sâmbătă, 23 iunie 2012

Constanta - Piaţa Basarab, o piaţă fără precupeţi

moto:
Când oamenii trec peste locuri acestea capătă un nume.
Când generaţiile se petrec spre trecut numele locurilor se petrec în istorie

 

Pieţele unui oraş sunt şi acele locuri unde străzile se intersectează, uneori schimbându-şi denumirea. Ca denumire, Piaţa Basarab a ieşit de mult din uzul localnicilor. Spaţiun de intersecţie al străzilor din faţa sediului fostei Bănci Româneşti (Direcţia Agricolă de mai târziu) s-a numit Piaţa Basarab. În jurul ei au existat şi încă există câteva dintre clădirile emblematice ale Peninsulei constănţene: Vila Regnier (Hotelul Francez), Hotelul Bulevard, Banca Românească, Biserica Bulgară (Sf. Nicolae Vechi), Casa Benderli.

In ”Recensement General al Populatiunei 1884, recapitulativ de numărul proprietăţilor numerotate", stradela Basarab cu o lungime de doar 63 m. era trecută cu două locuri îngrădite şi o casă cu  etaj (până la sfârşitul anului 1895 avea să se mai ridice un imobil, conform tabelului anexă ”F” al lucrării ”Cercetări asupra oraşului Constanţa - Geografie şi Istorie” aparţinând locotenentului Marin Ionescu Dobrogianul).

În ”Ghidul Constanţei şi al Techirghiolului” din 1924  Piaţa Basarab este menţionată ca una din cele şase pieţe ale Constanţei.

Într-o fotografie făcută după anul 1925 venind dinspre port pe Str D.A. Sturdza se remarcă în stânga Biserica Sf. Nicolae Vechi, în centru Banca Românească în dreapta Hotelul Bulevard şi foarte puţin din Casa Benderli.

În fotografia de mai sus aparatul foto are un unghi de surprindere de pe o poziţie uşor avansată cu o orientare ceva mai accentuată spre Hotelul Bulevard.

Piaţa Basarab fotografiată de pe Str. D.A. Sturdza venind dinspre Piaţa Ovidiu. În faţa Casei Benderli se află o maşină şi o trăsură.

Piaţa Basarab fotografiată de  de deasupra. În stânga clădirea Băncii Româneşti; îÎn centru (fundal) Farul Genovez ; în centru-dreapta partea superioară a Casei Benderli (clădirea de culoare deschisă cu fereastra rotundă)

În acelaşi Ghid din anul 1924 la Lista abonaţilor telefonici figurează ca abonat având domiciliul în Piaţa Basarab doar avocatul Gh. Benderli. (fost primar al Constanţei pentru o foarte scurtă perioadă de timp - 4 luni, şi consul onorific al Regatului Unit)

Având funcţiunea de piaţă locul era în bună măsură şi un cap de linie pentru mijloacele de transport în comun ale oraşului.

 Vila Régnier - Hotelul Francez

În 1896, primăria a dispus alinierea stradelei Basarab. Prosper Régnier (Ernest Pierre Prosper Régnier) proprietarul terenului, a fost nevoit să cedeze gratuit, aşa cum cerea legea, o anumită suprafaţă. In fondul de documente al Primariei municipiului Constanta exista autorizatia de constructie nr. 2435 din 19.03.1896 emisa de Primăria Constanta pentru construirea teraselor, treptelor si zidului de sprijin din partea de est a terenului aferent Hotelului Francez. Se deduce astfel că hotelul propriu-zis a fost construit înainte de anul 1896.

Ulterior, acesta s-a hotărât să construiască un nou pavilion cu două etaje şi mezanin.
Autorizaţia de construcţie pentru cel de-al doilea pavilion a fost obţinută de P. Régnier pe 20 iunie 1898.
Ziarul „Informaţiuni” din acea perioadă arăta că localul avea „splendidă vedere la mare”.
Clădirea odată construită avea să găzduiască în timp oaspeţi de seamă şi evenimente mondene.

