭ, poetul Nasone,
cântătorul dragostelor, tinere,
care am perit din causa geniŭluĭ meŭ;
şi tu care trecĭ, orĭ-cine ai fi şi iubescĭ,
să nu'ţĭ fie greŭ a đice: fie ţĕrâna uşoră luĭ Nasone» [1] ).
Să reluăm firul istoric:
Pe timpul împĕrăţieĭ luĭ Tiberiŭ (14—37 d. chr.) Tomis nu era de cât un mic oraş de provincie [2] ), portul saŭ dupĕ arĕtările luĭ Ovidiŭ, nu era propiŭ pentru vase: «Nec placidos portus hospita naves habit».Desele incursiŭnĭ ale Dacilor în Imperiŭl Roman sub împĕrăţĭa Flavienilor (Vespasian, Titus şi Domiţĭan) nu lăsă timp Tomisuluĭ să se desvolte. Se scie, că sub împăratul Domiţian, puterea Dacilor devenise în-spăĭmântătore şi că sub acest netrebnic împărat, spre ruşinea lumiĭ romane. Daciĭ le impuseră tribut.
[1] ) In anul 1883 se institui un comitet sub preşedinta d-lui Remus Opran, prefect pe atunci, pentru strîngerea fondurilor necesare pentru statuă; se distribuiră liste de subscripţiuni. Cu banii adunaţi prin colectă publică şi din ceĭ resultaţi de la un bal dat în acest scop, se comandă statua în Italia, la D. Ferrari, celebrul sculptor din Roma, care făcuse şi statua luí I. H. Rădulescu.
Alegerea fu forte nemerită, D. Ferrari, pentru respectul ce datorea memorieĭ poetului tĕreĭ sale, el oferi pentru un preţ minim a face statua luí Ovidiu.
In presenta D-luí D. Sturdza, ministrul cultelor pe atunci, se desveli în August 1887 acesta statuă, ce se înălţă pe Piaţa independenţeĭ.
[2] ) Tacit. Anal, III. XXXVIII şi IV. XLVI—LI.
Epitaful lui Ovidiu de pe soclul statuii poetului din Constanţa
A trebuĭt un geniŭ militar, care să ştérgă pata pusă pe aquila romană; acesta fu marele Imperator Traian.
Istoricul drumuluĭ urmat de Impĕrat în al doĭlea reboĭŭ dacic, este arĕtat cu multă erudiţĭe de ilustrul nostru arheolog, Dl Gr. G. Tocilescu, în scrierea «Monumentul de la Adam-Kiîssi», reconstit acest istoric dupĕ bazo-reliefurile columneĭ luĭ Traian.
In primă-vara anuluĭ 105 d. chr., Traian îmbarcă armata la Ravena [1] ) şi urmă calea până la Byzantiŭm, de unde mergênd în Tracia, linistesce prin presenţa sa revolta ce isbucnise. Traian remâne vara în Tracia, iar în primă-vara anuluĭ 106 probabil, 'şî împarte armata în douĕ.
O parte dupĕ ce învinge pe barbarĭ la Nicopolis, fondéză oraşul în amintirea victorieĭ repurtate [2] ).
Cea-l-altă se îndreptă către părţĭle sudice ale Do-brogeĭ de ađĭ, învinge pe barbarĭ şi, în amintirea acesteĭ victoriĭ, puse în 108/9, să se construĭască monumentul cunoscut ađĭ de «Tropaeŭm Trajani» lângă care fonda un municipiŭm.
Oraşul Tomis bate monedă în onόrea împăratuluĭ, pe una din părţĭ pόrtă bustul luĭ Traian, cu corόnă de lauri, lorică şi manta spre drepta; pe revers stă scris:
T O | MI      Tropaion, compus din coĭf, lorică,
T ω | N       douĕ scuturĭ şi douĕ pulpare pe o bază.
Moneda este de bronz şi are 20 m|m diametru. Maĭ multe esemplare sunt conservate la Brera din Milan.
Pe tóte monedele ce s'aŭ bătut în urmă de acest oraş în timpul luĭ Sever, Caracalla, Plantilleĭ şi Geta
[1] ) Vegetiŭs IV. 31. [2] ) Victoria repurtată asupra Dacilor la Nicopolis, despre care vorbeste Ammian, 'şĭ află pentru prima όră explicaţia aci. Aurelius S. Victor. De Caesaribus XIII.
Monumentul de la Adamclisi ridicat în anii 108/109 d.Hr.
Monumentul de la Adamclisi ridicat în anii 108/109 d.Hr. - relicve arheologice
Monumentul de la Adamclisi ridicat în anii 108/109 d.Hr. - relicve arheologice
Oraşul Tomis bate monedă în onόrea împăratuluĭ, pe una din părţĭ pόrtă bustul luĭ Traian, cu corόnă de lauri, lorică şi manta spre drepta
Cesar, se vede reprodus tropaeŭl monumentuluĭ vecin de la Adam Klissi.
Acum oraşul Tomis intră într'o nouă fasă de desvoltare; zidurile sale apĕraŭ o populaţiune numerósa, industriόsă şi comercială.
Sub fericita domnie a Antoninilor, Tomis devenĭ Metropola Pontuluĭ [1] , adică capitala uneĭ confederaţiunĭ de 5 oraşe:
Τδ χοινόν της Πενταπάλεως. Aceste oraşe eraŭ. Tomis, Istriopolis (Kasapkioĭ), Callatis (Mangalia), Odissos (Varna) şi Dionysopolis; maĭ têrđiŭ intră în confederaţiune şi Marcianopólis şi atunci Tomis se face Metropola a şése oraşe: εξαπόλεως. Aci la Tomis se adunaŭ în fiecare an deputaţiĭ celor 6 oraşe, ca să desbata cestiŭnile ce interesaŭ confederaţĭŭnea, să voteze budgetul, să alegă deputaţiŭnea spre a duce la Roma împăratuluĭ mulţumirile ca şi dorinţele oraşelor. Tot aci se afla şi Templul luĭ August şi al Romeĭ, ađică templul pentru cultul Impĕratuluĭ. Constituţiŭnea oraşuluĭ Tomis, era ca a celor-l-alte oraşe greceşti, autonomă. Ea 'şi avea adunarea sa, care dedea decrete în numele senatuluĭ şi poporuluĭ Tomitan: ή Βουλή καί δ δήμος της μητροπόλεως Τόμεως, saŭ când scria latinesce: RESPUBLICA TOMITANORVM.
Intre magistraţiĭ săĭ figuraŭ: doĭ gimnasiarchĭ, archonţĭ, un nomofylax (judecător), un Ierokeryx (preot), un ecdicos (secretar), agoranom (edil), etc. [2] )
Portul sĕŭ capătă o însemnătate mare, corăbiĭ din tóte ţările Mediteraneĭ vin să'l visiteze; corporaţĭĭ de navigatorĭ din Alexandria (οίκος των Άλεξανδ;.είων) înălţa
[1] ) Ion Ghica. Dacia Vechia, Revista română, anul I, pag. 424.
[2] )Acestea resultă din inscripţiunile găsite şi publicate de D. Tocilescu în Archiv Epigraphische Mitheilungen din Viena.
temple luĭ Júpiter Serapis; colegiĭ saŭ corporaţiŭm diferite se organisează; se construesc templuri, amfiteatre şi se 'nalţă statuĭ şi edificiĭ în onórea Impĕraţĭlor, se bat monede de bronz; în scurt judecând dupĕ antiquităţĭle găsite, oraşul Tomis era în flόre pe când Imperiŭl Roman mergea spre decadenţă.
In primul an al domnieĭ luĭ Claudiŭs (268), Goţiĭ întreprind o espediţiŭne maritimă şi atacă Tomis. Până la a doua jumĕtate a secoluluĭ al III-lea ţĭnu splendórea oraşuluĭ. De atunci însă încep năvălirile Goţĭlor, Carpilor şi altor neamurĭ barbare din Nordul Măreĭ Negre.
Istriopolis, Tomis, Tropaeŭm Trajanĭ (Adam-Klissi), Dionysopolis şi Varna sunt prefăcute în ruĭnă.
Trebuĭa să vină Constantin cel mare, care să aducă siguranţă prin aceste locuri, să restabilescă graniţele Imperiŭluĭ, să reconstruĭască cetăţile dărîmate.
Precum dênsul este întemeĭetorul cetăţĭĭ Tropeene (Civitas Tropacensium [1] ). este tot ast-fel şi al oraşuluĭ Tomis; dar noul oraş nu maĭ portă numele sĕŭ vechĭli, ci pe acela de Constanţa, după numele suroreĭ Impĕratuluĭ.
Tomis rămâne numaĭ ca denumire oficială în lim-bagiŭl bisericesc.
Deja sub Diocleţĭan, Sciţĭa mică forma o eparchie, al căruĭ scaun episcopal era la Tomis [2] ). Istoria cunósce 12 episcopi care aŭ păstorit în acest scaun, cunoscut până la jumĕtatea secoluluĭ al IV-lea; ea ne-a păstrat numele vredniculuĭ episcop, care a îndrăsnit să oprescă pe împăratul Valentinian să intre în templu,
[1] ) Gr. G. Tocilescu. Monumentul de la Adam-Klissi.[2] ) Despre existenţa uneĭ episcopiĭ în Scyţĭa exişti comentariile lui Balsamon asupra sinoduluĭ IV ecumenic, la 451, în Calcedonia (corn. Can. XXVIII Ράλλη. Τ. II. pag. 284).
Capul statuii monumentale lui Constantin cel Mare expus la Muzeul Capitoliului.
Flavia Julia Constantia (298 - 330), fiică a împăratului roman Constantius Chlorus cu a doua sa nevastă Flavia Maximiana Theodora. (Sora Împăratului Constantin cel Mare). Reproducere din "Promptuarii Iconum Insigniorum" de Guillaume Rouille (1518?-1589)
din causă că era arian; şi acest episcop anume Bretanion (prăsnuĭt la 25 Ianuarie), a sciut să sufere şi să plătescă cu exil piόsa luĭ îndrăsnială.
Din istoria nouluĭ oraş puţĭne fapte maĭ cunόscem; inscripţiŭnile devin din ce în ce maĭ rare, abia dacă una saŭ douĕ sa aflat de D. Tocilescu cu numele de Konstantziana; monedele bizantine însă abundă, iar necropola care se întinde până la Anadolkioĭ rĕmâne mută, ca şi ceĭa cărora mόrtea le-a încleştat pentru eternitate gura ! [1] )
Dupĕ un rĕstimp de 13 veacuri, Româniĭ pun temelia unuĭ nou locaş Dumnezeiesc, prin clădirea Ca-thedraleĭ din Constanţa [2] ).
[1] ) In săpaturile făcute cu ocasia construĭreĭ linieĭ ferate Cerna-Voda-Constanţa se đice că s'a dat peste fundiţĭŭnile uneĭ biserici, care, judecând dupĕ întinderea lor, puteaŭ fi fundaţĭŭnile bisericeĭ episcopale ce a fost în flore în timpul luĭ Constantin cel mare până la Valens. Coincide găsirea ruĭnelor acesteĭ biserici creştine cu faptul întemeĭeriĭ nouluĭ oraş Constanţa sub Constantin cel mare. D. Chouserie (Convorbirĭ literare şi Farul Constanţeĭ No. 29/86) susţĭne pe argumente prea puţĭn convingétóre, că noul oraş Constanţa ar fi fost ceva maĭ la N. de cât vechiul Tomis. Pe acolo, afară de ruĭnele bisericeĭ în cestiŭne, care ađi nu maĭ sunt vizibile, nu există alte ruĭne, din contra se află cimitirul vechiŭ, şi este de bănuit, dupĕ cum presupune D. Tocilescu, că acele fundaţiunĭ n'ar fi fost de biserică, ci o capelă de mormînt ca aceea pe care D-sa a descoperit-o şi desgropat-o în luna Septembrie 1896, aprópe de locul unde se pretinde a se fi găsit temeliĭle bisericeĭ în cestiŭne. (A se vedea -anexe No. 2, părerea D-luĭ Chousserie).[2] ) Piatra fundamentală s'a pus la 4 Septembrie 1883, în presenta D-luí P. S. Aurelian, Ministrul cultelor pe atunci.
Ea constă dintr'o cruce cu inscripţĭa :
IS. HS. NI. KA. In numele Tată'uĭ si al Fiuluĭ si al Sfântuluĭ Spirit s'a întemeiat Biserica acesta în urbea Constanţa în onórea şi reamintirea Sânţĭlor Apostoli Petru şi Pavel, sub Domnia M. S. Carol I, Regele Românilor, sub archipăstoria prea Sânţĭtuluĭ Episcop al Eparchĭeĭ Dunăriĭ de Jos D. D. Iosiph, în timpul guvernuluĭ liberal, presidat de D. I. C. Brălianu, în anul de la nascerea Mântuitoruluĭ 1883 luna Septembrie în 4.
Lângă acéstă cruce s'a introdus pergamentul comemorativ, maĭ multe medaliĭ, decoraţiunĭ şi monede naţĭonale şi s'aŭ acoperit tόte apoĭ cu o piatră de marmoră, cu inscripţĭŭnea: Fondat în 1883.
Biserica s'a dadit de Societatea de construcţĭŭnĭ din fondurile Ministeruluĭ Cultelor. Pictura esecutatâ de D. Mirea.
Inaugurarea s'a făcut de către P. S. Partenie, Episcopul Dunăriĭ de fos, în 1895, Maĭu 22.
Monedă bizantină având ca efigie pe Constantia
Catedrala din Constanţa având ca hram pe Sf. Ap. Petru şi Pavel. Se remarcă vegetaţia redusă ca dezvoltare şi absenţa clădirilor apărute ulterior.
Pe timpul Imperatoruluĭ Valens, Goţiĭ revoltându-se, merg până la Adrianopoli, bat pe Imperatul şi'l omόra la 375, pustiĭnd un lung şir de anĭ peninsula Balcanică.
La 447, Atila îndreptându-şĭ forţele sale asupra cetăţĭlor încă bogate de pe ţĕrmul drept al Dunăreĭ, ele deveniră succesiv prada Hunilor. Sépte-đecĭ dintre ele adeverate όze de bogaţiĭ şi civilisaţĭŭne, printre care Tomis, fură distruse.
Probabil, că în acesta epocă, căđură şi cele-l-alte cetăţĭ pontice.
Sub Justinian (527—565), oraşele Dobrogieĭ, între care Tomis, se ridicară din nou din ruĭne şi fură rezidite şi întărite pentru a cădea din nou sub repetatele invasiŭnĭ ce urmară.
Cu tóte acestea, Constanţa şi continuă existenţa sa până în secolul al X-lea d. chr., când o jefuĭră Bulgariĭ.
II) De la stabilirea Turcilor în Eŭropa, până la anexarea Dobrogieĭ la Corόna Românieĭ.
In secolul al XIII Bizantiniĭ desemnară în Dobrogia, pămênturĭ Sultanuluĭ Seleŭcid Izzedin. Maĭ mult de 10,000 familiĭ turceşti asiatice se stabiliră aci, pentru a emigra maĭ têrđiŭ în Crimeia.
In 1356, Turciĭ pun pentru prima όră piciorul în Europa, prin ocuparea Galipoluluĭ de către Sultanul Urcham [1] ), atunci când mόrtea surprinse pe cel mai mare sêrb, pe Ştefan Duşan, pe drumul Constantinopoluluĭ şi atunci Imperiil sĕŭ care atinsese apogeŭl fu imbucătăţĭt într'o mulţĭme de principate mici. Nici Serbia, nici Bulgaria nu produseră un om capabil, de a oprĭ pe Osmanliĭ în mersul lor către S.-E. Eŭropeĭ.