Ziarul „Informaţiuni” arăta că localul avea „splendidă vedere la mare”. Oaspeţi notabili ai hotelului au fost încă de la inaugurare P.P. Carp precum şi membri ai familiei regale. Sunt notabile diverse fragmente din presa vremii care evocă evenimentele mondene ale urbei:
„Joi, 3 octombrie, d-na Zoe D. Sturdza, vizitând pe Micii Principi la Vila Reinier, le-a adus mai multe cutii cu superbe jucării şi bomboane”, se consemna în 1902 în amintita gazetă
sau
”...pe 15 decembrie 1903, la Constanţa a sosit Principele Ferdinand, Inspectorul General al Cavaleriei, trăgând la Hotelul Francez, fiind însoţit de d.nul prefect.”

Până la sfârşitul anului hotelul îl găzduieşte pentru două zile şi pe ministrul de finanţe Emil Costinescu.

Pe 1 martie 1904, Principele Ferdinand vizitează din nou Constanţa, unde inspectează trupele de garnizoană şi descinde tot la Hotelul Francez.

În 1909, în saloanele hotelului se înfiinţează filiala Constanţa a societăţii Crucea Roşie a doamnelor din România.

Un an mai târziu, Ion. I.C. Brătianu, preşedintele Consiliului de Miniştri şi şef al Partidului Naţional Liberal sosind la Constanţa l-a vizitat pe generalul Budişteanu, preşedintele Senatului, care se afla cazat la vila Regnier. Ion I.C. Brătianu impresionat de acest spaţiu a ales în anul 1912, cu ocazia adunării generale a membrilor Clubului Naţional – Liberal să desfăşoare întrunirea la Hotelul Régnier.

În 1923 s-a reînfiinţat Sf. Episcopie a Tomisului. I.P.S. Ilarie a fost desemnat să păstorească peste Constanţa şi locuitorii săi. Cu acest prilej la Hotelul Francez a avut loc un dineu „cu taxă de lux.

La data de 15 aprilie 1927 Regina mamă Elena a sosit la Constanţa, însoţită de fiul ei, principele Mihai, de principesele Alexandra şi Maria şi de fostul rege al Greciei, George. Ziarul ”Dacia” consemna că „Oaspeţii s-au dus la Mamaia, unde au urmărit lucrările palatului de vară, apoi au luat masa la Régnier”.

...

Referitor la proiectarea şi construcţia clădirii nu am găsit (pentru moment) referiri asupra arhitectului şi date certe din punct de vedere tehnic.

Se pot  face însă mici considerente, aşa cum le-am putut prelua şi transpune din materialele ce au fost la dispoziţie în internet. Astfel, pornind de la partea superioară se arată că la nivelul cornişei aceasta era puternic reliefată fiind acoperită cu o friza cu elemente geometrice.

Edificiul a fost ridicat având o arhitectură în stil predominant neoclasic. Faţada spre curte prezenta o intrare si două ferestre dreptunghiulare cu ancadramente de inspiraţie orientala, cuprinse între liniile orizontale ale bosagelor de zidărie.

Terasa individualiza foarte bine clădirea şi se afla situată deasupra falezei. Era luminata din plin cu felinare frumos cu o decorare aparte. Ele marcau desfăşurarea unei balustrade înalte, cu motive radiale.

Vedere a Hotelului Francez dinspre Hotelul Carol (interpus se află Palatul Sturdza)

Renovat în perioada interbelică (reclama din Ghidul Constanţei şi Techirghiolului - 1924), înzestrat cu electricitate, săli de bae şi confort modern, localul de categoria lux, deschis tot timpul anului, a constituit un loc civilizat de intalnire a elitelor vremii.

Pe măsură ce noile clădiri se aliniau pe deschiderea falezei, Hotelul Francez s-a integrat ca reper emblematic in decorul Peninsulei constănţene.

Confiscat de regimul comunist, Hotelul Francez a servit mult timp ca sediu de birouri ale unor institutii de stat. Acestea nefiind proprietare ale imobolului nu s-au preocupat de întreţinerea si reparatia clădirii în condiţii corespunzătoare. După anul 1989 clădirea a fost redobândită de moştenitori. În momentul prezentului imobilul se găseşte într-o stare improprie folosirii.