In 1365, urmaşul luĭ Urcham, Sultanul Amurat I luă Adrianopoli, cheĭa Tracieĭ, care servise timp de 800 anĭ element de discorđie şi lupte între Bizantinĭ şi Bulgarĭ, şi făcu dintr'ênsul capitala Imperiŭluĭ sĕŭ.
Pe atunci exista în Bulgaria treĭ principi independenţĭ.
La Târnova, Ion Şisman: la Vidin şi teritoriŭl din prejur, Ion Stratimir, şi la Constanţa Dobroticĭ.
In 1387, Constanţa era în puterea luĭ Ivanco, fiŭl principeluĭ bulgar Dobroticĭ, care domnise pe tot teritoriŭl mărginaş Pontuluĭ Eŭxin, de la Varna la gurile Dunăreĭ (?). E fόrte probabil, că clasica Constanţĭa să'ĭ fi servit de reşedinţă. Numele acestuĭ principe pare a fi remas întreguluĭ teritoriŭ peste care domnea «Dobroticĭ».
De la Dobroticĭ, Dobrogia trece în mâna luĭ Mircea cel bĕtrân. Acest viteaz şi înţelept Domn se intituléază în chrisovele sale :
«Stăpân al Banatuluĭ de Severin, şi al oraşuluĭ Durostorul (Silistra) şt pe ambele ţĕrmurĭ ale Dunăreĭ, până la marea cea mare».
Dar pe la începutul secoluluĭ al XV, Dobrogia cade în mâinile Turcĭlor, sub Mahomed I.
Incă de prin secolul XIĬ şi XIII, Genovezii aveaŭ
[1] ) Xenopol. Ist. Românilor Vol. III. pag. 67.
în mâinele lor comerciul orientuluĭ; şi stabilimentele lor comerciale, nisce adevĕrate oasis de civilisaţĭe se întindeaŭ nu numaĭ pe cóstele Pontuluĭ, dar chiar unele din porturile dunărene, Giurgiŭ, Calafatul, datόreză fondarea lor republiceĭ Genua.
Urmele lăsate de eĭ sunt încă în picióre, ca să vorbescă de prosperitatea de care sa bucurat Constanţa atunci.
Pe o parte din ruĭnele vechĭŭluĭ port Genovez, Engleziĭ reconstruĭrá în 1859, portul pe care '1 vedem ađĭ, şi numaĭ da
ă am adaogă şi partea încă remasă în ruĭnă ne am putea face o ideie despre însemnĕtatea Constanţeĭ în evul de mijloc.
O dată cu căderea republiceĭ, către sfârşitul secoluluĭ al XVII, probabil, că relaţiunele şi coloniile eĭ comerciale se nimiciră.
Sub dominaţiunea turcescă, nimic nu maĭ rĕmase Constanţeĭ din vechĭa eĭ splendóre; cu greü ar fi putut cine-va să recunόscă în micul şi neînsemnatul sat Küstendje — nume ce 'ĭ se dete de Turcĭ—pe vechĭŭl Tomis saŭ pe Constanţĭa clasica.
In resboĭŭl din 1828, Turcĭĭ fortificară Constanţa. Despre apă, întărirea fiĭnd naturală, nu avu nevoĭe de marĭ lucrărĭ de artă; despre uscat, pe o lărgime de 500 m., se construĭ o linie bastionată legată prin micĭ curtine; acésta linie de 3 bastióne, sprijinită cu ambele sale extremităţĭ pe mare, tăĭa din continent o mare limbă de pămênt, pe care fusese ore-cum oraşul roman. Santul era căptuşit cu ziduri.
Din nenorocire însă, milităresce vorbind, urmele valuluĭ luĭ Traian, forma o apropiere destul de sigură în contra oraşuluĭ.
Gravură de epocă reprezentând fortificaţia de acces dinspre uscat - Louis-Hector de Galard de Béarn - 1828
Generalul Rudiger, cu 4 batali6ne, opt escadrone şi 30 tunuri, fu ordonat a lua acesta cetate [1] ).
La facerea păciĭ intrările fură rase, urmele însă de sul? pământ ale zidurilor subsist încă, marture tărieĭ acesteĭ cetăţĭ [2] )
Dacă vre-o dată s'ar mai fortifica acest oraş din noŭ — şi nu vĕd de ce nu -— nu trebuĭe uĭtat, consilià ilustrul mareşal Moltke, a face să intre in sistemul apărăriĭ sale şi cele 3 movile situate la N, în apropiere.
Încă de la începutul secoluluĭ nostru, Dobrogia şi maĭ ales partea de sud (Valea Carasu) făcu obiectul unor preţiόse cercetărĭ carĭ s'aŭ consemnat în scrierĭ [3] ).
La începutul rĕsboĭŭlul Crimeieĭ (1854), Divizia francesă comandată de Generalul Espinasse, decimată de holeră în lagărul de la Gargalîk în nóptea de 30 Iulie, decise pe Francezi a schĭmba linia de operaţĭe prin Dobrogia, debarcând trupele în Septembrie la Eŭpatoria pe cόstele Crimeieĭ [4] ).
In 1860, Constanţa era cel maĭ neĭnsemnat sătuc turcesc. Câte va colibe de lemn, forma tóte edificiĭle sale, câte-va zeci de suflete populaţĭŭnea sa. Nimic nu făcea a se crede, că acest sătuc ar fi putut vre-o dată aspira din nou la importanţa vechiĭ coloniĭ greceşti, pe ruinele căreĭa el se ridicase; saŭ la consideraţĭŭnea comercială de care se bucurase în mâinile Genovezilor.
[1] ) Colonel Baron de Moltke. Compages des Russés dans la Turquie d'Europe en 1828-29. Traduction Demler. Paris 1854 Volumul I.
[2] ) Mih. C. Soutzo. op. cit.
[3] ) A se vedea anexa No. 3.
[4] ) A se vedea anexa No. 4.
La acésta epocă o companie englezà apare; ea obţine de la guvernul turc o concesiŭne şi se pune pe lucru: munţiĭ sunt tăĭaţĭ, bălţile secate şi Constanţa e reŭnită la Dunăre [1] ).
Un mol solid este zidit şi periculosa radă este transformată într'un port sigur; se construesc cheurĭ, în lungul cărora vasele încarc cerealele aduse cu drumul de fer de la depozitul Cerna-Voda.
Se remedia lipsa de apă în peninsulă şi dificultatea de a o avea de la fântâni, prin mijlocul vagonelor speciale, carĭ aduc apa de la 23 km.
Sătucul Constanţa se acoperă cu edificiĭ cu maĭ multe etage şi cu magaziĭ. Un far este ridicat de la apariţiŭnea companieĭ Engleze, începu a înlesnĭ navigatoruluĭ aterragiul. Constanţa este transformată într'un oraş care număra maĭ bine de 400 clădirĭ de piatră. Fără a cuprinde cuartierile tătăresci respândite în depărtare pe latura de N. a peninsuleĭ, populaţiunea e de 6000 suflete. La V. formând o mahala separată a oraşuluĭ, se ridică elegantele locuĭnţe ale Englezilor, autoriĭ acestor transformaţiŭni.
Acesta era όre-cum tabloul Constanţeĭ în 1869 [2] ).
La începutul rĕsboiuluĭ din 1877, nici o lucrare seriόsă nu fu construită pentru apărarea Constanţeĭ.
Corpul al XIV rusesc (Zimmermann) compus din Diviziĭle 17-a (Porokhovnikof) şi 18-a (Narbust) Infanterie şi Divizia I-a a Cazacilor de Don (Schamchef),
[1] ) Convenţia încheiată între Ministrul turcesc al afacerilor streine şi D. I. Trevor Barcley la 1 Septembrie 1857, representantul «companieĭ drumului de fer otoman» de la Dunăre la Marea Négră. Acésta companie construi şi portul. [2] ) Pilote de la mer Noire. Voi. I. pag. 46. A se vedea şi anexa No. 5.
”DANUBE & BLACK SEA RAILWAY” - compania engleză care a ridicat Dobrogea din epoca feudală
Fraul Genovez  aflat pe Bulevardul Elisabeta pe promotoriul de lângă Hotelul Carol I
Placheta instalată în prezent pe partea dinspre calea de acces în edificiu
maĭ avênd ataşată şi Divizia IV-a (Pomerantzef) trece Dunărea la 21 — 22 Iunie, cu o armată de 35 — 40.000 όmenĭ.
In Dobrogia se aflaŭ: 24 batalione, 12 escadróne şi 7 bateriĭ, sub comanda generaluluĭ Alĭ-Paşa, avênd sub orđinele sale pe Suleĭman Paşa şi Mahmud Paşa.
Constanţa era ocupată de un batalion.
La 28 Iŭnie, generalul Schamchef ocupând Babadagul, trimese o recunóscere care ajungând în Constanţa găsi oraşul evacuat de Turcĭ. Populaţĭa era protejată contra başibuzucilor de marinariĭ vasuluĭ englez «The Rapide», ce se găsia în port.
Küstendjé situat pe un promontoriŭ escarpat, este înconjurată de 3 părţĭ de mare şi nu e abordabilă de cât pe la V; este un port rĕŭ inaccesibil vaselor de rĕsboĭ; nici un uvragiŭ serios pentru apărarea sa nu se construĭ aci la începutul resboiuluĭ. Ruşiĭ '1 ocupară fără marĭ forţărĭ şi '1 fortificară spre mare cu câte-va uvrage.
Aceste măsurĭ fură cu atât maĭ nemerite cu cât Turciĭ '1 bombarđară la 25 Iŭlie, însă fără succes [1] )
In luna August Ruşiĭ construĭrá câteva lucrări, carĭ să apere Constanţa şi despre uscat.
La 11 Iulie (23 st. n.) la 35 mile în mare la larg de Constanţn, avu loc o luptă între bastimentul rus Vesta (căpitanul Baranow) pacheboŭ armat de résboĭ şi corveta cuĭrasată turcă Feth-i-Bulend.
Acesta luptă care ţĭnu 1 ½ ore (cu perđerĭ din partea bastimentuluĭ rus de 43 morţĭ, iar din a celuĭ turc 7 morţĭ şi 33 răniţĭ) fu singura între douĕ bastimente (afară de torpile) în marea Négră, în acest résboiŭ.
[1] ) Tacticien. La guerre d'orient. Vol. II. pag. 327.
Ea se mărginĭ la o violentă canonadă, facându'şĭ mutual uşore stricăciŭnĭ şi depărtându-se reciproc, încondiţiunĭ încă destul de posibile de a lupta, pentru un rĕsboĭ de natura celuĭ ce se făcea.
La 27 Septembrie 1877, Generalul Manseï, comandantul Divizieĭ VII de cavalerie încredinţat că o brigadă turcescă de 6000 ómeni, comandată de Riza-Paşa, se fortificase destul de bine cu tunurĭ la Bazargik, eşi din Constanţa cu ómeniĭ sĕĭ esecutând o recunόscere în acea direcţĭe. Turcĭĭ, solid stabiliţĭ în acest oraş, centrul drumurilor din Bulgaria orientale, aşteptară inamicul cu încredere, care după o luptă fără mare importanţă se întόrse de unde plecase.
III) Istoria actuală a Constanţeĭ.
Prin tractatul încheĭat în congresul de la Berlin [1] , în urma tractatuluĭ de la St. Stefano [2] . se hotărâse ca Dobrogea să se anexeze la corona Românieĭ, în schimbul părţiĭ de sud a Basarabieĭ smulsă de Rusia pe nedrept, ca resplată pentru sângele românesc versat pe câmpiĭle Bulgarieĭ!
Vlăstarul Romeĭ, transplantat la Dunărea de jos de falnicul Imperat Traian, devine dupĕ 18 secole, stejarul care 'şĭ întinde ramurile peste ambele ţĕrmurĭ până la Marea Négră.
Dobrogea devine pro-vincia românescă, iar patria «ponticelor şi tristelor», oraş românesc la 25 Noembre 1878.
A fost grea munca celor chemaţĭ a transforma micul sat Kiĭstendje, şi a '1 aduce la nivelul celor-l-alte oraşe din ţară.
[1] ) A se vedea anexa No. 7. [2] ) A se vedea anexa No. 6.
Meritul le este cu atât maĭ mare, cu cât în scurtul timp de 18 ani, Constanţa ađi face obiectul de admiraţĭe, acelor carĭ aŭ cunoscut-o sub dominaţiunea turcéscă. Tristul şi monotonul harman al Turculuĭ, ađi este partea cea maĭ frumósă şi maĭ viabilă a oraşuluĭ; frumósă prin edificiĭ măreţe: Catedrala, Hotel Carol [1] ) viabilă pentru că bulevardul [2] ) şi sala de cură [3] )  sunt locurile de preumblare ale orăşenilor şi voiajorilor.
Mĭ-ar fi greŭ să arĕt an cu an desvoltarea Constanţeĭ, care 'zilnic sub ochiĭ noştrĭ chĭar, se măresce şi se în-frumuseţéză.
VII. Populaţĭa.
Populaţĭa oraşuluĭ Constanţa, dupĕ ultimu recensământ' este de 10,419 suflete, ceea-ce dă o densitate destul de mare, de 48 locuĭtorĭ pe hectar (Bucuresciĭ aŭ 106).
Populaţĭa însă, nu este împărţĭta uniform pe tótă suprafaţa Constanţeĭ; densitatea întrece cifra de maĭ sus în partea peninsulară, iar cea continentală, locurile virane fac să scadă acesta densitate.
Cu privire la naţĭonalităţĭ:
Elementul românesc prepondereză (2519) vin apoĭ Greciĭ (2460), Musulmaniĭ (2202), Bulgariĭ (1060) dar nici Ovreiĭ nu sunt în numer mic (855).
Studiând tabloul de mişcarea populaţĭeĭ, vedem că: De şi mişcarea totală dă o creştere medie de 67 suflete saŭ 0,64%, însă pe când populaţĭa ortodoxă creşte cu 27 suflete pentru 6,079 saŭ 0,41%; ovreĭi aŭ numaĭ pentru 855 suflete o creştere de 27 saŭ 3,1%
[1] ) Construit de soc. engleza: Rommanian hotel company in 1882.
[2] ) Construit de primărie în 1880.
[3] ) » » » » 1892, dupĕ dărătmarea vechiuluĭ local de la aripa dreplă a Hoteluluĭ Carol.
Hotelul Carol I - In lucrarea de mai târziu a autorului ”Tomi – Constanta” editată in anul 1931 se consemnează că  hotelul a fost construit de  societatea britanica “Danube and Black Sea Railway”. Constructia a fost ralizată după planurile arhitectului Alexandru Orăscu, intre anii 1879-1881, in stil neoclasic cu frontoane, capiteluri si statui decorative. Cladirea a fost folosita vreme indelungata ca hotel, initial numit “Terminus”, apoi,”Carol”. Dupa primul razboi mondial, imobilul a fost preluat de Liga Navala “Yacht Club”, apoi de Cercul Militar, iar intre anii 1925 – 1927 a devinit camin ofiteresc.
Să sperăm că peste câte-va deceniĭ, Dobrogea va deveni o nouă Palestină şi Constanţa un Ierusalim [1] ) 
VIII. Strade. Edilitate publică.
Pompieriĭ comunalĭ. Iluminat.
Comuna urbană Constanţa, are 62 strade (o piaţă şi un bulevard [2] ).
Stradele părţiĭ peninsulare sunt bine pavate (Mak-Adam) şi întreţĭnute, însă strâmte.
In partea continentală, la N. stradeĭ Mangalia, încă în formaţĭe, stradele sunt largĭ şi perpendiculare, nepavate însă.