Ceea ce foarte multă vreme a rămas pradă a dosarelor din beciurile arhivelor a început să apară ca un binevenit moment de recuperare a istoriei confiscate de clasa politică ce a condus România o bună parte din a doua jumătate a secolului de curând trecut. Astfel este de consultat cu multă atenţie locul de impact al personalităţii Seniorului Coposu în istoria României. Se constată că în viaţa marelui om politic, Hotelul Francez din Constanţa a reprezentat un loc covârşitor ca importanţă. Am preluat parte din cele scrise în domeniul www.corneliu-coposu.ro  spre a vorbi de acest cvasi-cunoscut Hotel Francez:
(http://www.corneliu-coposu.ro/articol/index.php/1973_arlette_coposu_n_05051914_constanta_d_27121965_bucureti_i_familia/)

...
Despre Joseph Husser (n.b. - proprietarul de mai târziu al hotelului), Flavia Coposu-Bălescu, una din cele două surori ale seniolului Corneliu Coposu spune următoarele:

„Era un tip original și cam ciudat, Hussser ăsta. Era un bărbat frumos, probabil cu multe succese și mare jucător de cărți. Și la un joc de cărți, la Odessa, a câștigat un hotel din Constanța, care se chema „Hotelul Francez”. Și care era exact pe malul mării. Era cu 3(2!) etaje (datorită modului cum era construit, cu mezanin, sau probabil, modului de a numerota etajele propriu sistemului englez) și era modern. Și atunci i-o venit lui în minte să renunțe la postul din diplomație, care nu-l interesa și să se apuce de hotel că elevețienii așe fac nu-și au mers și au organizat un hotel foarte frumos pe malul Mării Negre, în Piața Ovidiu, la Constanța”.
Hotelul a fost renovat și și-a luat numele de „Hotelul Francez”. Avea o clientelă de lux, spune Flavia Coposu: „Și acolo venea regele Ferdinand și regele Carol și regina Elisabeta și toți miniștri (si Iuliu Maniu) că era, mă rog, șicul șicului” (Flavia Coposu)
Din păcate, Joseph Husser s-a apucat din nou de jocul de cărți, a pierdut sume foarte mari, după care s-a împușcat (1909). Soția sa a muncit din greu și a reușit să refacă hotelul.
Așadar, după ieșirea la pensie a generalului Marcovici, familia s-a mutat la Constanța, unde s-a ocupat de hotelul moștenit de Jeanna Husser, care a avut mult de suferit în timpul primului război mondial, fiind refăcut cu mari eforturi de către Marie Husser: „Atunci și-a trimis toate valorile în Rusia, toată lumea, și pa bijuterii, chestii. Când s-au întors n-au mai găsit nimica. Și pe urmă o adunat, d-ăpacolo, d-ăpacolo, din Constanța, mobilier de hotel și tacâmuri că erau toate cu ștampilă, cu emblema casei ... așa, mă rog, au încropit, da deja decăzuse. Nu mai era luxul luxului dinainte, da s-a descurcat cât de cât”.
De hotel s-a ocupat fratele mai mic al Jeanei Husser, Henri, „care o fost un zăpăcit”.(...) Și ăsta, Henri și ăsta o făcut o grămadă de datorii. O ipotecat casa. O fost prăpădit”. Cei doi frați mai mari, Paul și Rodol s-au înrolat în Legiunea Străină: „Au luptat prin Tobruk pe ce știu io unde, da au fost mari mutilați de război, unul o pierdut un picior, unul nu știu ce. Și au venit înapoi în Constanța cu pensii de 5.000 de franci, pe vremea când un ministru avea 2.000. Și acolo trai nenneață. Și s-a însurat cum nu trebuia și bătrâna nu i-o mai primit în casă. Și au rămas în Constanța, chefuri, chiolhanuri și când a murit bătrâna, le-a plătit partea lor”(Flavia Coposu)
Preluând afacerea, Jeanna Husser a reușit să scape de ipoteci, deoarece soțul său, generalul Marcovici, avea o pensie mare.
Pe 24 iunie 1928 se redeschide restaurantul „M.H. Husser - Hotelul Francais, Constanţa”. „Se servea zilnic „Table d’Hotel şi a la Carte / Renumitele Bucătării Franceză, Română şi Greco - orientală / Specialităţi de Pescării şi Vinuri din renumitele pivniţe indigene şi franceze cu preţurile cele mai convenabile”.
La acest hotel, unde s-a deplasat împreună cu Iuliu Maniu, la Paștile din 1941, Corneliu Coposu a cunoscut-o pe Arlette, fiica cea mare a Jannei Husser. S-au căsătorit pe data de 24 octombrie 1942. Au fost împreună doar 5 ani, deoarece pe data de 14 iulie 1947 Corneliu Coposu a fost arestat.
...
şi de atunci au curs ani şi ani vor curge de acum şi de după noi .... În momentul în care consemnăm aceste informaţii ajutăm cu puţinul ce ne este la îndemână să facem un pic mai bogată zestrea istoriei de mâine...

 

Hotel Bulevard

Clădirea de pe str. Remus Oprean nr. 1, care există şi în prezent, a fost ridicată în anul 1912 de Vasile Marinescu proprietarul atunci al terenului. Construcţia urma să devină Hotelul Bulevard . Autorul proiectului a fost arhitectul Mihail Eftimie. Lucrarea a costat 200.000 de lei (edificiul Cazinoului a costat peste 1.300.000 lei). Ca dovadă a aprecierii calităţii estetice a construcţiei, notabilităţile locale printr-o decizie a consilierilor de la primărie au acordat proprietarului o primă de 1.000 lei.
Iniţial, hotelul nu dispunea de pensiune. Ulterior prin reamenajarea spaţiul parterului s-a deschis un restaurant la data de 18 august 1928. Ziarul ”Dobrogea Jună”, anunţa inaugurarea restaurantului Hotelului Bulevard: „La hotelul Bulevard din oraşul nostru se va inaugura duminică cel mai elegant local de Restaurant, Cafe Bar şi Cofetărie, sub conducerea dlui. antreprenor Aurel Theodorescu, cunoscut îndeajuns publicului pentru specialitatea şi priceperea sa de conducere în această branşă. Acest local, prin faptul cum este aranjat şi instalat, poate rivaliza cu cele mai mari localuri din Occident”.
Referitor la acelaşi eveniment, ziarul ”Dacia” consemna personalităţile prezente la eveniment, amintindu-i printre alţii, pe „Alexandru Negrea, prefectul poliţiei, Scarlat Huhulescu, consilier delegat al municipiului, Scipio Vulcan, avocatul statului”. Totodată, ziariştii susţineau că hotelul este „amenajat cu tot gustul şi confortul modern”.

Fiind considerat hotel de categoria I, de-a lungul timpului a fost gazda unor personaje destul de cunoscute în epocă fără a avea totuşi prestanţa Hotelului Francez din imediata sa vecinătate.
Ca multe alte clădiri din Peninsula Constanţei şi această clădire a fost preluată de stat după instaurarea Republicii. A fost şi este şi in prezent local pentru birourile unor instituţii şi starea clădirii este grevată de interesul redus al celor îndrituiţi să se preocupe de problemele clădirilor de patrimoniu ale oraşului

 

Banca Românească

Clădirea de pe str. Remus Oprean nr. 3 este cunoscută de constănţenii născuţi după anii 1950 ca fiind sediul Direcţiei Agricole. Iniţial ea a fost ridicată ca sediu al Băncii Româneşti la jumătatea celui de-al doilea deceniu al secolului XX. Ziarul „Dacia” atesta construcţia băncii la 2 iunie 1925: „Din piaţa Independenţei, o stradă îngustă duce spre stânga. În piaţa Basarab o casă grandioasă în construcţie. Cele cinci caturi iau şi puţina lumină ce o mai primea strada dinspre mare. E viitorul Palat al Băncii Româneşti” .
Datele de documentare disponibile în internet sunt relativ limitate deoarece ca orice sediu de bancă acesta nu era un subiect de largă mediatizare. Există desigur dosare referitoare la istoricul edificiului însă ele nu sunt (cel puţin pe moment) la îndemâna cunoaşterii comune.
Din punct de vedere arhitectural imobilul avea ca principal element expresiv la nivelul parterului frontonul decorat simetric cu motive vegetale în jurul unui blazon cu volută şi sprijinit pe două console canelate şi decorate, la rândul lor, cu ghirlande şi frunze de acant. Etajul era distinct pus în evidenţă prin fereastra tripartită cu deschidere în mâner de coş care era încadrată de doi pilaştri adosaţi, având capitele compozite şi urne cu flori la bază. La partea superioară sub cornişă, o friză cu frunze de stejar era întreruptă din loc în loc prin mici pătrate de zidărie. Aspectul general indus era de sobrietate având însă indusă ideea unei opulenţe specifice sediilor de bancă.
După încheierea războiului clădirea a fost preluată de stat şi a servit vremelnic ca sediu al securităţii în anii 1950 după care a fost dată spre folosinţă Direcţiei Agricole.
În ultimii ani clădirea a fost renovată şi dotată cu facilităţi de confort dar a pierdut din originalitate şi a devenit un spaţiu comun al unui loc care se rupe tot mai mult de trecutul cu rezonanţele sale tradiţionale.