Pentru curăţĭtul stradelor si serviciul incendiuluĭ, comuna cheltuesce anual 54.760 leĭ.
Pompieria comunală se exercita la început de poliţĭe cu ajutorul hamalilor până în 1880, când s'a creat un serviciŭ anume; ađi pompieriĭ comunali aŭ local, personal (comandant şi 14 ómenĭ de serviciŭ), cai (26) şi instrumentele necesare (4 pompe mobile şi 13 sacale).
[1] ) A se vedea tablourile lit. C. D.
Primarii în ordinea succesiuniĭ, sunt :
D. A. Alexandridi (August 1880).
» Holban ( » 1881).
» Simonovicĭ (Ianuarie 1882),
» Alexandridi (Februarie 1883).
» Holban (Noembre 1886).
» Koiciu (Octombre 1888).
» Holban (August 1891).
» Moisiu (Septembre 1891).
» Koiciu (Ianuarie 1892).
» Belcik (Maĭ 1892).
» Koiciu (actual).
[2] ) A se vedea tabloul litera E.
Mihail Coiciu - avocat şi politician (n.1842, Pigona, Județul Cahul - d. august 1914)
Maĭ sunt la dispoziţĭa primărieĭ în cas de trebuinţă 80 sacagiĭ. Pompieriĭ sunt întrebuĭnţaţĭ şi la stropitul stradelor, o pompă fixă cu bazin servesce în acest scop.
Serviciŭl municipal se esecută pe o scală destul de mare; stradele sunt în tot-de-una curate, iar gunόiele transportate la 2—3 chilometrĭ afară din oraş.
Iluminatul oraşuluĭ se face de 359 lămpi cu gaz liquĭd şi cόstă pe comuna suma de 25,000 leĭ.
Oraşul fiĭnd în pantă, scurgerea apelor de ploĭe se face cu mare înlesnire; un canal totuşi există (de la capătul S. al stradeĭ Carol, pe la atelierul căilor ferate la Mare). Acest canal s'a lărgit şi căptuşit cu piatră,
Stradele maĭ principale sunt:
Bulevarđul Elisabeta, construit în 1880 pe ţĕrmul S. al oraşuluĭ; are o frumósă privire la mare, frumos, plantat şi bime întreţinut. La o extremitate se află: Hotel Carol şi palatul Prinţuluĭ Gr, Sturza; iar la cea-l-altă extremitate Sala de cură si Catedrala.
Piaţa Independenţiĭ, debuşeŭl stradelor părţiĭ peninsulare; pe piaţă se află statua poetuluĭ roman Ovidiŭ.
Strada Carol I pe prelungirea N. a pieţiĭ Independenţeĭ, se continuă prin şoseaua Tulcea. Strada plantată în mare parte, bine întreţĭnută. Pe ea sunt următόreln clădiri: giamia «Azizia», Primăria, Şcόla primară «Prinţul Ferdinand şi Principesa Măria» şi Spitalul Comunal.
Strada Mangalia, ia capătul căruia se află centru comerţuluĭ de grâne.
IX. Construcţiĭ [1] )
Dupĕ statistica făcută la finele anuluĭ 1895, în Constanţa sunt 1,378 case construĭte în zid saŭ piatră,
materiale ce se găsesc în abondenţă prin împrejurimi.
Pe fie care an Constanţa se îmbogăţesce şi înfrurnuseţéză cu construcţiĭ solide, hygienice şi mari.
Prin unificarea linieĭ ferate şi maĭ ales prin construĭrea portuluĭ, populaţia mărindu-se, atrase dupĕ dênsa sporirea numĕruluĭ clădirilor, numĕr, care totuşi azi pare insuficient populaţĭeĭ care đilnic afluiază.
[1] ) A se vedea litera F.
Clădirea a fost proprietatea lui Grigore Sturdza care a construit o resedinta demnă de rangul sau la Constanţa. Palatul Sturdza era situat lânga Hotelul Carol si a fost proiectat de arhitectul C. Sanders, care a solicitat primarului Panait Holban, la 22 iulie 1889, autorizatia de constructie. A fost realizat în stil eclectic, cu elemente decorative neoclasice si chiar orientale.
În fotografia de sus apare clădirea sălii de cură (primul casin al Constanţei). În cea de jos deja clădirea fusese demolata iar imaginea a fost realizată de pe terasa celui de-al doilea Casin situat mai înspre vest pe Bulevardul Elisabeta.
Capătul dinspre vest al bulevardului Elisabeta. Sus - Sala de băi şi coborârea spre calea de acces in port. Jos - Catedrala si spre dreapta cladiri de pe Bulevardul Elisabeta
Piaţa Independenţei vedere spre sud
Piaţa Independenţei - vedere spre nord. În fundal clădirea unghiulară. La stânga începea Str Carol I (Bd. Tomis), la dreapta Str. Mircea
Moscheea Azizia (cea din faţa actualului Hotel BTT)
Primăria Comunei Constanţa devenită din 1904 local al poştei (actualul Muzeu de artă populară)
Şcoala primară «Prinţul Ferdinand şi Principesa Maria» (Şcoala nr. 12 de mai târziu în prezent Muzeul de Artă)
Este lesne de profetisat viĭtorul strălucit al acestuĭ oraş singurul port maritim ai ţĕriĭ nostre acum, şi că peste o decenie de ani, neînsemnatul sătuc turcesc Küstengé de odinióră, va devenĭ oraşul cel maĭ important de pe totă cόsta apusană a Măriĭ Negre.
Numaĭ în vara anuluĭ 96 — pentru ca să 'şĭ facă cine-va o idee despre dnsvoltarea oraşuluĭ — s'aŭ construĭt peste 30 case cu câte 2 şi 3 etage.
Ţĕrmul de Est, cel maĭ espus surpăriĭ şi mâncăturilor măriĭ, începe a se consolida prin terase de piătră, de înălţĭme 10—20 m, avênd fundamentul la 4—5 m. sub nivelul apeĭ; asemenea terase sunt 5 până acum: acea a Hoteluluĭ Carol, a palatuluĭ Sturza, a vileĭ Reynier, a proprietăţiĭ Magrin şi a Hoteluluĭ Gambeta.
Remâne primărieĭ sarcina a consolida şi ţĕrmul de Sud, (Bulevarđul).
X. Politia.
Sub acest raport, oraşul Constanţa se împarte în 3: Colórea Roşu la S, Colórea Galben la N, despărţĭte prin Str. Găriĭ şi Portul.
Poliţaiŭl este şeful şi are sub orđinele sale 3 comisarĭ şi pe Comandantul plotonulul de gardiştĭ (56 sergenţĭ de oraş).
Cu poliţĭa, oraşul cheltuesce anual suma de 23,580 leĭ [1] ) Sunt în oraş 53 trăsurĭ de piaţă şi 178 căruţe (harabale).
[1] ) Bugetul Comuniĭ Constanţa pe anul 1896-1897
Tote autorităţĭle sunt legate între ele prin oficiurî telefonice, biŭroul poliţieĭ ocupă centrul [1] ).
XI Bugetul.
Bugetul comuniĭ pe anul 1896 este de 635,667 leĭr 92 bani.
Veniturile sunt egale cu cheltuelile.
XIĬ. Starea sanitară. Personal. Institute de salubritate publică. Serviciŭl Veterinar.
Starea sanitară datorită poziţĭŭniĭ oraşuluĭ, constitu-ţiŭniĭ soluluĭ, temperaturiĭ şi curenţĭlor aerieni, este bună,
Personalul însărcinat cu serviciŭl sanitar se compune dintrun medic, un sub-chĭrurg-vaccinator şi o mόşe.
Actualmente sunt în Constanţa: 10 Medici (3 militari) şi farmaciĭ 5 (1 militară).
Comuna cheltuesce anual pentru serviciŭl sanitar şi spitalul comunal suma de 38,390 leĭ.
Spitalul comunal construĭt în 1893, este destul de hĭgienic şt spaţĭos, corespundênd trebuĭnţelor actuale, este deservit de medicul oraşuluĭ şi 13 ajutore. Are acum 25 paturi.
Serviciŭl veterinar se exercită de veterinarul oraşuluĭ, care supraveghĭază şi abatoriŭl comunal, situat la marginea oraşuluĭ, pe ţĕrmul măriĭ.
Cόstă pe comună acest serviciŭ, anual 14 193 leĭ
XIII. Comerţul interior.
Pentru satisfacerea trebuĭnţelor consumaţĭeĭ locale, afară de diferitele mngasinuri, sunt în Constanţa douĕ
[1] ) Biurourile telefonice sunt: Central Poliţĭa. 1) Portul. 2) Prefectura. 3) Parchetul. 4) Comisia de Roşu pompieriĭ. 5) Gara. 6) Primăria. 7) Geandarmi. 8) Comisia de Galben. 9) Divizia.
pieţe: una în Colórea de Roşu, cea-l-altă în Colórea de Galben.
Necesitatea construireĭ uneĭ hale centrale, pe un teren deschĭs, se impune azi cu desvoltarea ce a luat oraşul; actualele barăci înconjurate de clădirĭ închid şi viciază aerul, lăsând la o parte că presintă un aspect, ce nu corespunde de fel progreselor oraşuluĭ.
XIV. Alimentarea oraşuluĭ cu apă.
Alimentarea cu apă a oraşuluĭ Constanţa, este una din cestiŭnile, carĭ reclamă o grabnică soluţĭe.
Actualmente oraşul se alimentéză cu apă luată de la cele 3 fântânĭ sistem american (de vênt) din partea norđică a oraşuluĭ, saŭ adusă de la fântâna aşeđată la N. cătunuluĭ Anadol-Kioĭ (cişmea) la 4 k. depărtare de oraş.
Proĭectul D-luĭ Inginer Cucu, elaborat în anul 1895, va deslega de sigur problema. Dupĕ acest proĭect oraşul Constanţa va fi alimentat cu apă potabilă de la Anadolkioĭ, captată prin ajutorul unor conducte în beton într'un rezervoriŭ pe movila Avretük, lângă cazarma Cavalerieĭ şi de aci distribuĭtă iarăşi prin conducte cu o desvoltare de 12,500 metrĭ în oraş, unde 88 fântâni, — din carĭ 3 monumentale: Gară, Piaţa Independenţiĭ Catedrala — vor fi instalate.
Dupĕ calculele D-luĭ Inginer Cucu, oraşul póte avea — în vederea sporireĭ populaţĭeĭ până la 40,000 suflete — 200 litrĭ pe zi de cap, saŭ 4000m.c. zilnic. (Bucuresciĭ aveaŭ în 1894: 106 litri zilnic de cap).
Cόstul lucrărilor (pentru o cantitate ce s'ar putea mărĭ — în vederea sporireĭ populaţieĭ) se urcă Ia suma de 830,000 leĭ saŭ 20 leĭ 75 banĭ de fie-care cap, pe m. c. pentru o populaţĭe de 40,000 suflete.
Comuna în bugetul anuluĭ corent, a prevedut pentru primele cheltuĭeli în acest scop, suma de 80,501 leĭ,
Moara de vânt pentru alimentarea cu apă (în fundal) şi geamia din Anadolchioi
Locul unde erau amplasate cele trei mori de vânt pentru alimentarea cu apă.
saŭ 20 leĭ 75 bani, de fie-care cap pe m.c. pentru o populaţĭe de 40,000 suflete.
Comuna în bugetul anuluĭ corent, a prevĕđut pentru primele cheltuelĭ în acest scop, suma de 80,501 leĭ.
XV. Clima [1] ).
Clima Constanţeĭ resultă din observaţiile meteorologice; ast-fel:
                                                         | mijlocie 761.1
I. Presiŭnea atmosferică                      | maximă 780.0 28/XI [2] )
                                                         | minimă 742. 7 4/II.
                                                         | Mediu 11.8.
II. Temperatura aeruluĭ C°                    | Max. 32.8 29/V.
                                                         | Min. -17.0 22/I.
                                                         | Plόie: 445.6 m/m.
                                                         | Maxima în 24 ore: 63,0 2 1 /VII
                                                         | Numărul zilelor în care cantitatea
III. Observaţĭŭniŭdometrice                   | de apă, provenită din ploĭe, zăpadă,
pentru H = 30m, hu = 1m, 5,                 | măzăriche saŭ grindină a fost cel
S = 500cm2                                                      | puţĭn egală cu 0.1 m/m, este 66.
Udometrul Seewarte (Hamburg)            | Numĕrul acelora în care cantitatea
H= înălţĭmea soluluĭ.                            | fost egală cu cel puţĭn 1.0 m/m, este 57.
hu = » intrumentuluĭ                            | Numerul đilelor cu zăpadă, 13.
S = suprafaţa în c/mp.                          | Numerul đilelor în care solul a fost
                                                         | acoperit cu zăpadă, nici una.
                                                         | Grosimea stratuluĭ de zăpadă = 0.
                                                         | Media 9.5.
IV. Umexela absolută %.                     | Maxima 20.9 2/IX
                                                         | Minima 1 o 2 1 /I
                                                         | Media 83.
V. Umezéla relativă %.                        | Maxima 100.
                                                         | Minima 28 5/VIII.
[1] ) St. Hepites. Observaţiile meteorologice generale.[2] ) Fracţĭŭnea 28/XI însemnéză: ziŭa 28 din luna 11
                                                      | Media 5.1.
VI. Nebulozitate (0 - 10).                   | Zile senine 134
                                                      | Nourose. 111
                                                      | Acoperite. 121
                                                       Pe direcţĭĭ:
                                                      | De la N. . 317
                                                      | » » N. E. 63 
                                                      | » » E. 76
VII. Vênturĭ.                                     | » » S. E. 19
Iuţéla în M. pe sec.                          | » » S. 246
Mediŭ= 122.                                    | » » S. V. 19
                                                      | » » V. . 67
                                                      | » » N. V. 258
                                                      | Đile calme. 33
XVI. Băĭ. Stabilimente
Mijlόce de transport
Am vorbit maĭ sus (cap. V § 5) despre însemnătatea acesteĭ staţĭŭnĭ balneare maritime, încă din anticitate.
De la ocuparea Dobrogieĭ de către Români, Constanţa a fost din an în an, mal mult visitată în timpul veriĭ şi băĭle e mare din ce în ce maĭ căutate.
La început, stabilimentele de băĭ eraŭ aşeđate în marginea oraşuluĭ chĭar (Hotel Carol, Hotel Gambeta, Biserica Armenă, Port, etc).
Ađi sunt instalaţiŭnĭ afară din oraş, la o depărtare de 3 kilometre spre N. V. pe cόsta măriĭ «la viĭ».
Pentru înlesnirea transportuluĭ, şi pe un preţ mic, căĭle ferate pun, în timpul veriĭ, la disposiţĭŭnea publiculuĭ un tren, care circulă de maĭ multe orĭ pe đi între oraş şi băĭ.
Ambarcarea se face la 4 halte în oraş şi 2 la viĭ In faţa ultimeĭ halte la viĭ, se află parcul băĭlor, frumos
Zonele (restrânse) de plajă de pe partea estică a peninsulei de la Hotel Carol I spre Hotel Gambetta (actualul sediu BNR)
Băile din oraş (sub malul de lângă biserica armenească - au fost amenajate ulterior anului 1896). La partea din stânga se distinge Hotelul Gambetta
  Băile din oraş (sub malul de lângă biserica armenească - au fost amenajate ulterior anului 1896). În dreapta sus apare turla bisericii armenesti.
Vedere generală spre nord cu băile din oraş (iese în mod clar în evidenţă Biserica Armenească)
Băile din oraş - vedere spre sud.
Băile din oraş - vedere de la malul apei
Băile de la vii
Gara Constanţa cu un tren de vară sosit la peron
Halta Tomis (Poarta 1 port)
Tren plecat de la Halta Tomis. Se observă înspre dreapta ramificaţia căii ferate ce cobora spre port.
Halta spre calea ferată spre plaja de la vii (în zona gării actuale)
Halta în care se făcea debarcarea pentru plaja de la vii.
plantat şi bine întreţĭnut; de aci o şosea în pantă cobόră cόsta la stabilimentul de băĭ.
La viĭ, publicul găsesce pe lângă clima temperată aerul sănătos şi distracţĭa în timpul căldurilor veriĭ, sănătatea, efectul bine-făcetor al băĭlor de mare.
Se maĭ află în Constanţa 3 localurĭ de băĭ calde (1 militară).
XVII. Cultul
Sub raportul Cultuluĭ, Constanţa, ca şi totă Dobrogia, aparţĭne Episcopieĭ Dunăriĭ de jos.
Actualmente sunt în Constanţa următόrele Biserici:
I. Măréţa Catedrală, cu hramul Sfinţĭlor Apostoli Petru şi Pavel
II. Biserica comunităţiĭ Elene, construită între aniĭ 1864—67.
III. Biserica Bulgară.
IV. » Catolică.
V. » Protestantă.
VI. » Comunităţĭĭ armene, clădită în anul 1880
VII. Sinagoga istraelită.
VIII. Şépte giamiĭ, din care două: «Mahmudia» construĭtă de Sultanul Mahmut pe la 1722 (1239 al ereĭ turceşti) şi «Azizia» construĭtă în 1860 de Sultanul Abdul Aziz, sunt cele mal de notat.
Cimitire sunt 3:
Ortodox, Protestant şi Turcesc; sunt aşeđate la marginea oraşuluĭ
XVIII. Instrucţĭŭnea publică
Instrucţĭa publică se dă în următόrele şcoli: Un gimnaziŭ, creat în Octombrie 1896 în locul desfiĭnţateĭ şcόle normale pentru institutorĭ şi învĕţătorĭ
Biserica greca a fost construita între anii 1863-1865 după planurile arhitectului grec Ioan Teoharidis. Este realizata cu marmura adusa din Grecia.
Biserica greacă din Constanţa este prima biserică din oraş. Până la ridicarea celorlalte lăcaşe de cult creştine toţi creştinii oraşului se duceau la biserica greacă. După anexarea Dobrogei (1878) la Biserica greacă s-a celebrat slujba solemna, Te-Deum-ul, a eliberării şi cinstirii victoriilor ostaşilor romani, în luptele pentru cucerirea Independentei Naţionale la care a participat şi regale Carol I, împreuna cu succesorul tronului Imperiului Rus.
Până în 1900 acolo s-au celebrat toate slujbele oficiale cu ocazia anumitor evenimente solemne ale oraşului.
Biserica Bulgară (1907) - alăturat şcoala bulgară. Este posibil ca aceasta să fi fost ridicată pe locul unei biserici anterioare, cea despre care vorbeşte autorul lucrării.
La iniţiativa lui Riga George, casier al companiei engleze Danube and Black Sea Railway Co. Limited, cea care a construit linia ferată Cernavodă – Constanţa şi portul din secolul al XX-lea, a fost înălţată, în 1872, prima capelă. În perioada 1885 – 1886, prin eforturile lui Anton Licen, consulul Austro – Ungariei la Constanţa şi ale autorităţilor româneşti, a fost construită o mică biserică, cu turn înalt şi ascuţit pe centrul laturii vestice.
În 1898, Primăria autorizează construcţia prin care August Kuefke putea construi o casă parohială în curtea bisericii, al cărei plan este făcut, probabil, de un practicant aprobat de şeful Serviciului tehnic al Primăriei, A. Păunescu. În locaşul de cult are loc la 5/18 august un Te Deum organizat de consulatul austro-ungar din Dobrogea, ocazionat de ziua de naştere a Majestăţii Sale Regale şi Imperiale Franz Iosif I. De asemenea, pe 7/20 august, aici are loc un recviem prin care era comemorată trecerea în nefiinţă a regelui Umberto I.  (fotografia a fost preluată din ”Ghidul Constanţei şi al Techirghiolului” din 1924, p. 125 şi este de slabă calitate). În anul 1937 biserica avea să fie demolată în locul ei fiind ridicată actuala Biserică Catolică Sf. Anton.
Geamia „Sultan Mahmud” este localizată în 1881 pe strada Crângului la numărul 1; repavată în anul 1882 sub numele stradela Geamiei, aceasta este numită cel mai adesea Băilor sau Băii. Geamia a fost dărâmată şi în locul ei în perioada 1910-1913 a fost înălţată Moscheea Carol I.
a funcţĭonat de la Noembrie 1893, până în Septembrie 1896, când a fost transferată la Câmpu-Lung).
Şcόla primară de băeţi No. 1| create în Februarie 1879.
»        »      »      fete   No. 1|
Ambele ocup localul «Şcola Principele Ferđinand şi Principesa Măria».
Şcόla primară de băeţi No. 2| nu au local propriu.
»        »      »      fete   No. 2|
Maĭ sunt încă în Constanţa, următorele institute private :
Un pensionat «Lelia Petraru».
Şcόla comunităţiĭ Bulgare.
Şcόla comunităţiĭ Eline cu local propriŭ.
Şcόla comunităţiĭ Armene.
Şcόla comunităţiĭ Israelite.
Douĕ şcoli turcesci (câte una pe lângă fie-care giamie mare).
XIX. Marca
Marca oraşuluĭ Constanţa este: O corabie cu pânze, lângă un far ce pόrtă în vêrf un stég.
XX. Autorităţĭ şi instituţĭŭnĭ publice şi private.
1. Prefectura [1] )
Sub raportul administrativ, Dobrogia la ocupare, fu împărţĭtă în 3 judeţe: Tulcea, Constanţa şi Silistra nouă.
Acesta din urmă, după un an se fuziona cu judeţul Constanţa. Localul ocupat de prefectură la 13 Noembrie 1878, era vechiŭl «Conak» turcesc, în faţa arestuluĭ preventiv de ađi (Str. Traian), ars în Decembrie 1882. Acum prefectura ocupă local închiriat.
Pentru construĭrea unuĭ palat administrativ noŭ, s'a votat suma de 265,000 leĭ; terenul însă nu e definitiv ales.
[1] ) A se vedea Tabloul lit. G
In 1875 se ridică prima clădire de piatră în care a funcţionat şcoala publică de fete şi de băieţi. În numai opt ani, de la cămăruţele mizere s-a ajuns la o clădire încăpătoare şi sănătoasă.
In timpul războiului din 1877-78, şcoala a fost închisă.  In 1879, s-a redeschis şi a fost unul din locurile de instrucţie principale ale oraşului. Odată cu mărirea numărului de elevi şi prin mărirea comunităţii greceşti, clădirii i s-a adăugat încă o aripă în partea de sud. Se învăţa şi limba română. În perioada  1891-1896 şcoala era condusă de G. Kuzos şi apoi între 1897-1900 de Diogenis Hariton.
Marca Oraşului CONSTANŢA
Dimitrie Quintescu - de două ori prefect al Constanţei - 1896-1897 şi 1901-1902. Decorat de către Sultanul Abdul Hamid cu Ordinul Medgidie clasa a Il-a.
2. Divizia activă. [1] )
Divizia activă a fost creată la Bucurescĭ în Octombrie 1878, fu destinată a ocupa Dobrogia şi a avea reşedinţa la Tulcea, unde ajunge în seara (4 ½ p. m.) de 16 Noembrie 1878.
Personalul întemeĭetor al acesteĭ Diviziĭ a fost:
D. General Anghelescu Gheorghe, Comandant.
D. Lt. Colonel Argyntoianu, Şef de Stat-major.
D. Căpitan Şaguna, Oficer de Stat-major.
D. Adjunct cl. I Bengescu, Intedent.
D. Medic de Regiment cl. I Niculescu Ion, Medic Sef.
D, Colonel Herkt, comandantul Artilerieĭ.
D. Lt Colonel Peiu, Şeful Statuluĭ major de geniŭ.
Primele trupe, carĭ ocupară Constanţa, la 23 Noembrie 1878 fură: Batalionul IV vênătorĭ şi o baterie de artilerie.
Reşedinţa Divizieĭ active se strămută la Constanţa în điua de 22 Maiŭ 1883 şi se instala în localul pe care '1 ocupă acum, clădire ce aparţĭnea Companieĭ drumurilor de fer engleze, cedată după rescumpărarea linieĭ, Ministeruluĭ de rĕsboiŭ.
La 1 Aprilie 1884, prin înaltul Decret No. 1084, se înfiinţa primul Batalion recrutat din oamenĭ dobrogeni, căci până aci ţĭneaŭ garnisόna numaĭ regimente trimese din ţară.
Fu numit: «Batalionul de Dorobanţĭ din Dobrogia [2]
[1] ) A se vedea tablourile lit. H şi I.
[2] ) Oficeriĭ întemeietori aĭ Batalionului:
Maior Vicol N. comandant. Căpitani: Orleanu G., Teodorescu C, Ghizdavescu L, Vişoreanu D., Locotenenţi: Cugler C, Chiriţă G., Tocilescu A., Mărgăritescu N., Sub L-t. Profiriu C. Manolescu A., Caimacan S., Ad-tor cl. III : Alcxandrescu A., Drăgoĭ D.
Divizia Activă - Fotografie din Albumul Armatei Române 1902
cu reşedinţa în Constanţa; el primi drapelul la 10 Maĭ 1886.
Tot la 1 Aprilie 1884 se crează douĕ escadra ne de Călăraşĭ Dobrogene, din cari unul cu reşedinţa în Constanţa.
Batalionul de Dorobanţĭ fu transformat, prin înaltul Decret No. 824 pe ziua de 1 Aprilie 1888 în «Regimentul de Dorobanţĭ Dobrogia», numit în urmă Regim. Dobrogia No. 33 şi în fine Regim. - Tulcea No. 33. [1] )
Acest regiment din causa lipseĭ de localurĭ încăpătoare pe atunci, schĭmbă la 1 Maĭ 1891 garnisona la Tulcea remânênd la Constanţa numaĭ un Batalion.
La 20 Aprilie 1894, cu înaltul Decret No. 1548 se crea Regimentul Constanţa No. 34[2]), recrutat numaĭ din regiŭnea judeţuluĭ şi avendu-şî reşedinţa la Constanţa. Acest Regiment primesce drapelul la 10 Maĭ 1894»
Escadronele de Călăraşi, la 1 Aprilie 1895, Prin Înaltul Decret No. 1524, fură transformate în Regimentul
[1] ) Oficeriĭ întemeietorĭ ai Regimentuluĭ:
L-t. Colonel Cristodorescu D. Comandant., Maĭori: Vicol N. Ajutor Lăţescu, Căpitanĭ; Niculescu Ion, Emanoĭlescu N., Olănescu N., Negrea Ion, Ruja D., Iorđan P., Georgescu, Locotenenţĭ : Mărgăritescu N , Constantinescu M., Alcaz C, Stoiculescu Victor, Chĭriţă Gh., Petrovici C., Hagĭ Gh. N., Conta Chĭriac, A-dtor II : Alexandrescu Alex,, Dragomirescu Dr., Sub-Locotenenţĭ: Cealâc Paul, Botez Al, Dumitnu Ion, Popovici Anton, şi Angelescu C-tin.
[2] ) Oficeriĭ întemeĭetorĭ :
Lt-Colonel: Crasan C. Comandant, Maĭorĭ: Dumitrescu S. Ajutor, Tarnoschi I, Căpitan : Hagi Gh. Şeful depozituluĭ, Ad tor I : Poliacof N, Cassier, Ad-tor II: Cioran G. îmbrăcămintea, Căpitanĭ ; Ionescu Alex., Blăniţă N., Basarabescu I, Velciŭ Anghiel, Antonescu Ilic, Castriş Mateĭ, Săndulescu D., Mihăescu G., Popescu Istrate, Moscu Gh., Constantinescu Marin, Locotenenţĭ: Daniilescu Ion, Buţă Vasile, Anastasiu P., Parasch. Ion, Ionescu D. M., Teŭt Eug., Mărginénu A., Papastopol A., Poetasu Stan, Sub-Locotenenţĭ: Enăşescn A., Botez N., Ştirbeĭ Gh , Cenescu Ion.
Comandamentul Regimentului 34 Constanţa - Fotografie din Albumul Armatei Române 1902
Clădirea Comandamentului Regimentului 34 Constanţa
Clădirea Comandamentului Regimentului 34 Constanţa  - aceiaşi clădire dar ceva mai târziu în vreme... se modificase calea de acces spre aripa stângă a clădirii
Regimentului 34 Constanţa şi drapelul său de luptă - Fotografie din Albumul Armatei Române 1902 (În timpul războiului din 1916 M.D. Ionescu Dobrogianul avea să se remarce în calitate de comandant a acestu regiment pe frontul din Moldova)
Comandamentul Regimentului 9 Călăraşi Constanţa - Fotografie din Albumul Armatei Române 1902
Regimentului 9 Călăraşi Constanţa - Fotografie din Albumul Armatei Române 1902 (pe fundal, vag se distinge lacul Siutghiol)
Cazarma Regimentului 9 Călăraşi Constanţa - Fotografie din Albumul Armatei Române 1902 (pe fundal, vag se distinge lacul Tăbăcăriei şi lacul Siutghiol)
Comandamentul Regimentului 9 Călăraşi Constanţa - Fotografie dinspre Soseaua Tulcei
Comandamentul Regimentului 33 Tulcea - Fotografie din Albumul Armatei Române 1902
Regimentului 33 Tulcea - Fotografie din Albumul Armatei Române 1902
9 Călăraşi [1] ) cu 4 escadrόne; regimentul cu reşedinţa în Constanţa, primi drapelul la 28 Noembrie 1895.
La 1 Octombrie 1896, prin Înaltul Decret No. 2 206 se crează Batalionul VI Vânători [2] ) recrutat din regiŭnea Corpuluĭ II-lea de armată, iar nu din Dobrogia, ca cele-l-alte 2 Regimente. Acest Batalion se instala în cazarmele construĭte anume în acest scop, în vara anuluĭ 1896
Lipsa localurilor pentru trupe în Constanţa se simţĭ încă de la început, de acea în 1880 se construĭ un pa-pavilion pentru un escadron de cavalerie cu grajdurĭ şi dependinţĭ şi un pavilion pentru douĕ companiĭ de infanterie.
In vara anuluĭ 1886 se maĭ construi:
1. Un pavilion pentru artilerie, încăpător pentru două bateriĭ, cu grajdurĭ şi remize.
2. Un paviliou pentru Stat-majorul Regimentuluĭ de Cavalerie,
3. Un local pentru Inchĭsόrea militară.
4. Un pavilion pentru Stat-majorul Regimentuluĭ de infanterie.5. Un deposit pentru muniţiunĭ.
[1] ) Oficerĭ întemeĭetorĭ :
L-t. Colonel : Budişteanu N. Comandant, Căpitan: Popescu D. Ajutor, Locotenenţĭ: Negoescu G., Rădulescu Th. Contabilĭ, Medic de Reg, cl. I: Zissu Achĭĭ, Veterinar în reservă Petrescn Ion, căpitanĭ: Niculescu Ion, Bogdan V., Locotenenţĭ: Ioniŭ A., Pop. A., Tomşa D., Nuţescu C, Sub L-t. : Pop Ion, Codrescu C. Rădu-cănescu Gr., Frim C.