 

Biserica Sf. Nicolae Vechi şi şcoala bulgară

Biserica Sfantul Nicolae - Vechi (intrarea prin Str. Maior Gheorghe Sontu nr.7) -
Documente de arhiva atestă cererea comunitatii bulgare din Constanta, datata 8 octombrie 1898, în care se solicita Primariei  Constanta aprobarea pentru construirea unui lacas de cult. După primirea aprobărilor a trecut aproape un deceniu până la terminarea acestuia. Sfinţirea bisericii a avut loc abia în anul 1907. Biserica a păstrat caracteristicile stilului arhitectonic românesc, având pictura executată de Ioanid Bătrânul. Dupa 1940, biserica bulgară cu hramul Sf.Nicolae a fost preluata de Episcopia Tomisului si trecută cultului ortodox român. Deoarece inscriptiile erau in limba bulgara, iar pictura avea nevoie sa fie refacută, Primaria municipiului Constanta a angajat pe cunoscutul pictor de biserici Ion Musceleanu ca sa refacă toata pictura. Inscripţiile de la interior au fost rescrise în limba română. In 1998 fresca a fost restaurată de pictorii Mihail Fordea si Florin Vlad din Bucuresti.

Biserica Sf. Nicolae Vechi a functionat drept catedrala a orasului între anii 1941-1946 după ce Catedrala Sfintii Apostoli Petru si Pavel a fost bombardată. Incepand cu anul 1961, odata cu demolarea Bisericii Luterane, comunitatea evanghelica luterana si-a tinut slujbele in acest lăcaş, pentru mai bine de zece ani, iar intre anii 1975-1987 s-a slujit numai de hramul bisericii, pe 6 decembrie.

duminică, 17 iunie 2012

Constanta - Hotel Palace - hotelul jucatorilor de casino

 

Nici un cazinou nu îşi are raţiunea de a fi fără de jucători ce îl frecventează. Jucătorii, în afara motivaţiei de a se afla în cazinouri sunt oameni ca toţi ceilalţi, legaţi de nevoile stricte ale oricărui individ, hrană şi odihnă...  Unele din mari hoteluri ale lumii au devenit celebre tocmai datorită cazinourilor. Construit spre a fi locul de tranzit al jucătorilor de Cazino, Hotelul Palace din Constanţa a devenit cu timpul un simbol al peninsulei constănţene... dar, decenii la rând a rămas să fie ceea ce i-a fost menirea: un hotel din umbra unui cazinou.

La 15 martie 1911 recent construitul Cazinou din Constanţa a fost închiriat lui Alphonse Hietz, proprietar de restaurante şi hoteluri din Bucureşti. Punând în primul rând problema de rentabilitate a ''stabilimentului", (care costase enorm), primăria a trecut peste toate opoziţiile formulate de consilierii şi notabilităţile cu scrupule conservatoare în ale moralei  şi la aceiaşi dată Consiliul Comunal a autorizat jocurile de noroc. În scurt timp, Cazinoul din Constanţa a devenit unul dintre stabilimentele cunoscute de acest gen din Europa, fiind preferat de împătimiţii jocurilor de noroc care veneau aici, uneori incognito, din toate mai toate colţurile lumii.

In anul 1912, urmare a unor conjuncturi, Primăria a organizat o nouă licitaţie pentru concesionarea Cazinoului comunal, licitaţie câştigată de data aceasta de baronul Edgar de Marçay care deţinea importante acţiuni şi la cazinoul din Monte Carlo. Acesta, conform clauzelor din contract, a început şi construcţia unui hotel (Hotelul Palace), cu scopul de a deservi clienţii cazinoului. Ulterior baronul de Marçay a cedat dreptul de cesiune către Societatea Marilor Stabilimente din Constanţa care îşi avea sediul în Bucureşti. Societatea a dat la data de 28 martie 1912 o comandă de proiect. Avându-se în vedere clientela pretenţioasă şi sofisticată a Cazinoului, pentru proiectarea hotelului s-a apelat la arhitectul francez Edgar de Goue, care a conceput o clădire modernă şi elegantă, în stilul rivierei franceze.