[2] ) Oficerĭ întemeĭetori :
Maĭor : Brătuianu Mih. Comandant, Căpitanĭ : Dumănescu Mih., Stratilescu Ştefan, Richman Theodor, Genoveanu Gh., Locotenenţi: Epure Traian, Ionescu E. Marin, Alessiu Alexandru, Leca Aristide, Sub L-t. : Plesnilă Adrian, Niculescu Vasile, Eremia Gh., Orleann Petre, Ad-tor III : Dumitrcscu Mih., Gălăşescu Alex.
Comandamentul Batalionului VI vânători - Fotografie din Albumul Armatei Române 1902
Batalionului VI vânători în Piaţa Independenţei (Ovidiu) - Fotografie din Albumul Armatei Române 1902
Batalionului VI vânători la podul Carol I de la Cernavodă - Fotografie din Albumul Armatei Române 1902
6. Un local pentru Manutanţă.
Tόte aceste cazărmi, situate la N. şi în afara oraşuluĭ aŭ fost ocupate de trupe la 15 Octombrie 1886.
Spitalul Militar s'a instalat la 22 Maĭ 1883 într'o clădire a companieĭ engleze, cedată ca şi localul Divizieĭ.
Spitaluluĭ aparţĭne Secţĭa sanitară detaşată de la Corpul III de armată (Galaţĭ); de la 1 Aprilie 1890 ea formeză corp în parte.
Manutanţeĭ aparţĭne Compantia 5-a subsistentă, creată la 1 Iulie 1891 cu înaltul Decret No. 2483.
Consiliŭl de resboz al Divizieĭ active înfiĭnţat la 1 Ianuarie 1879.
Compania de jandarmi rurali funcţionând de la 1 Octombrie 1895.
3. Tribunalul
La ocuparea Dobrogieĭ, un regulament de administraţĭe publică a justiţĭeĭ, a instituĭt In fie-care plasă câte un tribunal de ocol, douĕ curţĭ de apel sub denumirea de «Tribunale de apel» (Tulcea şi Constanţa), precum şi în fie-care comună câte o judecătorie comunală, care însă de fapt n'a funcţĭonat de cât pe alocurea.
In fie-care plasa maĭ era câte un tribunal Macometan ale căruĭ atribuţiunĭ era să cerceteze şi să judece cestiŭnile de familie dintre Musulmani; hotărîrile lor eraŭ supuse apeluluĭ Tribunalelor de apel.
Aceste tribunale Mahometane şe cpmpuneaŭ dintr'un hoge al localităţĭĭ şi doĭ membrĭ aleşi de locuĭtorĭ; atât preşedintele cât şi membriĭ eraŭ confirmaţĭ de Ministerul Justiţĭeĭ.
Tribunalele de apel şi ocol aveaŭ organisare şi competinţă specială.
Tribunalele de ocol se compuneaŭ: dintr'un judecător, un suplininte, un substitut, un grefier şi maĭ mulţĭ copişti;
ele cumulaŭ competinţa tribunalelor de judeţ, a judecătoriilor de ocol şi a judecătoriilor comunale, după valόrea şi natura afaceriĭ; hntărîrilor lor, când judecaŭ o afacere de competinţa tribunaluluĭ de judeţ eraŭ supuse apeluluĭ la tribunalele de apel; când însă judecaŭ o afacere de competinţa judecătoriilor de pace, hotărîrea era pronunţată în ultima instanţă.
Tribunalele de apel eraŭ compuse: dintr'un preşedinte, doĭ membri, un supleant, un prim-procuror, un procuror, un grefier, un ajutor şi maĭ mulţĭ copişti.
Pe lângă fie-care tribunal de ocol, precum şi la tribunalele de apel luaŭ parte şi doî membriĭ accesoriĭ, aleşi de populaţĭŭne; acesta disposiţĭŭne însă nu sa aplicat, de cât numaĭ la o parte din tribunale.
Dupĕ câte-va lunĭ de funcţĭonare, s'a desfiinţat unul din tribunalele de apel (acel din Constanţa), remânând numaĭ cel de la Tulcea; asemenea s'aŭ suprimat şi substituţiĭ de la tribunalele de ocόle, afară de ceĭ de la Tulcea şi Constanţa, însărcinându-se cu suplinintele cu funcţĭŭnea de substitut; acesta era substitutul primuluĭ procuror, de pe lângă tribunalul de apel, care îndeplinia şi atribuţiunile judecătoruluĭ de instrucţĭe.
La 1 Septembrie 1886, s'a pus în aplicare legea votată în Martie 1886, prin acésta lege s'a modificat organizarea creată prin regulament, apropiându-se de organisarea justiţĭeĭ din testul tĕriĭ, ast-fel: în fie-care comună s'a înfiinţat câte o judecătorie comunală, în fie-cere plasă câte o judecătorie de ocol şi la reşedinţele judeţelor Constanţa şi Tulcea câte un tribunal de judeţ; s'aŭ desfiĭnţat tribunalele mahometane, carĭ eraŭ în fie-care plasă şi aŭ remas numaĭ douĕ: Constanţa şi Tulcea; asemenea s'a desfiĭnţa tribunalul de apel din Tulcea, trecând tόtă Dobrogia în circumscripţĭŭnea curţiĭ de apel Galaţĭ.
Organizaţĭa şi competinţa judecătorilor de ocol, era conform legeĭ din 1878. Tribunalele de judeţ aveaŭ deosebirĭ în competinţa şi organizarea lor, ast-fel: n aveaŭ judecător de instrucţĭe şi atribuţĭŭnile acestuĭa se înde-pliniaŭ de procuror.
Această lege sa modificat la 1 Aprilie 1894; saŭ desfiĭnţat judecătoriĭle comunale ; judecătoriĭle de ocol aŭ suferit 6re care modificări, în cea ce privesce cir-cumscripţĭŭnile şi competinţa.
In cea ce privesce crimele, în Dobrogia ne-existând instituţĭa juraţĭlor, instrucţĭa se făcea de substituţĭĭ tribunalelor de ocole şi se judecaŭ de tribunalul de apel; astă-zi, instrucţĭa se face de judecătorul de instrucţĭe de pe lângă tribunalul de judeţ şi se judecă de curtea de apel din Galaţĭ.
4. Tribunalul Mahcmetan
Tribunalul mahometan instituĭt conform art. 61 din legea pentru organizarea Dobrogeĭ din 9 Martie 1880, modificată prin art- 39, 40 şi 41 din legea asupra or-ganisăriĭ judecătoresc! din Dobrogia, promulgată la 30 Martie 1886.
Competinţa sa se întinde numaĭ asupra proceselor de căsătorie şi succesiŭne, carĭ se judecă conform legilor şi usurilor musulmane.
Personalul acestuĭ tribunal coprinde:
Un cadiŭ şi un grefier, recunoscuţĭ de Ministerul Justiţĭeĭ şi retribuĭţĭ de statul Român.
5. Judecătoria (A se vedea «Tribunalul»).
6. Arestul preventiv
De la 1 Ianuarie 1879 şi până la 1 Aprilie i886î a funcţĭonat sub denumirea de penitenciar central,
când prin desfiĭnţarea tribunalelor de ocole, penitenciarul remase numaĭ arest preventiv.
Loculuĭ ce '1 ocupă (Str. Traian) este propriŭ al Judeţuluĭ, o clădire remasă de la Turcĭ, cărora le a servit pentru acelaş scop. Construcţĭa e slabă, localul neĭncăpător şi nehîgienic.
7. Portul [1] ).
Pe o parte din ruĭnile vechĭŭluĭ port genovez, compania engleză «Danube and Black Sea railway Com Limited» reconstruĭ în 1859 portul, în limitele celuĭ actual aprópe. Ruĭnele portuluĭ şi magaziĭlor genoveze se ved încă (in 1896), urmele splendoareĭ de odinióră a Constanţiĭ. (A se vedea planul).
Am vorbit maĭ sus (anexa 5) şi am arătat inconvenientele ce presinta portul, încă pe la 1877; deja atunci era insuficient traficuluĭ de cereale ; azi, prin legătura directă ce Constanţa are cu restul ţeriî, portul serveşte ca debuşeŭ pentru productele întregeĭ teri.
Dacă comparăm ţĭfra exportuluĭ cerealelor, în aniĭ 1876 şi 1895 (tabelele literile A şi J)., vedem pentru:
anul 1876. . . . . 368,862 tone
  »   1895. · · · · 69707.927 »
Cifrele vorbesc de la sine şi nu maĭ e nevoe de cómentariĭ, pentru a vedea că portul Constanţa de acum, nu maĭ póte servi trebuĭnţelor ce din di in di cresc.
Nu mult după rescumpărarea portuluĭ (1881), guvernul român votă prin legea din 29 Martie 1885 [2] ) un credit de 2 1 inilione leĭ, trebuĭncioşi la mărirea portuluĭ
Constanta. 
[1] ) A se vedea Tabloul lit. J.
[2] ) A se vedea M. Or. No. 1 din 2 Aprilie 1885, înaltul Decret No. 1051
Lucrările nouĕ încredinţate casseĭ Adrien Hallier, s'aŭ început în primă-vara anuluĭ 1896.
Piatra fundamentală s'a pus în digul despre larg la 6om de la ţĕrm, în ziŭa de 16 Octombrie 1896, în presenţa M. S. Regeluĭ Carol I şi a Familieĭ Regale,
Pergamentul cu inscripţĭŭnea comemorativă [1] ) s'a aşeđat
[1] ) Noi Carol I, prin graţia luĭ Dumneđeŭ şi voinţa naţională, Rege al Românieĭ. In anul mântuireĭ 1896 în a şnse-spre-đecea zi a luneĭ Octombrie, am pus piatra de temelie pentru construirea portului Constanţa pe ţĕrmurile Măreĭ Negre. Dumneđeŭ dându-Ne în Domnia-Nόstră asupra acesteĭ ţĕri nu numaĭ ani de glorie, ca, împreună cu vitéza mea oştire, să-ĭ pot da independenţa şi o poziţie statornică, dar şi anĭ de pacĭnică domnie, am lucrat cu râvnă şi stăruinţă pentru înflorirea şi prosperitatea Românieĭ. Imulţind căile de comunicaţie şi reţeaua căilor ferate unind cele doua ţermurî ale Dunării prin podul de la Feteştĭ-Cernavoda, luat-am hotărirea ca aceste temeĭnice şi neperitόre lucrări să fie desăvârşite prin întemeĭerea unui port la ţĕrmurile vechiului Pont-Euxin, unde din veacurile cele maĭ depărtate comerţul a găsit un loc de adăpost, unde atâtea monumente istorice ne aduc aminte vechia dominaţiune a strămoşilor noştrĭ Romanĭ, şi unde 'şi a sfârşit zilele marele poet Ovidiu.
In al treĭ-đecilea an al Domnieĭ-Mele şi al cincĭ-spre-đecilea al fondăreĭ Regatului am pus astă-zĭ piatra de temelie a acesteĭ însemnnte lucrări, faţă fiind Maĭestatea Sa Regina, Alteţele lor Regale Principele şi Princesa Românieĭ, Înaltul Cler, Miniştriĭ Meĭ Preşedinţĭ şi Vice-Preşedinţiĭ Corpurilor Legiuitore, înalţii Demnitari ai Statului şi Corpul Technic.
Nădăjduim că Dumneđeu ne va ajuta să desăvârşim în linişte şi fericire lucrarea începută astă-zĭ, care va duce peste mărĭ numele Românilor şi va înlesni în tόte vremurile, transportul bogăţiilor acesteĭ ţĕri.
Spre amintire, am subscris acest document în îndoit exemplar, din care unul se va aşeza în piatra de temelie, iar altul se va păstra în archiva Statului.
Actul a fost iscălit de : M. M. L. L. Regele şi Regina, A. A. L. L. Principele Ferdinand şi Principesa Maria, Marele Duce Boris Vladimirovici; de D-nii Miniştrii : D. Sturza, E. Stătescu, A, Stolojan,
P. Poni, General C. Budişteano, C. I. Stoiccscu, şi de D-nii P. S. Aurelian, C Schina, G. Lahovarĭ, G. Filiti, P. Tĕruşanu. A. Saligny, I. B. Cantacuzino şi P. S. Sa Parthenie al Dunării de jos.
Cu aceasta ocasie s'a bătut şi o medalie comemorativă.
16 Octombrie 1896 - Punerea pietrei fundamentale pentru digul de larg al portului - La capătul digului va fi construit farul Carol I
Medalia comemorativă bătută cu prilejul începerii lucrărilor la digul de larg al Portului Constanţa.
Portul Constanţa la anul 1901 - undeva în dreapta în fundal se distinge silueta macaralei cu care s-a construit digul.
într'un bloc de beton şi s'a acoperit cu o lespede de marmoră, ce portă inscripţĭa:
16 Octombrie 1896.
8. Companiĭ de vapόre. Agenţĭĭ
1. Serviciŭl maritim român
2. Johnston W & C-nie.
3. Fraissinet & C-nie.
4. Messageries Maritimes.
5. Wilson (Hull),
6. Lloyd austriac,
7. Deutche Levante Linie
8. P. M. Courtdji & C-nie
9. Florio & Rubattino,
9. Vama [1] )
Funcţionézâ de la 1 Ianuarie 1879.
10. Calea ferată. Gara
Ca şi portul, calea ferată Cernavodă-Constanţa a fost construĭtă de aceaşi societate în 1862.
In Constanţa era administraţĭa Companieĭ de exploatare instalată în localurile ocupate acum de Căĭle noastre ferate.
Aci eraŭ şi atelierele acesteĭ Companiî.
Linia împreŭnă cu portul aŭ fost rescumpărate de guvernul român în anul 1881, pentru suma de 17 mĭliόne leĭ.
[1] ) A se vedea Tabloul litera K.
La 14 Septembrie 1895, acésta linie s'a unificat cu cele din ţară, prin construĭrea poduluĭ de peste Dunăre.
Acum gara Constanţa numaĭ corespunde traficuluĭ de călătorĭ şi mărfuri, şi probabil în timpul, saŭ după construĭrea portuluĭ, gara se va transforma radical
11. Poşta si telegraful
Funcţionează de la ocuparea Constanţeĭ de Românĭ.
12. Regia monopoluluĭ
Înfiinţat biŭroul în Constanţa în anul 1882.
13. Banca Naţĭonală a Românieĭ
Ocupă localul saŭ propriŭ şi funcţionează de la 1 Maĭu 1894.
14. Banca Agricolă
Funcţionează de la 20 Octombrie 1894
15. Creditul Agricol
Funcţionează de la 1 Aprilie 1883.
16. Camera de Comerciŭ
Înfiĭnţată cu înaltul Decret No. 2115/80 Monitorul Oficial 208/80,).
17. Societăţĭ de asigurare
1. «Naţionala».
2. «Dacia Romania».
3. «Unirea».
18. Agenţĭĭ diplomatice şi consulare
1. Austro-Ungaria. Consulat, înfiĭnţat la 1 Octombrie 1861.
2. Belgia. Consulat, funcţionează de la 12 Noembrie 1880.
3. Turcĭa. Consulat, funcţionează de la ocuparea Constanţeĭ de Români,
4. Germania. Vice-consulat înfiinţat la Iŭlie 1865.
5. Franţa. Vice-consulat creat la 1 Decembrie 1862.
6. Rusia. Vice-consulat.
7. Marea-Bretanie. Vice-consulat.
8. Spania. Vice-consulat.
9. Suedo-Norvegia. Vice-consulat înfiinţat la Iŭlie 1865.
10. Italia. Agenţie consulară. Girante consulul Austro-Maghiar.
11. Bulgaria. Agenţie consulară. Girante consulul Turc.
12. Grecia. Agenţie consulară. Girante consulul Rus.
XXI. Clădirea institutuluĭ geografic
Situată pe ţĕrmul măriĭ la aripa dréptă a hoteluluĭ Carol. Scopul acesteĭ clădirĭ este arătat chĭar pe inscripţĭa ce pόrtă :
ROMÂNIA
INSTITUTUL GEOGRAFIC AL ARMATEĬ
PUNCTUL DE ORIGINĂ
AL NIVELMENTULUĬ DE PRECISIE AL ŢĔRIĬ STABILIT ACI ÎN CONSTANŢA PE ŢĔRMUL MĂRIĬ NEGRE
ÎN ĐILELE M. S. REGELUĬ CAROL I
ÎN AL XXIX AN AL DOMNIEĬ LA 15 SEPTEMBRIE 1895.
XXII. Importanţa militară Ideĭ de fortificarea portuluĭ şi oraşuluĭ
Prin legătura directă ce are cu întréga ţară şi prin lucrările marĭ şi costisitόre, abia acum începute, Constanţa va devenĭ primul port maritim pe cόsta apusană
Imediat în spatele Farului Genovez s-a aflat Clădirea Institutuluĭ geografic al armatei din Constanţa.
a Măriĭ Negre; ideia de a o fortifica pe cόste şi pe apă trebue să ne preocupe, de όre-ce Constanţa va fi primul obiectiv al unuĭ atac ce ar venĭ pe Marea Négră.
Fortificarea pe uscat încă nu e fără importanţă; acésta necesitate a fost semnalată de ilustru Mareşal Moltke în 1837 [1] )
«Dacă vre-o dătă s'ar fortifica acest oraş nu trebuĭe uĭtat a face să intre în sistemul eĭ de apărare şi cele 3 movile situate la N. în apropiere».
Ast-fel, fortificată pe uscat şi pe apă, Constanţa va devenĭ o cetate maritimă, pivoul de manevră al uneĭ armate de apĕrare din Dobrogia, în flancul uneĭ armate de invazie de la N (Rusia) saŭ de la S. (Bulgaria), care ar avea de obiectiv podul de la Cerna-Vodă.
Prin forma eşindă, oraşul şi portul presintă inconvenientul că póte fi lesne expus unuĭ bombarđament; se póte însă anihĭla acest inconvenient prin forturĭ şi bateriĭ judicios aşeđate.
1. Fortificarea cόstelor. In cadrul studiŭluĭ ce ne intereséză nu vom considera de cât cόsta Măriĭ Negre mărginaşe portuluĭ şi oraşuluĭ.
Cum oraşul este clădit pe un esind, trebue ales vârful cu o posiţĭe centrală, pe care s'o ocupăm cu un uvragiŭ permanent, solid construĭt şi destul de bine armat, ca ast-fel să resiste artilerieĭ navale, s'o ţĭnă la o bună depărtare de port şi să apere cόsta la N. şi S. până la 4 k. distanţă. Acesta posiţĭe centrală ar fi bine alesă pe locul ocupat acum de Hotel Carol, dacă consideraţiunĭ economice nu s'ar opune.
Dar în cestiŭnea aperăriĭ ţĕreĭ consideraţiunile militare
[1]) Maréchal du Moltke. Lettres sur l'orient. Traduites par A. Marchand. Paris 1877.
priméză şi într'o viitore fortificare a portuluĭ, Hotelul Carol trebue sacrificat, căci de alt-fel acesta măréţă construţĭe va fi cea d'ĭnteĭu espusă unuĭ bombarđament.
Până la 4 k. spre N. cόsta răsăritenă póte fi ape-rată prin 2 bateriĭ de cόstă.
La S., un fort identic construĭt şi armat cu cel de la Hotel Carol, va trebuĭ aşeđat pe cόstă pe micul cap de la «viĭ» la 5 k. spre S. oraşuluĭ; acesta ar face sistem şi cu fortificarea de uscat.
Pentru memorie să le numim : pe unul fortul Carol, iar pe cel-l-alt fortul Elisabeta.
2. Molul fortificat. Pentru fortificarea pe apă a portuluĭ, este necesar a studia ţĕrmul, adencimea măriĭ în vecinătate şi natura funduluĭ.
Ţĕrmul S. al Constanţeĭ este acoperit cu stâncĭ, destul de pronunţate la hotelul Carol şi pe tot litoralul. Ele se continuă şi în mare parte până la o distanţă de 300m (1 ½ encâblures); iar adêncimea apeĭ aci este de 20—25 piciore. (1 picior englez=0m, 304,794).
Din colo de acest strat de stânci, natura funduluĭ este nisiposă.
Adâncimea măriĭ, până la 2½ k. de la ţĕrm este de 13 m.000 [1] ).
Lucrările nouluĭ port merg până la 1.200m în mare şi la o adâncime maximă de 12 m , (digul despre larg. A se vedea planul) sunt prin urmare espuse bombarđamentuluĭ.
Dacă s'ar construĭ la 1500 m de la molul despre larg, un dig fortificat în felul celuĭ de la Cherburg [2] ), portul ar fi la adăpostul proĭectilelor inamice.
[1]) Corréard. Atlas. op. cit. pag. 59 — 60.
[2] ) Marga. Géographie militaire. Forts de Cherbourg
Forma acestuĭ dig, unghiulară; vêrful unghiuluĭ pe prelungirea şi la 1500m depărtare de molul exterior al portuluĭ; deschiderea unghiuluĭ de 140 grade. Grosimea ziduluĭ între 80 - 100m. In vêrful unghiuluĭ construĭt un fort mare «central». Laturile: cea de E. de 1470, avênd la estremitate fortul de Est, să se menţină o deschĭdere de 1000m între acesta estremitate şi ţĕrm, deschĭdere care să fie curăţĭtă de pietrele carĭ ar face dificilă navigaţĭa: latura de V. lungă de 882m apărată la estremitate prin fortul de Vest şi cu o deschidere de 300m până la ţĕrm, pentru eşirea vaselor.
Executarea acestuĭ proĭect, pe cât de îndrăsneţ pe atât de folositor, ar necesita cheltuelî colosale [1] ) dar o repetăm: în cestiunĭ de apărarea ţĕriĭ, consideraţiunile economice cad în al doĭlea plan.
3) Fortificaţĭĭ pe uscat pentru care trebue ţinut semă de configuraţĭa terenuluĭ şi căĭle de comunicaţĭe.
Cu privire la teren, există dejà părerile emise de Mareşalul Moltke; avem de adăogat, că movilele despre care vorbesce în «Lettres sur l'Orient» nu póte fi de cât culmea déluluĭ la 5 k. spre N. de Constanţa, semănată de movile.
Acesta culme presintă marele avantagiŭ fortificaţĭeĭ, acela de a avea înaintea sa o vale destul de largă.
Căile de comunicaţie ce converg spre Constanţa sunt: şoseaua Tulcea, care póte fi apărată cu un fort de oprire şi Calea ferată Cernavodă cu şoseaua Mangalia, ambele pot fi aparate în acelaş mod, formând sistem cu fortul «Elisabeta».
Restul arculuĭ de cerc, coprins între aceste douĕ forturi, póte fi aparat cu o linie întărită de felul celeĭ de la Galaţĭ.
[1] ) Diguİ de la Cherbourg, costă pe Franţa 69 miliόne. (E. Reclus. Géographie universelle. Vol. 2. pag. 660).
 
XXIII. Viitorul Constanţiĭ
Ne rămâne pentru încheĭerea studiŭluĭ, a atinge cestiunea economică şi socială a oraşuluĭ, de la care fără îndoĭală atârnă viĭtorul luĭ.
Am arătat la partea istorică epocile de mărire, ca şi cele de decadenţă ale Constanţiĭ, până a devenĭ miserabilul şi neînsemnatul sătuc Küstendje «o grămadă de pietre puse unele peste altele fără var saŭ mortar, care să le dea o legătură» după arătările istoriculuĭ Dumitru Cantemir, despre satele turceşti acum un secol şi maĭ bine, în scrierea sa «Histoĭre de l'Empire Ottoman», pe care l'a visitat.
Genoveziĭ, şi dupĕ denşiĭ Engleziĭ, recunoscură insemnătatea acestuĭ punct comercial de pe ţĕrmul Mărĭ Negre.
Se înţelege că eĭ, şi maĭ ales ceĭ din urmă, nu lucrară de cât cu interes speculativ, interes care se mărginĭ numaĭ asupra linieĭ ferate şi portuluĭ.
Oraşul primi fόrte puţine schĭmbări, şi anume cele necesitate de interesele comerciale.
Aceşti doĭ factorĭ economici dar: calea ferată şi portul aŭ transformat întru cât-va Constanţa.
Când am vorbit despre port am arĕtat, că mişcarea comercială în anul 1895 întrece pe cea de sub Englezi cu ţĭfra colosală de 69.339,065 tone; ceva maĭ mult, dacă comparăm ţifra esportuluĭ cerealelor din primele 8 lunĭ ale anuluĭ 1895, cu acea din luna Octombrie numaĭ, vom găsi o diferinţă îndoĭtă aprópe în numĕrul de tone exportate în luna Octombrie, asupra exportuluĭ celor 8 luni.
Acesta diferinţă este causată prin deschĭderea comunicaţĭeĭ de peste Dunăre. Ađi Constanţa serveşte de debuşeŭ cerealelor din întreaga ţară.
Faţă cu acest avênt comercial, care se va mărĭ într'un
viĭtor fόrte apropiat prin desvoltarea ce va lua noul port, spre care ţara nόstră 'şi a îndreptat tόtă atenţiunea în ultimiĭ ani, şi pentru care se cheltuesc sume enorme, ceĭ chemaţĭ la conducerea destinelor acestuĭ viĭtor măreţ oraş, sunt datorĭ să caute din timp mijlócele, carĭ 'ĭ-ar da desvoltarea ce merită.
Nu tot ast-fel staŭ lucrurile sub raportul social, în care patria mamă nu'şĭ a pus tot interesul,
Vroesc să vorbesc de cestiŭnea colonizăriĭ Constanţeĭ cu elemente românesci.
Dacă la Cap. VII am arătat, că elementul românesc prepondereză, acesta era relativ, căci dacă din populaţĭa română a Constanţeĭ (de 2519 suflete) vom scădea populaţĭa cazărmilor, care se urcă la peste o mie ómeni, ne rĕmân cam vr'o 750 barbaţĭ.
Si n'am zis încă totul, elementul românesc din Constanţa este representat printr'o populaţĭe flotantă compusă din militarĭ şi funcţĭonarĭ fără stabilitate; ast-fel ţifra românilor stabili nu se urcă la mal mult de 10 proprietarĭ şi comersanţĭ.
Acesta este numerul de colonişti românĭ în Cόstanţa, dupĕ un interval de aprópe 20 anĭ de la ocuparea Dobrogeĭ.
Ast-fel stă realitatea lucrtiluĭ in romanésca Constanţă!
Escluđênd elementul musulman, între elementele preponderante sunt: bulgariĭ, greciĭ, ovreiĭ şi armeniĭ, preponderante şi prin faptul că tot comerţul stă în mâinile lor.
«Elementul grec, ovreĭesc şi armén - đice d-nul Nacian [1] ) — este respândit aprópe în totă peninsula (Dobrogia), şi se póte đice chĭar, că numaĭ dorinţa de
[1] ) I. I. Nacian. La Dobroudja économique et sociale. Paris, 1886.
câştig îi face a se respândi şi a duce astfel o viaţă nomadă. Lectorul cunósce îndestul caracterul şi aptĭtudinele acestor rase. De aceea nu ne vom oprĭ maĭ mult de a le face apologia. Cu tóte acestea credem necesar a adăoga, că Greciĭ şi Ovreiĭ acestuĭ ţinut sunt maĭ puţĭn civilisaţĭ şi prin urmare maĭ răpitori, de cât coreligionariĭ lor din tot restul Eŭropeĭ.
«Ast-fel eĭ sunt consideraţĭ în acesta ţară ca o adevărată plagă socială, care departe de a fi pe cale de vindecare, tinde din ce în ce a câştiga proporţiunĭ şi a cotropi tot corpul acesteĭ nenorocite ţĕri, care în schimbul uneĭ sincere şi generόse ospitalităţĭ, este exploatată în tóte felurile de aceste douĕ secte, a căror rapacitate de alt fel este proverbială» [1] ).
Până acum, iată cu ce fel de elemente este colonizată Constanţa!
Dacă pe lângă lăudabila solicitudine ce ţara pune de face din Constanţa primul port pe cóstele apusane ale Măriĭ Negre, s'ar unĭ şi cestiŭnea colonisăreĭ eĭ cu Româniĭ, opera ar fi complectă.
Mijlócele adoptate de Francezĭ în colonizarea Algerieĭ 'mĭ pare c'ar resolva problema, şi s'ar putea aplica şi la noĭ.
Ideĭa creăriĭ unuĭ cuartier românesc, ar devenĭ o realitare atât de mult dorită, atât de mult aşreptată; prin vênđarea terenuluĭ cu preţurĭ scăđute, apoĭ prin intervenirea statuluĭ, societatea de construcţiĭ ar împodobi fόrte repede Constanţa cu clădirĭ românesci.
Colonisată Constanţa cu element românesc, trebue în urmă ales personalul căruĭa să i se încredinţeze destinele acestuĭ oraş.
«Aceşti funcţĭonari - dice D-nul Nacian—nu trebuesc
[1] ) I. I, Nacian op. cit. pag. 142.
aleşi la întâmplare: eĭ trebue aleşi printre ómeniĭ capabili a îndeplinĭ diferite sarcinĭ dificile şi delicate tot de o-dată, pe care colonia le reclamă.»
«Eĭ vor fi numiţĭ pe un termen maĭ mult saŭ maĭ puţĭn lung, căci numaĭ oferindu-le o garanţĭe de stabilitate statul pore fi sigur de a avea funcţĭonarĭ devotaţĭ şi desinteresaţĭ.
«Aceşti funcţĭonarĭ vor fi luaţĭ de preferinţă dintre persόnete originare ale colonieĭ.»
Iar D-nul Courcelle Seneuil: [1] )
«Primul personal al uneĭ coloniĭ, trebuesce ales dupĕ natura teritoriŭluĭ (în cazul nostru comersanţî), carĭ să importe cu preţurile cele maĭ avantagiόse posibile productele manufacturiere din ateliere recunoscute şi carĭ să esporte productele colonieĭ.
«Un personal mic de administraţĭe şi unul maĭ numerós însărcinat cu instrucţiunea primară complecteză societatea născêndă şi desĕvêrşesce prin o a pune în condiţiunĭ economice suficiente a o face viabilă.»
Cestiŭnea colonisăreĭ Constanţeĭ cu element românesc cere grabnice şi sόriόse mĕsurĭ, dacă vroim să nu regretăm în urmă miliόnele grămădite la Dunăre şi Marea Négră, atunci când póte va fi prea târđiŭ!
FINE
[1] ) Trataité d'économie politique Tom. II. pag. 485-486.
Exista două rânduri de Anexe. Primele anexe conţinând elemente de susţinere din diverse lucrări sau Acte diplomatice începe la pagina 67 a lucrării.
ANEXA No. 1
Vechia întindere a Măriĭ Negre [1] )
Dupĕ tradiţionalele cunoscinţe ce ne aŭ lăsat vechiĭ istorici şi geografi grecĭ şi latinĭ, asupra întindereĭ M. Negre, ea trebuia să se fi confundat cu M. Azow, M. Caspică şi Marea saŭ lacul Aral, şi să fi acoperit prin urmare imensele câmpiĭ situate între şi dincolo de aceste mări, adică Crimeea, Taurida, Georgia, în fine ţinuturile de la N. Cubanuluĭ de la E. Caucazuluĭ, aprópe de Volga şi tótă ţara ce forma litoralul M. Caspice şi al M. Aral coprinse în acestea şi pustiŭrile Maniteĭ şi ale Embeĭ. Cercetarea acestor ţinuturĭ justifică atare tradiţiŭne istorică, şi inspecţiŭnea natureĭ soluluĭ nu lasă nici o îndoială asupra şederiĭ ce apele aŭ făcut aci.