În anul 1912, terenurile de pe faleza de est a peninsulei constănţene ce urmau după Hotelul Carol şi Palatul Sturdza spre nord pe strada Remus Oprean aveau ca proprietar pe Elena Movilă.

După cum se remarcă, spaţiul ales avea ca deschidere la stradă întinderea a două locuri convenţionale (Str. Remus Oprean Nr.  5-7)

Într-o fotografie executată ceva mai târziu spre Golful portului Tomis se remarcă aspectul falezei dominată de masivitatea clădirii. Se observă, de asemenea, că pentru a putea construi un număr mare de camere hotelul era proiectat în formă de ”H”.

În anul 1924 în ”Ghidul Constanţei şi al Techirghoulului” Hotelul Palace” este menţionat  atânt la fascicolul publicitar cât şi ca unul din cele două hoteluri de lux ale urbei.
În  anunţul publicitar se scrie că hotelul avea 400 de camere. Probabil că se făcea referire la numărul de paturi de hotel pentru că este ştiut că la inaugurarea ce avusese loc cu 10 ani înainte hotelul dispunea doar de 250 de camere cu unul sau două locuri.

În fotografiile aeriene interbelice ale peninsulei, precum şi din harta Constanţei din acea perioadă se observă locul hotelului din zona de sud-est a oraşului

Fotografie aeriană a peninsulei

  Fotografie aeriană a peninsulei

  Fotografie aeriană a peninsulei

  Fotografie aeriană a peninsulei

  Fotografie aeriană a peninsulei

  Fotografie aeriană a peninsulei

Hotelul Palace se remarca prin proportionalitatea volumelor. O serie de spaţii tehnice funcţionau la demisolul dinspre stradă al clădirii.  Integrarea ferestrelor acestora la nivelul pavamentului conferă o notă de postament ridicat pe ambrazuri. Talentul proiectantului a constat şi în modul cum a rezolvat funcţiunile tehnice ale hotelului.

Hotelul avea 250 de camere si apartamente cu lumina electrica si apa calda, sala de corespondenta, salon de fumat, ascensoare moderne, fabrica de gheata si restaurant cu bucatarie romaneasca si frantuzeasca.

Functionalitatea cladirii si indeosebi, armonizarea compozitionala a componentelor decorative ale fatadelor o incadreaza in stilul neofrancez de la sfarsitul secolului al XIX-lea.  În imaginea de mai sus se observă că aripa nouă a  Palatului Sturdza se afla deja în construcţie.

La data realizării fotografiei de mai sus se observă pe lângă stâlpii de iluminat şi apariţia stâlpilor de lemn de pe trotuare care susţineau reţeaua de telefonie ce deservea zona.

Strada Remus Oprean nu era una dintre arterele cu un trafic intens ale peninsulei.

Existau spaţii încă nefolosite pentru ridicarea de noi clădiri. Peisajul stradal în care era amplasat hotelul nu era nici pe departe  pe măsura  locaţiilor din alte oraşe europene, acolo unde brandul ”Palace” avea o cu totul altă semnificaţie.

Lucrurile erau uşor diferite atunci când se vorbea de faţada dinspre mare a clădirii.

Cele sase etaje erau din punct de vedere arhitectonic individualizate. Ele  aduna in mod unitar la nivelul fatadei elemente specific mediteraneene.

Masivitatea hotelului părea să dea golfului senzaţia de siguranţă şi protecţie închizănd perspectiva spre sud-est.

De la o anumită distanţă, Hotelul Palace era perceput în linia celor trei clădiri în care se încadra arhitectonic: Palace, Sturdza, Carol.

Până la ridicarea digului de est al Portului Tomis marea se putea dezlănţui pe timpul furtunilor până la baza falezei oraşului.

Uneori, apele mării, atunci când erau liniştite confereau peisajului aerul de laguna veneţiană.

La interior, terasa acoperită ce se remarcă în fotografiile datând din perioada anterioară anului 1972 avea o uşoară curbură oferind posibilitatea unei privelişti spre largul marii pe o deschidere a unghiului de observare uşor extinsă.