Dupĕ aceleaşi tradiţiunĭ şi probabilităţĭ munţiĭ ceĭ înalţĭ ai cόsteĭ meridionale aĭ Crimeeĭ formaŭ atunci o insulă în mijlocul Pontuluĭ Euxin, şi lanţul Caucasuluĭ cu tόtă Circasia, o peninsulă considerabilă. Asia-mică, câte-va părţĭ ale Rumelieĭ şi ale Bulgarieĭ, maĭ cu semă muntele Hemul aŭ presentat tot-d'a-una Măreĭ Negre o barieră de netrecut, care cu tóte secolele scurse de atunci, nu a trebuĭt a suferĭ de cât prea puţĭne schimbărĭ, chĭar în urma ruptureĭ Bosforuluĭ tracic şi al evacuaţiuneĭ apelor ce resulta din acésta. Epoca acestuĭ mare cataclism, care se perde în nóptea timpurilor, fu fără îndoială aceea a unuia din acele potόpe, carĭ înnecară
[1] ) Corrèard, op. cit. pag. 15 —17.
Tracia, Grecĭa şi tóte părţile situate la Miază-zi de Pontul Euxin saŭ M. Négră şi a căruĭ tradiţiune a trecut de la fabulă în istoria grecă, sub numele de potopul luĭ Ogyges[1] )  şi potopul luĭ Deŭcation [2] ), etc.
Orĭ-cum însă, reduse de un lung numĕr de secolĭ la o fόrte mică întindere, comparativamente N. Négră şi M. Azow a vĕđut în acéstă întindere maĭ micşorându-se, şi ţărmurile lor schimbând puţin câte puţin aspectul şi formele prin aterisările marilor fluviĭ, carĭ se arunc în ele, precum: Dunărea, Nistrul, Niprul, Donul, etc., şi prin depositele încetişόre ale nenumăratelor micĭ rîuleţe şi cursurĭ de apă, carĭ se varsă în aceste mări .
Forţa valurilor opusă curentuluĭ, în aceste fluviĭ, a ridicat bare, carĭ formeză limanurile, ce se ved la îmbucătura maĭ multora din ele. Este dar prea admisibil, că o mare parte din forme contururĭ saŭ sinuosităţi, date de ceĭ vechi cόstelor Pontuluĭ Eŭxin; forme şi sinuosităţĭ atât de diferite de acele ce li se cunosc astă-đi, în loc de a fi fost productul ignoranţeĭ şi al imaginaţiuneĭ, ele eraŭ representaţiunea fidelă a adevăratelor stări, la diferite epoce.
ANEXA No. 2.
Studiŭ archeologic asupra numeluĭ Constanţeĭ, de D-nul U. Chousserie.
Numele Küstendje, dat de câtre Turcĭ, şi Constanţa dat de câtre Românĭ capitaleĭ Dobrogieĭ, îmi pare o eróre, ce trebue semnalată ađi când numeróse desco-
[1]) Potopul lui Ogyges, dupé Herodot, a avut loc câtre 1796 a. chr.; 200 anĭ dupé stabilirea grecilor în Europa.
2) Potopul luí Deŭcalion a avut loc în Thesalia în 1580 a chr. Pe lângă aceste douĕ, Platon face menţiune de un al 3-lea, acel al luĭ Lycaon, care dupĕ marmurele Arundel a avut loc un secol înaintea resboiuluí Troieí.

perirĭ archeologice aŭ probat până la evidenţă, că acest oraş nu este altul de cât vechia metropolă a Pontuluĭ, Tomis.
Denumirile cele falşe de maĭ sus, aŭ fost datorite acesteĭ credinţe, că oraşul Constanţiana, fondat saŭ rezidit de către Constantin cel Mare în onorea suroreĭ sale, se ridică tocmaĭ pe locul actual al Constanţeĭ.
Ast-fel italianul Mario Niger, şi învăţatul archiepiscop grec Meletios a căruĭ geografie a fost publicată în Veneţia în anul 1728 şi retipărită în 1807 fac confusie între Tomis şi Constanţa.
Hellert, în charta generală a Bulgarieĭ şi a Românieĭ apărută în 1839, scrise în parenteze numele Constanţa sub Küstendge.
D. Boué. care a visitat cu cea maĭ mare băgare de sema, Turcĭa Europeană, cade în aceeaşi eróre când đice: «Uşor recunósce cine-va pe Istriopolis în Cara-Harman, Constanţa în Küstendge, Caltatis în Magalia».
Bouĭllet, în dicţionarul universal de istorie şi geografie đice: «Küstendje saŭ Constanţa».
Larousse, în marele dicţionar universal al secoluluĭ al XIX, scrie vorbind despre Tomis. «Maĭ tâtđiŭ oraşul ia numele de Constanţia sora luĭ Constantin cel Mare.
Kiepert încercă de a abate acesta credinţă în atlasul topografic al Pontuluĭ Eŭxin ce publică în Berlin în 1846; el aşéđă Constanţia între Istropolis şi Tomis, dar adoptând iar opinia comună, întrunĭ în a doua sa ediţie aceste douĕ oraşe într'unul singur.
Şi totuşi Tomis şi Constanţia, eraŭ deosebite după mărturisirea luĭ Ierocles, care scria pe la sfêrşitul secoluluĭ al VIII, sub domnia împăraţilor Arcadiŭ şi Onoriŭ, o notiţă asupra provincielor şi oraşelor de căpetenie ale Imperiuluĭ de Orient.
Dupĕ acest scriitor, Constanţia era un oraş din Scythia
provincia VI din Imperiŭ, a căreĭ capitală era Tomis.
Constantin Porfirogenitul, care domnia la Constantinopol pe la începutul secoluluĭ al X-lea, stabilesce aceeaşi deosebire între cele douĕ oraşe ale sale în opul sĕŭ «De Thematibus».
Cele douĕ opere sus menţionate, pot fi regăsite în «Imperium Orientale» publicat în 1711 la Paris de câtre Anselmo Banduri, călugăr din Ragusa, devenit membru al Academieĭ inscripţiunilor şi bibliotecar al Duceluĭ de Orleans.
O chartă Veneţiană, lucrată în secolul al XIII, ce o putem vedea în palatul Dogilor, arată pe Tomis pe locul unde se află Constanţa ađĭ, iar oraşul Constanţa este însemnat maĭ la S.
Formaleonĭ în «Istoria fisiológica şi politică a comerţuluĭ, navigaţiuneĭ şi coloniĭlor celor vechi la M. Neagră» pare a fi moştenit de la Veneţianĭ date certe asupra localităţilor din evul mediŭ. El face deosebirea între Tomis şi Constanţia şi aséela acest oraş în posiţia în care îl arată harta de maĭ sus.
Călugărul Nestor, cel maĭ vechi istoric rus, în lucrarea sa principală, o cronică de la 862 —1106, care este isvorul cel maĭ bogat al istorieĭ primitive a Slavilor nu intrunesce Tomis cu Constanţia, ci din contra, el citeză aceste douĕ oraşe întrun mod deosebit.
Acesta cronică publicată în Petersburg în 1867 dupĕ un manuscris găsit în 1716 de câtre Petru cel mare la Königsberg, a fost tradusă la Paris de câtre Louis în 1834·
Butkow, în «apĕrarea croniceĭ luĭ Nrstor» menţine aceeaşi deosebire între cele douĕ oraşe.
Macariŭ, episcopul Veneţieĭ, în opul sĕŭ intitulat «Istoria creştinilor în Rusia» publicată în 1864 scrie următorele vorbind de eparhia Scytieĭ şi capitala eĭ
«Totmis nu trcbue a fi confundat cu Constanţia, fondată de câtre Constantin cel Mare, aceste douĕ oraşe aŭ trăĭt până la al X-lea secol, ca oraşe deosebite»,
Tomis al luĭ Ovidiŭ şi Constanţia luĭ Constantin saŭ prefăcut ore într'un oraş? Când şi cum? Istoria stă mută în privinţa acesteĭ alipirĭ suspecte, din contră le arată trăĭnd amândoue cu traiŭl lor propriŭ, până la dărîmarea lor de către Bulgari.
Probabil, că Genoveziĭ, dupĕ ce pe la sfârşitul secoluluĭ al XIII-lea, contribuĭseră puternic a restabili pe Imperaţiĭ Grecĭ pe tronul Constantinopoluluĭ, stabiliră comptuare pe malurile M.-Negre, eĭ se aşeđară pe locul unde se află ađĭ Constanţa - probă, portul lor situat la 300m la V. de portul nou - şi găsind câte-va ruĭne, saŭ maĭ bine negăsind nici o urmă vechie, uĭtând cu totul pe Ovidiŭ şi readucêndu-şi maĭ bine aminte de Constantin, al căruĭ Imperiŭ '1 scăpaseră, eĭ reînviază vechiŭl nume Constanţia, pe care Turciĭ '1 schimbară în Küstendje dupĕ cucerire, pe care Româniĭ laŭ prefăcut iar în Constanţa în urma anexiŭniĭ Dobrogieĭ.
ANEXA No. 3.
Scrierĭ referitόre la Dobrogia şi Constanţa
Pe la 1825, sub îndemnul guvernuluĭ Austriac, Turcĭa proĭectă a unĭ Dunărea cu M. Négră printr'un canal, prin valea Kara-Su.
Proĭectul uneĭ asemenea lucrărĭ fu studiat de inginerul Wincke în anul 1839—40. Dificultăţile terenuluĭ calcaros al văiĭ însă, se opuseră la executarea proĭectuluĭ şi încercările remaseră infructuόse. Cercetările sale aŭ fost publicate în 1840 în «Das Karassu-thal zwischen dor Donau unterhalb Rassowa un dem Schwarzen Meere bei Küstendschi, in Monatsberichte über die Verhandlungen der Gesellschaft für Erdkunde zu Berlin 1840».

Maĭ târđiŭ, D-l Jules Michel, în 1862 publică în «Mémoires de la Société imperiale des antiquaires de France, XXV, 3-ème serie, T. V. Paris 1862» cercetările sale asupra terenuluĭ dintre Rassova-Cerna-Voda şi Constanţa, cercetărĭ făcute în scopul de a se construĭ un drum între Raşova şi Constanţa, iar maĭ în urmă construĭrea linieĭ ferate de ađĭ.
Împreŭnă cu dênsul a maĭ luat parte D. C. Allarđ, care scrise în 1864 «La Bulgarie orientale. Paris 1864».
D. Ernest-Desjardins publică în 1868 în Revue archeologique Française «Voyage dans la Region du bas Danube».
Insă cea maĭ importantă scriere este aceea a D-luĭ Karl F. Peters, publicată în 1867 «Grundlinien zur geographie und geologie der Dobrudscha» studiŭ, în care, pe lângă cercetările sale propriĭ s'a servit şi de alte 25 scrierĭ, hărţi şi planurĭ [1] ).
[1] ) I) A. Boué, La Turquie d'Europe Paris 1840. 4 volume.
IĬ) A. Boué. Récueil d'intineraire dans la Turquie d'Europe. Viena. 1854. 2 volume.
III) Von Winke. Valea Cara-Su între Dunărea de jos de Rassova şi M. Négră la Constanţa (în l. germană).
IV) T. Spratt Capitain. Route between Kustendje and the Danube. Londra 1856.
V) Moltke. Marşurile Ruso-Turcesci în Turcĭa Europénă în 1828 -29 cu o hartă şi planuri, Berlin 1845 (în l. germană).
VI) Baron de Bazancourt. L'expedition en Crimée. 2 volume Paris 1856.
VII) A. Viquesnel. Voyage dans la Turquie d'Eŭrope. Paris. 1855, 1861, 1863.
VIII) C. V. Wutzer. Voiagiul în orientul Europeĭ. 2 volume. Eberfeld 1860 (în l. germană).
IX) Koch. Voiagiurile în orient. Weimar 1846 (în l. germ).
X) Patrick O'Brien. Ducatele Dunărene tόmna şi iarna 1853. Rusia de S. şi ţĕrile turcescĭ dunărene. Leiptzig 1854 (în l. germ.).
XI) E. V. Sydow. Privire asupra frontieriĭ Turco-Rusesrĭ. Cu o hartă 1856 (în 1. germană).
XII) Le Jean. Etnografia Turcieĭ Europene. 1861 (în l. germ.).
XIII) Ionesco et Iowano. Voyage agricole dans la Dobroudja, avec un carte ethnographique et topographique. Constantinople; 1850.
XIV) Adaus la Statistica Dobrogieĭ, extras dintr'o comunicare a vice-consululuĭ austriac din Tulcea-Viena 1863 (în l. germ.).
XV) E. Taibout de Marigny. Hydrographie de la Mer Noire et de la Mer Azow. Triest 1856.
XVI) Commission Européenne du Danube.
XVII) T. Spratt. On the geology of Varna and the Neigh bouring parts of Bulgaria.
XVIII) Szabό-Josephe. Egy continentalis emelkedés éssülye désröl Europa délkeleti részén. Pesta 1862.
XIX) K. F. Peters. Comunicărĭ despre petrifcaţiunile Dobrogie «Analele Institutuluĭ Geologic» 1863 (în l. germană).
XX) K. F. Peters. Comunicărĭ despre cercetările geologice ae Dobrogieĭ «Analele Institutuluĭ Geologic» 1864 (in 1. germ.).
XXI) K. F. Peters. Stabilirea înălţimeĭ barometrice în Dobrogia 1864, 1865. (în 1. germană).
XXII) Harta tétruluĭ de resboiŭ din 1828—29, scala 1/420.000.
XXIII) Accasi chartă redusă la jumétate.
XXIV) Harta Turcĭeĭ Europene în 21 foĭ lucrată de mare stat-major Austriac.
XXV) Kiepert. Harta Turcĭeĭ Eŭropene. Berlin 1853.
Corréard, în uvragiŭl sĕŭ «Guĭde strategique dans la mer Noĭre» spune : Oraşul Küstendjé, numit de Greciĭ modernĭ Constantsa, este situat pe un cap, care apără rada la S. E. el e la 11 mile de Tuzla (1 milă = 1852m) şi la 21 de Mangalia. Se va avea grije a se evita cόsta de N. E. a acestuĭ oraş, mărginită la 1½ milă în larg de un lanţ de stânci. Altele se găsesc cu întrerupere maĭ deâarte de ţĕrm, la o adpncime de 25 —30 piciore sub apă (3 piciόre = 1m). Capul Constanţa este încă garnisit de stânci, la 300 (1½ encâblures) spre S. şi E. de bastionul meridional.
ANEXA No. 4.
Operaţiunele Divizieĭ Franceze şi a Spahiilor în Dobrogia [1] ) 
La începutul resboiuluĭ Crimeieĭ (1854) Franceziĭ voiră a pornĭ contra Rusieĭ, luând drept bază primă de operaţie Varna, Balcik şi Constanţa. Mareşalul St. Arnaud, voind a trimete din Varna o recunόscere repede la Nordul Dobrogieĭ, în scopul de a atrage atenţiunea inamiculuĭ în acesta parte şi a'l face a se teme de o mişcare în scopul de a-ĭ tăia linia de retragere din Muntenia, însărcina cu acésta pe Spahiĭ de Orient, corp nou format, sub comanda generaluluĭ Iusuf.
Divisia I-a Canrobert, trebuĭa al susţine ; dar cum acest general se afla cu un bastiment de resboiŭ în recunόscerea cόstelor Crimeieĭ, divizia fu comandată prin interim, de generalul Espinasse.