După renovare terasa a fost reamenajată şi s-a trensformat în balcon.

La interior, spaţiul utilizat pentru sala de restaurant este liniar şi se află pe partea dinspre Portul Tomis a clădirii. Hotelul nu a dispus de saloane de restaurant. Cu bunăvoinţă a depăşit cumva calitatea de sală de mese, cu toate că pentru anumite evenimente mondene s-ar fi pretat existenţa unor volume echilibrate şi nu o liniaritate de lungă desfăşurare. Tocmai de aici denotă funcţiunea de loc de tranzit pentru clienţii unui cazinou şi nu de hotel de clasă. Luxul nu reprezintă totdeauna clasa unui local. Nu există aproape deloc (cel puţin din documentarea care a stat la îndemână pentru acest articol) referiri la evenimente mondene notabile ale urbei care s-au desfăşurat în acest hotel. Nici despre cei ce i-au trecut pragul nu se pot spune foarte multe.
Pe timpul primului Război Mondial se scria în unul din ziarele locale: ”... la Hotel Palace s-a instalat ministrul Germaniei, Von den Büsche, de unde urmează să meargă la Techirghiol, pentru a se întâlni cu ministrul Austro-Ungariei, contele Czernin. Vorbindu-se de rostul lor acolo, mulţi au spus că au venit să comită şi alte murdării, iar alţii că au de gând să se spele…”.
(Ziarul „Victoria”,  28 martie 1916)

După renovarea şi reintrarea în circuitul hotelier al Constanţei de azi nu se pun în evidenţă aspectele de decoraţiuni specifice stilului Art-Nouveau pentru că ele nu au existat încă de la realizarea clădirii. Dacă la exterior clădirea avea o anumită volumetrie ce ducea spre o idee de lux şi opulenţă, la interior spaţiul era gestionat cu parcimonie iar mobilierul nu a fost niciodată pe măsura hotelurilor de lux cu prestanţă. Camerele deserveau strict funcţiunea de tranzit şi dormit. Spaţiile comune erau cu o funcţionalitate specifică hotelurilor dar nu au excelat prin vastitate şi nici prin decoraţiuni de excepţie. Oaspeţii nu erau întâmpinaţi cu portari cu fireturi iar pe stradă bântuiau şi atunci haite de câini fără stăpân.

Pe timpul funcţionării sale din perioada interbelică hotelul a fost grevat de cheltuieli substanţiale. La data de 8 mai 1928 Societatea Marilor Stabilimente, care deţinea  proprietatea localului, a luat decizia de a vinde hotelul avocatului Toma Boată, cu obligaţia ca acesta să-i achite datoriile. 
În anul 1939  acesta încă mai avea încă de plătit datorii. Clădirea a fost ipotecată prin Societatea de Credit Financiar Urban Iaşi.
După începerea celui de-al doilea Război mondial odată cu venirea trupelor germane la Constanţa şi până în anul 1944 hotelul a fost rechiziţionat de germani. După 23 august 1944 a fost preluat de trupele sovietice. După retragerea ocupaţiei sovietice clădirea a fost pustiită. În anul 1957 ea a devenit spaţiu de cazare pentru mecanizatorii agricoli. Începând cu anul 1964 a fost transformată în imobil de locuit. A devenit un loc sordid şi s-a degradat.

În anul 1972 clădirea a fost renovată şi a reintrat în circuitul hotelier.

Despre devenirea hotelului de după anul 1947 se cunoaşte că a fost nationalizat conform decretului 92/1950, anexa Bucuresti pozitia 683 (desi proprietarul avocatul pensionar Toma Boata facea parte dintr-o categorie profesionala exceptata de la nationalizare).
Ulterior lui 1990 hotelul  a fost  revendicat de moştenitori care au reintrat în posesia clădirii. 

Funcţiunea principală a localului este în prezent cea de hotel. Datorită modului în care a fost proiectată şi realizată clădirea, aceasta nu oferă posibilităţi de organizare a unor întruniri în  saloane proprii. Dotările, deşi pe măsura cerinţelor unui confort superior, sunt limitate, cum era şi firesc, doar la scopul de cazare.  

Se poate spune că ”Hotel Palace” a fost ridicat ca stabiliment în umbra unui cazinou şi nu s-a pus niciodată problema de a face parte din decorul monden al Constanţei.