In điŭa de 27 Iŭlie s. n. la 3½ ore dupĕ amiađĭ, trupele generaluluĭ Espinasse se opriră în bivuac la Constanţa aprópe de lacul Pallas, unde capul coloneĭ îşî aşeđase lagărele, cam la o leghe departe de oraş.
Küstendje, ca tóte oraşele Turcescĭ ale Dobrogieĭ nu este de cât o grămadă de ruĭne, recente încă, pe care Cazaciĭ le-aŭ lăsat în urma lor, totul era dărîmat şi confuz.
Avant-garđa corpuluĭ de recunόscere a coloneĭ Spahiĭlor de orient, sub comanda luĭ Iusuf, ce avusese în acea đi o primă întâlnire neînsemnată cu Cazaciĭ, făcu cunoscut generaluluĭ Espinasse presenţa trupelor rusescĭ înainte.
Pentru orĭ-ce eventualitate, acesta 'şĭ apropia lagărul de avant-garđă. A douĕ đi la Karnasanĭ (Karanasuf) la N. de Küstendje, avant-garda avu o nouă şi scurtă luptă de mase cu mase.
[1] ) Baron de Bazancourt. E'expèdition de Crimée. Paris. 2 vol.
Başibuzuciĭ se bătură bine şi oficeriĭ francezi (Magnan şi Sérionne) ce 'ĭ comanda, abia 'ĭ putu oprĭ cu mare greŭtate de a urmărĭ pe cazaciĭ, carĭ se retrăgiaŭ spre Babadagh.
Iusuf se determină a cădea pe neasceptate, printr'un marş de nópte peste grosul trupelor rusescĭ, reŭnite în jurul Babadaguluĭ; însă în mómentul când, la 6 ore sera, orđinul de plecare fu dat, 500 de ómenĭ rĕmasera întinşi pe pămênt şi nu se maĭ putură ridica. Holera se abătuse ca fulgerul peste colóna expediţionară. Pe la 8 ore, 150 eraŭ morţi şi 350 în agonie.
Colóna generaluluĭ Espinasse, care înaintase la Gargalîc, fusese şi ea isbită. Inamicul încă nu apăruse şi cadavrele acoperiaü deja câmpul în tóte părţile, şanţurile se săpaŭ şi pămentul mişcat, respândea în juru-i emamaţiunĭ pestilenţiale. Adesea braţele care săpaŭ se apropiaŭ înainte de a 'şĭ finĭ opera, şi acelea care ţineaŭ casmaua se întindea, în tăcere, pe marginea gropiĭ întredeschise, pentru a nu se maĭ ridica.
Aceĭ carĭ trăiaŭ eraŭ încărcaţi pe caĭ saŭ purtaţi de soldaţi, iar atelagele artilerieĭ eraŭ pline cu bolnavi.
Acesta nópte fatală fu cea de 3o Iulie 1854.
Colóna reluă drumul Constanţeĭ şi Magalieĭ, lăsând în urmă mormintele soldaţilor, triste semne de trecerea sa. Espinasse se reîntorse la Pallas.
La 31, tόtă divizia reŭnită evacua bolnaviĭ către Constanţa, unde vaporul Pluton 'ĭ transporta. In acea nópte şi a douĕ đi 800 bolnavi sunt transportanţĭ spre Constanţa.
La 1 August, divizia părăsesce Pallas, iar la 2, nu-mérul bolnavilor devine şi maĭ considerabil, aşa în cât harabalele nu maĭ putea prididi cu transportul lor.
Acéstă tristă împrejurare, probă Francezilor că Dobrogiă «este un cuib de frigurĭ şi o sorginte de holeră  [1] ).
Eĭ schimbară iŭte planul resboiuluĭ şi cu tóte că în August 1854 eĭ eraŭ încă în Dobrogia, în Septembrie acelaşi an, debarcaseră la Eŭpatoria pe cόstele Crimeĭeĭ.
ANEXA No. 5
Mişcarea portuluĭ Constanţa în timpul dominaţiuniĭ Turcĭlor [2] ).
Rada Constanţiĭ, formeză un mic golf natural între douĕ capuri, este adăpostită de venturile de la N., în schimb ĭnsĕ prea expusă celor de la S-V, S-E şi chiar S. lucru ce produce seriose stricăciŭni. Portul a fost construĭt de o companie engleză în 1859 pe locul vechiŭluĭ port genovez.
Cu tóte lucrările importante executate în diferite rîndurî, portul lasă mult de dorit, ast-fel lucrările carĭ '1 închid fiĭnd economic construĭte sunt slabe şi expuse a fi stricate de furia valurilor.
Acest port ĭn vederea traficuluĭ drumuluĭ de fer
[1] ) Cu ocasia unor săpaturi făcute la malul mărit, pe locul ocupat acum de sala de cură, s'au găsit oseminte franceze din acest rĕsboiu. Aceste oseminte s'au adunat şi pus în cavoul unui monument, ce s'a ridicat la 9 Maĭu 1894 la cimitirul din Constanţa, de către guvernul francez. Monumentul portă inscripţia :
       LA FRANCE
           à ses
  SOLDATS MORTS
            pour
        LA PATRIE
       1854—1855
La inaugurarea monumentului au asistat : D-niĭ De Coutoly din partea guvernuluĭ frances şi general Băicoianu, din partea tĕrii nostre.
[2] ) Baron d'Hogguer. Reinseignements sur la Dobrodja. Bucuresci 1879.
Monumentul Eroilor Francezi într-o fotografie din lucrarea lui Ion Adam din anul 1908
Küstendje-Cerna-Voda a fost construĭt prea mic şi peste putinţă a conţine un numer suficient de vase la cheŭ pentru o încărcare repede.
Portul nu are locul necesar manevrelor vaselor marĭ şi intrarea, din causa nisipuluĭ grămădit, nicĭ o-dată n'are o adâncime superiόră la 17¼, rar 18 piciόre engleze (1 = 0m,304794) insuficentă vaselor marĭ încărcate, carĭ se găsesc ast-fel forţate a şi complecta încărcătura în radă, în paguba neguţătorilor.
In schim înse compania are un mare numer de magaziĭ, carĭ servesc de depozit cerealelor, fie la Constanta saŭ Cerna-Voda, înse numărul acestor magaziĭ nu póte fi suficient serviciŭluĭ de export într'un an bun de recoltă.
Materialul rulant, al drumuluĭ de fer este în prea bună stare, dar insuficient.
Comerţul. Import. Ar fi greŭ a da o statistică esactă asupra importuluĭ Constanţiĭ, căci documentele detaliate lipsesc; autorităţiĭ turceşti aŭ luat tόtă archiva vămiĭ şi administraţieĭ. Principalele articole de import consista şi se mărginea la consumaţia locală.
Bumbacurĭ orđinare, încălţăminte, haine, lăcătuşerie, ferărie, marchidănie, coloniale, orez, vinuri, liquerurĭ, lumânări, făină, petroleŭ etc.
Exportul, este de douĕ felurĭ : de transit şi acela al productelor locale. Tablourile anexate [1] ) ale exportuluĭ cerealelor, comunicate de direcţie căilor ferate şi portuluĭ, ne dă o idee esactă despre aceste douĕ felurĭ de export în 1875, 76 şi 77.
Din portul Constanţa se exporta afară de cereale, lână brută, pieĭ şi vite. In 1876 s'a exportat aprópe 18.000 mieĭ pentru Constantinopol (cόstul 5 leĭ loco),
[1] ) A se vedea tablourile litera A şi B.
Portul Constanţa conform studiului realizat de constructorii englezi ai căii ferate inaugurate în anul 1860
30.000 berbeci (12 —14 leĭ), lână ţigaie 300.000 ocale (1.50—2 leĭ) pieĭ de miel şi de berbeci 7000 la Viena (3 leĭ perechia), 200.000 ocale brânză de calitatea I (0.80—1 leŭ), 50.000 de calitatea IĬ (0.60—0.70).
Companiele «Messageries Maritimes Francaise» «Loyd austriac» şi «Florio» exportă aprópe tóte cerealele şi lâna.
Afară de aceste 3 companiĭ, o mulţime de vapόre mici, care încarcă cereale, închiriază puntea pentru transportul vitelor de la Constanţa la Constantinopol; este imposibil a găsi date esacte asupra exportuluĭ animalelor.
Lacurile Südghiol, Anadolkioĭ şi Taşaulu din apropiere de Constanţa eraŭ arendate cu 1600 leĭ anual. Peştele fiĭnd mediocru, nu servia de cât la consumaţia locală.
Cât de neĭnsemnate ar părea aceste detaliĭ ađĭ ele dobândesc cu timput o importanţă capitală.
De am poseda acum date asupra mişcăriĭ portuluĭ din timpul Genovezilor, ele ar fi de o netăgăduĭtă valόre!
ANEXA No. 6
Tractatul de la San-Stefano [1] )
Încheĭat, la 19 Februarie (3 Martie) 1878, coprinde 29 articole şi a fost semnat de : Contele Ignatief, adjutant general al M. S. Imperiale şi Melidow şambelanul curţiĭ Imperiale pentru Rusia şi de Savfet-Paşa, ministrul afacerilor streĭne şi Sadulah, ambasadorul M. S. Sultanuluĭ pe lângă curtea Imperiaiă a Germanieĭ, pentru Turcĭa.
[1] ) Tacticien op. cit. vol. XII, pag. 747-759 şi Gh. Bibescu Istooria uneĭ frontierĭ pag. 15.
Articole privitore la România sunt:
V. Sublima Pόrtă recunόsce independenţa Românieĭ, care 'şĭ va susţine drepturile eĭ la o despăgubire ce se va desbate între abele părţî.
Până la încheĭerea unuĭ tact direct între Turcĭa şi România, supuşiĭ românĭ se vor bucura în Turcĭa, de tóte drepturile garantate supuşilor celor-alte puterĭ eŭropene.
XII. Tόte cetăţile de pe Dunăre se vor rade. Nu vor maĭ fi de aci înainte pe marginile acestuĭ fluviŭ, nici o fortăreţă, nici bastimente de resboiŭ în apele principatelor Bulgarieĭ, Românieĭ şi Serbieĭ, afară de cele staţionare întrebuĭnţate până acum, şi bastimentele uşόre destinate la poliţia fluvială şi la serviciŭl vămilor.
Drepturile, obligaţiunile şi prerogativele comisiŭniĭ internaţionale de la Dunărea-de-Jos sunt menţinute intacte.
XIX. Indemnitatea de rĕzboiŭ şi perderile impuse Turcĭeĭ, pe care M. S. Impĕratul Rusieĭ le reclamă şi pe carĭ sublima. Pόrtă se angajază a le rambursa, se compun:
a) 900 miliόne ruble cheltuielĭ de resboiŭ, întreţinerea armateĭ, înlocuĭrea mcterialuluĭ, cómenđĭ pentru rezboiŭ.
b) 400 miliόne ruble, pagube suferite de literalul meridional al ţĕriĭ în comerciŭl exportuluĭ, industrieĭ şi drumurilor de fer.
c) 100 miliόne ruble, pagube seferite de provinciĭle Caucazuluĭ prin invazie.
d) 10 miliόne ruble, pagubele şi interesele supuşilor şi instituţielor rusesci în Turcĭa.
Total 1 miliarđ 410 miliόne ruble. Considerând încurcăturile financiare ale Turcĭeĭ şî în acorđ cu M. S.
Sultanul, împăratul Rusieĭ a înlocuĭt plata celeĭ maĭ marĭ părţi din sumele enumerate în paragraful precedent, prin cesiŭnile teritoriale următόre :
a) Sangiacul Tulceĭ, ađică districtele: Kilia, Sulina, Mahmudia, Isaccea, Tulcea, Măcin, Babadag, Harsova, Kustendje şi Medgidia precum şi insulele Delteĭ şi insula Şerpilor.
Neavând dorinţa să 'şî anexeze acest teritoriŭ (Sangiacul Tulceĭ) şi insulele Delteĭ, Rusia 'şĭ reservă facultatea de a le schimba cu partea Basarabieĭ deslipită prin tractatul de la 1856 şi limitată la miază-zi cu talvegul braţuluĭ Kilieĭ şi gura Stary-Stambul.
Cestiŭnea împărţiriĭ apelor şi pescăriĭlor va urma să fie regulată printr'o comisiŭne Ruso-Română în timp de un an de la ratificarea tratatuluĭ de pace.
b) Acésta cessiŭne de teritoriŭ valoreză 1 miliarđ 100 milione ruble. Pentru modul plăţiĭ a 300 miliόne ruble, se va regula intre guvernele Imperiale.
c) Cele 10 miliόne ruble, indemnitate pentru supuşiĭ şi instituţiunele rusescĭ în Turcĭa, ele se vor plăti pe mesură ce reclamaţiunele interesaţilor vor fi examinate de ambasadorul Rusieĭ la Constantinopol şi supuşiĭ sublimeĭ Porţĭ.
ANEXA No. 7
Congresul din Berlin
Congresul din Berlin, început la 13 Iunie şi terminat la 13 Iulie 1878 şi a sfârşit lucrările în 20 de şedinţe. Tractatul coprinde 64 articole, din carĭ cele privitόre la România sunt :
XLIII. Cestiunea Independenţiĭ. XLIV. Cestiunea ovreĭlor şi altele. XLV. Cestiunea Basarabieĭ. XLVI. Cestiŭnea Dobrogieĭ. XLVII. Cestiunea apelor şi pescuĭtuluĭ, XLVIII. Cestiunea transituluĭ, XLIX şi L.
Congresul de la Berlin 13 iunie - 13 iulie 1878
Cestiunea consulilor LI. Cestiunea substituirel Românieĭ la drepturile şi obligaţiunile Porţiĭ pentru teritoriŭl cedat LII. Cestiunea Dunăriĭ şi fortăreţelor sale, cestiunea Dunăriĭ şi navigaţiuniĭ sale [1] ). Articolul 46 § 2 đice :
Traseul frontieriî va fi hotărît la faţa loculuî de comisiŭnea eŭropeană (prin art. 11 al tratatuluĭ) pentru delimitarea Bulgarieĭ.
Acesta comisiŭne se compunea din :
B. Orero (Italia), V. Wendel (Germania), C. Ripp (Austria), I. V. Lemoyne (Franţa), H. B. Hamley (Anglia), A. Bogolubow (Rusia), M. Tahir (Turcĭa), iar din partea Românieĭ :
Ferichidi, coloneliĭ: Fălcoĭanu, Arion, Slăniceanu.
Comisiŭnea 'şĭ începu lucrările la 17 Septembre 1878 şi le-a terminat la 12 Septembre 1879, determinând traseŭl frontieriĭ pe care o avem ađĭ spre Bulgaria.
[1] ) Semnatariĭ acestuĭ tratat aŭ fost :
H. Bismark |                                             L. Corti     | Pentru Italia
V. Bulow | pentru Germania                       D. Launay |
Bohenlohe |
Andrassy       |                                         Gortchakow  |
Karolyi pentru | A.-Ungaria                         Schouvalow  | pentru Rusia.
Haymerle       |                                          P. d'Oubri    |
Waddington   |                                         Al. Carathéodory |
Saint-Vallier   | pentru Franţa                     Mehmed Alĭ        | pentru Turcĭa
H. Deprez      |                                         Saddoulah          |
Beaconsfield |
Salisbury      | pentru Anglia.
Odo Russell  |
De la a 10-a şedinţa (1 Iulie 1878) fură admişi şi delegaţiĭ românĭ : Brătianu şi Cogălniceanu.
Pagina 84  este pagina goală verso pentru pagina 83
Grupul al doi-lea de anexe începe la pagina 85 a lucrării